Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 398/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 398/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 9355/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 398

Ședința publică de la 26 mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. G. C.

Grefier R.-I. T.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol, soluționarea contestației declarate de condamnatul T. C., împotriva sentinței penale nr. 2030/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat, personal și asistat de avocat B. M. în substituire pentru apărătorul ales, avocat N. C. cu împuternicire avocațială nr._/2014 aflată la fila 3 în dosar, care depune la dosar delegație de substituire.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La interpelarea instanței, contestatorul condamnat învederează că își menține calea de atac formulată.

Avocat B. M. pentru condamnatul T. C., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Reprezentantul Ministerului Public, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri.

Tribunalul încuviințează pentru condamnat proba cu înscrisuri care se depun la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.

Avocat B. M. pentru condamnatul T. C., solicită admiterea contestației și desființarea sentinței penale nr. 2030/2014 a Judecătoriei C. iar pe fond admiterea sesizării Penitenciarului P. și liberarea condiționată a condamnatului întrucât așa cum reiese și din dosar, acesta a îndeplinit fracția de pedeapsă, respectiv are 1952 zile executate plus zilele câștigate, ajungând la 2020 de zile cu peste 200 de zile peste fracția necesară.

Solicită să se aibă în vedere actele depuse la dosar, condamnatul are doi copii minori, mama sa este bolnavă.

Pentru motivele arătate, solicită admiterea contestației apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică raportat la gravitatea faptei, la starea de recidivă, persoana condamnată fiind condamnat de două ori.

Contestatorul condamnat T. C., având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său și regretă fapta comisă.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2030/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului Ț. C. formulată de P. P. și s-a fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 14.08.2014.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:

La data de 14.03.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ propunerea de liberare condiționată a condamnatului T. C., formulată de P. P. C., aflat în executarea pedepsei de 7 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de tentativă omor calificat, art. 175 Cp, aplicată prin sentința penală nr. 107/2008 pronunțată de Tribunalul D..

In vederea soluționării cauzei, s-a depus la dosar procesul verbal nr. V2_/13.03.2014 din care rezultă că petentul condamnat T. C. se află în executarea unei pedepse de 7 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă omor calificat, art. 175 Cp, aplicată prin sentința penală nr. 107/2008 pronunțată de Tribunalul D., fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 110/2009.

Executarea pedepsei a început la data de 29.05.2009 și urmează să expire în termen la data de 28.11.2016.

Pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute 2/3 respectiv 1868 zile, si a executat până la data de 13.03.2014, un număr de 1952 zile închisoare, din care i se consideră executate ca urmare a muncii prestate 141 zile, 61 zile arest preventiv și un număr de 1750 zile efectiv executate.

Conform procesului verbal din 13.03.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionată., rezultă că petentul condamnat T. C. execută pedeapsa în regim deschis.

Din caracterizarea care însoțește procesul verbal reiese că acesta a avut o conduită constantă pe tot parcursul executării pedepsei privative de libertate, s-a implicat activ în cadrul activităților de grup, educaționale și productive. A relaționat favorabil cu personalul unității și cu celelalte persoane private de libertate, a respectat regulile instituite.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate prev. de art. 100 și urm NCP, instanța a retinut că, prin noile dispozitiile legale au fost introduse condiții în plus pentru a se putea acorda liberarea conditionată. Astfel, potrivit art. 100 C.p. poate fi liberat conditionat condamnatul care a executat cel putin 2/3 din durata pedepsei închisorii, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, a îndeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească și instanta are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Astfel, potrivit art. 100 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Executarea fracțiunii legale de pedeapsa nu justifica prin ea înseși acordarea liberării condiționate, câtă vreme nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 100 Cp.

Liberarea condiționata este o facultate, lăsata la aprecierea instanței de judecata. Deși legea nu prevede expres drept criteriu pentru aprecierea oportunității liberării condiționate gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța poate aprecia, în concret, dacă gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili daca perioada executata dintr-o pedeapsa este suficienta sau nu pentru reeducarea condamnatului.

Pentru ca scopul pedepsei ( prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni) să fie îndeplinit, pedeapsa trebuie sa fie adecvata acestui scop, atât în momentul în care limitele sale sunt legiferate pentru fiecare infracțiune în parte, cât și în momentul individualizării judiciare și în momentul executării.

Faza de executare a pedepsei este cea în care se pune accent deosebit pe prevenția speciala (reeducarea condamnatului), în celelalte doua faze, cea a individualizării legislative si a individualizării judiciare, punându-se accent cu precădere pe prevenția generala.

