Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 403/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 403/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 3364/256/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
-DECIZIA PENALĂ NR.403.-
Ședința publică de la 16.06.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – I. R.
GREFIER – C. B.
-cu participare PROCUROR –C. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta
S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul C. V. – fiul lui V. si M., născut la data de 05.07.1963, detinut în P. P. Albă, judetul Constanta, împotriva sentinței penale nr.1494 din data de 18.04.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul condamnat C. V., în stare de arest si asistat de apărătorul desemnat din oficiu Boacsă C., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 257 – 261 și art. 353 cod procedură penală.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează partea, obiectul cauzei, stadiul procesual al acestuia și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța întreabă părțile dacă au cereri, excepții de formulat.
Apărătorul contestatorului condamnat C. V., avocat Boacsă C., arată că insistă în contestația formulată în prezenta cauză petentul condamnat întelege să depună la dosar înscrisuri în circumstantiere, respectiv copie de pe diploma de absolvire a programului de prevenire a situatiilor de risc precum si copie de pe invitatia de la biroul executorului judecătoresc adresată familiei condamnatului.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu se opune la depunerea înscrisurilor în circumstantiere de către contestatorul condamnat.
Instanta deliberând, asupra probei cu înscrisuri în circumstantiere depuse la dosar de condamnat, respinge depunerea înscrisului privind invitatia biroului executorului judecătoresc adresată familiei condamnatului, urmând a se păstra la dosar copie de pe diploma de absolvire a programului de prevenire a situatiilor de risc.
Constatând că nu mai sunt alte cereri, excepții de formulat, instanța apreciază contestația în stare de judecată si acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul contestatorului condamnat C. V., avocat Boacsă C., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată de condamnat, desființarea sentinței instanței de fond si rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată a executării pedepsei, întrucât apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.587 cod procedură penală, pentru a se dispune admiterea cererii de liberare condiționată din executarea pedepsei rezultante de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune, executarea pedepsei a început la data de 13.02.2012 si urmează să expire la data de 10.12.2015, acesta a executat 1284 zile la acest moment.
Solicită a se avea în vedere procesul verbal si caracterizarea comisiei din cadrul Penitenciarului P. Albă din care rezultă faptul că petentul condamnat a avut un comportament corespunzător mediului carceral, nu a fost repartizat la muncă fiind inapt, datorită problemelor de sănătate, a participat la activități educative, programe educative, la activităti socio-educative, moral religioase si psihologice, nu a fost sanctionat, a fost recompensat de trei ori.
De asemenea, solicită a se retine si faptul că la data de 18.06.2014 s-a stabilit de către instanta de fond termen de reînnoire a cererii.
Față de aceste considerente, solicită a se constata că petentul condamnat a executat cu mult peste fracția de 2/3 din pedeapsă, acesta dând dovezi temeinice de îndreptare, sens în care, apreciază că în mod greșit se retine de instanta de fond că petentul condamnat nu ar prezenta suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării si reintegrării sale, solicitând a se dispune admiterea contestatiei formulată de condamnat, desfiintarea sentintei instantei de fond si rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare conditionată în raport si de starea de sănătate precară care poate reprezenta un motiv în plus pe lângă conditiile necesare pentru liberarea conditionată.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea contestatiei formulată de condamnat, ca nefondată si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind legală si temeinică întrucât în mod corect s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare conditionată formulată de petent.
Se invocă de către condamnat starea de sănătate precară, însă consideră că acest aspect nu are nici o relevantă în solutionarea cererii de liberare conditionată, care a fost analizată de instanta de fond care a constatat că chiar dacă petentul nu a fost sanctionat disciplinar si a fost recompensat, acesta nu s-a implicat în muncă dar si faptul că anterior a mai fost condamnat, astfel că acesta nu prezintă suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării si reintegrării acestuia.
Apărătorul contestatorului condamnat C. V., avocat Boacsă C., având cuvântul în replică, arată că este real faptul că anterior petentul a mai fost condamnat anterior însă pentru acele fapte a executat pedeapsa iar acest aspect nu reprezintă un motiv pentru a se dispune respingerea cererii de liberare conditionată.
Contestatorul condamnat C. V., în ultim cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului si solicită admiterea contestatiei, precizând că a fost declarat inapt pentru muncă datorită problemelor medicale, considerând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Instanta rămâne în pronuntare.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr. 1494 din data de 18.04.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
În temeiul art. 587 Cod Proc. Penală cu aplicarea art.6 C.pen și art.59 si următoarele din vechiul Cod penal:
S-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. V., fiul lui V. și M., născut la 05.07.1963, deținut în P. P. Albă, jud. Constanta.
S-a fixat termen de reînnoire a cererii la 18.06.2014.
În baza art. 272 cod pr.pen. onorariul apărător oficiu de 100 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. G. G. Rozemari, în baza delegației nr. 965/2014.
În baza art. 275 alin. 2 Cod Proc. Penală:
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Din procesul verbal nr. C162/16.04.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, rezultă că cel în cauză se află în executarea unei pedepse rezultante de 5 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 157/2014 a Tribunalului C. pentru infracțiunea de înșelăciune.
Din același proces-verbal rezultă că petentul a început executarea pedepsei la data de 13.02.2012, iar pedeapsa expiră la data de 10.12.2015.
Până la data analizării situației sale de către instanță, petentul a executat 1224 de zile, din care a executat arest preventiv 430 zile și 0 zile ce i se consideră executate ca urmare a muncii prestate, executând fracția obligatorie de pedeapsă de 1218 zile, respectiv de 2/3 din pedeapsă.
Este la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă.
