Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 314/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 314/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 920/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDEȚUL ILFOV
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.314/F
Ședința publică de la data de 10.04.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: P. R.
GREFIER: D. I.
Pe rol soluționarea cererii avand ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP) formulata de petentul – condamnat M. I..
Judecata a avut loc la data de 13.03.2014, cand, Tribunalul, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat succesiv pronuntarea pentru datele de 20.03.2014, 27.03.2014, 03.04.2014 si respectiv astazi, cand, in aceeasi compunere, a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 10.03.2014 sub nr._, petentul – condamnat M. I. a solicitat acestei instante ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna reducerea cuantumului pedepsei de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicată prin sentinta penala nr. 323/30.06.2011 a Tribunalului Argeș, ramasă definitiva prin decizia penala nr.3129/04.10.2012 a ICCJ, ca efect al aplicarii legii penale mai favorabile.
In drept, s-au invocat dispozitiile art.598 lit.d NCPP rap.la art.595 alin.1 NCPP si art.6 NCP.
La dosarul cauzei s-au depus fișa de cazier judiciar a condamnatului, o copie a mandatului de executare a pedepsei inchisorii și fisa de evaluare intocmita de comisia din cadrul Penitenciarului Jilava.
Analizând actele dosarului, Tribunalul reține că prin sentinta penală nr. 41/F/11.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Gorj - Secția Penală a respins contestația formulata de Comisia de evaluare a incidentei aplicarii legii penale mai favorabile constituita in cadrul Penitenciarului Targu-J. cu privire la acelasi condamnat si cu referire la aceeasi sentinta.
Asadar, Tribunalul retine ca prezenta cerere are acelasi obiect, privește acelasi condamnat si este intemeiata pe aceleasi motive de fapt si de drept.
D. urmare, dat fiind faptul ca o cerere similara si-a gasit dezlegarea anterior pronuntarii prezentei hotarari, Tribunalul va respinge cererea formulata de petentul - condamnat M. I. ca ramasa fara obiect.
Vazand si disp.art.275 alin.3 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulata pe petentul – condamnat M. I. (fiul lui S. si A., nascut la data de 02.02.1969, CNP:_, detinut in Penitenciarul Jilava) ca ramasa fara obiect.
In baza art.275 alin.3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.
Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 10.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. R. D. I.
Red./Tehn. Jud.P.R./ /2ex/02.06.2014
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 649/2014.... → |
|---|








