Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 18/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 794/94/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.18/ R
Ședința publică data de 22.01.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. G.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECATOR: R. A.
GREFIER: C. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva încheierii nr.2 din data de 20.01.2014 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul penal nr._ privind pe inculpatul R. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat R. C. aflat in stare de arest preventiv, asistat de aparator ales - av.C. R., care depune imputernicirea avocatiala nr._/2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează ca procedura de citare este legal indeplinita, după care:
La interpelarea instantei, atat reprezentantul Ministerului Public, cat si aparatorul inculpatului, arata ca nu au cereri prealabile de formulat sau exceptii de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau exceptii de invocat, Tribunalul acorda cuvântul în dezbaterea recursului, potrivit art._ C.p.p.
Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, solicita admiterea recursului si, rejudecand, pe fondul cauzei, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ca neintemeiata. In sustinerea recursului, arata ca prin incheierea din data de 09.01.2014 pronuntata de catre Tribunalul Ilfov s-a admis recursul declarat de P. de pe langa Judecatoria B. si s-a dispus luarea masurii arestarii preventive fata de inculpat. Mai arata ca, la o distanta de numai 11 zile, Judecatoria B. a admis aceasta cerere de liberare provizorie, astfel ca apreciaza ca acest termen scurt nu poate in niciun mod sa diminueze pericolul social pe care inculpatul il reprezinta pentru societate. Mai arata ca si cererea de liberare provizorie formulata de inculpatul M. L. a fost respinsa ca neintemeiata de catre Tribunalul Ilfov, astfel ca, pentru egalitate de tratament, se impune admiterea recursului formulat de catre P. de pe langa Judecatoria B. si respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ca neintemeiata.
Aparatorul ales al inculpatului R. C., avand cuvantul, solicita respingerea recursului declarat de catre P. de pe langa Judecatoria B. ca nefondat si mentinerea incheierii instantei de fond ca legala si temeinica.
Recurentul-inculpat R. C., avand ultimul cuvant, arata ca achieseaza la concluziile aparatorului ales.
S-au declarat dezbaterile inchise, dupa care:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin incheierea penala nr.2 din data de 20.01.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 160 ind. 8 al. 1 Cod procedură penală s-a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar însușită de inculpatul R. C..
In temeiul art. 160 ind. 8a al. 2 cod procedura penala s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar însușită de inculpatul R. C..
S-a dispus punerea in libertate provizorie a inculpatului R. C., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
In temeiul art. 160² al 3 Cod procedura penala s-au stabilit în sarcina inculpatului R. C. următoarele obligații:
•Să nu depășească raza orașului P. decât în condițiile prezentării sale în fața instanței de judecată sau în fața organelor de urmărire penală.
•Să se prezinte la organul de urmărire penală și/sau instanța de judecată ori de cate ori este chemat;
•Să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
•Să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
•Să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat.
In temeiul art. 160 ² al. 3 ² cod procedura penala, s-a atras atentia inculpatului R. C. ca in cazul incalcarii cu rea-credinta a obligatiilor stabilite de instanta, se va lua impotriva lui masura arestarii preventive.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17.01.2014, sub nr._ inculpatul R. C. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună liberarea sa provizorie sub control judiciar.
În motivare s-a aratat că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.160 ind.2 C.pr.pen. precum și faptul că inculpatul cunoaște dispozițiile legale privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii și este de acord să îndeplinească toate obligațiile ce i se vor stabili în sarcina sa pe întreaga perioadă a desfășurării procesului.
S-a mai aratat că se poate dispune liberarea sub control judiciar, acest lucru neaducând nici un prejudiciu bunei desfășurări a procesului penal iar continuarea procesului penal se poate face cu inculpatul în stare de libertate, așa cum este normal conform Constituției României care prevede că procesul penal se desfășoară cu inculpatul în libertate și doar în cazuri de excepție cu inculpatul arestat. De asemenea, s-a precizat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.160/2 al.1 și 2 C.p.p. în sensul că, nu există posibilitatea zădărnicirii adevărului nefiind martori sau experți pe care acesta ar putea să-i influențeze în vreun fel la buna desfășurare a procesului penal, nu există nici riscul că odată pus în libertate acesta ar săvârși alte infracțiuni.
