Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 20/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 20/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 35639/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIE PENALĂ Nr. 20/2014

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. C. D.

Judecător V. Ș. I. N.

Judecător A. M. M.

Grefier A. P. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D.

Pe rol, judecarea recursului declarat de C. D. E., împotriva sentinței nr. 4272/12.12.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns inculpatul C. Dinauer E. personal și asistat de avocat din oficiu T. N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat din oficiu pentru inculpat depune delegație.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acorda cuvântul asupra recursului.

Avocat din oficiu T. N., pentru inculpat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea propunerii de liberare.

Arată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 59 Cp, că a îndeplinit fracția de pedeapsă și că nu a fost sancționat. Mai mult decât atât învederează instanței că inculpatul are un copil bolnav care este internat în spital.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită în raport de gravitatea faptei respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Inculpatul C. D. E., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii formulate și arată că nu și-a dat seama ce a facut, că familia il caută, il susține și că vrea sa-și continue studiile.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.4272/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria C., s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat C. D. E., fiul lui F. și al lui F., născut la 17 Iulie 1992, în prezent deținut în Penitenciarul C..

In baza art. 450 alin.2 C.p.p. s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 21.02.2014.

In temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat petentul – condamnat la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 30.10.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr. de dosar_ cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. D. E..

În motivare petentul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Petentul a apreciat ca sunt îndeplinite condițiile pentru liberarea sa condiționat, deoarece a executat fractia, are o situatie familiala grea, părinții săi fiind bolnavi.

În vederea soluționării cauzei s-a atașat la dosar procesul verbal N77987/17.10.2013 și caracterizarea petentului.

Din cuprinsul procesului verbal nr. N77987/17.10.2013 instanța a reținut că petentul C. D. E. execută o pedeapsă de 4 ani si 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 1142/2012 a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, pentru săvârșirea infractiunii de tâlhărie.

Pentru a deveni propozabil, petentul-condamnat trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1096 zile și a executat 1308 zile.

Executarea pedepsei a început la data de 20.04.2010 și urmează să expire în termen la data de 18.10.2014.

Petentul a mai fost discutat de doua ori, respectiv la datale de 18.04.2013 și 18.07.2013.

Din caracterizarea depusă la dosar a reieșit că pe parcursul executării, petentul a manifestat un comportament oscilant, a fost recompensat de 5 ori si sanctionat disciplinar de 5 ori, a participat la activități de reintegrare sociala diverse, în perioada amânării nu a fost sancționat disciplinar.

Potrivit art. 59 C.pen. poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat o fracțiune de pedeapsa prevăzuta de lege, este stăruitor in munca, disciplinat, da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Îndeplinirea acestor criterii de către condamnat nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, singura in măsura sa aprecieze oportunitatea liberării condiționate fiind instanța de judecata.

Instanța a apreciat că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cp.

Astfel, petentul condamnat nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Dovezile temeinice de îndreptare nu se referă strict la absența sancțiunilor, ci se referă la o conduită deosebită a persoanei private de libertate, de natură să conducă la ideea că s-a reușit reeducarea condamnatului, fiind atins scopul pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii altor infracțiuni.

Însă, în cauză, instanța a reținut că petentul - condamnat nu a făcut dovada unei astfel de conduite.

Totodată, instanța a apreciat că, în raport de gravitatea faptei pentru care este condamnat petentul, respectiv tâlhărie, acesta necesită un proces intens de resocializare.

Instanța a reținut că, desi legea nu prevede expres drept criteriu pentru aprecierea oportunitatii liberarii conditionate gravitatea infractiunii savarsite, instanta poate aprecia, in concret, daca gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili daca perioada executata dintr-o pedeapsa este suficienta sau nu pentru reeducarea condamnatului.

De asemenea, din evaluarea psihologică a petentului instanța reține că petentul prezinta elemente de tip antisocial în dinamica personalității.

Instanța a apreciat astfel că nu există suficiente indicii că pedeapsa executată până în prezent și-ar fi atins scopul.

Pentru aceste considerente, văzând și data la care urmează să expire durata pedepsei, respectiv, 18.10.2014, instanța a apreciat că durata de timp executată de condamnat nu este suficientă pentru realizarea scopurilor pedepsei, astfel încât a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat C. D. E. și în baza art. 450 alin.2 C.p.p. va fixa termen pentru reînnoirea cererii după data de 21.02.2014.

In temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. a obligat petentul – condamnat la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul C. D. E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată, motivat de faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Verificând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin. 3 C.p.p, cât și a criticilor formulate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul constată că instanța de fond a realizat o motivare corespunzătoare a hotărârii prin care a respins cererea de liberare condiționata. Astfel, corect s-a reținut ca, pentru acordarea liberării condiționate condițiile prevăzute de art. 59 CP trebuie îndeplinite cumulativ, executarea fracției de pedeapsă de către condamnat nefiind suficientă, fiind necesar ca acesta să fie stăruitor in munca, să dea dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Recurentul se afla in executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, in baza sentinței penale nr. 1142/2012 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 211 C.pen.

Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul C., pe perioada detenției, rezulta ca petentul a fost recompensat de 5 ori, a participat la programe și activități educaționale și a fost sancționat disciplinar de 5 ori.

Se constată că recurentul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, însă îndeplinirea condițiilor prev. de art. 59 Cp creează numai o vocație la liberare condiționată, nu și un drept, rezultând astfel că și în situația îndeplinirii acestora, continuarea privării de libertate în baza unei hotărâri definitive de condamnare poate fi apreciată de instanța de judecată ca reprezentând soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite pentru care recurentul execută în prezent pedeapsa, respectiv tâlhărie, evalurarea psihologică a acestuia potrivită căreia prezintă elemente de tip antisocial în dinamica personalității, imagine de sine neadecvată, precum și aspectul că în perioada ultimei amânării nu a fost recompensat, tribunalul apreciază că, soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobandească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infractiuni, o reprezintă continuarea executarii pedepsei, iar termenul fixat pentru reînnoirea cererii după data de 21.02.2014 este unul rezonabil, avându-se în vedere cele mai sus expuse.

Față de aceste considerente în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge recursul declarat de recurentul condamnat C. D. E., împotriva sentinței penale nr. 4274/2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p. recurentul condamnat va fi obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385 ind 15 pct. 1 lit b Cpp.

Respinge recursul formulat de către recurentul C. D. E., fiul lui F. și al lui F., născut la 17 Iulie 1992, în prezent deținut în Penitenciarul de maximă Siguranță C., ca nefondat.

În baza art.192 alin 2 Cpp.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

I. C. D. V. I. Ș. N. A. M. M.

Grefier,

A. P. C.

Red jud AMM

Tehnored 2ex/03.02.2014

M.B.

Red jud fond AC

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 20/2014. Tribunalul DOLJ