Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 151/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 151/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 1253/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECTIA PENALA
SENTINȚA PENALĂ NR.151
Ședința publică din data de 21.02.2014
PREȘEDINTE – T.-V. G.
GREFIER – I. B.
S-a luat în examinare sesizarea formulată în temeiul art. 23 alin.5 din OUG 116/23.12.2013 de către Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, privind persoana privată de libertate M. A., fiul lui G. si C., născută la data de 31 07 1969, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 18.02.2014 a fost emisă adresă către administrația Penitenciarului Poarta Albă, în atenția persoanei private de libertate M. A. prin care i s-a adus la cunoștință acestuia termenul fixat de către instanță precum și posibilitatea de a formula și înainta la dosarul cauzei precizări scrise.
Instanța constată sesizarea în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Cu privire la contestația la executare de față,
Prin sesizarea înregistrată sub nr_, comisia constituită conform HG 836/2013 de aplicare a legii penale mai favorabile a solicitat analizarea situației juridice a condamnatului M. A., din perspectiva aplicării art. 6 Cod penal 2009 .
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin sentința penală nr 423 din 14 10 2009 a Tribunalului Ialomița, rămasă definitivă prin decizia penală nr 690/23 02 2010 a ICCJ, numitul M. A. a fost condamnat la pedepsele de:
-10 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit a, b, d și e Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prev de art. 20 Cod penal 1969 raportat la art. 197 alin 3 Cod penal 1969 .
-3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin 1 Cod penal 1969.
Aceste pedepse de mai sus au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a, b, d și e Cod penal .
Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 07 iulie 2009.
La data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea nr 286/2009) și Legea de punere în aplicare a acestuia –Legea nr 187/2012.
Potrivit art. 6 din Codul penal, ,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”
Prin dispozițiile art. 6 alin 1 Cod penal, legiuitorul a urmărit respectarea principiului legalității coroborat cu acela al legii penale mai favorabile, în sensul ca persoanele condamnate aflate în executarea pedepselor să nu execute o pedeapsă mai mare decât maximul special care ar putea fi aplicat acestora în baza legii noi, ținând cont de situația lor juridică concretă.
Astfel, principiul legalității pedepsei are sensul că pedepsele pot fi aplicate numai în limitele prevăzute de lege. Totodată, principiul legii penale mai favorabile raportat la pedepsele definitiv aplicate, are sensul că o pedeapsă aplicată care depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru aceeași situație juridică, se reduce la acest maxim. În sfârșit, este unanim admis că legea penală mai favorabilă se stabilește în funcție de situația concretă a fiecărui condamnat, și nu în mod abstract.
Tribunalul reține că, potrivit Codului penal 2009, infracțiunea de tentativă la viol în forma prevăzută anterior la art. 20 cod penal -197 alin 3 Cod penal 1969, se regăsește incriminată în art. 32-33 Cod penal raportat la art. 218 alin 3 lit c) Cod penal 2009, pedepsită de la 2 ani și 6 luni la 6 ani închisoare.
De asemenea, infracțiunea de violare de domiciliu în forma prevăzută anterior la art. 192 alin 1 cod penal 1969, este prevăzută la art. 224 alin 1 cod penal și pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani .
Astfel, se constată că, în ce privește pedepsele stabilite pentru infracțiunile din concurs, cele două pedepse de 10 ani închisoare și respectiv 3 ani închisoare aplicate pentru infracțiunile de tentativă la viol și de violare de domiciliu depășesc pedepsele maxime prevăzute de legea nouă, urmând a fi reduse până la aceste maxime, de 6 ani închisoare în cazul tentativei la viol, și de 2 ani închisoare în cazul violării de domiciliu.
În ce privește pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată condamnatului, tribunalul reține că, separat de pedepsele individuale ce o compun, face și ea obiectul examinării din perspectiva aplicării art. 6 Cod penal.
