Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 508/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 508/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 3097/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 508
Ședința publică de la 01 aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. G. C. - judecător
Grefier R. I. T.
Pe rol deliberarea și pronunțarea sentinței cauzei penale privind sesizarea din oficiu formulată de Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului Pelendava privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 101 din data de 22.02.2011 pronunțată de Tribunalul D., în privința condamnatului C. S..
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 31.03.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având în vedere dispozițiile art. 391 alin. 1 NCPP a dispus ca deliberarea și pronunțarea să se facă la o dată ulterioară, respectiv 01.04.2014.
TRIBUNALUL
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului Pelendava a solicitat ca instanța să aprecieze cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile referitor la pedeapsa aplicată prin s.p. nr. 101/22.02.2011 a Tribunalului D., definitivă prin nerecurarea d.p. nr. 160/05.07.2011 a Curții de Apel C..
În cuprinsul fișei de evaluare s-a arătat că infracțiunea arătată la pct. 2 din fișa de evaluare a fost dezincriminată de Noul cod penal. S-a arătat în acest sens că prin sentința penală nr. 101/22.02.2011 pronunțată de Tribunalul D., definitivă prin nerecurarea d.p. nr. 160/05.07.2011 a Curții de Apel C., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i C.p., cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p.
Prin aceeași sentință a fost condamnat la 1 an închisoare pentru art. 1¹ alin. 1 pct. 1 (în prezent art. 2 alin. 1 pct. 1 din Lg. 61/1991) cu aplic. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p.
În baza sentinței penale nr. 101/22.02.2011 pronunțată de Tribunalul D., s-a emis MEPI nr. 111/21.07.2011 de către Tribunalul D., executarea pedepsei începând la data de 04.11.2010.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 C. pen. și art. 23 alin. 5 din Legea nr. 255/2013, modificată prin OUG nr. 116/2013.
La dosarul cauzei s-au depus fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii și copie a hotărârilor penale de condamnare.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 101/22.02.2011 pronunțată de Tribunalul D. s-a dispus în baza art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin 1 lit. i C.pen. rap. la art. 320¹ alin 7 C.pr.pen. condamnarea inculpatului C. S., la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen., mai puțin dreptul de a alege, pe o durată de 3 ani cu începere de la data executării pedepsei principale.
În baza art. 1¹ alin 1 pct. 1 (în prezent art. 2 alin. 1 pct. 1) din legea nr. 61/1991 rap. la art. 320¹ alin 7 C.pr.pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b, art. 35 alin 1 C.pen. inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.p., mai puțin dreptul de a alege pe o durată de 3 ani cu începere de la data executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului din 04.11.2010 la zi.
În baza art. 71 alin. 2 C.pen. s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a,b C.pen. mai puțin dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei soluții inculpatul C. S. a formulat apel la Curtea de Apel C. care, prin decizia nr. 160 din 05.07.2011 a respins apelul formulat de inculpatul C. S., împotriva sentinței penale nr. 101 din 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010, ca nefondat și a menținut măsura arestării preventive față de inculpat și a dedus detenția preventivă, în continuare, la zi.
Sentința penală a rămas definitivă la data de 20.07.2011 prin nerecurarea deciziei penale.
În baza sentinței penale nr. 101/22.02.2011 pronunțată de Tribunalul D., s-a emis MEPI nr. 111/21.07.2011 de către Tribunalul D., executarea pedepsei începând la data de 04.11.2010.
Principial, cu privire la cererea persoanei condamnate, instanța constată că, Curtea Constituțională a statuat în considerentele Deciziei nr. 1470/2011 că aplicarea legii penale mai favorabile este un adevărat principiu, ceea ce înseamnă că, în ipoteza unei situații tranzitorii, legea penală mai favorabilă se aplică în toate cazurile.