Instanța a mai reținut că petentul este recidivist, fiind condamnat anterior de două ori pentru săvârșirea de infractiuni contra persoanei, motiv pentru care se va proceda la o examinare mult mai riguroasă a condițiilor prev. de art 100 CP, întrucât această categorie de condamnați trebuie să dea dovadă de o disciplină și stăruință deosebite în muncă, de o vădită și temeinică îndreptare, relevata de numeroase și frecvente răsplătiri obținute la locul de deținere.

În speță, s-a arătat că deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa de 2/3, față de antecedentele penale ale acestuia, condamnat anterior pentru săvârșirea de infracțiuni contra persoanei ( art. 182 Cp, respectiv art. 180 Cp), instanța apreciază că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei- preventiv și educativ .

Având în vedere cele mentionate, a respins propunerea de liberare condiționata a condamnatului T. C. formulată de P. P..

În baza art. 587 alin. 2 C.p.p. a fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 14.08.2014.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul T. C., arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea condiționată, întrucât a executat fracția de pedeapsă, a avut o conduită bună și a mers la muncă.

Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată, însă pentru următoarele considerente:

Examinând comparativ dispozițiile de drept penal referitoare la liberarea condiționată, respectiv art. 59 și urm. C.p. din 1968 și art. 99 și urm. NCP, tribunalul constată că dispozițiile legale din vechea reglementare sunt mai favorabile atât sub aspectul condițiilor pe care persoana condamnată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi dispusă liberarea condiționată (noua reglementare impunând în acest sens noi condiții, cum ar fi cele referitoare la faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis ori că cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), cât și datorită faptului că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, pe durata căruia acesta trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanță (prev. de art. 101 NCP).

Așadar, potrivit art. 59 cod penal 1968, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.

Tribunalul reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 7 ani și 8 luni închisoare, în baza sentinței penale nr. 107/2008 a Tribunalului D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 175 C.p. din 1968.

Tribunalul reține că la analiza unei cereri de liberare condiționată executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este numai una din condițiile pentru admisibilitatea cererii, pe lângă aceasta fiind necesare și dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului în timpul executării pedepsei, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, iar instanța de fond a avut în vedere comportamentul condamnatului pe perioada executării pedepsei și starea de recidivă, apreciindu-se în mod just că timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte infracțiuni.

Astfel, având în vedere și perseverența infracțională a condamnatului, care a mai fost condamnat în trecut tot pentru infracțiuni îndreptate contra persoanei (art. 182 Cp, respectiv art. 180 Cp), fiind recidivist, și a beneficiat în trecut de instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, aspecte ce denotă că pedepsele anterior aplicate nu au reușit să atingă scopul preventiv-educativ, precum și sancțiunea ce i-a fost aplicată pentru nerespectarea R.O.I., tribunalul apreciază că, continuarea executării pedepsei în regim de detenție reprezintă soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea, în momentul părăsirii locului de deținere, a săvârșirii altor infracțiuni.

Tribunalul apreciază că în acest caz în mod just a apreciat instanța de fond că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că îndeplinirea condițiilor sus menționate nu creează un drept condamnatului ci o vocație lăsată la aprecierea instanței, astfel încât în mod corect s-a respins cererea de liberare condiționată și s-a fixat termen pentru reînnoirea acesteia după data de 14.08.2014, acesta fiind unul adecvat raportat la comportamentul condamnatului pe perioada executării pedepsei.

Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege, astfel încât în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge contestația formulată de către condamnatul T. C., împotriva s.p. nr. 2030/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., ca nefondată, urmând ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozițiilor art. 275 alin. 2 C.p.p., condamnatului revenindu-i culpa procesuală în generarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge contestația formulată de către condamnatul T. C., fiul lui P. și G., născut la data de 10.10.1960, CNP_, formulată de P. P., împotriva s.p. nr. 2030/21.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26.05.2014.

Președinte, Grefier,

C. G. C. R.-I. T.

Red. Jud. C.G.C./13.06.2014

Tehnored R./5 ex

Jud fond. S.C. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 16.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

T. C., fiul lui P. și G., născut la data de 10.10.1960, CNP_, formulată de P. P.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 398/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul T. C., pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.

Grefier – R. I. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 16.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. P.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 398/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul T. C., fiul lui P. și G., născut la data de 10.10.1960, CNP_.

Grefier – R. I. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 16.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 398/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul T. C., fiul lui P. și G., născut la data de 10.10.1960, CNP_.

Grefier – R. I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 398/2014. Tribunalul DOLJ