Astfel, acest text face referire deopotrivă la pedepsele individuale stabilite pentru infracțiuni distincte, cât și la pedepse rezultante aplicate pentru o pluralitate de infracțiuni. Textul art. 6 se referă la ,,executarea completă a pedepsei”, fiind de observat că pedeapsa ce se execută poate fi o pedeapsă aplicată pentru o singură infracțiune, sau poate fi o pedeapsă rezultantă aplicată pentru o pluralitate de infracțiuni. Tribunalul are în vedere, în acest sens, și faptul că legea face diferență între conceptul de pedeapsă stabilită, și pedeapsă aplicată. În cazul concursului de infracțiuni, pedepsele pentru fiecare infracțiune în parte sunt pedepse stabilite, și doar pedeapsa rezultantă este pedeapsă aplicată. Or, cum art. 6 se referă la sancțiunea (pedeapsa) aplicată, este evident că, în cazul pluralității de infracțiuni, pedeapsa aplicată este cea rezultantă, care în conținutul ei înglobează juridic mai multe pedepse.
De asemenea, sintagma ,,o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară” are în vedere atât prevederea în lege a unei pedepse pentru o singură infracțiune, dar și prevederea în lege a pedepsei (maximului acesteia) pentru un cumul de infracțiuni.
În ce privește formularea în text ,,maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită”, aceasta, chiar dacă folosește singularul, nu exclude însă pluralul. Or, dacă se are în vedere ,,maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite” se constată că legea se referă la maximul special stabilit prin lege ca urmare a constatării unei pluralități de infracțiuni și de pedepse. Astfel cum se va reține în continuare, spre deosebire de reglementarea anterioară, legea însăși stabilește în prezent care este cuantumul (ce reprezintă în același timp și maximul) pedepsei rezultante aplicate pentru o pluralitate de pedepse concurente concrete.
Astfel, este de precizat că, spre deosebire de Codul penal 1969 care a reglementat în art. 34 -39 o majorare judiciară, lăsată la aprecierea magistratului, a pedepsei rezultante pentru o pluralitate de infracțiuni, noul Cod penal reglementează limite maxime fixe și obligatorii (legale) ale pedepselor rezultante, în funcție de cuantumul pedepselor ce intră în pluralitate.
Astfel, potrivit Codului penal 1969 nu se putea stabili maximul legal al unei pedepse rezultante aplicabile în cazul în care erau incidente dispozițiile concursului de infracțiuni, deoarece legea lăsa judecătorului aprecierea asupra posibilei majorări, până la maximul special sau până la cu 5 ani închisoare mai mult decât acest maxim special.
În schimb, potrivit Codului penal actual, legea însăși stabilește cuantumul exact al pedepsei rezultante aplicabile, prin urmare stabilește maximul prevăzut de lege pentru un concurs concret de infracțiuni, și pentru un cumul concret de pedepse .
Prin urmare, maximul special prevăzut de legea nouă pentru mai multe infracțiuni săvârșite pentru care s-au stabilit pedepse, calculat în conformitate cu dispozițiile art. 39, 43 și 44 Cod penal, se subsumează noțiunii reglementate de art. 6 Cod penal.
În același sens interpretativ este și art. 595 alin 1 Cod procedură penală, care prevede: ,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă, intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal”.
Astfel, acest text se referă la o pedeapsă ce se execută, respectiv o pedeapsă prevăzută de lege mai ușoară decât cea care se execută. Or, întrucât textul nu distinge, pedeapsa ce se execută poate fi o pedeapsă singulară sau o pedeapsă rezultantă, prin urmare și pedeapsa prevăzută de legea ulterioară putând fi, după caz, pedeapsa stabilită în norma de incriminare pentru infracțiune sau pedeapsa determinabilă prin lege pentru pluralitatea de pedepse.
În ce privește interpretarea sintagmei din cuprinsul art. 6 Cod penal ,, lege care prevede o pedeapsă mai ușoară”, tribunalul reține căaceasta nu este sinonimă cu definiția legală prevăzută la art. 187 Cod penal, aceea a ,,pedepsei prevăzute de lege”.
Astfel, sub un prim aspect, ,,pedeapsa prevăzută de lege” se referă la pedeapsa prevăzută într-un text de lege care incriminează o faptă (infracțiune) unică săvârșită în formă consumată, pe când ,,legea care prevede o pedeapsă mai ușoară” are în vedere legea în ansamblul ei care, prin coroborarea dispozițiilor incidente, prevede o pedeapsă mai ușoară pentru situația juridică completă a condamnatului (aceasta putând consta, după caz, în concurs de infracțiuni, recidivă, tentativă, recunoașterea vinovăției, etc) .
