Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 80/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 80/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 33572/215/2013/a3

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 80

Ședința publică de la 03 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. G. G.

Judecător G. C.

Judecător C. G. C.

Grefier A. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul inculpat O. I. C., împotriva încheierii de ședință din data de 30.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat O. I. C., personal și asistat de avocat O. I. G., în substituirea apărătorului din oficiu, avocat F. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.

Avocat O. I. G. pentru recurentul inculpat O. I. C., solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive față de inculpat, apreciind că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, precizând totodată că inculpatul va urma procedura recunoașterii vinovăției prev de art 357 NCpp.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere gravitarea infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, de asemenea, având în vedere perseverența infracțională a acestuia, care a mai fost cercetat anterior pentru același gen de infracțiuni.

Recurentul inculpat O. I. C., solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, arătând că are 2 copii minori și regretă săvârșirea faptelor.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierii de ședință din data de 30.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a respins cererile inculpatului privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de nu părăsi localitatea și s-a menținut starea de arest preventiv față de inculpatul O. I. C..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 25.09.2013, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. propunerea nr._/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. privind arestarea preventivă a inculpatului O. I. C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. i Cp, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a, b Cp.

S-a reținut în sarcina acestuia că: în data de 24.09.2013, în jurul orei 16.45, inculpatul O. I. C. a pătruns fără drept, prin folosirea de chei potrivite, în locuința părții vătămate, B. R. C., situată în C., .. G2, ., de unde a sustras un laptop marca TOSHIBA, un aparat foto marca Lumix Panasonic și o casetă cu bijuterii din aur și argint, fiind surprins de un echipaj de poliție, când ieșea din scara blocului menționat.

Prin încheierea nr. 205/25.09.2013 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2013, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului O. I. C. pe o perioada de 29 de zile, începand cu data de 25.09.2013 pana la data de 23.10.2013 inclusiv, pentru săvârșirea infractiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. i Cp, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a, b Cp.

A fost atașat dosarul de urmărire penală nr._/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

S-a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 alin.1 lit. f C.p.p. față de inculpat întrucât există indicii temeinice că acesta a săvârșit infracțiunea de furt calificat care a făcut obiectul arestării preventive, precum și probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin rechizitoriu nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O. I. C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. i Cp, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a, b Cp, violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 Cp, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a,b Cp, art. 208 alin.1 – art. 209 alin.1 lit. g si i Cp cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a, b Cp, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cp.

În fapt, s-a reținut că:

1. în data de 24.09.2013, în jurul orei 16.45, inculpatul O. I. C. a pătruns fără drept, prin folosirea de chei potrivite, în locuința părții vătămate, B. R. C., situată în C., .. G2, ., de unde a sustras un laptop marca TOSHIBA, un aparat foto marca Lumix Panasonic și o casetă cu bijuterii din aur și argint, fiind surprins de un echipaj de poliție, când ieșea din scara blocului menționat.

2. În data de 11/12.09.2013 inculpatul a pătruns în baia comună de la etajul 1 al blocului 1 situat pe . C. și, observând două biciclete asigurate cu sistem antifurt, a rupt cablul care asigura bicicleta marca "R Rossi" ce apartinea părții vătămate I. D. și a sustras bicicleta.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 21.10.2013 în temeiul art. 300/1 Cpp s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul O. I. C..

Prin încheierea din data de 12.12.2013, în baza art. 3002 rap. la art. 160/b Cpp a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 160b C.p.p., instanța sesizată cu soluționarea unei cauze în care există inculpați în stare de privare de libertate, prin exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea stării de arest.

În cauza de față, instanța a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza măsurii arestării preventive a inculpatului O. I. C. subzistă, nu s-au modificat și, totodată, nu au apărut temeiuri noi care să ducă la concluzia că s-ar impune lăsarea în libertate a acestuia.

S-a arătat că deși are un caracter excepțional menținerea măsurii arestării preventive se impune în raport cu fapta presupus săvârșita, astfel, s-a reținut că raportat la prevederile art. 143 si art. 148 alin.1 lit.f Cpp, avute in vedere la luarea și menținerea stării de arest, exista date si indicii temeinice, conform prevederilor art 68/1 Cpp ca inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat care a făcut obiectul arestării, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul public concret pentru ordinea publica nu a încetat.

În cauza de față, instanța a reținut că, fapta pentru care inculpatul este cercetat prezintă un pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, respectiv furt din locuința părții vătămate, inculpatul pătrunzând fără drept în acel loc prin folosirea unor chei potrivite, precum si din valoarea bunurilor sustrase, aspect care subliniază periculozitatea faptei săvârșite și îndrăzneala infracțională de care a dat dovadă inculpatul.

De asemenea, s-a apreciat că pericolul social concret mai rezulta si din perseverența infracțională a inculpatului, acesta fiind condamnat anterior prin mai multe sentințe penale definitive la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului.