La termenul din data de 20.01.2014, instanta a pus in discutie si a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind întrunite conditiile prevazute de art. 160/8 alin. 2 Cod procedura penala raportat la art.160/2 Cod procedura penala .
De asemenea, s-a procedat la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată si atașată la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului, cu privire la fondul cereri de liberare provizorie sub control judiciar însușită de către petentul-inculpat, instanța a reținut următoarele:
Instanța a reținut că în ceea ce privește arestarea preventivă, jurisprudența relevantă a Curții EDO, precum cea din cauzele Assanidzé împotriva Georgiei cererea nr. _/01, P. împotriva Romaniei, I. P. și alții contra Romaniei Cererile nr. 6289/03, 6297/03 și 9115/03, Scundeanu împotriva Romaniei Cererea nr._/02 sau C. împotriva României, cererea nr._/02 din 1 iulie 2008, prevede că art. 5 § 1 lit. c) din Convenție a fost încălcat de fiecare dată cand instanțele nu au furnizat, motivele concrete care le-au determinat să adopte o astfel de măsură în conformitate cu art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. De asemenea, Curtea observă că instanțele interne au obligația de a examina în mod individual situația inculpatului, profilul său personal și situația sa familială și posibilitatea adoptării uneia dintre măsurile alternative prevăzute de dreptul intern, conform art. 5 § 3 din Convenție, care conține cerința ca autoritățile să țină seama de asemenea măsuri în cazul în care se pot aplica situației în cauză, iar acuzatul oferă garanții privind prezentarea la audiere.
Atat cu ocazia luarii măsurii arestării preventive, cat și cu ocazia prelungirii sau menținerii acestei măsuri, instanțele interne trebuie să ofere motive concrete pentru a susține argumentul „pericolului pentru ordinea publică”, nelimitandu-se doar la reproducerea textului articolului din cod în mod stereotip. De asemenea, Curtea a stabilit că pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, pe motive „relevante și suficiente” pentru a justifica necesitatea menținerii sau plasării inculpatului în arest preventiv.
Potrivit art. 1491 C.p.p., pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art.143 C.p.p. și să existe în mod corespunzător vreunul din cazurile prevăzute de art.148 C.p.p., iar arestarea inculpatului să fie în interesul urmăririi penale.
Avand în vedere cele expuse anterior, instanța a constatat că există indicii temeinice în sensul art. 143 alin. 1 C.p.p., că inculpatul a săvârșit fapta de tentativă de furt care este acuzat. Astfel, instanța a avut în vedere declarațiile date de partea vătămată care se coroborează cu redările convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor audiați în cauza, procesul verbal de cercetare la fața locului.
Din probele mai sus menționate a rezultat că inculpatul R. C., în baza unei rezoluții infracționale premeditate a încercat împreună cu inculpații M. L. C., D. L. și L. G. I. sustragerea de bunuri de la partea vătămată N. C..
Instanța a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului au fost dezvoltate patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat ca ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției, să comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică. Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice. La fel este și cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5 în anumite circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște aceasta noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura ..
Numai prin analizarea acestor aspecte se poate determina în ce măsură se poate reține existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care inculpatul îl prezintă.
Instanța a mai reținut că regula este ca judecarea inculpatului sa se realizeze cu persoana in stare de libertate, iar excepția este privarea de libertate. Libertatea individuala si libertatea persoanei sunt inviolabile, iar arestarea persoanei este permisa numai in cazurile si cu procedura prevăzută de lege.
Măsura arestării preventive este o măsură de excepție, ce trebuie dispusă în situații excepționale, foarte temeinic justificate de pericolul public concret pe care l-ar prezenta pentru societate lăsarea în libertate a inculpatilor.
