Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 274/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 9363/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 274
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. Ș. I. N.
Grefier Dănuța D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind contestația formulată de condamnatul B. I. deținut în Penitenciarul Pelendava C., împotriva sentinței penale nr.2052 din 21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat B. I. asistat de avocat din oficiu D. F..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Contestatorul condamnat B. I. prin avocat din oficiu D. F., depune la dosar memoriu.
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Avocat din oficiu D. F., pentru contestatorul condamnat B. I., solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea propunerii de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Pelendava C., având în vedere faptul că a avut un comportament corespunzător condamnatul.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Contestatorul condamnat B. I. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și învederează că este bolnav și are doi copii minori.
Dezbaterile fiind închise;.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Constată că prin sentința penală nr.2052/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a respins propunerea de liberare condiționată formulată de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Pelendava C. privind liberarea condiționată a condamnatului Beică I., (fiul lui S. și al lui I., născut la 02 Decembrie 1962), deținut în Penitenciarul Pelendava C..
S-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 21 noiembrie 2014.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 130 de lei au rămas în sarcina statului din care suma de 100 de lei onorariu apărător oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției alocate Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 14 martie 2014, a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Pelendava C. privind liberarea condamnatului Beică I. din executarea pedepsei de 17 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prin s.p. nr. 42/2002 a Tribunalului D..
In vederea soluționării cauzei, s-a depus la dosar procesul verbal nr. V2_/13.03.2014 din care rezultă că condamnatul Beică I. se află în executarea unei pedepse rezultante de 17 ani închisoare pentru infr. de omor calificat, pedeapsă aplicată prin s.p. 42/2002 a Tribunalului D., fiind emis mandatul de executare nr. 49/2002.
Executarea pedepsei a început la data de 12.04.2001 și urmează să expire în termen la data de 11.04.2018.
Pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute 3/4 respectiv 4656 zile, si a executat până în prezent 4750 de zile închisoare, din care i se consideră executate ca urmare a muncii prestate 31 de zile și 0 zile arest preventiv.
Condamnatul execută pedeapsa în regim deschise.
Condamnatul a fost discutat o dată în comisia de propuneri pentru liberare condiționată. A fost discutat la data de 11.12.2013 și amânat până la data de 10.03.2014 conform sp nr. 77 din data de 16.01.2014 a Judecătoriei C..
Petentul condamnat nu este cunoscut cu antecedente penale.
Din procesul verbal înaintat de Penitenciar rezultă că petentul condamnat a participat la programele și activitățile educative, manifestând interes față de acestea. Condamnatul a avut un comportament corespunzător, nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 7 ori.
Conform procesului verbal V2_/13.03.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionată a Penitenciarului Pelendava C. s-a apreciat că acesta poate fi liberat conditionat.
În ceea ce privește criteriile liberării condiționate, instanța a comparat dispozițiile legale din vechiul cod penal cu cele din noul cod penal pentru a stabili legea penală mai favorabilă.
Este adevărat că petentul condamnat a îndeplinit fracția prevăzută de lege după . noul cod penal, însă acesta a comis fapta anterior datei de 01 februarie 2014, astfel că se creeză o situație care obligă judecătorul să analizeze care dintre cele două legi îi este mai favorabilă condmanatului atât în ceea ce privește fracțiunile de pedepasă cât și condițiile impuse acestuia cu ocazia analizării liberării.
Se consolidează astfel principiul potrivit căruia situația tranzitorie se creează la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În acest sens instanța a avut în vedere decizia nr. 214/1997 a Curții Constituționale și deciziei pronunțată în recurs în interesul legii cu nr. 25/1997 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din considerentele cărora rezultă că se impune a fi identificată legea penală mai favorabilă în acele situații în care un condamnat a comis o faptă anterior modificării legislative, iar posibilitatea de a fi liberat condiționat se ivește după . noii legi penale.
În speța de față, comparând art. 99 și urm noul cod penal sau art. 59 și urm. vechiul cod penal instanța constată că în ceea ce privește fracțiunea de pedeapsă nu au intervenit modificări.
