Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 358/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 358/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 1464/256/2014
Dosar penal nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.358
Ședința publică din data de 03.06.2014
PREȘEDINTE – M. V.
GREFIER – C. C. D.
Cu participarea Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul C.,
reprezentat prinPROCUROR - A. V.
Pe rol, examinarea contestației formulată de contestatorul P. DE PE L. JUDECĂTORIA MEDGIDIA, împotriva sentinței penale nr.648 din 21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._, în cauza privind pe intimatul - condamnat B. D. F. – fiul lui G. și O., născut la data de 29.11.1980, domiciliat în loc.F., județul Călărași.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.art.358 Cod de proc.penală, se constată lipsa intimatului - condamnat B. D. F., reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu Negip M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie . nr.2961 / 22.05.2014, eliberată de Baroul C., depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.257 – 263 Cod de procedură penală.
Grefierul de ședință face referatul cauzei, învederând părților prezente obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța constată procedura legal îndeplinită, prin organele de poliție ale Poliției F..
Luând act că nu sunt cereri, ori excepții de formulat, instanța acordă cuvântul pe fondul contestației înregistrate pe rolul tribunalului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva hotărârii Judecătoriei Medgidia, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât consideră că a interpretat în mod greșit disp.art.6 din noul Cod penal, constatând că pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiunea de furt calificat este de 3 ani și 4 luni închisoare, la care se adaugă un număr de 649 zile închisoare reprezentând rest rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.379/15.05.2009 a Judecătoriei sector 6 București.
Astfel, opinează că nu se justifică reducerea pedepsei de la 5 ani închisoare, la 3 ani și 4 luni închisoare.
Pe cale de consecință, solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii instanței de fond și pronunțarea unei hotărâri noi, legale și temeinice, în sensul celor solicitate.
Apărătorul intimatului - condamnat B. D. F., avocat Negip M. având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate de Ministerul Public, întrucât în mod corect a apreciat prima instanță că maximul special al pedepsei închisorii pentru infr.de furt calificat este de 3 ani și 4 luni, făcând aplicarea disp.art.6 din noul Cod penal.
Solicită a se avea în vedere că intimatul condamnat a recunoscut fapta și a solicitat aplicarea art.3201 din vechiul Cod de proc.penală. Totodată, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art.396 alin.10Cod de proc.penală, constatând că a rezultat pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, după ce, în prealabil, a contopit pedepsele.
În ceea ce privește solicitarea instanței, în sensul ca apărătorul să precizeze dacă decizia nr.1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată pe chestiuni preliminare, care se referă la situația cea mai grea, este aplicabilă în cauză, prin raportare la starea de recidivă, apărătorul lasă la aprecierea instanței de judecată.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare. După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Prin sentința penală nr.648 din 21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
„În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. cu referire la art. 6 din noul cod pen., admite contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituite în baza HG nr. 836/2013, privind pe condamnatul B. D. F., născut la 29.11.1980, fiul lui G. și O..
Desface pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată condamnatului B. D. F. prin sent. pen. nr. 600/15.03.2011 a Judecătoriei sect. 4 București, definitivă prin dec. pen. nr. 1271/02.06.2011 a Curtea de Apel București, și repune pedepsele componente în individualitatea lor astfel:
- 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 26 cod pen., rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, e și i cod pen. cu aplic. art. 37 lit. a cod pen. și art. 320 ind. 1 cod pr. pen.;
- 649 zile închisoare rest rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 379/15.05.2009 a Judecătoriei sect. 6 București.
În baza art. 6 alin. 1 NCP dispune:
Constată că infracțiunea de furt calificat prev. de art. 26 cod pen., rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, e și i cod pen. cu aplic. art. 37 lit. a cod pen. și art. 320 ind. 1 cod pr. pen. pentru care intimatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, are corespondent în noul cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 - 229 alin. 1 lit. b și d nou cod pen. cu aplic. art. 48 cod pen., art. 41 cod pen., art. 396 alin. 10 cod pr. pen., pentru care maximul special este de 3 ani și 4 luni închisoare (în urma reducerii obligatorii prev. de art. 396 cod pr. pen.), fiind astfel depășit maximul special prevăzut de legea nouă. Astfel, dispune reducerea pedepsei de 5 ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 61 vechi cod pen. cu art. 6 nou cod pen. contopește pedepsele de mai sus de 3 ani și 4 luni închisoare cu 649 zile închisoare rest rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 379/15.05.2009 a Judecătoriei sect. 6 București, și aplică intimatului pedeapsa cea mai grea.