Așadar, principiul retroactivității legii penale mai favorabile este obligatoriu, ceea ce înseamnă că ori de câte ori organele judiciare sunt în prezenta unei legi noi mai favorabile trebuie să o aplice, chiar dacă nu există dispoziții privind modul de incidență al acestei legi. În lipsa unor norme de aplicare, organul judiciar va aplica legea nouă mai favorabilă în temeiul art. 15 alin. 2 din Constituție. Referitor la modul de soluționare a conflictelor de legi în timp în materie penală, regula generală este că se vor aplica întotdeauna normele penale mai blânde, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă este mai favorabilă decât reglementarea internă se va aplica, însă, dacă este mai restrictivă, nu se va aplica, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constituție, potrivit cărora dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai favorabile.
Pe de altă parte, regula aplicării legii penale mai favorabile vizează numai normele dreptului penal substanțial, iar nu și normele procesual penale. În acest sens, instanța reține dispozițiile art. 6 alin. 1 NCP care stipulează următoarele: când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Dispozițiile art. 6 NCP se corelează însă cu cele ale art. 595 NCPP, potrivit cărora când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsura educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsa mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia masuri pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 4 și 6 NCP după caz.
În altă ordine de idei, aplicarea legii penale mai favorabile presupune o primă condiție de bază și anume o succesiune de legi penale care să prevadă o faptă ca infracțiune, dar cu deosebire în ceea ce privește condițiile de sancționare.
În doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile referitoare la pedeapsă.
Criteriile menționate vor fi evaluate nu în general ci în mod concret, adică în raport cu toate instituțiile de drept penal incident în cauza respectivă: tentativă, participație penală, unitate și pluralitate de infracțiuni, stările și circumstanțele de agravare și de atenuare. Această evaluare trebuie să conducă instanța de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celeilalte legi, neputând combina dispozițiile mai favorabile din legile care se succed spre a crea o a treia lege, deoarece legea este o creație a legiuitorului și nu a judecătorului.
Determinarea legii penale mai favorabile nu se limitează numai la examinarea condițiilor normelor de incriminare din legile penale succesive, și de asemenea are în vedere influența pe care și celelalte reglementări, care au o independență relativă în raport cu dispozițiile care privesc fapta săvârșită o au asupra situației juridice a condamnatului.
Tot astfel, alegerea legii mai favorabile poate fi influențată de reglementarea unității și pluralității de infracțiuni, de participația penală, de sistemul de individualizare a pedepselor și de alte instituții juridico penale, determinând alte concluzii decât cele care s-ar desprinde din absolutizarea unora dintre criteriile de determinare a legii mai favorabile enunțate.
Aceste soluții se desprind din concepția după care aplicarea legii penale mai favorabile se analizează nu numai în raport cu fiecare infracțiune, ci și în raport cu celelalte instituții incidente în stabilirea și aplicarea pedepsei (G. A. Coordonator – Explicații preliminare ale noului cod penal, Universul Juridic 2010).
Atât doctrina cât și practica judiciară fac deosebire între dispozițiile care se referă la condițiile de existență ale concursului și recidivei, și cele care se referă la tratamentul penal al concursului și recidivei. Dacă dispozițiile din prima categorie se aplică autonom în raport cu dispozițiile de incriminare, cele din a doua categorie se vor evalua global, împreună cu toate elementele, inclusiv încadrarea juridică a faptei, care influențează stabilirea pedepsei concrete pentru fapta săvârșită în stare de recidivă sau concurs (V. Dongoroz).
De aceea, instanța trebuie în aplicarea art. 6 NCp și 595 NCpp să compare pedeapsa aplicată cu maximul pedepsei pe care ar fi putut sa o primească condamnatul potrivit legii noi, deci nu numai pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune, ci și toate cauzele de atenuare sau agravare incidente în situația respectivă, spre a se verifica și a se preveni ca persoana în cauză să nu execute un plus de pedeapsă care nu mai este prevăzut pe legea nouă.
Practica judiciara este și ea în sensul aplicării în concret a legii penale mai favorabile, luând in considerare legea în ansamblu cu toate instituțiile care au relevanță juridică asupra stabilirii și aplicării pedepsei.
Din perspectiva noțiunii de lege penală mai favorabilă, regăsită în jurisprudența obligatorie, prezintă relevanță similară și decizia de recurs în interesul legii nr. 8/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 (lege în vigoare și ulterior datei de 1 februarie 2014). Astfel, in cuprinsul deciziei in interesul legii s-a decis că legea penală mai favorabilă este cea prin care se instituie principiul potrivit căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispoziții mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.
