Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 39/2014. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 39/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 256/95/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința nr. 39/2014

Ședința publică de la 11 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Grefier: E. C.

Pe rol soluționarea sesizării formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Tg-J., privind pe condamnatul Z. I., deținut în Penitenciarul Tg-J., în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3MF din 09.03.2010 a Tribunalului Argeș definitivă prin decizia penală nr. 2333 din 09.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la dosarul cauzei a fost depusă dovada de încunoștințare a condamnatului, cu privire la faptul că are posibilitatea de a formula concluzii scrise pentru termenul din data de 11.02.2014.

TRIBUNALUL

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr._, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în cadrul Penitenciarul Tg-J. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 alin. 1 C.pen., cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 3MF din 09.03.2010 a Tribunalului Argeș definitivă prin decizia penală nr. 2333 din 09.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a arătat, în acest sens, că prin sentința penală nr. 3MF din 09.03.2010 a Tribunalului Argeș definitivă prin decizia penală nr. 2333 din 09.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Z. I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare.

În baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 5MF/2010 din 10.06.2011 de către Tribunalul Argeș, executarea pedepsei a început la data de 13.03.2008 și se sfârșește la data de 12.03.2020.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 alin. 1 din Noul cod penal în vigoare de la data de 01.02.2014

La dosarul cauzei s-au depus fișa de evaluare a deținutului, sentința penală nr. 3MF din 09.03.2010 a Tribunalului Argeș definitivă prin decizia penală nr. 2333 din 09.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și mandatul de executare a pedepsei nr. 5MF/2010 din 10.06.2011 emis de către Tribunalul Argeș.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța constată următoarele:

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a din Noul cod penal, pedeapsa prevăzută este de la 5 la 12 ani, prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Noul cod penal.

Pentru aceleași motive nu sunt aplicabile aceste dispoziții nici pentru infracțiunile prevăzute de art. 210 alin. 1 lit. a și b din Noul cod penal, și nici pentru art. 367 alin. 1 și 3 din Noul cod penal, în această din urmă situație pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 3 la 10 ani.

Așadar, în cauză tribunalul apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Noul cod penal, nici în ceea ce privește pedepsele principale, nici în ceea ce privește pedepsele complementare, întrucât în situația în care s-ar aplica dispozițiile legii noi în ceea ce privește pedepsele principale, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în urma efectuării concursului, ar fi mai mare decât cea aplicată prin sentința penală nr. 3MF din 09.03.2010 a Tribunalului Argeș.

În aceste condiții, condamnatului aplicându-i-se dispozițiile legii noi, i s-ar crea o situație mai grea.

Apreciem că dispozițiile art. 6 din Noul cod penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, se referă la legea în ansamblul său, ci nu la instituții sau dispoziții ale legii, care sunt fiecare în parte mai favorabile condamnatului.

Pentru motivele mai sus prezentate, tribunalul va respinge contestația formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în cadrul Penitenciarul Tg-J. privind pe condamnatul Z. I..

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în cadrul Penitenciarul Tg-J., privind pe condamnatul Z. I. (fiul lui F. și D., născut la data de 25.12.1981), deținut în Penitenciarul Tg-J., în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3MF din 09.03.2010 a Tribunalului Argeș definitivă prin decizia penală nr. 2333 din 09.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 11.02.2014 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

D. P.

Grefier,

E. C.

Red. D.P.

Tehnored. E.C.

5 ex/14.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 39/2014. Tribunalul GORJ