În aprecierea pericolului pe care îl reprezintă inculpatul pentru societate, instanta a avut in vedere faptul ca acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței, arătând că nu s-au sustras de la cercetări, așadar nu prezintă o periculozitate concretă sporită care să fie suficientă pentru privarea de libertate la acest moment.
De asemenea, instanța a considerat că, din moment ce inculpatul este cercetat penal, acesta va fi sub supravegherea, mai mult sau mai puțin atentă, a organelor de poliție, posibilitatea ca acesta să mai săvarșească alte astfel de infracțiuni fără a fi prins fiind extrem de redusă, fapt pe care îl înțeleg cu siguranță și inculpatul.
Mai mult, conform art.136 alin.8 cod proc.pen., instanța trebuie să aibă în vedere printre altele și vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoanele față de care se ia o măsură preventivă. Or, având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul ca acest inculpat isi are asigurata existenta pe cai legale, instanta a apreciat că față de acesta nu se impune privarea de libertate.
Examinând cererea petentului prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, instanța a constatat că aceasta întrunește cerințele textului legal. În concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru faptele reținute în sarcina inculpatului este de 15 ani închisoare, iar în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Așa fiind, este de subliniat că de la momentul luării măsurii preventive și până în prezent nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenționa să fugă sau să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
În consecință, s-a constatat că cererea dedusă judecății întrunește toate cerințele legale pentru a fi admisă. Evident, s-ar putea replica faptul că, în raport de gravitatea faptelor aflate în curs de cercetare cererea de liberare provizorie ar fi neîntemeiată.
În opinia instanței însă, o asemenea apreciere este eronată deoarece ar institui o prevalență - de nedorit dar și de neimaginat - a unor criterii subiective asupra celor obiective, reprezentate de cerințele textului legal incident.
Așa fiind, în acord cu jurisprudența CEDO, dar și cu practica instanțelor naționale, instanța a considerat că măsura arestării preventive este o măsură de excepție și că aceasta trebuie luată doar în situația în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp. art. 136 Cod procedură penală nu este potrivită datelor speței ( cauza Wemhoff c.Germania ș.a.).
Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat constant în practica instanțelor, gradul de pericol social al faptei investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din urmă fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe ce nu se regăsesc în dosarul cauzei.
De altfel, soluția preconizată de instanță este în consonanță și cu dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere", dar și cu jurisprudența instanței europene.
Astfel, în mai multe cauze Curtea a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă nu pot fi negate ( împiedică persoana suspectă să fugă, se evită distrugerea unor probe, se împiedică săvârșirea unor noi infracțiuni) dar că aceasta are și o . inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial și profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.
În cauza Neumaister c. Austriei, Curtea a decis că temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier etc.
Or, în speță, prin documentele depuse în probațiune este dovedit că petentul realizează venituri din activități licite acesta beneficiind de stabilitate locativă, familială și profesională.
Astfel, instanța a apreciat că nu există dovezi că inculpatul ar încerca să se sustragă de la urmărirea penală și nu există nici date că acesta ar încerca în orice fel să împiedice aflarea adevărului prin alterarea probelor. Avand discernământul faptelor săvârșite, putând distinge între bine și rău și putându-și da seama de natura antisocială a faptelor săvârșite, inculpatul poate fi tras, fără dubiu, la răspundere penală pentru faptele sale, dar raportand pericolul social concret pe care îl prezintă lăsarea sa în libertate, la cerințele impuse de art. 148 lit. f) C.p.p. și jurisprundența Curții EDO, instanța a considerat că menținerea arestului preventiv nu este necesară.
În ceea ce privește reacția societății față de punerea în libertate a inculpatului la acest moment, instanța a constatat că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului simpla gravitate a infracțiunii nu este suficientă pentru a justifica reținerea faptului că ordinea publică ar fi amenințată de punerea în libertate a acestuia (Letellier contra Franței, hotărârea din 26.06.1991, par. 51).
Pentru toate aceste considerente instanța a apreciat că cererea inculpatului este fondată astfel încât, în temeiul art. 160 ind. 8 al. 1 Cod procedură penală a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar însușită de inculpatul R. C..