Aplicarea combinată, în aceeași cauză, a dispozițiilor mai favorabile infractorului din două sau mai multe legi succesive ridică probleme de conformitate cu jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale în aplicarea principiului consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție. Caracterul axiomatic al acestui principiu constituțional și interpretarea ce trebuie dată conceptului de ”lege penală mai favorabilă” în acord cu exigentele constituționale au fost în mod expres consacrate în două decizii relativ recente ale Curții.
Curtea Constituționala a statuat prin decizia nr. 1483/2011: determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terția, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze. Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.
De asemenea, prin Decizia nr. 1470/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2012, Curtea Constituțională a statuat că "determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.
Prin decizia nr. 206/2013, Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1 din 17 ianuarie 1995, privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, s-a reținut că "puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta". Curtea a mai statuat, prin Decizia nr. 1415/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, că "atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii." Același principiu al obligativității deciziilor pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate inclusiv in ceea ce privește considerentele este expus in mod expres si in decizia Curții Constituționale nr. 3/2014.
Dispozițiile art. 10 si art. art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal nu consacră instituții de drept penal autonome în materia pluralității de infracțiuni și nu legitimează procesul de interpretare a 5 alin. 1 din Codul penal în această accepțiune.
Stabilirea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni conform legii noi, atunci când cel puțin una dintre infracțiuni a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru cealaltă a fost aplicată legea veche, mai favorabilă, constituie o expresie a principiului activității legii penale consacrat de art. 3 din Codul penal (iar nu o normă dată în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen). Cât timp una dintre infracțiunile componente ale pluralității a fost comisă sub legea nouă, înseamnă că întreaga pluralitate si-a desăvârșit configurația sub această lege, justificându-se, prin urmare, aplicarea legii noi atât infracțiunii comise pe perioada activității sale, cât si tuturor situațiilor cu relevantă juridică născute/finalizate în acest interval.
Așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea introducerii art. 10 a fost exclusiv aceea a eliminării controverselor legate de tratamentul penal al pluralității de infracțiuni în situații tranzitorii, ce au însoțit . Codului penal din 1969, legiuitorul optând pentru soluția majoritară regăsită în practica acelei perioade.
Noțiunea de ”instituție de drept penal autonomă” nu se regăsește în vreuna dintre normele Codului penal în vigoare ori ale Legii nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a acestui act normativ. Expunerea de motive ce însoțește ambele legi menționate nu operează nici măcar tangențial cu acest concept care, din punct de vedere al consacrării legale, se conturează mai degrabă ca o noțiune inedită, de sine stătătoare.
Desigur că, în exercitarea prerogativei constituționale consacrate de art. 61 alin. 2 din legea fundamentală, legiuitorul este îndreptățit să modifice normele legale ori să adopte altele noi, menite să faciliteze procesul de interpretare și aplicare a legii de către instanțele judecătorești.
În egală măsură, lui îi revine însă obligația de a asigura previzibilitatea legii, ceea ce presupune claritate si coerentă în reglementare, precum și o corelare atentă a textelor, astfel încât să se elimine, pe cât posibil, divergențele de interpretare și aplicare.
În situația în care pedeapsa a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă sub legea veche, iar apoi intră în vigoare NCP, verificarea incidenței legii penale mai favorabile presupune analiza pedepsei stabilite, verificându-se dacă aceasta nu depășește limita maximă prevăzută de legea nouă. Dacă este cazul, se va proceda la reducerea pedepsei care depășește noul maxim special, potrivit art. 6 NCP. Aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
În cauză, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse rezultante de 6 ani închisoare pedeapsă principală, pronunțată printr-o hotărâre definitivă, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. și a unei infracțiuni prev. de art. 1¹ alin. 1 pct. 1 (în prezent art. 2 alin. 1 pct. 1 din Lg. 61/1991) cu aplic. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p..