Sub un al doilea aspect, scopul fiecăruia din cele două texte este diferit, astfel încât și interpretarea lor trebuie făcută în funcție de scopul pentru care au fost edictate.
Astfel, scopul definiției de la art. 187 Cod penal este acela de a da un sens unitar reglementărilor care au aplicabilitate sau nu în funcție de un anumit cuantum maxim al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea respectivă; spre exemplu condițiile de existență ale recidivei, condițiile de aplicabilitate ale unor instituții de drept penal precum renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, internarea într-un cenzru de detenție a minorului, etc, sau a unor instituții de drept procesual penal precum arestarea preventivă (art. 223 alin 2). Aceste dispoziții legale nu pot avea aplicabilitate diferită, în funcție de modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii; altfel spus, art. 187 face o individualizare abstractă a aplicabilității instituțiilor ce depind de o anumită limită maximă a pedepsei ,,prevăzute de lege”.
În schimb, scopul art. 6 Cod penal este cu totul diferit, și anume este acela de a asigura egalitatea de tratament juridic și legalitatea în aplicarea pedepselor, și aceasta raportându-se la specificul fiecărui caz concret, și nu la situația abstractă rezultată numai din textul legii.
Echitatea în aplicarea pedepselor presupune ca o persoană având aceeași situație de fapt cu o alta, să beneficieze de același tratament juridic ca și aceasta din urmă.
Situațiile de fapt pot consta, de exemplu, în faptul că actele materiale au rămas în faza tentativei, în faptul că inculpatul a îndeplinit condițiile pentru a i se aplica dispozițiile speciale de reducere a limitelor de pedeapsă, în faptul că inculpatul a săvârșit în concurs mai multe fapte, etc. Or, dacă –spre exemplu - doi infractori săvârșesc aceeași faptă rămasă în faza tentativei, și unul este condamnat definitiv conform legii vechi la o pedeapsă ce depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru tentativa la aceeași infracțiune, este inechitabil ca acestuia să nu îi fie redusă pedeapsa aplicată până la maximul astfel stabilit, pe motiv că ,,pedeapsa prevăzută de legea nouă” ar însemna ,,pedeapsa aplicată pentru infracțiunea în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere”, câtă vreme cel de-al doilea infractor ar fi condamnat potrivit legii noi, evident în limitele prevăzute de această lege, luând în considerare limitele reduse corespunzător tentativei. Astfel, deși ambii au săvârșit o tentativă, interpretarea art. 6 Cod penal prin prisma art. 187 cod penal ar conduce la concluzia că primul infractor este condamnat la o pedeapsă echivalentă pentru infracțiunea în formă consumată, în timp ce al doilea este condamnat la o pedeapsă echivalentă pentru tentativă.
În mod similar, dar din perspectivă inversă, aceeași este concluzia și în cazul altor situații de fapt, cum este concursul de infracțiuni, întrucât ar fi inechitabil ca infractorul condamnat definitiv pentru un concurs de infracțiuni, la pedepse ce depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, să beneficieze numai de reducerea acestor pedepse, ca și cum nu ar exista și concursul de infracțiuni, în timp ce infractorului condamnat după . legii noi pentru același concurs de infracțiuni să i se aplice și sporul obligatoriu de o treime din pedepsele cumulate .
Egalitatea de tratament juridic este limitată, în cazul pedepselor aplicate definitiv, de autoritatea de lucru judecat; astfel, nu s-ar putea aplica în integralitate instituțiile incidente în stabilirea pedepsei, deoarece aceasta ar însemna reindividualizarea acesteia, deși nu se cunoaște care ar fi fost soluția judecătorului de fond dacă ar fi aplicat instituțiile respective. Ca urmare, în cazul pedepselor definitiv aplicate se poate face numai o reindividualizare legală, astfel încât pedeapsa aplicată să nu depășească maximul legal pe care l-ar fi putut aplica judecătorul fondului dacă ar fi judecat cauza potrivit noii legi, acest maxim putând fi stabilit cu certitudine, și totodată știindu-se că judecătorul fondului nu ar fi putut să-l depășească dacă ar fi judecat cauza potrivit legii noi.
