Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 217/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 17-07-2014 în dosarul nr. 9330/4/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV-SECȚIA PENALĂ
Decizia penală nr. 217/C
Ședința publică din data de 17.07.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. R.
GREFIER N. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror N. M..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul-condamnat D. P., împotriva sentinței penale nr. 1725/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul-condamnat D. P. personal, aflat in stare de deținere, asistat de apărator din oficiu, av. D. F. C., cu delegație avocațială la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează ca procedura de citare este legal îndeplinita, după care :
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, față de 587 alin. 3 Cpp, Tribunalul acorda cuvântul în dezbaterea contestației.
Aparatorul din oficiu al contestatorului-condamnat, avand cuvantul, solicita admiterea contestației, liberarea condiționată a petentului-condamnat apreciind că sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru liberarea condiționată, a executat fracția de pedeapsă cerută de lege si a avut un comportament corespunzător pe durata executării pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, în temeiul art. 587 Cpp, solicita respingerea contestației formulată de petentul condamnat ca neîntemeiată, menținerea sentinței penale pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind legală și temeinică având în vedere că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost sancționat si nu a avut nicio recompensă. Apreciază că termenul acordat pentru reiterarea cererii este unul legal și temeinic. De asemenea, solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în prezenta contestație.
Contestatorul-condamnat D. P., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii arătând că a participat la cursuri educaționale, a muncit, a lucrat la groapa de gunoi unde a găsit o bere pe care a băut-o, doar acesta fiind motivul pentru care a fost sancționat.
S-au declarat dezbaterile închise, dupa care:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1725/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
S-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat D. P..
S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 26.07.2014.
În baza art. 275 alin.2 Cpp, a fost obligat petentul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 31.03.2014, sub nr._, petentul condamnat D. P. a solicitat liberarea condiționată din executarea unei pedepse cu închisoarea. Cererea nu a fost motivată.
La cerere s-au atașat procesul-verbal nr. 12/27.03.2014 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului București Jilava și caracterizarea condamnatului.
Analizând cererea în lumina prevederior legale în materia liberării condiționate și ținând seama de disp. art. 5 alin. 1 din Codul penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, instanta a reținut că, potrivit art. 59 VCp, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsă prevazută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și examinând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă și a participat la activități educative, aceste împrejurări nu-i conferă un drept ci doar o vocație la liberarea conditionată, oportunitatea acordării acestui beneficiu fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Conform art. 59 VCp la aprecierea oportunității liberării condiționate trebuie să se țină seama de comportamentul condamnatului în cursul detenției, acesta fiind hotărâtor în aprecierea îndeplinirii condiției „disciplinat”. Relativ la acest aspect instanța a reținut că nu se poate conchide că persoana condamnată D. P. a avut o conduită conformă întru totul cu exigențele pe care le presupune starea privativă de libertate, în contextul în care la acest moment are o sancțiune disciplinară neridicată (suspendare a dreptului la vizită) aplicată la 15.11.2011 pentru deținere și consum de alcool.
S-a apreciat totodată că nu este îndeplinită nici condiția „dovezi temeinice de îndreptare”. În acest sens, prin raportare și la durata mică a pedepsei, observăm că nu se poate reține că petentul a depus eforturi serioase pe calea formării unei atitudini corecte față de valorile sociale și ordinea de drept, nefiind recompensat niciodată.
Prin urmare, s-a considerat că se impune ca petentul să înceapă a vădi un comportament disciplinat și să depună în mod constant eforturi pe calea reintegrării sociale, pentru ca ulterior să se poată aprecia că acesta s-a reeducat și să poată fi redat societății.
Adăugând la cele de mai sus și multiplele antecedente penale, instanța a apreciat că pentru moment nu este oportună acordarea liberării condiționate, motiv pentru care cererea petentului condamnat a fost respinsă ca neîntemeiată. Pe cale de consecință, instanța a fixat un termen de reiterare la data de 26.07.2014.
Ținând seama de soluția pronunțată, în baza art.275 alin.2 Cpp, a fost obligat petentul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul condamnat D. P., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 20.06.2014.
Examinând sentința contestată, față de motivele invocate si din oficiu, Tribunalul constata următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Tribunalul constată că în cauza de față, petentul a îndeplinit condiția privitoare la fracția prevăzută de lege ce trebuie executată din pedeapsa stabilită, însă această împrejurare îi conferă petentului doar vocația la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care trebuie să verifice îndeplinirea și a celorlalte condiții ce vizează temeinicia liberării condiționate.
Însă, ca și instanța de fond, Tribunalul constată că petentul avut un comportament necorespunzator pe timpul detenției fiind sanctionat disciplinar in anul 2013 pentru consum de alcool și, nu în ultimul rând, constată că petentul este cunoscut cu multiple antecedente penale.
În plus, petentul s-a aflat în fata Comisiei de analiză a dosarelor de liberare conditionată pentru prima dată, constatandu-se un comportament oscilant al acestuia, avizul consultativ al Comisiei fiind de asemenea negativ .
În atare situație, Tribunalul, apreciază că petentul condamnat nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată. Totodată, instanța de fond în mod corect a stabilit termenul la care se poate verifica din nou îndeplinirea condițiilor pentru a se dispune liberarea condiționată.
Așadar, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, Tribunalul în baza art. 425 ind.1 din noul C.p.p. rap. la art. 587 alin. 3 din noul C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de petentul D. P. împotriva sentinței penale nr. 1725 / 2014 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București.
În baza art. 275 alin. (2) din Noul Cod de procedură penală, Tribunalul îl va obliga pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în prezenta contestație. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.425 ind.1 din Noul Cod de procedură penală raportat la art.587 alin.3 din Noul Cod de procedură penală, respinge ca nefondată contestația declarată de petentul D. P., fiul lui M. și G., născut la 16.08.1974 în ., CNP_, încarcerat în Penitenciarul București Jilava, împotriva sentinței penale nr. 1725 din data de 20.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București .
În baza art. 275 alin. (2) din Noul Cod de procedură penală, obligă pe petent la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în prezenta contestație .
În temeiul art. 274 alin.1 din Noul Cod de procedură penală onorariul aparatorului din oficiu al contestatorului, în cuantum de 100 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. R. N. M.
- pentru grefier aflat în c.o. semnează
Grefierul șef al Secției penale
- Red. și tehnored. jud.R.M.R. – 01.09.2014 - 2 ex.
- Jud. Sect.4 B.. / jud. D.S.G
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 156/2014.... | Dare de mită. Art.290 NCP. Sentința nr. 699/2014. Tribunalul... → |
|---|