In temeiul art. 160 ind. 8a al. 2 cod procedura penala, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar însușită de inculpatul R. C..
A dispus punerea in libertate provizorie a inculpatului R. C.. de sub puterea M.A.P. nr. 1/R/09.01.2014 emis la data de 09.01.2014 de Tribunalul Ilfov, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
In temeiul art. 160² al 3 Cod procedura penala, a stabilit în sarcina inculpatului R. C..următoarele obligații:
- Să nu depășească raza orașului P. decât în condițiile prezentării sale în fața instanței de judecată sau în fața organelor de urmărire penală.
- Să se prezinte la organul de urmărire penală și/sau instanța de judecată ori de cate ori este chemat;
- Să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
- Să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- Să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat.
In temeiul art. 160 ² al. 3 ² cod procedura penala, s-a atras atentia inculpatului R. C..ca in cazul incalcarii cu rea-credinta a obligatiilor stabilite de instanta, se va lua impotriva lui masura arestarii preventive.
Împotriva acestei incheieri a declarat recurs P. de pe langa Judecatoria B., recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ la data de 20.01.2014.
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate si din oficiu, conform art. 385/6 Cod procedura penala, Tribunalul a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Tribunalul reține că, raportat la imprejurarile si modul de desfasurare a activitatii infractionale, cu siguranta gravitatea faptei si limitele de pedeapsa prevazute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publica. Asa cum s-a statuat in mod constant in jurisprudenta CEDO, masura arestarii preventive este o masura exceptionala, astfel ca luarea, ca si mentinerea ei, trebuie dispuse doar in cazuri temeinic justificate, însă prezervarea ordinii publice este apreciata ca un element pertinent si suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, daca se bazează pe fapte de natura sa arate ca eliberarea respectivei persoane ar tulbura in mod real ordinea publica.
Tribunalul constata că este adevărat ca pericolul pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii, dar aceasta nu înseamna ca in aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie facuta abstractie de gravitatea faptei, sub acest aspect Tribunalul constatând ca in speta existenta pericolului public rezulta si din pericolul social al infractiunii pentru care este cercetat inculpatul, caracterul deosebit de grav al acesteia, avandu-se totodata in vedere reactia publica la comiterea unei astfel de infractiuni si posibilitatea comiterii unor fapte asemanatoare de catre alte persoane in lipsa unei reactii ferme fata de cei banuiti ca fiind autori ai unor asemenea fapte.
Prin urmare, Tribunalul apreciaza că la stabilirea pericolului public trebuie avute in vedere datele referitoare la fapta, date care in speta sunt de natura a crea un sentiment de insecuritate, credinta ca justitia nu actioneaza indeajuns impotriva infractionalitatii, in lipsa luarii, respectiv mentinerii masurii arestarii preventive.
Astfel, Tribunalul retine că rezulta fara echivoc ca lipsa de reactie a autoritatilor ar echivala cu o incurajare tacita la savarsirea altor fapte similare cu consecinta scaderii increderii populatiei in capacitatea de protectie a statului, ceea ce inevitabil ar duce la tulburarea starii de normalitate denumita de legiuitor ordine publica.
F. de cele ce preced, Tribunalul va admite recursul declarat de P. de pe langa Judecatoria B., hotarand potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva încheierii nr.2/20.01.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul penal nr._ .
Casează încheierea recurată și rejudecând dispune:
În baza art.160 ind.8a alin.6 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R. C. ( fiul lui N. și M., născut la data de 07.08.1989 în București, sector 2, domiciliat în orș. P., .. 47, județul Ilfov, posesor C.I., . nr._, CNP_, de sub puterea M.A.P. nr. 1/R/09.01.2014 emis la data de 09.01.2014 de Tribunalul Ilfov) .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecata în fond a cererii, care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare către stat ocazionate de judecata în recurs, rămân în sarcina statului .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
C. G. R. P. R. A.
GREFIER
C. V.
- Red. și tehnored.- jud.P.P.-18.03.2014 - 2 ex.
- Jud. B. / jud.I.C.R.
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 35/2014.... → |
|---|
