Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 231/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 6223/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 231
Ședința publică de la 05 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. L. U. –judecător
Grefier E.-S. Ț.
Ministerul Public –P. de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror F. C.
Pe rol, judecarea contestației formulate de condamnatul C. M., împotriva sentinței penale cu nr. 1728 din data de 13.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ /2013 având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat asistat de avocat din oficiu C. M. D. .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul condamnat prin apărătorul din oficiu depune la dosar un memoriu și arată că înțelege să își mențină contestația formulată împotriva sentinței penale atacate .
Nemaifiind formulate alte cereri și constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra contestației de față.
Avocat din oficiu C. M. D. solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii penale atacate și, pe cale de consecință, să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, atât în ceea ce privește fracția de pedeapsă care a fost executată, cât și conduita avută de condamnat în timpul detenției constând în acordarea mai multor recompense .
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ,menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, arătând că față de perseverența infracțională a condamnatului, subzistă necesitatea continuării executării pedepsei .
Contestatorul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că în acest caz, i se va da posibilitatea de a se reangaja la firma unde a lucrat anterior încarcerării sale .
TRIBUNALUL
Asupra contestației formulată de condamnatul C. M., împotriva sentinței penale cu nr. 1728 din data de 13.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2013, constată următoarele:
Prin sentința penală menționată, instanța de fond a respins în baza art. 587 alin. 1 cod procedură penală propunerea de liberare condiționată formulată Penitenciarul C. privind persoana privata de libertate C. M., deținut în Penitenciarul C. .
În baza art. 587 alin. 2 cod procedură penală a fixat termen pentru reînnoirea propunerii de liberare condiționată după data de 11.06.2014.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 50 de lei au rămas în sarcina statului.
Suma de 100 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 20.02.2014 a înregistrat pe rol la nr._, propunerea de liberare condiționată formulată de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului C. privind liberarea condiționată a persoanei private de libertate C. M. din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2017/2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 cod penal.
La dosarul cauzei au fost depuse: proces-verbal nr. N_ din data de 20.02.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului C. și o caracterizare a condamnatului.
Din procesul verbal atașat la dosar rezultă că petentul C. M. execută pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2017/2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 cod penal, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute 2/3 din fracția de pedeapsă, respectiv 486 zile; a executat până la data de 20.02.2014 un număr de 589 zile închisoare, 0 zile arest preventiv, considerându-se executate ca urmare a muncii prestate un număr de 87 zile, astfel că acesta are un total de 676 zile câștigate și executate.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul a manifestat interes crescut pentru desfășurarea de activități productive, a participat la activități educaționale de scurtă durată și a fost recompensat de 8 ori pentru conduita sa.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța a reținut că potrivit art. 100 noul cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, precum și cel care se află în regimul semideschis sau deschis de executare a pedepsei.
A reținut că petentul condamnat se află în regimul deschis de executare a pedepsei.
Condițiile prevăzute de art. 100 cod penal trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că executarea fracției de pedeapsă de către condamnat nu este suficientă, fiind necesar ca acesta să fie stăruitor în muncă, să dea dovezi temeinice de îndreptare, toate acestea analizate și prin prisma antecedentelor penale ale condamnatului.
Fără a analiza cererea petentului prin prisma noilor dispoziții din Codul penal care reglementează instituția liberării condiționate, (art. 99, art. 100 și urm.), dat fiind faptul că în materia liberării condiționată reglementările art. 59 și urm. din codul penal de la 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă, instanța de fond analizând actele aflate la dosarul cauzei – a apreciat că, deși acesta a executat fracția de pedeapsa stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Având în vedere gravitatea faptei pentru care acesta a fost condamnat, dar și antecedentele penale ale condamnatului (acesta fiind condamnat anterior în repetate rânduri pentru săvârșirea infracțiunii de furt), continuarea executării pedepsei reprezintă soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea, în momentul părăsirii locului de deținere, a săvârșirii altor infracțiuni, raportat și la durata de pedeapsă rămasă de executat.
