Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Decizia nr. 1282/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 1282/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 28620/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 1282

Ședința publică de la 10 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. C. M.-judecător

Grefier: D. M.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D.

Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe contestatorul I. D., în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr.5147 din data de 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria în dosarul nr._, având ca obiect întreruperea executării pedepsei (art.592 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul I. D., personal și asistat de avocat din oficiu V. M. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Interpelat de către instanță, contestatorul precizează că își menține contestația formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat din oficiu V. M. M., pentru contestatorul condamnat I. D. solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii judecătoriei C. iar pe fondul cauzei admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de respingerea contestației și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală având în vedere că afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua A.N.P.

Contestatorul condamnat I. D., având ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față ;

Constată că prin sentința penală nr.5147 din data de 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul I. D., fiul lui F. și al lui Bistrița, născut la 04 Decembrie 1985, în prezent deținut în Penitenciarul C..

A fost obligat condamnatul la plata sumei de 230 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansata din fondurile Ministerului justiției

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut:

La data de 16.07.2014, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C., sub nr. de dosar_ cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat I. D., declinata de Tribunalul D. prin incheierea din 11.07.2014 pronunțată in dosarul nr._/63/2014.

În motivarea cererii, petentul-condamnat a arătat că solicită întreruperea executării pedepsei intrucat necesita efectuarea unei operații care nu poate fi efectuata in penitenciar.

Prin încheierea din 30.07.2014 s-a dispus conexarea dosarului nr._/215/2014 la dosarul nr._ .

În vederea soluționării cauzei, s-a dispus emiterea unei adrese către penitenciar pentru a se lua o declarație petentului daca solicita efectuarea unei expertize medicale si daca are acte medicale de depus, petentul fiind de acord cu efectuarea unei expertize medico-legale.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească afecțiunile de care suferă condamnatul, dacă aceste afecțiuni îl pun în imposibilitatea de executare imediata a pedepsei si daca afectiunile pot fi tratate în rețeaua Ministerului Sănătății sau în reteaua ANP.

La dosar s-a înaintat raportul de expertiză medico-legala nr. 2643/A1/13.10.2014 întocmit de IML C..

Analizând cererea dedusă judecatii, prin prisma materialul probatoriului administrat în cauză, instanta retine următoarele:

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 2643/A1/13.10.2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală se reține că petentul-condamnat prezintă diagnosticul: distonie neurovegetativă.

Totodată, din cuprinsul raportului de expertiză medico-legala reiese că, afectiunile de care sufera petentul pot fi tratate în rețeaua sanitară a A.N.P.

Potrivit disp.art. 592 rap. la art. 589 alin.1 lit.a Cpp, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată.

Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța retine că, în cazul în care afecțiunile de care suferă condamnatul se pot trata în rețeaua ANP, cererea de întrerupere a executării pedepsei nu poate fi admisă.

Având în vedere că, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legala nr. 2643/A1/13.10.2014, afecțiunile de care suferă petentul condamnat pot fi tratate în rețeaua sanitara a ANP, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru întreruperea executării pedepsei.

F. de aceste considerente, instanța a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul I. D..

A fost obligat condamnatul la plata sumei de 230 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu a fost avansata din fondurile Ministerului justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație petentul I. D., pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând prin apărătorul din oficiu admiterea contestației, desființarea hotărârii judecătoriei C. iar pe fondul cauzei admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Analizând contestația declarată de condamnatul I. D., prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului, constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Așa cum a reținut și instanța de fond, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2643/A1/13.10.2014 întocmit de IML C., petentul I. D. este diagnosticat cu "Distonie neurovegetativă", afecțiunea putând fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor .

Potrivit dispozițiilor art. 592 NCPP rap.la art.589 alin.1 lit.a NCPP „executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală gravă care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Din interpretarea dispozițiilor sus menționate, rezultă că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar existența și gravitatea bolii trebuie dovedite numai prin efectuarea unei expertize medico-legale de către serviciul medico-legal competent.

Raportând situația de fapt în cauză la condițiile legale de mai sus, instanța de control constată că din raportul de expertiză medico-legală rezultă că, petentul condamnat I. D. din punct de vedere medical, nu prezintă afecțiuni obiective care fac imposibilă continuarea executării pedepsei cu închisoarea, ceea ce determină nerealizarea acestei condiții.

Cum cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, instanța constatând nerealizată una dintre ele, consideră de prisos a verifica realizarea celei de a doua condiții, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta condamnata prin lăsarea sa în libertate.

Pentru aceste considerente, constatând că, afecțiunile de care suferă condamnatul - așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală, nu necesită tratament într-o clinică de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, fapt ce nu îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa, tribunalul urmează ca în baza art. 4251 al.7 pct.1 lit.b NCPP să respingă contestația formulată de contestatorul I. D., împotriva sentinței penale nr. 5147 din data de 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria, în dosarul nr._ .

În baza art.275 al.2 NCPP, va fi obligat contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 4251 al.7 pct.1 lit.b CPP:

Respinge contestația formulată de contestatorul I. D., fiul lui F. și Bistrița, născut la data de 04.12.1985, împotriva sentinței penale nr. 5147 din data de 30.10.2014, pronunțată de Judecătoria în dosarul nr._, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..

În baza art.275 al.2 NCPP:

Obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2014.

Președinte,

E. C. MacameteGrefier,

D. M.

Red.jud. E.C.M./Tehnored/D.M.

19 Decembrie 2014/5 ex.

Red. Fond A.C.

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DOSAR Nr._

Emisă: 10.12.2014

C Ă T R E,

PENITENCIARUL DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ C.

Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 1282 din data de 10 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a dispus următoarele:

În baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b NCPP:

Respinge contestația formulată de contestatorul I. D., fiul lui F. și Bistrița, născut la data de 04.12.1985.

În baza art.275 al.2 NCPP:

Obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2014.

Președinte,

E. C. MacameteGrefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 19.12.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 1282/10.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._

Președinte,

SS E. C. M. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 19.12.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 1282/10.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._

Președinte,

SS E. C. M. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 19.12.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

I. D., fiul lui F. și Bistrița, născut la data de 04.12.1985

Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 1282/10.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._

Președinte,

SS E. C. M. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Decizia nr. 1282/2014. Tribunalul DOLJ