Astfel, condamnatul B. D. F. execută pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 40 lin. 3 nou cod pen. deduce din pedeapsa nou aplicată perioada executată de la 03.11.2010 la zi.
În baza art. 65 cod pen. interzice condamnatului B. D. F. drepturile prev. de art. 66 lit. a teza a II a și b cod pen. pe durata executării pedepsei.
Dispune anularea mandatelor de executare emise în baza sentințelor penale de mai sus și dispune emiterea unui nou mandat.
Menține starea de arest a condamnatului precum și celelalte dispoziții ale sentințelor penale de mai sus.
Dispune comunicarea dispozitivului prezentei hotărâri, de îndată, procurorului și condamnatului.
În baza art. 275 alin. 3 nou cod pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr._ Comisia de evaluare constituite în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sent. pen. nr. 600/15.03.2011 a Judecătoriei sect. 4 București, privind pe condamnatul B. D. F..
S-au depus la dosar sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Poarta Albă, jud. C., fișa individuală a condamnatului, copia mandatului de executare emis în baza sent. pen. nr. 600/15.03.2011 a Judecătoriei sect. 4 București, sent. pen. nr. 600/15.03.2011 a Judecătoriei sect. 4 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că persoana privata de libertate B. D. F. se află în prezent în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată condamnatului B. D. F. prin sent. pen. nr. 600/15.03.2011 a Judecătoriei sect. 4 București, definitivă prin dec. pen. nr. 1271/02.06.2011 a Curtea de Apel București, și repune pedepsele componente în individualitatea lor astfel:
- 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 26 cod pen., rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, e și i cod pen. cu aplic. art. 37 lit. a cod pen. și art. 320 ind. 1 cod pr. pen.;
- 649 zile închisoare rest rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 379/15.05.2009 a Judecătoriei sect. 6 București.
Pentru analizarea legii penale mai favorabile și aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, prima instanță a analizat, din perspectiva instituțiilor autonome, următoarele aspecte: aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește fiecare dintre pedepsele aplicate și aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește stările de agravare.
Și a reținut că, potrivit art. 6 alin. 1 din Noul Cod penal, atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În ceea ce privește reglementarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției în Codul de procedură penală, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, s-a reținut că potrivit prevederilor art. 320 ind.1al.7 Cod de procedură penală, în cazul în care inculpatul recunoștea în integralitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, în caz de condamnare limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii de reduc cu o treime.
Potrivit prevederilor art. 396 al.10 Noul Cod de procedură penală, în cazul în care judecata s-a desfășurat în condițiile prev. de art. 375 alin. 1 și 2 cod pr. pen., în caz de condamnare limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii de reduc cu o treime.
Astfel, în cazul acestei cauze legale, obligatorie, de reducere a pedepsei, efectele prevăzute de lege, respectiv reducerea cu o treime a limitelor pedepsei închisorii, sunt identice, neputându-se reține că, din acest punct de vedere, vreuna dintre legi este mai favorabilă.
În ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la starea de recidivă postcondamnatorie instanța a reținut că potrivit art. 15 alin. 1 și 2 din Legea nr. 187/2012 (1) Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza codului penal din 1969 se menține și după . codului. (2) Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prev. la alin. 1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prev. de codul penal din 1969.
Analizând comparativ, in concreto, raportat la pedepsele aplicate definitiv condamnatului, având în vedere și efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 320 ind.1) Cod procedură penală instanța a constatat că infracțiunea de furt calificat prev. de art. 26 cod pen., rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g, e și i cod pen. cu aplic. art. 37 lit. a cod pen. și art. 320 ind. 1 cod pr. pen. pentru care intimatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, are corespondent în noul cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 - 229 alin. 1 lit. b și d nou cod pen. cu aplic. art. 48 cod pen., art. 41 cod pen., art. 396 alin. 10 cod pr. pen., pentru care maximul special este de 3 ani și 4 luni închisoare (în urma reducerii obligatorii prev. de art. 396 cod pr. pen.), fiind astfel depășit maximul special prevăzut de legea nouă. Astfel, a dispus reducerea pedepsei de 5 ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.
Față de toate considerentele expuse, în baza art. 6 din Noul Cod penal, art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală, instanța a admis cererea formulata de persoana privata de libertate.
A descontopit pedeapsa rezultantă și a repus în individualitatea lor pedepsele componente, a constatat intervenită legea penală mai favorabilă.
