Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 226/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 226/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 4605/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 226/2014
Ședința publică de la 30 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. S. D.
Grefier Dănuța D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind contestația formulată de condamnatul M. D. deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., împotriva sentinței penale nr.1114 din 25.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat M. D. asistat de avocat din oficiu M. S..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Avocat din oficiu M. S. pentru contestatorul condamnat M. D., solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea contestației în măsura în care sunt îndeplinite condițiile.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Contestatorul condamnat M. D. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și descontopirea celor două mandate.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Constată că prin sentința penală nr.1114/25.02.2014 pronunțată de Judecătoria C., în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 C.p.p. s-a respins contestația la executare formulată de condamnatul M. D., fiul lui N. și P., ns. la data de 24.03.1970, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 10.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestația formulată de condamnatul M. D., potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 C.p.p., privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoare din 01.02.2014.
În motivarea contestației, condamnatul a arătat că solicită reducerea pedepsei de 12 ani și 6 luni pe care o execută în prezent, ca urmare a intervenirii legii mai favorabile.
La solicitarea instanței, Penitenciarul C., a înaintat în copie, fișa de evaluare a deținutului, sentința penală nr. 468/21.02.2012 a Judecătoriei C. și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 503/07.06.2012 emis de Judecătoria C..
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 468/21.02.2012 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p. nr. 1319/06.06.2012 a Curții de Apel C., inculpatul M. D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare în baza art. 239 alin. 1, 2 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 37 lit. a, b Codul penal din 1969. În temeiul art. 39 alin. 2 Codul penal din 1969 a fost contopită pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu restul rămas neexecutat de 10 ani, 11 luni și 28 zile din pedeapsa de 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C.p. aplicată prin s.p. nr. 210/19.10.2004 a Tribunalului O., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani, 11 luni și 28 zile, la care s-a adăugat un spor de 1 an, 6 luni și 2 zile, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa principală de 12 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C.p. .
În temeiul art. 71 Codul penal din 1969 i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Codul penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 503/07.06.2012 de către Judecătoria C., iar executarea pedepsei a început la data de 06.08.2010.
Conform art. 6 alin. 1 C.p., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Instanța a reținut că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj nu depășește maximul special prevăzut de art. 257 alin. 1 cu aplic. art. 43 alin. 5 (3 ani) din Codul penal în vigoare de la data de 01.02.2014.
Pe de altă parte, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Instanța nu se va pronunța cu privire la reducerea pedepsei complementare de la 8 ani la 5 ani, maximul prevăzut de Codul penal, având în vedere că petentul-condamnat a solicitat doar reducerea pedepsei principale de 12 ani și 6 luni închisoare, iar pe rolul Judecătoriei Pitești există o sesizare a comisiei din cadrul Penitenciarului Colibași, având ca obiect reducerea pedepsei complementare.
În consecință, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 6 C.p., instanța, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 C.p.p. a respins contestația la executare formulată de condamnatul M. D..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul M. D., solicitând admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea contestației în măsura în care sunt îndeplinite condițiile.
Analizând contestația formulată de condamnatul M. D. prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului ,tribunalul constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 468/21.02.2012 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin dec pen nr 1319/06.06.2012 a Curții de Apel C., contestatorul M. D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev de 239 alin 1, 2 C.pen cu aplic art 37 lit a și b C.pen.
În baza art 39 alin. 2 Codul penal din 1969 a fost contopită pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu restul rămas neexecutat de 10 ani, 11 luni și 28 zile din pedeapsa de 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C.p. aplicată prin s.p. nr. 210/19.10.2004 a Tribunalului O., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani, 11 luni și 28 zile, la care s-a adăugat un spor de 1 an, 6 luni și 2 zile, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa principală de 12 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară de 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C.p. .
În baza sentinței penale sus menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 503/07.06.2012 de către Judecătoria C., iar executarea pedepsei a început la data de 06.08.2010.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”
Astfel, instanța reține următoarele:
Infracțiunea prev de art 239 alin 1, 2 C.pen cu aplic art 37 lit a și b C.pen pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare este reglementată de dispozițiile art. 257 alin 1 C.pen cu aplic art 43 alin 1, 5 C.pen, în actualul cod limitele de pedeapsă fiind de la 4 luni la 3 ani închisoare, ale cărei limite se majorează cu ½ conform art 43 alin 5 C.pen rezultă o limită maximă de 4 ani și 6 luni închisoare.
La maximul de 4 ani și 6 luni închisoare se adaugă conform art 43 alin 1 C.pen restul rămas neexecutat de 10 ani, 11 luni și 28 zile din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 210/19.10.2004 a Tribunalului O. nr., urmând ca în final contestatoare să execute pedeapsa de 15 ani, 5 luni și 28 zile la care se adaugă sporul de 1 an, 6 luni și 2 zile, urmând ca în final contestatorul să execute 17 ani închisoare, condiție în care nu se impune reducerea pedepsei în executarea căreia se află contestatorul întrucât nu depășește maximul la care se poate ajunge conform legii noi.
Prin urmare, comparând cele două pedepse rezultante - calculate atât potrivit vechilor reglementări penale, cât și prin trimitere la noul Codul penal - instanța constată că legea penală mai favorabilă condamnatului o reprezintă Codul penal din 1969 prin aplicarea căruia instanța a stabilit pedeapsa închisorii de 12 ani și 6 luni închisoare, iar nu Codul penal din 2009 prin aplicarea căruia s-ar stabili pedeapsa închisorii de 17 ani închisoare.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza art 425/1 alin.7 pct.1 lit.b C.pr.pen, tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul M. D. împotriva sentinței penale nr. 1114/25.02.2014 a Judecătoriei C., ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen va obliga contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit b C.pr.pen
Respinge contestația formulată de condamnatul M. D., fiul lui N. și P., născut la 24 martie 1970, în D., jud. D., domiciliat în D., jud. D., CNP_, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., împotriva sentinței penale nr.1114/25.02.2014 a Judecătoriei C., ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2014.
Președinte,
V. S. DanGrefier,
Dănuța D.
Red.Jud.V.S.D.
Tehnored. D.D. 22 Mai 2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Emisă 30.04.2014
C Ă T R E,
Penitenciarul de Maximă Siguranță C.
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr.226 din data de 30.04.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a dispus:
" În baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit b C.pr.pen
Respinge contestația formulată de condamnatul M. D., fiul lui N. și P., născut la 24 martie 1970, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., împotriva sentinței penale nr.1114/25.02.2014 a Judecătoriei C., ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2014."
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. S. D. Dănuța D.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 1198/2014.... → |
|---|