Condamnatul a avut un comportament corespunzător pe parcursul executării pedepsei nefiind sancționat disciplinar, a fost recompensat de trei ori. Nu a muncit. A participat la programe educaționale, la activități socio-educative, moral religioase și psihologice.
Execută pedeapsa în regim semideschis.
Are antecedente penale nefiind recidivist.
Instanța a reținut că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul cod penal și de procedură penală precum și Legea nr. 254/2013.
Având în vedere că intimatul condamnat a început executarea pedepsei sub imperiul codului penal din 1969 și a Legii nr. 275/2006, care prevede condiții de liberare mai favorabile, instanța a analizat cererea de liberare condiționată în conformitate cu dispozițiile cod pen. din 1969 cu aplic. art. 6 nou cod pen.
Analizând procesul verbal întocmit de Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului P. Albă, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată și a fost respinsă din următoarele considerente:
Potrivit art.59 Cod penal, „După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei.”
Analizând actele de la dosar în legătura cu cererea formulată, instanța a reținut că acest condamnat nu poate fi liberat condiționat având în vedere că, deși nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat, nu s-a implicat în muncă, dar și faptul că a mai fost anterior condamnat, s-a apreciat astfel că nu rezultă dovezi temeinice de îndreptare a petentului, astfel că nu poate fi liberat condiționat.
În raport de această situație, instanța a considerat că deținutul nu prezintă suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării și reintegrării sale și a considerat necesară reanalizarea situației la data de 18.06.2014.
Din considerarea celor expuse mai sus, instanța a apreciat că cererea este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a formulat contestație condamnatul C. V. criticând-o pentru netemeinicie. Motivele invocate în susținerea contestației au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, se constată că prezenta contestație este nefondată.
Deși în opinia instanței în cauză propunerea de liberare condiționată trebuia analizată prin prisma dispozițiilor prevăzute în actualul cod penal, fiind în calea de atac a condamnatului. căruia nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, propunerea de liberare condiționată va fi analizată prin prisma dispozițiilor prev. de art.59 Cod penal 1969.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.59 Cod.pen. după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Condamnatul C. V. se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prev. de art.26 Cod penal 1969 rap. la art.288 Cod penal 1969, art.26 Cod penal 1969 rap. la art.291 Cod penal 1969, art.26 Cod penal 1969 rap. la art.287 Cod penal 1969, art.26 Cod penal 1969 rap. la art.215 Cod penal 1969, art.26 Cod penal 1969 rap. la art.272 din Legea nr.31/1990.
Acesta a început executarea pedepsei la data de 13.02.2012 și urmează să expire la data de 10.12.2015, deoarece se scad 430 zile executate prin arest preventiv.
La data analizării acestuia de către comisia de propuneri privind liberarea condiționată din cadrul Penitenciarului P. Albă executase de la data de 13.02.2012 și până la data de 16.04.2014 un număr de 1224 zile închisoare, din care 430 zile executate prin arest preventiv.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că, în perioada detenției, condamnatul, care se află la prima analiză, a avut un comportament corespunzător, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de trei ori, nu a fost planificat la activități lucrative, a participat la programe de educație civică, asistență moral religioasă, recenzii de carte, concursuri tematice, dezbateri, activități moral religioase, activități desfășurate de colaboratori externi, activități psihologice și de asistentă socială.
Din procesul verbal de analiză mai rezultă că acesta nu este la primul conflict cu legea penală, suferind anterior o condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.13 din Legea nr.87/1994.
Instituția liberării condiționate constituie un beneficiu pentru condamnat care îi poate fi acordat de către instanță în situația în care acesta prezintă credibilitate și garanția că scopul preventiv al pedepsei precum și funcțiile acesteia de constrângere și reeducare s-au realizat prin eforturile condamnatului înainte de executarea integrală a pedepsei, astfel încât acesta să se poate integra în societate.
La analizarea oportunității liberării condiționate, instanța poate ține seama și de elemente ca: natura faptei comise, gravitatea acesteia, modul concret de comitere - elemente ce pot furniza date legate de periculozitatea persoanei acestuia, de predispoziția sa pentru comiterea unui anume gen de infracțiuni, despre capacitatea reală a acestuia de reintegrare în societate ori despre existența unui anume risc de recidivare.
Din această perspectivă reținem că perioada efectiv executată de către condamnatul C. V. nu este suficientă pentru a se considera că acesta a dobândit capacitatea reală de integrare în societate, și că în prezent poate fi liberat condiționat fără nici un fel de risc, având în vedere că infracțiunile pentru care a fost condamnat prezintă o gravitate deosebită, că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, dar și neimplicarea acestuia în activitățile lucrative.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a stabilit un nou termen pentru reînnoirea propunerii de liberare condiționată.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod.proc.pen., se va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat C. V. împotriva sentinței penale nr.1494/18.04.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
În baza art.272 Cod.proc.pen. suma de 100 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat Boacsa C., se va avansa din fondurile M.J. către Baroul C.
În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen. va obliga contestatorul condamnat C. V. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod.proc.pen.
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat C. V.- fiul lui V. si M., născut la data de 05.07.1963, detinut în P. P. Albă, judetul Constanta, împotriva sentinței penale nr.1494/18.04.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
În baza art.272 Cod.proc.pen.
Suma de 100 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat Boacsa C., se avansează din fondurile M.J. către Baroul C.
În baza art.275 alin.2 Cod.proc.pen.
Obligă contestatorul condamnat C. V. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. R. C. B.
Red.jud.fond.A.I.S.
Tehnored.jud.contestație I.R.
5 ex./18.07.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








