Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 179/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 179/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 1123/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.179

Ședința publică de la 17 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. T. O.

Grefier I. M. L.

Pe rol soluționarea sesizării din oficiu privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.96 din 28.06.2011 pronunțată de Tribunalul O., definitivă prin decizia penală nr.3022 din 26.09.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în privința condamnatului T. C. V., deținut în Penitenciarul C..

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 27.01.2014, sub nr._, comisia de aplicare a legii penale mai favorabile constituită în cadrul Penitenciarul C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.96 din 28.06.2011 pronunțată de Tribunalul O., definitivă prin decizia penală nr.3022 din 26.09.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în privința condamnatului T. C. V., deținut în Penitenciarul C..

S-a arătat, în acest sens, că sentința penală nr.96 din 28.06.2011 pronunțată de Tribunalul O., definitivă prin decizia penală nr.3022 din 26.09.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul T. C. V. a fost condamnat la pedeapsa de 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.174, 175 alin.1 lit.c, 176 lit.c C.p. cu aplicarea art.37 lit.b C.p. și interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p. pe o durată de 8 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art.71 C.p. pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p.

În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr.209 din data de 27.09.2012 de către Tribunalul O., executarea pedepsei începând la data de 12.10.2010.

Dispozițiile incidente din noul cod penal sunt cele prev. de art.188 alin.1 rap.la art.189 alin.1 lit.e C.p. rap.la art.199 alin.1 C.p., art.43 alin.5 C.p.

În raport de aceste noi dispoziții, s-a solicitat reducerea pedepsei complementare de la 8 ani la 5 ani.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 C. pen., art.23 alin.5 din Legea nr. 255/2013 și art.66 alin.1 C.p.

La dosarul cauzei s-au depus fișa de evaluare a condamnatului, însoțită de copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.209 din 27.09.2012 al Tribunalului O. și copia sentinței penale de condamnare.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.96 din 28.06.2011 pronunțată de Tribunalul O., definitivă prin decizia penală nr.3022 din 26.09.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul T. C. V. a fost condamnat la pedeapsa de 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.174, 175 alin.1 lit.c, 176 lit.c C.p. cu aplicarea art.37 lit.b C.p. și interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p. pe o durată de 8 ani, ca pedeapsă complementară.

În baza art.71 C.p. pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.p.

În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr.209 din data de 27.09.2012 de către Tribunalul O., executarea pedepsei începând la data de 12.10.2010.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim, iar conform art.6 alin.6 C.pen. dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și în limitele prevăzute de legea nouă.

De asemenea, potrivit art. 66 alin. 1 NCP: "pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea exercitării pe o perioadă de la 1 la 5 ani a unuia sau mai multor dintre următoarele drepturi:

a ) dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

d) dreptul de a alege".

În cauză, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 22 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b cod penal, pronunțată printr-o hotărâre definitivă, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor deosebit de grav.

Conform celor expuse anterior, NCP este mai favorabil doar în privința pedepsei complementare, nu și a pedepsei principale, deoarece în cauză se constată că interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp are corespondent în NCP la art. 66 lit. a, b C.p., însă pe o durată maximă de 5 ani.

Astfel fiind, pedeapsa complementară aplicată sub legea veche depășește maximul din noua normă de incriminare și va fi redusă la acesta, în conformitate cu dispozițiile art.6 alin.6 C.pen.

Având în vedere cele expuse, în baza art.23 din Legea nr.255/2013 rap.la art.595 NCPP, instanța va admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnatul T. C. V..

Se va reduce pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b cod penal după executarea pedepsei principale de 22 ani închisoare, de la 8 ani la 5 ani.

Se va dispune rectificarea mandatului de executare nr. 209/27.09.2012 emis de Tribunalul O. în sensul celor menționate mai sus.

În baza art. 275 alin. 3 NCPP, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 NCPP

Admite contestația la executare ca urmare a sesizării Penitenciarului C., privind pe condamnatul T. C. V., fiul lui V. și B., născut la data de 12.09.1980, în Drăgănești O., jud.O., domiciliat în comuna Izvoarele, ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C..

Reduce pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b cod penal după executarea pedepsei principale de 22 ani închisoare, de la 8 ani la 5 ani.

Dispune rectificarea mandatului de executare nr. 209/27.09.2012 emis de Tribunalul O. în sensul celor menționate mai sus.

În baza art. 275 alin. 3 NCPP

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2014.

Președinte,

C. T. O.

Grefier,

I. M. L.

Red.jud.CTO/ Tehnored.IML

5 ex/ 26 Februarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 179/2014. Tribunalul DOLJ