Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 878/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 878/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 14219/63/2013**

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 878

Ședința publică de la 27 iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. C.

Grefier: R. I. T.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol pronunțarea soluției privind contestația la executare formulată de contestatorul O. C. Ș., fiul lui C. și D., născut la data de 28.12.1991, în prezent aflat în Penitenciarul Pelendava.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.06.2014, care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când instanța având în vedere dispozițiile art. 391 alin. 2 NCPP și având nevoie de timp pentru a delibera raportat la complexitatea cauzei, a amânat pronunțarea la o dată ulterioară, respectiv 27.06.2014.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele,

Prin cererea înregistrată inițial la data de 12.09.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2013 condamnatul O. C. Ș. a solicitat a se dispune deducerea din pedeapsa ce i-a fost aplicată și pe care o execută potrivit MEPÎ nr. 94/27.03.2013 perioada executată în Italia în vederea extrădării către autoritățile judiciare române.

Prin sentința penală nr. 3103/03.10.2013 Judecătoria C. a admis excepția de necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță iar în temeiul art. 42 raportat la art. 461 alin. 2 C.p.p. s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de către petentul-condamnat O. C. Ș., în favoarea Tribunalului D..

S-a apreciat că potrivit prevederilor art. 461 C.proc.pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. În cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al art. 460 C.proc.pen., iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Astfel, s-a arătat că contestația la executare este deci de competenta instanței de executare sau a instanței egală în grad cu instanța de executare, în a cărei raza se afla locul de deținere.

Competența reglementată în materia contestației la executare nu este una alternativa, în sensul posibilității de alegere pe care ar avea-o condamnatul de a sesiza fie instanța de executare, fie instanța egală în grad cu instanța de executare, în a cărei raza se afla locul de deținere.

Având în vedere că petentul condamnat O. C. Ș. se află în executarea MEPÎ 94/2010 emis de Tribunalul D.,în baza sentinței penale nr. 61/2010 a Tribunalului D., prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 39 si art. 42 C.proc.pen. a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența în favoarea Tribunalului D.,ca instanță de executare,conform prevederilor art. 461 alin. 2 C.proc.pen raportat la art. 460 alin. 1 C.p.p..

Astfel, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de către petentul-condamnat O. C. Ș.,în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava C., în favoarea Tribunalului D..

Primind cauza la data de 18.10.2013 Tribunalul D. a înregistrat-o sub nr._ iar la termenul de judecată din 11.11.2013 s-a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea la Secția de Minori și Familie din cadrul Tribunalului D. față de împrejurarea că petentul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 198 alin. 1 vechiul cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției de Minori și Familie din cadrul Tribunalului D. sub nr._ .

În vederea soluționării cauzei a fost înaintat la dosar de către Penitenciarul Pelendava prin adresa nr. V2_/11.12.2013 mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe condamnatul O. C. Ș..

Prin încheierea din data de 15.05.2014, având în vedere Hotărârea CSM nr 463/03.04.2014 prin care s-a dispus desființarea Secției de Minori și Familie din cadrul Tribunalului D. începând cu data de 15.04.2014, Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului D. din data de 14.04.2014 dată în baza Hotărârii C.S.M., dispozițiile art. 99 alin 11 coroborate cu dispozițiile art. 95 alin 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dosarele Secției de Minori și Familie – cauze penale nesoluționate, precum și cele aflate în etapa camerei preliminare, nesoluționate la această dată, au fost repartizate Secției Penale, respectându-se ordinea sosirii în instanță.

Astfel, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției Penale a Tribunalului D. la data de 15.04.2014, sub nr._ .

În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus atașarea sentinței penale de condamnare nr. 61/09.12.2010 precum și fișa de cazier judiciar al condamnatului.

De asemenea, prin adresa nr._/12.12.2013 înaintată la data de 06.06.2014 Biroul Sirene a comunicat răspuns la solicitarea instanței privind comunicarea datei la care a fost arestat preventiv contestatorul pe teritoriul Spaniei și a datei la care a fost predat autorităților române.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 61 din data de 09.12.2010 pronunțată de Tribunalul D., în baza art.198 alin.1 C.p. cu aplicarea art.75 lit.c C.p. rap.la art. 320 ind. 1 alin.7 C.p.p, art. 74 lit.c C.p., 76 lit.b C.p s-a dispus condamnarea inculpatului O. C. Ș., la un an închisoare.

În baza art. 81 C.p. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei iar în baza art. 82 C.p. la cuantumul pedepsei aplicate s-a adăugat un interval de timp de 2 ani ca termen de încercare. S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C.p.

Împotriva sentinței penale nr. 61 din data de 09.12.2010 pronunțată de Tribunalul D., P. de pe lângă Tribunalul D. a formulat apel la Curtea de Apel C. care prin d.p. nr. 64/06.03.2012, definitivă, a admis apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul D. împotriva sentinței penale nr. 61 din 09.12.2010 a Tribunalului D.. A desființat în parte, pe latură penală, sentința atacată, s-a înlăturat aplicarea art.74 lit. c Cp, art.76 lit. b Cp., art. 81 c.p., art 82 c.p. si s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului O. C. Ș., prin sentința penala nr. 61 din 09.12.2010 a Tribunalului D. pentru infracțiunea prev.de art. 198 alin.1 C.p. cu aplicarea art.75 lit.c C.p. rap.la art. 320/1 alin.7 C.p.p., la 3 ani închisoare.