Instanța constată că fapta prev. de art. 1¹ alin. 1 pct. 1 (ulterior art. 2 alin. 1 pct. 1 din Lg. 61/1991) reținută în sarcina inculpatului prin hotărârea de condamnare a fost dezincriminată ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod penal la data de 1.02.2014, unde nu se mai regăsește în modalitatea în care a fost comisă de acesta (respectiv port și uz fără drept de cuțit în timp ce se afla pe un drum public).
Potrivit art. 4 teza I C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Se constată că într-adevăr una dintre cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul a fost dezincriminată, astfel că instanța va face aplicarea art. 4 C. pen. și va admite contestația la executare.
Va constata că infracțiunea prevăzută de art. 1¹ alin. 1 pct. 1 (ulterior art. 2 alin. 1 pct. 1 din Lg. 61/1991) în vechea reglementare a fost dezincriminată prin . Legii 286/2009.
Totodată, va constata că persoana condamnată urmează a executa pedeapsa de 6 ani închisoare pedeapsă principală aplicată pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., care are corespondent și în Codul penal, respectiv art. 32 NCP rap. la art. 188 alin. 1 NCP cu aplic. art. 396 alin. 10 NCPP.
În acest sens, instanța reține următoarele:
1. În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat. În acest sens, instanța va avea în vedere și împrejurarea că la individualizarea cuantumului pedepsei cu închisoarea s-au reținut cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. din 1968 și tentativa.
Astfel, instanța reține următoarele:
a) Dispozițiile art. 3201 alin. 7 din C. proc. pen. din 1968 au corespondent în dispozițiile art. 396 alin. 10 N.C.p.p., ce prevăd același tratament sancționator, reducerea limitelor pedepsei cu 1/3, în cazul în care cauza a fost soluționată prin procedura recunoașterii învinuirii, potrivit dispozițiilor art. 375 alin. 1, 2 NCPP, instituție similară celei prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. din 1968, urmând a fi reținute la stabilirea limitelor de pedeapsă potrivit legii noi.
b) Dispozițiile art. 21 din C.pen. din 1968 au corespondent în dispozițiile art. 33 N.C.p., ce prevăd același tratament sancționator, reducerea limitelor pedepsei cu 1/2, în cazul în care infracțiunea a rămas în forma tentativei, potrivit dispozițiilor art. 32 NCP, instituție similară celei prevăzute de art. 20C.pen. din 1968, urmând a fi reținute la stabilirea limitelor de pedeapsă potrivit legii noi.
c) Tentativa la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i C.p. este reglementată de dispozițiile art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevăzute de la 10 ani la 20 de ani.
Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 188 alin. 1 NCP, în urma aplicării art. 32 NCP se încadrează între 5 ani și 10 ani închisoare, iar în urma aplicării art. 396 alin. 10 NCPP se încadrează între 3 ani și 4 luni și 6 ani și 8 luni închisoare.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa principală de 6 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p. din 1968 nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 6 ani și 8 luni închisoare.
2. Urmare a dezincriminării uneia dintre cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea instanța va înlătura și dispozițiile concursului de infracțiuni, urmând ca persoana condamnată să execute numai pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru tentativa la infracțiunea de omor calificat.
Referitor la pedeapsa complementară aplicată instanța constată că:
- pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.p. din 1968 îi corespunde pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d NCP;
- potrivit art. 66 alin. 1 NCP maximul prevăzut de legea nouă este de 5 ani.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare, și, în consecință, constată că nu se impune aplicarea art. 6 NCP nici cu privire la aceasta.
Față de toate aceste considerente, instanța, în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., va admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu a comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului Pelendava privind pe condamnatul C. S., va constata că infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (în modalitatea comisă de condamnat) a fost dezincriminată prin . Legii nr. 286/2009 și că potrivit NCP infracțiunea prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i C.p. din 1968 rap. la art. 3201 C.p.p. din 1968 se încadrează în prevederile art. 32 NCP rap. la art. 188 alin. 1 NCP cu aplic. art. 396 alin. 10 NCPP.
