Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 396/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 396/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 7585/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 396
Ședința publică de la 26 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Grefier R.-I. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. R.
Pe rol, soluționarea contestației declarate de condamnatul B. M., împotriva sentinței penale nr. 2243/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat R. M.-O., care depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 5482/2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, contestatorul condamnat învederează că își menține calea de atac formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat R. M.-O. pentru contestatorul condamnat B. M., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria C. și admiterea cererii de liberare condiționată având în vedere că din actele aflate la dosar reiese că acesta poate fi liberat, a executat fracția de pedeapsă, nu a avut abateri disciplinare.
Arată că instanța de fond s-a raportat numai la antecedentele penale ale condamnatului, însă acesta are infracțiunile săvârșite în anii 1993 și 2000, de atunci trecând o bună perioadă de timp, motiv pentru care apreciază că poate fi liberat condiționat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică raportat la antecedentele penale ale condamnatului care a mai fost liberat condiționat de 3 ori.
Contestatorul condamnat B. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației arătând că a executat fracția de pedeapsă necesară pentru liberarea condiționată.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2243/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnat și s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 19.04.2014.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:
La data de 28.02.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ cererea de liberare conditionata formulată de petentul condamnat B. M., aflat în executarea pedepsei de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infractiunii de înșelăciune.
Prin cererea formulată petentul –condamnat a contestat termenul fixat de comisia de liberari conditionate care a dispus reanalizarea situatiei juridice a acestuia după data de 19.04.2014, apreciind că se impune liberarea sa conditionată, a participat la toate activitătile socioeducative, culturale și productive.
In vederea soluționării cauzei, s-a depus la dosar procesul verbal nr. V_/24.03.2014 din care rezultă că petentul condamnat B. M. se află în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infractiunii de înșelăciune, pedeapsa care a fost aplicată prin s.p. 1409/2012 a Judecătoriei C., fiind emis mandatul de executare al pedepsei nr. 1537/2012.
Executarea pedepsei a început la data de 06.12.2012 și urmează să expire în termen la data de 05.12.2014.
Instanța de fond a arătat că pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute 2/3 respectiv 486 zile, si a executat până în prezent 493 zile închisoare, din care i se consideră executate ca urmare a muncii prestate 51 de zile.
Conform procesului verbal din 20.02.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionată, acesta a fost amânat până la data de 19.04.2014 datorită stării de recidivă.
Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate prev. de art. 100 și urm NCP, instanța a retinut că, prin noile dispozitiile legale au fost introduse condiții în plus pentru a se putea acorda liberarea conditionată. Astfel, potrivit art. 100 C.p. poate fi liberat conditionat condamnatul care a executat cel putin 2/3 din durata pedepsei închisorii, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, a îndeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească și instanta are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Față de aspectele mentionate, instanta a apreciat că dispozitiile art. 59 din Codul penal de la 1969 sunt mai favorabile comparativ cu cele prevăzute de art. 100 NCP.
Astfel, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Executarea fracțiunii legale de pedeapsa nu justifica prin ea înseși acordarea liberării condiționate, câtă vreme nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 59 alin 1 Cp.
Liberarea condiționata este o facultate, lăsata la aprecierea instanței de judecata. Deși legea nu prevede expres drept criteriu pentru aprecierea oportunității liberării condiționate gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța poate aprecia, în concret, dacă gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili daca perioada executata dintr-o pedeapsa este suficienta sau nu pentru reeducarea condamnatului.
Faza de executare a pedepsei este cea în care se pune accent deosebit pe prevenția speciala (reeducarea condamnatului), în celelalte doua faze, cea a individualizării legislative si a individualizării judiciare, punându-se accent cu precădere pe prevenția generala.
S-a apreciat că din caracterizarea atașată la dosarul cauzei rezultă că petentul-condamnat a avut un comportament corepunzator, a relationat favorabil cu personalul și ceilalti detinuti, a manifestat interes pentru activitătile educative, a participat la activități lucrative.
