Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 800/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 800/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 976/104/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Sentința Penală Nr. 800/2014

Ședința publică de la 12.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. M.

GREFIER: C. A. G.

Pe rol soluționarea cererii persoanei condamnate, S. I., în prezent deținută în Penitenciarul C., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 125/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3542/14.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casației și Justiție.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost restituită dovada de încunoștințare a persoanei condamnate și au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului C., după care instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. sub nr._, persoana condamnată S. I. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.

In motivare, a arătat că pedeapsa de 7 ani nu mai poate fi executată în totalitate intrând sub incidenta disp. art.6 NCP.

Examinând cererea formulată de persoana condamnată S. I., Tribunalul O. a constatat că nu este competent teritorial pentru a soluționa această contestație la executare.

Pentru această concluzie s-a reținut că situația acestei contestații privind aplicarea legii penale actuale mai favorabile se regăsește în procedurile judiciare reglementate de art. 595 alin. 2 și 4 din C.p.p. care prevăd că, fiind formulată de o persoană aflată în executarea pedepsei, contestația se soluționează cu urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere,care în cazul de față este Tribunalul D..

În consecință, a declinat competența de soluționare a acestei contestații la executare în favoarea Tribunalului D..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, iar prin rezoluție, instanța a dispus încunoștințarea persoanei condamnate potrivit art. 23 alin. 8 din Lg. 255/2013.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.125 din data de 29.06.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3542/14.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul cu același nr., a fost condamnat inculpatul S. I. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art.7 din legea nr.39/2003 cu aplic. art.37 lit.b din C.p.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a și art. 65 Cp a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b CP pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 192 alin. 2 CP cu aplicarea art. 37 lit. b CP a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu săvârșită în dauna părții vătămate T. D..

În baza art. 53 pct. 2 lit. a și art. 65 CP a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b CP pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 194 alin. 1 CP cu aplicarea art. 41 alin. 2 CP și art. 37 lit. b CP a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

S-a constat că faptele deduse judecății sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 662/22.06.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 226/25.05.2012 a Curții de Apel C..

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani și 3 luni închisoare în pedepsele componente, astfel: pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 2 ind. 1 lit. b CP cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b și art. 320 ind. 1 CPP; pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului în baza art. 217 alin. 1 CP cu aplicarea art. 37 lit. b CP și art. 320 ind. 1 CPP; pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în baza art. 321 alin. 1, alin. 2 CP cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b și art. 320 ind. 1 CPP și au fost repuse pedepsele în individualitatea lor.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b CP, art. 36 alin. 1 CP și art. 35 alin. 3 CP au fost contopite pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecății cu pedepsele rezultante în urma descontopirii sentinței penale nr. 662/22.06.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1226/25.05.2012 a Curții de Apel C., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 luni închisoare, inculpatul executând în final 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b CP.

În baza art. 71 CP, pe durata executării pedepsei principale i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b CP

În baza art. 88 CP a dedus din pedeapsă perioada de reținere și arestare preventivă a inculpatului de la data de 17.09.2010 până la zi, iar în baza art. 350 alin. 1 CPP a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S. I..

În baza sentinței penale nr. nr.125 din data de 29.06.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3542/14.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 341/15.111.2013 de către Tribunalul O..

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

Pentru a analiza incidența dispozițiilor art. 4 sau art. 6 CP, urmează a se verifica dacă pedepsele aplicate sub legea veche pentru fiecare dintre infracțiunile concurente depășesc maximul special din noua normă de incriminare.

Infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este reglementată de dispozițiile art. 367 alin. 1 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în prezent limitele pedepsei fiind de la 1 la 5 ani închisoare, iar în urma aplicării disp. art.43 alin.5 NCP se încadrează între 1 an și 6 luni și 7 ani și 6 luni, așa încât pedeapsa aplicată sub legea veche de 7 ani închisoare nu depășește maximul special din noua normă de incriminare.

Potrivit dispozițiilor art. 224 alin.1 și 2 NCP, violarea de domiciliu se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, și în urma aplicării disp. art.43 alin.5 NCP se încadrează între 9 luni și 4 ani și 6 luni, iar pedeapsa aplicată este de 3 ani, astfel că nici pentru această infracțiune nu se impune reducerea pedepsei aplicate, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, această pedeapsă neintrând sub incidența instituției legii penale mai favorabile.

Infracțiunea de șantaj prev.de art.194 alin.1 din codul penal de la 1969 este incriminată de disp. art. 207 alin.1 din NCP având ca limite de pedeapsă închisoarea de 1 la 5 ani închisoare, iar în urma aplicării disp. art.43 alin.5 NCP se încadrează între 1 an și 6 luni și 7 ani și 6 luni, astfel că nu se impune reducerea pedepsei aplicate de 5 ani închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, se constată că pedeapsa aplicată de 5 ani și 3 luni închisoare nu depășește maximul special de 15 ani închisoare prevăzut de art.233, art.234 alin.1 lit.a și d NCP cu aplic. art.43 alin.5 NCP.

De asemenea, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.217 alin.1 C.p. cu aplic. art.37 lit.b C.p. nu depășește maximul special de 3 ani închisoare prev. de art.253 alin.1 NCP cu aplic. art.43 alin.5 NCP.

Infracțiunea prev. de art.321 alin.1 și 2 din codul penal de la 1969 este incriminată de disp. art. 371 din NCP având ca limite de pedeapsă închisoarea de 3 luni la 2 ani închisoare, iar în urma aplicării disp. art.43 alin.5 NCP maximul special se majorează cu jumătate, astfel că nu se impune reducerea pedepsei aplicate de 2 ani închisoare.

Cât privește sancționarea concursului de infracțiuni pentru determinarea legii penale mai favorabile, instanța trebuie să compare pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului cu limita maximă la care s-ar ajunge prin aplicarea dispozițiile legii noi privind tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni.

Instanța reține că, potrivit art. 39 alin. 1, lit. b Cod penal în vigoare, în caz de concurs de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, iar prin aplicarea acestor dispoziții în cazul contestatorului, s-ar ajunge la o pedeapsă mult mai mare decât pedeapsa rezultantă aplicată acestuia conform vechilor reglementări penale, ceea ce face inaplicabile disp. art.6 NCP.

De asemenea, instanța constată că pedeapsa complementară rezultantă aplicată contestatorului nu depășește maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de art. 66 alin. 1 NCP.

În consecință, în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013, contestația la executare urmează să fie respinsă.

În baza art.275 alin. 2 C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 NCPP

Respinge contestația formulată de contestatorul S. I., fiul lui I. și A., născut la data de 07.02.1963, în Slatina, jud. O., domiciliat în Slatina, . județ O., CNP_.

În baza art. 275 alin. 2 C., obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2014.

Președinte,Grefier,

A. M. M. C. A. G.

Red. A.M.M. /Teh. C.A.G

5 ex./ 11.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 800/2014. Tribunalul DOLJ