Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 148/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 148/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 1787/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ Nr. 148/2014

Ședința publică de la 28 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. B.

Grefier L. B.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul B. B. A., fiul lui S. și M., născut la data de 13.10.1977, în prezent deținut în Penitenciarul C..

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează pe rolul Secției de Minori și Familie se află înregistrate și dosarul cu nr._ privind pe același condamnat și având același obiect, cu termen de judecată la 28.02.2014, C1 CP și că la dosar sunt atașate copia mandatului de executare a pedepsei închisorii împreună cu fișa de evaluare a condamnatului și copia hotărârii penale.

Având în vedere dispozițiile art. 43 alin 3 C.p.p, potrivit cu care " întrucât cauzele au același obiect și privesc aceeasi parte ", întrucât cauzele au același obiect și privesc aceleași părți, instanța dispune reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Prin cererea înregistrată sub nr._, contestatorul B. B. A., fiul lui S. și M., născut la data de 13.10.1977, deținut în Penitenciarul C., condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, a solicitat aplicarea legii mai favorabile conform N.C.P.P.

Examinând contestația formulată de condamnat, Tribunalul apreciază ca aceasta nu este întemeiată, în considerarea celor ce se succed:

Prin sentința penală nr. 11/14.02.2008 a Tribunalului D., definitivă prin dp 66/15.01.2009 a ÎCCJ, contestatorul B. B. A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev de art. 12 alin 1și 2, art 13 alin 1,2 și 3 din Legea 678/2001 cu aplic art. 37 lit b CPP.

Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin 1 Cod penal, "când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim".

Conform art. 4 din L 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul Penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

În cauză, persoana condamnată se află în executarea pedepsei de 11 ani.

În acest caz, aplicarea art. 6 Cod penal trebuie să asigure doar menținerea pedepsei aplicate în limitele ce ar fi putut fi dispuse potrivit legii noi.

În cauză, pedeapsa aplicată sub legea veche nu se impune a fi redusă deoarece nu depășește maximul special din norma de incriminare.

Având în vedere cele expuse, în baza art. 595 Cod proc pen, se va respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de persoana condamnată B. B. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de contestatorul B. B. A., fiul lui S. și M., născut la data de 13.10.1977, deținut în Penitenciarul C..

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2014

Președinte,

C. C. B.

Grefier,

L. B.

Red.jud.C.C.B.

Tehnored. 4 ex./17.03.2014

L.B

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 148/2014. Tribunalul DOLJ