De asemenea, va constata că nu se impune aplicarea art. 6 NCP cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare pedeapsă principală și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.p. din 1968 pe o durată de 3 ani, dispuse prin sentința penală nr. 101/22.02.2011 a Tribunalului D., definitivă la data de 20.07.2011 prin nerecurarea d.p. nr. 160/5.07.2011 a Curții de Apel C., întrucât acestea nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acestora sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
D. urmare, va constata că persoana condamnată urmează a executa pedeapsa de 6 ani închisoare pedeapsă principală (dispusă prin sentința penală nr. 101/22.02.2011 a Tribunalului D., definitivă la data de 20.07.2011 prin nerecurarea d.p. nr. 160/5.07.2011 a Curții de Apel C.) și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor art. 64 alin. 1 lit. a și b C.p. din 1968 (dispusă prin sentința penală nr. 101/22.02.2011 a Tribunalului D., definitivă la data de 20.07.2011 prin nerecurarea d.p. nr. 160/5.07.2011 a Curții de Apel C.) care se execută în conținutul și limitele prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d NCP pe o perioadă de 3 ani, aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i C.p. din 1968 rap. la art. 3201 C.p.p. din 1968, care are corespondent și în NCP, respectiv art. 32 NCP rap. la art. 188 alin. 1 NCP cu aplic. art. 396 alin. 10 NCPP.
De asemenea, va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale, va deduce din pedeapsa principală de 6 ani închisoare perioada executată de la 4.11.2010 la zi, va menține starea de arest în vederea executării pedepsei, va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 111 din data de 21.07.2011 emis de Tribunalul D. și va dispune emiterea unui alt mandat de executare a pedepsei închisorii și efectuarea formelor de executare potrivit dispozițiilor prezentei sentințe, după rămânerea definitivă a acesteia.
În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu a comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului Pelendava privind pe condamnatul C. S., fiul lui Ș. și A., născut la 19.06.1977 în ., cetățenie română, domiciliat în com. C., ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava.
Constată că infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (în modalitatea comisă de condamnat) a fost dezincriminată prin . Legii nr. 286/2009.
Constată că potrivit NCP infracțiunea prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i C.p. din 1968 rap. la art. 320¹ C.p.p. din 1968 se încadrează în prevederile art. 32 NCP rap. la art. 188 alin. 1 NCP cu aplic. art. 396 alin. 10 NCPP.
Constată că nu se impune aplicarea art. 6 NCP cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare pedeapsă principală și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.p. din 1968 pe o durată de 3 ani, dispuse prin sentința penală nr. 101/22.02.2011 a Tribunalului D., definitivă la data de 20.07.2011 prin nerecurarea d.p. nr. 160/5.07.2011 a Curții de Apel C., întrucât acestea nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acestora sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
Constată că persoana condamnată urmează a executa pedeapsa de 6 ani închisoare pedeapsă principală (dispusă prin sentința penală nr. 101/22.02.2011 a Tribunalului D., definitivă la data de 20.07.2011 prin nerecurarea d.p. nr. 160/5.07.2011 a Curții de Apel C.) și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor art. 64 alin. 1 lit. a și b C.p. din 1968 (dispusă prin sentința penală nr. 101/22.02.2011 a Tribunalului D., definitivă la data de 20.07.2011 prin nerecurarea d.p. nr. 160/5.07.2011 a Curții de Apel C.) care se execută în conținutul și limitele prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d NCP pe o perioadă de 3 ani, aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i C.p. din 1968 rap. la art. 3201 C.p.p. din 1968, care are corespondent și în NCP, respectiv art. 32 NCP rap. la art. 188 alin. 1 NCP cu aplic. art. 396 alin. 10 NCPP.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Deduce din pedeapsa principală de 6 ani închisoare perioada executată de la 4.11.2010 la zi.
Menține starea de arest în vederea executării pedepsei.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 111 din data de 21.07.2011 emis de Tribunalul D. și dispune emiterea unui alt mandat de executare a pedepsei închisorii și efectuarea formelor de executare potrivit dispozițiilor prezentei sentințe, după rămânerea definitivă a acesteia.
În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.03.2014.
Președinte, Grefier,
C. G. C. R. I. T.
Red. Jud. C.G.C./17.04.2014
Tehnored. R.I.T./ 5 ex.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