Însă, actualul cod penal, față de codul penal din 1969 impune condiții suplimentare condamnaților care au îndeplinit fracțiunea prevăzută de lege, astfel:
Art. 100 alin. 1 lit. b prevede că cel condamnat se află în executarea în regim semideschis sau deschis
Art. 100 alin. 1 lit. c prevede că cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească
Art. 100 alin. 1 lit. c prevede că se poate acorda liberarea atunci când instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Comparând dispozițiile legale din vechiul cod penal cu cele din actualul cod penal, instanța a constatat că legea mai favorabilă este legea veche întrucât nu impune condițiile privind regimul executării pedepsei și nici al achitării despăgubirilor civile, astfel că cererea va fi analizată din prisma codului penal din 1969.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța a reținut ca, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.
Astfel, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa de 3/4, ținând cont și de gravitatea faptei săvârșite (omor calificat), de durata mare de timp până la expirarea pedepsei (11.04.2018), instanța a apreciat că durata de timp executată de condamnat nu este suficientă pentru realizarea scopurilor pedepsei, astfel încât a respins cererea de liberare condiționata si a fixat termen pentru reînnoirea acesteia după data de 21 noiembrie 2014.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul Beică I., solicitând admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea propunerii de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Pelendava C., având în vedere faptul că a avut un comportament corespunzător condamnatul.
Analizând contestația declarată de condamnatul Beică I., prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului, constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Analizând instituția liberării prin prisma disp. art. 59 din Codul penal din 1968, și art. 99-106 NCP, tribunalul constată că vechiul cod penal conținea dispoziții mai favorabile deoarece în noul cod penal sunt prevăzute 2 condiții in plus pentru admiterea cererii ( art 100 lit b – cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim deschis sau semideschis și art. 100 lit c – cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească) și totodată, în ipoteza admiterii cererii, condamnatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere care nu existau în reglementarea anterioară.
În consecință, instanța de control va analiza admisibilitatea cererii prin prisma disp. art. 59 din Codul penal din 1968.
Potrivit art. 59 din codul susmenționat, pentru acordarea liberării condiționate trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) executarea unei fracții din pedeapsa, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție ; b)condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat, pentru a dovedi că are aptitudinea de a-și asigura existența în mod cinstit și poate deci, din acest punct de vedere, să beneficieze de liberare condiționata; c) dă dovezi temeinice de îndreptare, sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Tribunalul reține că, contestatorul se afla în executarea unei pedepse de 17 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prin s.p. nr. 42/2002 a Tribunalului D..
Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul C., rezultă că petentul a executat 4750 zile din care i se consideră executate ca urmare a muncii prestate 31 zile, a participat la programele și activitățile educative, manifestând interes față de acestea, a avut un comportament corespunzător, nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 7 ori.
Tribunalul apreciind că infracțiunea pentru care a fost condamnat este una gravă, în raport de toate aceste elemente, în mod corect instanța de fond a apreciat că timpul executat până în prezent de contestator nu este suficient pentru ca acesta să-și însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, iar continuarea executării pedepsei reprezintă soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni.
În plus, continuarea privării de libertate a condamnatului reprezintă soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.
Termenul fixat, respectiv după data de 21.11.2014, este unul adecvat, prin raportare la natura faptei și comportamentul deținutului în timpul executării pedepsei.
Față de aceste considerente, va respinge contestația declarată de contestatorul Beică I., împotriva sentinței penale nr. 2052 din 21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin 2 Cpp va obliga contestatorul - condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425/1 alin. 7 lit. b Cpp
Respinge contestația formulata de condamnatul Beică I., fiul lui S. și I., născut la 02 decembrie 1962 în loc. Poiana M., jud.D., CNP_, deținut în Penitenciarul Pelendava C., împotriva sentinței penale nr.2052 din 21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
În baza art.275 alin.2 C.p.p
Obliga contestatorul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 07 mai 2014
Președinte, Grefier,
V. Ș. I. N. Dănuța D.
Red.Jud.V.Ș.I.N.
Tehnored. D.D. 14 Mai 2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Sediul .
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 4690
Emisă la data de 07.05.2014
Către,
Penitenciarul Pelendava C.
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr.274 din data de 07.05.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ s-a dispus:
" În baza art. 425/1 alin. 7 lit. b Cpp
Respinge contestația formulata de condamnatul Beică I., fiul lui S. și I., născut la 02 decembrie 1962 în loc. Poiana M., jud.D., CNP_, deținut în Penitenciarul Pelendava C., împotriva sentinței penale nr.2052 din 21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p
Obliga contestatorul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezinta onorariu avocat oficiu.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 07 mai 2014."
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. Ș. I. N. Dănuța D.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 455/2014.... → |
|---|








