Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 20/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 2038/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 20
Ședința publică de la 12 Martie 2014
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: D. G. G.
Grefier: M. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat de procuror C. F.
Pe rol, judecarea contestației formulate de condamnatul C. N., împotriva sentinței penale nr. 384/31.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect liberarea condiționată ( art. (art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a CPP rap. la art. 100 C.pen. cu aplic. art. 6 C.pen. )
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul C. N. asistat de apărător ales, avocat D. F., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul ales al contestatorului - condamnat C. N., avocat F. D., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, depunând în acest sens 2 adeverințe din care rezultă că nu a realizat venituri.
Tribunalul pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de contestatorul condamnat.
Tribunalul admite proba cu înscrisuri în circumstanțiere, solicitată de contestatorul condamnat C. N., prin apărător ales, și constată că aceasta este administrată prin actele depuse.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației formulate.
Apărătorul ales al contestatorului - condamnat C. N., avocat F. D., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și admiterea cererii de liberare condiționată formulată,, având în vedere că petentul nu are antecedente penale, perioada petrecută în detenție este suficientă pentru a conștientiza gravitatea faptelor sale, execută pedeapsa în regim deschis, a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, nu a avut abateri disciplinare, a avut un comportament corespunzător, a participat la toate activitățile educative și lucrative, astfel cum rezultă din caracterizarea întocmită de Comisia de liberări din cadrul Penitenciarului Pelendava.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, considerând că perioada executată nu este suficientă pentru a se considera că petentul poate ri reintegrat în societate.
Contestatorul - condamnat C. N., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, întrucât a participat la activități lucrative și a fost recompensat de mai multe ori.
Dezbaterile fiind închise,
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 384/31.01.2014 pronunțată în dosarul nr,_, Judecătoria C., în temeiul art.450 C.p.p., a respins propunerea Comisiei din cadrul Penitenciarului Pelendava C. de liberare condiționată a condamnatului C. N..
În baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 21.09.2014, iar în temeiul art. 192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data 23.01.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței propunerea formulata de Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionata din cadrul Penitenciarului Pelendava C. privind liberarea conditionata a condamnatului C. N. din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1090/2010 pronunțată de Judecătoria C., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 Cp.
Din procesul verbal nr. V2_ din 23.01.2014, întocmit de Penitenciar, care însoțește propunerea de liberare condiționată, s-a reținut că petentul se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 1090/2010 pronunțată de Judecătoria C., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 Cp.
Executarea pedepsei a început la data de 01.02.2011 și expiră în termen la data de 31.01.2016. Transformate în zile pedepsele sunt egale cu 1826 zile. A executat până în acest moment un număr de 1253 zile, din care un număr de 165 zile i se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate, iar un număr de 1088 zile efectiv executate.
Petentul condamnat se află la a doua analiză în comisia pentru propuneri de liberare condiționată, a fost discutat o dată la data de 24.12.2013 și amânat până la data de 23.01.2014.
Din caracterizarea întocmită de către penitenciar a reieșit că petentul condamnat a avut un comportament corespunzător, a relaționat favorabil cu personalul și ceilalți deținuți, a manifestat interes pentru activitățile educative. La penitenciarul Pelendava a participat la activități lucrative, fiind recompensat pentru munca depusă. A fost cooperant, a avut o capacitate adaptativă bună la mediul carceral, a respectat regulile instituției și a relaționat favorabil cu celelalte persoane private de libertate. În perioada amânării, persoana privată de libertate a manifestat o conduită constantă, a respectat regulile instituite, nu a săvârșit abateri disciplinare, a relaționat pozitiv și a fost recompensat de 16 ori.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța retine ca, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.
Prima instanță a reținut că petentul se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Faza de executare a pedepsei este cea in care se pune accent deosebit pe preventia speciala( reeducarea comndamnatului), in celelalte doua faze, cea a individulizarii legislative si a individulizarii judiciare, punandu-se accent cu precadere pe preventia generala. In studiile criminologice se releva faptul ca periculozitatea faptuitorului este cu atat mai mare cu cat fapta savarsita este mai violenta.
In raport de modalitatea concreta de savarsire a faptei in cauza dedusa judecatii, respectiv infracțiunea de ucidere din culpă, constând în aceea că în seara zilei de 31.08.2009, în urma accidentului produs inculpatul C. N. a ucis din culpă două persoane și a produs vătămarea corporală altor două persoane datorită nerespectării dispozițiilor legale și având în sânge o îmbibație legală peste limita legală, instanta de fond a constatat ca cel condamnat prezinta o periculozitate sporita, care necesita un process intens de resocializare. Liberarea conditionata este o facultate lasata la aprecierea instantei de judecata, astfel ca executarea fractiunii legale de pedeapsa nu justifica prin ea insesi acordarea liberarii conditionate, cata vreme nu sunt indeplinite cumulative conditiile enumerate in art 59 alin 1 Cp. Comportamentul corespunzator constand in acordarea unor recompense si lipsa abaterilor disciplinare nu atrage in mod automat liberarea conditionata, in acest caz impedimentul decurgand din potentialitatea criminogena pe care o prezinta condamnatul, neexistand nicio garantie in sensul ca acesta este susceptibil de a se reindrepta socio- juridic si nu va mai savarsi si alte infractiuni.