Instanța a reținut totodată că petentul are antecedente penale, fiind condamnat anterior de trei ori pentru săvârșirea de infractiuni contra patrimoniului și de fiecare dată liberat conditionat, motiv pentru care se va proceda la o examinare mult mai riguroasă a condițiilor prev. de art 59 CP, întrucât această categorie de condamnați trebuie să dea dovadă de o disciplină și stăruință deosebite în muncă, de o vădită și temeinică îndreptare, relevata de numeroase și frecvente răsplătiri obținute la locul de deținere
În speță, s-a arătat că deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa de 2/3, față de comportamentul și antecedentele acestuia, instanța a apreciat că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei- preventiv și educativ .
Având în vedere cele mentionate, în baza art 587 C.p.p. a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Bălasa M., în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava, urmând a fixa termen de reînnoire a cererii după data de 19.04.2014.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul B. M., fără a o motiva în scris, însă cu ocazia dezbaterilor orale, personal și prin apărător a arătat că solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria C. și admiterea cererii de liberare condiționată având în vedere că din actele aflate la dosar reiese că acesta poate fi liberat, a executat fracția de pedeapsă, nu a avut abateri disciplinare, iar antecedentele penale vizează infracțiuni comise cu mult timp în urmă.
Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:
Examinând comparativ dispozițiile de drept penal referitoare la liberarea condiționată, respectiv art. 59 și urm. C.p. din 1968 și art. 99 și urm. NCP, tribunalul constată că dispozițiile legale din vechea reglementare sunt mai favorabile atât sub aspectul condițiilor pe care persoana condamnată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi dispusă liberarea condiționată (noua reglementare impunând în acest sens noi condiții, cum ar fi cele referitoare la faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis ori că cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), cât și datorită faptului că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, pe durata căruia acesta trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanță (prev. de art. 101 NCP).
Așadar, potrivit art. 59 cod penal 1968, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Tribunalul reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, în baza sentinței penale nr. 1409/2012 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 C.p. din 1968.
Așa cum a reținut și instanța de fond, la analiza unei cereri de liberare condiționată, executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este numai una din condițiile pentru admisibilitatea cererii, pe lângă aceasta fiind necesare și dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului în timpul executării pedepsei, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care a avut în vedere, comportamentul condamnatului pe perioada executării pedepsei și antecedența penală, apreciindu-se în mod just că timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte infracțiuni.
De asemenea, având în vedere și perseverența infracțională a condamnatului, care a mai fost condamnat în trecut pentru infracțiuni contra patrimoniului, fiind cunoscut cu antecedente penale, și care a mai beneficiat în mai multe rânduri de instituția liberării condiționate, aspecte ce denotă că pedepsele anterior aplicate nu au reușit să atingă scopul preventiv-educativ, tribunalul apreciază că, continuarea executării pedepsei în regim de detenție reprezintă soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea, în momentul părăsirii locului de deținere, a săvârșirii altor infracțiuni.
Tribunalul apreciază că în acest caz în mod just a considerat instanța de fond că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că îndeplinirea condițiilor sus menționate nu creează un drept condamnatului ci o vocație lăsată la aprecierea instanței, astfel încât în mod corect s-a respins cererea de liberare condiționată și s-a fixat termen pentru reînnoirea acesteia după data de 19.04.2014, acesta fiind unul adecvat raportat la comportamentul condamnatului pe perioada executării pedepsei.
Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de art. 59 cod penal din 1968, astfel încât în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge contestația formulată de către condamnatul B. M., împotriva s.p. nr. 2243/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., ca nefondată, urmând ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozițiilor art. 275 alin. 2 C.p.p., condamnatului revenindu-i culpa procesuală în generarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge contestația formulată de către condamnatul B. M., fiul lui P. și A., născut la data de 06.02.1975, CNP_, deținut în Penitenciarul Pelendava, împotriva s.p. nr. 2243/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.05.2014.
Președinte, Grefier,
C. G. C. R.-I. T.
Red. Jud. C.G.C./13.06.2014
Tehnored R./5 ex
Jud fond. C. D.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 16.06.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
B. M., fiul lui P. și A., născut la data de 06.02.1975, deținut în Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 396/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul B. M., pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.
Grefier – R. I. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 16.06.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 396/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul B. M., fiul lui P. și A., născut la data de 06.02.1975.
Grefier – R. I. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 16.06.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 396/26.05.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul B. M., fiul lui P. și A., născut la data de 06.02.1975.
Grefier – R. I. T.
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








