Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 629/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 629/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 5360/63/2014*

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 629/2014

Ședința publică de la 06.05.2014

INSTANȚA constituită din:

PREȘEDINTE: M. G.

Grefier: C. A. G.

Pe rol soluționarea cererii persoanei condamnate, V. M., în prezent deținut în Penitenciarul C., în prezent deținută în Penitenciarul C., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 232/12.12.2012 pronunțată de T. M., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 136/17.04.2013 a Curții de Apel C. și d.p. nr. 3280/25.10.2013 a I.C.C..J.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost restituită dovada de comunicare a înștiințării condamnatului, după care instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Constată că prin sentința penală nr.1995/20.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în baza art 47 alin.4 C.p.p. s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei C., excepție invocată de instanță din oficiu.

În temeiul art.47 alin.1 C.p.p. rap. la art.598 alin.1 lit.d C.p.p. rap.art.555 C.p.p., art.36 alin.1 lit. a C.p.p. și art. la art.23 din Legea nr. 255/2013, s-a declinat soluționarea contestației la executare privind pe condamnatul V. M., fiul lui A. si F., nascut la data de 21 mai 1993, detinut în Penitenciarul C., în favoarea Tribunalului D..

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 13.03.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestația formulată de condamnatul V. M., potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 C.p.p., privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoare din 01.02.2014.

La solicitarea instanței, Penitenciarul C., a înaintat în copie, fișa de evaluare a petentului condamnat, minuta deciziei penale nr. 136/17.04.2013 a Curtii de Apel C., minuta s.p. nr. 232/12.12.2012 pronuntata de T. Mehedinti și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 298/28.10.2013 emis de T. Mehedinti.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției de necompetență invocate din oficiu de Judecătoria C., instanța a reținut următoarele:

Condamnatul V. M. se afla în executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 232/12.12.2012 a Tribunalului Mehedinti, definitivă prin d.p. nr. 136/17.04.2013 a Curtii de Apel C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 Cp.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.

În speța de față, instanța de executare, în a cărei circumscripție se află și locul de deținere în momentul formulării sesizării (Penitenciarul C.) este T. D., motiv pentru care instanța a admis excepția invocată din oficiu și, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 47 alin. 1 Cpp, art. 598 alin. 1 lit. d Cpp ., art. 555 Cpp, art. 36 alin. 1 lit. a Cpp., a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului D..

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Cauza a fost înregistrată sub nr._ la T. D.- Secția de Minori și familie.

Având în vedere Hotărârea CSM nr 463/03.04.2014 prin care s-a dispus desființarea Secției de Minori și Familie din cadrul Tribunalului D. începând cu data de 15.04.2014, Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului D. din data de 14.04.2014, dată în baza Hotărârii C.S.M., dispozițiile art.99. alin 11 coroborate cu dispozițiile art. 95 alin 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești "În situația desființării completului, cauzele vor fi repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete ale instanței competente să judece în materia respectivă… .".

Dosarele Secției de Minori și Familie nesoluționate, au fost repartizate completelor, respectându-se ordinea sosirii în instanță.

La T. D.-secția penală cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Petentul condamnat a solicitat aplicarea legii mai favorabile potrivit dispozițiilor N.C.P., în prezent condamnatul aflându-se în executarea unei pedepse rezultante de 12 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară pentru săvârșirea a două infracțiuni, aflate în concurs, respectiv aceea de lipsire de libertate, reglementată în legea veche de art. 189 alin. 1 și 2 C.p. și respectiv viol reglementată în legea veche de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit.a și alin. 3 C.p.

Conform N.C.P., faptele săvârșite de condamnat își găsesc încadrarea juridică în dispozițiile art. 205 alin. 1,2,3 lit.b și respectiv art. 218 alin. 1,3 lit.c,f.

Potrivit noilor reglementări, maximul pedepsei pentru infracțiunea de lipsire de libertate este de 10 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de viol maximul pedepsei este de 12 ani închisoare.

În speță nici una din pedepsele componente și nici pedeapsa rezultantă nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă.

Potrivit disp.art. 6 alin. 1 C.p. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Cum pedeapsa pe care o execută petentul este situată sub limita maximă prevăzută de legea nouă, tribunalul apreciază contestația ca fiind neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare.

Văzând și disp.art. 275 alin. 3 C.p.p.

Va obliga contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de petentul contestator V. M., fiul lui A. și al lui F., născut la 21 Mai 1993, în Vînju M., jud. M., domiciliat în com.G., ., în prezent deținut în Penitenciarul C., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 232/12.12.2012 pronunțată de T. M., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 136/17.04.2013 a Curții de Apel C. și d.p. nr. 3280/25.10.2013 a I.C.C..J.

Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. GEORCOTINĂGHIȚĂ C. A.

Red.jud.M.G.

Tehnored.4 ex./M.B.

Red.jud.fond Gh.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 629/2014. Tribunalul DOLJ