Totodată, în baza art. 61 vechi cod pen. cu art. 6 nou cod pen. a contopit pedepsele de mai sus de 3 ani și 4 luni închisoare cu 649 zile închisoare rest rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 379/15.05.2009 a Judecătoriei sect. 6 București, și a aplicat intimatului pedeapsa cea mai grea.
Cu privire la pedeapsa accesorie, instanța a constatat că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1969 este prevăzută ca pedeapsă accesorie și de legea nouă la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Noul Cod penal.
Astfel, în baza art. 65 cod pen. a interzis condamnatului drepturile prev. de art. 66 lit. a teza a II a și b cod pen. pe durata executării pedepsei.
S-a procedat la deducerea măsurii reținerii, a arestării preventive și a perioadei executate începând cu data de 03.11.2010 și până la zi.
Totodată, instanța a dispus anularea mandatelor de executare emise în baza sentințelor penale de mai sus și emiterea unui nou mandat, a menținut starea de arest a condamnatului, precum și celelalte dispoziții ale sentințelor penale de mai sus.
Împotriva sentinței penale mai sus menționate, în termen legal a declarat contestație P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, susținând că, prima instanță a interpretat în mod greșit disp.art.6 din noul Cod penal, constatând că pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiunea de furt calificat este de 3 ani și 4 luni închisoare.
Verificând hotărârea contestată, tribunalul constată că aceasta este nelegală, aplicarea, pe instituții autonome a legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nefiind conformă cu art.6 C.p..
Potrivit art.6 C.p., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Așadar, în vederea aplicării art.6 C.p.p., pedeapsa aplicată persoanei condamnate pentru infracțiunea comisă, se compară cu pedeapsa prevăzută de noua lege pentru aceeași infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei derivate din aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției și aceasta întrucât rațiunea dispozițiilor art. 6 C.p. nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a-i garanta respectarea principiului legalității pedepsei, înlăturând partea de pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
În acest sens s-a pronunțat în temeiul art.476 C.p.p. și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.14/2014 ( decizie care este obligatorie potrivit art.477 alin.3 C.p.p.).
Văzând că interpretarea primei instanțe, cu consecința diminuării pedepsei rezultante ce este executată de către condamnat, contravine interpretării cu putere obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul va admite contestația procurorului, va desființa sentința primei instanțe și, constatând că pedeapsa pe care condamnatul o execută nu depășește maximul prevăzut de actualul C.p., fără luarea în considerare a disp. art.396 alin.10 C.p.p. și prin raportare la dispozițiile art.43 C.p., va dispune executarea în continuare a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.23 alin.10 din Legea nr.255/2013 în ref. la art.425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p.:
Admite contestația formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Desființează sentința penală contestată și, soluționând cauza:
Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea formulată la data de 14.02.2014 de către comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Poarta Albă.
Înlătură din sentința contestată dispozițiile de descontopire a pedepsei rezultante de 5 ani închisoare aplicată condamnatului B. D. F. – fiul lui G. și O., născut la data de 29.11.1980, domiciliat în loc.F., județul Călărași, prin s.p. nr.600/15.03.2011 a Judecătoriei sect.4 București, constatarea incidenței art.6 alin.1 C.p. în referire la infracțiunea de furt calificat, dispoziția de reducere de la 5 ani la 3 ani și 4 luni a pedepsei închisorii stabilite pentru infracțiunea de furt calificat, dispoziția de contopire a pedepselor de 3 ani și 4 luni închisoare și 649 zile închisoare, dispoziția de aplicare și de executare a pedepsei rezultante de 3 ani și 4 luni închisoare, dispozițiile referitoare la deducerea perioadei executate, pedeapsa accesorie, dispoziția de anulare a mandatului de executare a pedepsei.
Constată că pedeapsa ce se impune a fi executată de către condamnatul B. D. F. este de 5 ani închisoare, potrivit mandatului de executare a pedepsei nr.807/9.06.2011 emis de către Judecătoria Sectorului 4 București în baza s.p. nr.600/15.03.2011.
În baza art.272 C.p.p.:
Dispune avansarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile M.J. către Baroul C., în favoarea av.Negip M..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3.06.2014.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
M. V. C. C. D.
Red.jud.cont.M.V./25.06.2014/4ex.
Red.jud. fond V.. A.V.
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Sentința nr. 27/2014. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 560/2014.... → |
|---|