S-au aplicat inculpatului disp art 71 alin 1 si 2 c.p si art 64 alin 1 lit a teza a II-a si lit b c.p. iar in baza art. 65 alin 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C.p., cu excepția dreptului de a alege, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În baza sentinței penale nr. 61 din data de 09.12.2010 pronunțată de Tribunalul D., definitivă la data de 27.03.2012 prin nerecurarea d.p. nr. 64/6.03.2012 a Curții de Apel C., s-a emis MEPI nr. 94/2010 din data de 27.03.2012, MEA nr. 13/24.08.2012 și mandatul de urmărire internațională nr. 14/24.08.2012 de către Tribunalul D..

Așadar, contestatorul O. C. Ș. se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 61 din data de 09.12.2010 pronunțată de Tribunalul D., definitivă prin d.p. nr. 64/6.03.2012 a Curții de Apel C..

Se mai reține că, contestatorul s-a aflat în stare de arest pe teritoriul Italiei din data de 28.03.2013 până la data de 20.06.2013, când a fost predat autorităților române în vederea executării pedepsei menționate anterior, așa cum rezultă din adresa nr._/12.12.2013 înaintată la data de 06.06.2014 de Biroul Sirene.

Potrivit art. 598 NCpp, contestația la executare se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

De asemenea, se mai constată că potrivit art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p., dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanță cu privire la deducerea duratei măsurii preventive privative de libertate indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod, iar potrivit art. 72 C.p. perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate.

De asemenea, potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 durata pedepselor și a măsurilor privative de libertate în îndeplinirea unei cereri formulate de autoritățile române în temeiul legii speciale este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române.

În speță, se constată că este întemeiată contestația la executare formulată de către contestatorul O. C. Ș., prin apariția unei cauze de micșorare a pedepsei, respectiv aceea că contestatorul a executat o parte din pedeapsă pe teritoriul Italiei, sub forma arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea cererii formulate de autoritățile române cu privire la mandatul european de arestare nr. 13/24.08.2012 emis de Tribunalul D..

În consecință, constatând incidente prevederile art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p., instanța va admite contestația la executare formulată de contestatorul condamnat O. C. Ș., iar în baza art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p., art. 72 C.p. și art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, va deduce din pedeapsa aplicată contestatorului prin s.p. nr. 61/9.12.2010 a Tribunalului D.-Secția pentru Minori și Familie, definitivă la data de 27.03.2012 prin nerecurarea d.p. nr. 64/6.03.2012 a Curții de Apel C., durata arestului efectuat în străinătate (Italia) în îndeplinirea cererii formulate de autoritățile române cu privire la mandatul european de arestare nr. 13/24.08.2012 emis de Tribunalul D., respectiv de la 28.03.2013 la 20.06.2013 și menține starea de arest.

Se va dispune rectificarea corespunzătoare a mandatului de executare a pedepsei închisori nr. 94/2010 emis în data de 27.03.2012 al Tribunalului D.-Secția pentru Minori și Familie și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale menționate anterior.

În baza art. 275 alin. (3) NCPP, cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p. admite contestația la executare formulată de contestatorul condamnat O. C. Ș., născut la data de 28.12.1991 în Calafat, fiul lui C. și D., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava, împotriva s.p. nr. 61/9.12.2010 a Tribunalului D.-Secția pentru Minori și Familie, definitivă la data de 27.03.2012 prin nerecurarea d.p. nr. 64/6.03.2012 a Curții de Apel C..

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p., art. 72 C.p. și art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 deduce din pedeapsa aplicată contestatorului prin s.p. nr. 61/9.12.2010 a Tribunalului D.-Secția pentru Minori și Familie, definitivă la data de 27.03.2012 prin nerecurarea d.p. nr. 64/6.03.2012 a Curții de Apel C., durata arestului efectuat în străinătate (Italia) în îndeplinirea cererii formulate de autoritățile române cu privire la mandatul european de arestare nr. 13/24.08.2012 emis de Tribunalul D., respectiv de la 28.03.2013 la 20.06.2013 și menține starea de arest.

Dispune rectificarea corespunzătoare a mandatului de executare a pedepsei închisori nr. 94/2010 emis în data de 27.03.2012 al Tribunalului D.-Secția pentru Minori și Familie.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale menționate anterior.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.06.2014.

Președinte, Grefier,

C. G. C. R.-I. T.

Red. C.G.C./21.07.2014

Tehnored. R.I.T./ 5 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 22.07.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

O. C. Ș., fiul lui C. și D. născut la data de 28.12.1991, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 878/27.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul O. C. Ș., pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.

Grefier

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 22.07.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul Pelendava

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 878/27.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul O. C. Ș., fiul lui C. și D. născut la data de 28.12.1991.

Grefier

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 22.07.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 878/27.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul O. C. Ș., fiul lui C. și D. născut la data de 28.12.1991.

Grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 878/2014. Tribunalul DOLJ