În temeiul art. 100 noul cod penal a reținut că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a pedepsei, urmând a se fixa, potrivit dispozițiilor art. 587 alin. 2 cod procedură penală, termen pentru reînnoirea propunerii de liberare condiționată, după data de 11.06.2014, conduita condamnatului C. M. în această perioadă urmând a fi avută în vedere pentru a aprecia asupra atingerii scopului pedepsei închisorii astfel executate.
În temeiul dispozițiilor art. 275 pct. 4 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 50 lei au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul C. M. solicitând prin intermediul apărătorului și a memoriul depus să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege .
Analizând contestația formulată de condamnatul C. M. prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului se constată că aceasta este fondată și va fi admisă, pentru următoarele considerente:
Analizând instituția liberării prin prisma dispozițiilor art. 59 din Codul penal din 1968, și art. 99-106 cod penal în vigoare de la 1 februarie 2014, instanța constată că vechiul cod penal conținea dispoziții mai favorabile deoarece în noul cod penal sunt prevăzute 2 condiții în plus pentru admiterea cererii ( art. 100 lit. b – cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim deschis sau semideschis și art. 100 lit. c – cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească ) și totodată, în ipoteza admiterii cererii, condamnatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere după liberare, măsuri care nu existau în reglementarea anterioară.
În consecință, instanța de control va analiza admisibilitatea cererii prin prisma dispozițiilor art. 59 din Codul penal din 1968.
Potrivit art. 59 din codul susmenționat, pentru acordarea liberării condiționate trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) executarea unei fracții din pedeapsă, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție ; b)condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat, pentru a dovedi că are aptitudinea de a-și asigura existența în mod cinstit și poate deci, din acest punct de vedere, să beneficieze de liberare condiționată; c) dă dovezi temeinice de îndreptare, sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Odată cu împlinirea fracției de pedeapsă, liberarea condiționată nu devine o obligație pentru instanțele de judecată de a fi acordată condamnatului, ci numai o oportunitate, luând însă în considerare în mod coroborat mai multe aspecte, printre care conduita în mediul penitenciar și antecedentele penale.
Din caracterizarea întocmită de Penitenciarul Pelendava C. rezultă că persoana privată de libertate a fost recompensată de 8 ori și nu a fost sancționată disciplinar. Are antecedente penale și a fost discutat o dată în comisia de propuneri pentru acordarea liberării condiționate, fiind amânat după data de 11.06.2014 .
A executat fracția de 2/3 din pedeapsa de 2 ani aplicată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru infracțiunea de furt calificat.
A executat în perioada 12.07.2012 până la data de 20.02.2014, -589 zile -, având un total de 676 zile câștigate și executate din care 87 de zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate .
Pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, a relaționat favorabil cu personalul și ceilalți deținuți, a manifestat interes pentru activitățile educaționale. La Penitenciarul C. a parcurs un curs de formare profesională, un program educativ și 9 activități educative de scurtă durată. Pe timpul detenției persoana privată de libertate a fost evaluată social și inclusă în programul de pregătire pentru liberare (august-septembrie 2013) manifestând interes pentru tematica dezbătută. Este căsătorit și are un copil major. Are antecedente penale. A fost discutat în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate la data de 05.09.2013 și amânat la data de 15.02.2014 conform sentinței penale nr. 2735/13.09.2013 a Judecătoriei C. .
Liberarea condiționată este o facultate, lăsată la aprecierea instanței de judecată. Deși legea nu prevede expres drept criteriu pentru aprecierea oportunității liberării condiționate gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța poate aprecia, în concret, dacă gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili dacă perioada executată dintr-o pedeapsă este suficientă sau nu pentru reeducarea condamnatului.
Prima instanță a reținut că la analizarea unei cereri de liberare condiționată, executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este una din condițiile prevăzute, impunându-se și constatarea unor dovezi temeinice de îndreptare ale condamnatului pe durata executării pedepsei și că, în speță, chiar dacă petentul a dat dovezi temeinice de îndreptare, totuși nu poate avea acces la instituția liberării condiționate, având în vedere perioada de timp executată până la data discutării în comisie .