Instanța a apreciat că, raportat la indiciile reținute de instanța care a dispus măsura arestării preventive, se impune a fi menținută această măsură în cauză, condițiile inițiale pentru care a fost dispusă măsura preventivă neîncetând până la acest moment procesual. O bună desfășurare a procesului penal impune judecarea inculpatului în stare de arest preventiv.

De asemenea, s-a arătat că o măsura restrictiva de liberate cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara nu este suficienta pentru a asigura prezența inculpatului in fata organelor judiciare, si împiedicarea de a mai comite si alte fapte de natură penală.

Pentru aceste motive, apreciind că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, instanța a respins cererile inculpatului privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de nu părăsi localitatea și în temeiul art. 300/2 rap. la art. 160/b Cpp și a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul O. I. C., arătând că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, precizând totodată că inculpatul va urma procedura recunoașterii vinovăției prev de art 357 NCpp.

Analizând actele și lucrările efectuate la dosarul cauzei, constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 300 ind 2 Cpp, în cauzele cu inculpați judecați în stare de arest preventiv, instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei este datoare să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

Instanța constată că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 21.10.2013 în temeiul art. 300/1 Cpp s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul O. I. C. și prin încheierea din data de 12.12.2013, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b Cpp a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă suficiente probe de natură să conducă la presupunerea că inculpatul a săvârșit activitatea infracțională pentru care a fost trimis în judecată.

De asemenea, se constată că temeiurile care au fundamentat arestarea preventivă inițială a inculpatului, se mențin în continuare, nu s-au modificat și nu au apărut temeiuri noi care să justifice concluzia că nu s-ar mai impune în continuare privarea acestora de libertate.

Astfel, din ansamblul probelor administrate până în prezent în dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea mai multor fapte ce ar putea constitui elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, respectiv, în data de 24.09.2013, în jurul orei 16.45, inculpatul O. I. C. a pătruns fără drept, prin folosirea de chei potrivite, în locuința părții vătămate, B. R. C., situată în C., .. G2, ., de unde a sustras un laptop marca TOSHIBA, un aparat foto marca Lumix Panasonic și o casetă cu bijuterii din aur și argint, fiind surprins de un echipaj de poliție, când ieșea din scara blocului menționat.

În data de 11/12.09.2013 inculpatul a pătruns în baia comună de la etajul 1 al blocului 1 situat pe . C. și, observând două biciclete asigurate cu sistem antifurt, a rupt cablul care asigura bicicleta marca "R Rossi" ce apartinea părții vătămate I. D. și a sustras bicicleta.

Tribunalul apreciază că în cauză sunt îndeplinite și se mențin condițiile prevăzute de art. 148 al. 1 lit. f C.pr.pen. întrucât infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În privința temeiului prev. de art. 148 lit. f din cod de procedură penală avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, se constată că acesta subzistă în continuare, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol public, dată fiind natura, gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul, perseverenta infractionala a inculpatului care anterior a mai fost condamnat pentru infractiuni de acelasi gen ,sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice în situația în care persoane acuzate de săvârșirea unor astfel de infracțiuni ar fi cercetate în stare de libertate, apreciindu-se că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea persoanelor bănuite de săvârșirea unor asemenea fapte impresia că pot persista în sfidarea legii, toate acestea impunând menținerea măsurii de arestare preventiva în vederea definitivării cercetării judecătorești .

În consecință, instanța urmează ca, în baza art 385 ind 15 pct 1 lit b Cpp, să respingă recursul declarat de recurentul O. I. C., împotriva încheierii de ședință din data de 30.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ , ca nefondat.

De asemenea, va obliga recurentul O. I. C. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma 100 lei onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art 385 ind 15 pct 1 lit b Cpp

Respinge recursul declarat de recurentul O. I. C., fiul lui P. și M., născut la data de 06.12.1985, împotriva încheierii de ședință din data de 30.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ , ca nefondat.

Obligă recurentul O. I. C. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma 100 lei onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică.

Președinte, Judecător Judecător

D. G. G. G. C. C. G. C.

Grefier,

A. M. D.

Redat GC

Tehnored A.D. 03 Februarie 2014/2ex

Jud fond A C.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DATA 03.02.2014

CĂTRE,

PENITENCIARUL C.

Vă facem cunoscut faptul că prin decizia penală cu nr. 80 din data de 03.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul susmenționat s-au dispus următoarele:

" În baza art 385 ind 15 pct 1 lit b cpp

Respinge recursul declarat de recurentul O. I. C., fiul lui Ptrică și M., născut la data de 06.12.1985, împotriva încheierii de ședință din data de 30.01.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ , ca nefondat.

Obligă recurentul O. I. C. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma 100 lei onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică."

Președinte Grefier

D. G. G. A. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 80/2014. Tribunalul DOLJ