Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 929/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 929/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 9490/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 929

Ședința publică de la 04 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE :E. C. M.-judecător

Grefier :A. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol, judecarea cererii de schimbare a măsurii educative a internării (art.516 si art. 517 NCPP) formulată de petentul condamnat S. M. A., în prezent deținut în Centru de Deținere C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, personal și asistat de apărătorul din oficiu, avocat Dida I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii formulate, apreciind că aceasta este netemeinică.

Avocat Dida I. pentru petentul condamnat S. M. A., solicită admiterea cererii formulate și schimbarea măsurii educative a internării (art.516 si art. 517 NCPP) față de petentul condamnat S. M. A., având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, petentul a manifestat un comportament adecvat și a fost recompensat de mai multe ori.

Având ultimul cuvânt, petentul condamnat S. M. A., solicită admiterea cererii formulate.

Dezbaterile fiind încheiate;

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 20.06.2014, s-a primit și înregistrat pe rolul Tribunalului D., sub nr._ cererea de liberare din Centru de Detenție formulată de petentul S. M. A..

În vederea soluționării prezentei cauze, instanța a dispus citarea petentului condamnat la locul de detenție și efectuarea unei adrese către Baroul D., în vederea delegării unui apărător din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că:

Potrivit art 517 alin 2 Cpp, liberarea din centrul de detenție la împlinirea vârstei de 18 ani se dispun, potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către instanța în a cărei circumscripție teritorială se află centrul educativ, corespunzătoare în grad instanței de executare. Revenirea asupra înlocuirii sau liberării, în cazul în care acesta nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative ori obligațiile impuse, se dispune, din oficiu sau la sesizarea serviciului de probațiune, de instanța care a judecat cauza în primă instanță.

Din referatul întocmit de Comisia de Liberări Condiționate a Centrului de detenție C., instanța constată că petentul condamnat se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală cu nr. 92/2014 a Tribunalului G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute 1/2 din fracția de pedeapsă, respectiv 640 zile; fracție executată până la introducerea prezentei cereri..

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana internată în centru de detenție pe parcursul executării s-a implicat și a participat constant la programele și activitățile cu caracter educativ în care a fost inclus însă nu s-a evidențiat, ba mai mult, a manifestat un comportament neadecvat, și de neintegrare socială.

Din referatul întocmit de penitenciar, rezultă că acesta a fost sancționat de 6 ori pentru abateri disciplinare grave, iar recompensele aplicare au constat în ridicarea sancțiunilor aplicate anterior.

Conform prevederilor art. 125 alin 4 NCP în cazul în care pe durata internării, minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, dacă persoana nu a împlinit vârsta de 18 ani, instanța poate dispune înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice .

Raportând aceste cerințe la situația petentului se constată că acesta la data evaluării împlinise vârsta de 18 ani, a executat fracția din măsura educativă prevăzută de noul cod penal, însă pe durata detenției a avut un bun comportament neadecvat, nedovedind că a depus eforturi concludente pentru a se integra in societate după eliberare, așa cum rezultă și din referatul întocmit de Serviciul de Probațiune D..

Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea de liberare din Centru de Detenție formulată de petentul S. M. A., și va obliga petentul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de liberare din Centru de Detenție formulată de petentul S. M. A., fiul lui G. și M., născut la data de 06.09.1991, CNP_.

Obligă petentul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04.07.2014.

Președinte,

E. C. M.

Grefier,

A. M. D.

Red.jud ECM/Tehnored A.D.

02.09.2014/4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 929/2014. Tribunalul DOLJ