Având în vedere considerentele de mai sus, tribunalul va evalua, în raport cu ansamblul pedepselor aplicate condamnatului M. A., ținând seama și de reducerea acestora la maximul special prevăzut de legea nouă, dacă pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare depășește maximul special prevăzut de noul Cod penal pentru același concurs de infracțiuni.
Potrivit art. 39 lit b) noul Cod penal, ,,Când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”.
Considerând pedeapsa cea mai grea ca fiind pedeapsa de 6 ani închisoare redusă de la 10 ani închisoare potrivit art. 6, tribunalul constată că o treime din pedeapsa de 2 ani închisoare (contopită în cea mai grea) este în cuantum de 8 luni închisoare .
Ca urmare, maximul special al pedepsei rezultante stabilit legal potrivit legii noi este de 6 ani și 8 luni închisoare, maxim care este mai mic decât pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată conform Codului penal 1969.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 23 din Legea nr 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, și art. 595 Cod procedură penală (Legea nr 135/2010) raportat la art. 6 Cod penal, va admite sesizarea, va repune în individualitate pedepsele ce compun pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, va reduce pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului, la maximul special de 6 ani închisoare prevăzut de art. 32-33 Cod penal raportat la art. 218 alin 3 lit c) Cod penal, și va reduce pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată, la maximul special de 2 ani închisoare prevăzut de art. 224 alin 1 Cod penal.
Va recontopi pedepsele componente în pedeapsa rezultantă aplicată, pe care o va reduce de la 10 ani închisoare la maximul special de 6 ani și 8 luni închisoare prevăzut de art. 39 lit b) Cod penal.
Va anula mandatul de executare al pedepsei nr 463/09 03 2010 din 05 10 2010 emis de Tribunalul Ialomița în baza sentinței penale nr 423/10 10 2009 a acestei instanțe, și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 40 alin 3 Cod penal, va deduce din pedeapsa stabilită perioada executată, de la 07 07 2009 la zi.
În ce privește pedeapsa complementară aplicată condamnatului, de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a, b, d și e Cod penal 1969, tribunalul constată că acestea au corespondent în art. 66 lit a, b, d, e și f Cod penal, iar cuantumul pedepsei complementare, de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, nu depășește limita maximă prevăzută de noua lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnatul M. A. (fiul lui G. și C., născut la 31 07 1969, deținut în Penitenciarul Poarta Albă) .
Repune în individualitate pedepsele ce compun pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a, b, d și e Cod penal 1969 aplicată prin sentința penală nr 423/14 10 2009 a Tribunalului Ialomița, rămasă definitivă prin decizia penală nr 690/23 02 2010 a ICCJ, astfel:
-10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a, b, d și e Cod penal 1969, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 Cod penal 1969 raportat la art. 197 alin 3 Cod penal 1969;
-3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin 1 Cod penal 1969;
În baza art. 6 Cod penal:
Reduce pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru tentativă la viol asupra unui minor, la maximul special aplicabil de 6 ani închisoare prevăzut de Codul penal 2009 pentru infracțiunea săvârșită.
Reduce pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru violare de domiciliu, la maximul special aplicabil de 2 ani închisoare prevăzut de Codul penal 2009 pentru infracțiunea săvârșită.
Recontopește pedepsele astfel reduse în pedeapsa rezultantă, și reduce pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare la maximul special aplicabil, de 6 ani și 8 luni închisoare prevăzut de Codul penal 2009 pentru concursul de infracțiuni.
Dispune executarea de către condamnatul M. A. a pedepsei rezultante de 6 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a, b, d și e Cod penal 1969.
În baza art. 40 alin 3 Cod penal scade din pedeapsa aplicată perioada executată, de la 07 iulie 2009 la zi.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr 463/09 03 2010 emis în baza sentinței penale nr 423/14 10 2009 a Tribunalului Ialomița, și dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare, din care se deduce perioada executată de la 07 07 2009 la zi .
În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală:
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia .
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică azi 21 02 2014 .
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
T.-V. G. I. B.
Tehnored.hot.jud.T.V.G./24.02.2014/2 ex.;
. 02 2014
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