S-a apreciat că executarea fractiunii legale de pedeapsa nu justifica prin ea insesi acordarea liberarii conditionate, cata vreme nu sunt indeplinite cumulative conditiile enumerate in art 59 alin 1 Cp.
Liberarea conditionata este o facultate, lasata la aprecierea instantei de judecata. Desi legea nu prevede expres drept criteriu pentru aprecierea oportunitatii liberarii conditionate gravitatea infractiunii savarsite, instanta poate aprecia, in concret, daca gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili daca perioada executata dintr-o pedeapsa este suficienta sau nu pentru reeducarea condamnatului
Având în vedere aceste aspecte, deși se constată că petentul s-a adaptat la mediul carceral, a avut o conduită corespunzătoare, instanța de fond a apreciat că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru ca petentul să realizeze gravitatea faptei sale și urmările pe care le-a produs.
Față de cele reținute anterior, prima instanța în temeiul art. 450 C.p.p. a respins propunerea Comisiei din cadrul Penitenciarului Pelendava C. de liberare condiționată a condamnatului C. N..
În baza art. 450 alin.2 C.p.p. a fixa termen de reînnoire a cererii după data de 21.09.2014, iar în temeiul art. 192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul C. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 100 Cp, în sensul că executat fracția impusă, a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției și nu a fost sancționat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate a actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul constată că instanța de fond, în mod greșit a respins propunerea Comisiei Penitenciarului Pelendava de a libera condiționat pe condamnatul C. N..
Analizând instituția liberării prin prisma disp. art. 59 din Codul penal din 1968, și art. 99-106 NCP, instanța constată că vechiul cod penal conținea dispoziții mai favorabile deoarece în noul cod penal sunt prevăzute 2 condiții in plus pentru admiterea cererii (art. 100 lit. b – cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim deschis sau semideschis și art. 100 lit. c – cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească) și totodată, în ipoteza admiterii cererii, condamnatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere care nu existau în reglementarea anterioară.
În consecință, instanța de control va analiza admisibilitatea cererii prin prisma dispozițiile art. 59 din Codul penal din 1968, potrivit cărora pentru acordarea liberării condiționate trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) executarea unei fracții din pedeapsa, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție ; b) condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat, pentru a dovedi că are aptitudinea de a-și asigura existența în mod cinstit și poate deci, din acest punct de vedere, să beneficieze de liberare condiționata; c) dă dovezi temeinice de îndreptare, sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Contestatorul condamnat se afla in executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, in baza sentinței penale nr. 1090/2010 a Judecătoriei C., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul Pelendava, pe perioada detenției, rezulta ca petentul condamnat a avut un comportament corespunzător, a relaționat favorabil cu personalul și ceilalți deținuți, a manifestat interes pentru activitățile educative, a participat la activități lucrative, fiind recompensat pentru munca depusă, a fost cooperant, a avut o capacitate adaptativă bună la mediul carceral, a respectat regulile instituției și a relaționat favorabil cu celelalte persoane private de libertate. De asemenea, în perioada amânării, persoana privată de libertate a manifestat o conduită constantă, a respectat regulile instituite, nu a săvârșit abateri disciplinare, a relaționat pozitiv și a fost recompensat de 16 ori
Se constată, totodată, că petentul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege iar din punct de vedere disciplinar a adoptat un comportament corespunzător, astfel fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cp.
Având în vedere susmenționate, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este tânăr și are șanse de redresare și de integrare în societate, tribunalul, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cpp, va admite contestația formulată de condamnatul C. N., va desființa sentința penală nr. 384/31.01.2014 a Judecătoriei C. și rejudecând, în temeiul art. 100 CP cu aplic. art. 6 Cp, va admite propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Pelendava privind pe condamnatul C. N..
Va dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1090/2010 a Judecătoriei C. și va dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr._ emis de Judecătoria C., dacă nu se află sub puterea altui mandat de arestare sau executare.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.pen., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cpp,
Admite contestația formulată de condamnatul C. N..
Desființează sentința penală nr. 384/31.01.2014 a Judecătoriei C. și rejudecând:
În baza art. 100 Cp cu aplic. art. 6 Cp
Admite propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Pelendava privind pe condamnatul C. N., fiul lui D. și A., născut la data de 31.05.1985, CNP_, deținut în Penitenciarul Pelendava C...
Dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1090/2010 a Judecătoriei C..
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr._ emis de Judecătoria C., dacă nu se află sub puterea altui mandat de arestare sau executare.
Cheltuielile judiciar rămân în sarcina statului,.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2014.
Președinte, Grefier,
D. G. G. M. B.
Red. Jud. D.G.G.
Tehnored. M.B./25 Martie 2014/3 ex.
J.f. M. S.C.
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... → |
|---|