Tribunalul apreciază însă că, atâta timp cât din caracterizarea înaintată de penitenciar rezultă că petentul a fost stăruitor în muncă, a avut o atitudine pozitivă față de activitățile educaționale, îndeplinind recomandările din planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, doar existența antecedentelor penale sau perioada de timp executată nu mai pot constitui temei în a aprecia că scopul pedepsei nu a fost atins .
Chiar dacă instanța, în analiza unei astfel de cereri poate aprecia că, în raport de gradul de pericol social al faptei pentru care a fost condamnat deținutul, se impune executarea unei perioade mai mari din pedeapsă decât fracția stabilită de lege, acest aspect nu trebuie absolutizat, în condițiile în care se constată că toate celelalte criterii sunt pe deplin îndeplinite.
În plus, instanța de control mai reține și că orientarea europeană în această materie este de a reglementa acordarea liberării condiționate ținând cont exclusiv de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei, pentru că numai în acest fel poate fi influențată și modelată mai eficient conduita condamnatului care dobândește astfel o motivare în plus cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape de punerea în libertate. Acordarea sau nu a liberării ținând seama de stări de fapt anterioare începerii executării, precum natura sau gravitatea infracțiunii comise, forma de vinovăție constituie o cauză de descurajare a condamnatului în procesul de reintegrare deoarece acesta realizează că liberarea nu depinde de conduita sa pe durata executării, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influența în nici un fel.
Liberarea condiționată reprezintă un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe durata executării pedepsei dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale și convinge astfel că nu va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă nici un pericol pentru colectivitate.
În concluzie, având în vedere toate cele mai menționate, întregul comportament al condamnatului pe perioada privării de libertate se justifică aprecierea că acesta și-a însușit un ansamblu de valori necesare conviețuirii în societate și că nu va mai comite alte infracțiuni în termenul de încercare al liberării condiționate.
Față de aceste considerente, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit.b cod procedură penală va admite contestația formulată de condamnatul C. M., împotriva sentinței penale nr. 1728/13.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ . Va desființa sentința penală nr. 1728 din 13 martie 2014 a Judecătoriei C. și rejudecând:
În baza art. 100 cod penal cu aplicarea art. 6 cod penal va admite propunerea și va dispune liberarea condiționată a condamnatului C. M. din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2017/2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, județul M. .
Va dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat de sub puterea mandatului de executare nr. 2127/2012 emis de Judecătoria Drobeta Turnu Severin dacă nu mai este deținut în baza altui mandat .
În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariile avocaților desemnați din oficiu la judecarea în fața instanței de fond și în fața instanței de control judiciar, în sumă de câte 100 lei, urmând a fi virate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit.b cod procedură penală;
Admite contestația formulată de condamnatul C. M., fiul lui C. si M., născut la data de 13 decembrie 1969, în municipiul C., jud. D., domiciliat în Șimnicu de Sus, ., ., nr. 33, jud. D., CNP_, deținut în Penitenciarul C. împotriva sentinței penale nr. 1728/13.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._
Desființează sentința penală nr. 1728 din 13 martie 2014 a Judecătoriei C. și rejudecând:
În baza art. 100 cod penal cu aplicarea art. 6 cod penal
Admite propunerea.
Dispune liberarea condiționată a condamnatului C. M. din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2017/2012 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, județul M. .
Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat de sub puterea mandatului de executare nr. 2127/2012 emis de Judecătoria Drobeta Turnu Severin dacă nu mai este deținut în baza altui mandat .
În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariile avocaților desemnați din oficiu la judecarea în fața instanței de fond și în fața instanței de control judiciar, în sumă de câte 100 lei, urmând a fi virate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați D..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2014 .
Judecător,
L. L. UdreaGrefier,
E.-S. Ț.
Red.jud.L.U.
Tehnored. T.E.S.
2 ex/2.06.2014
Jud.fond Gh.B.
| ← Cerere de amânare a executării pedepsei. Art. 453 C.p.p..... | Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 1368/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








