Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 309/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 309/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 2276/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 309/2014
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. E.
Grefier S. T. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de O. C., procuror la P. de pe lângă Tribunalul O.
Pe rol soluționarea procesului penal privind pe inculpata S. C. A., trimisă în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. cu nr. 174/P/2011 din 26 iunie 2014 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „evaziune fiscală", in forma prev. și ped.de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 vechiul C.p. și art.5 C.p.
Constatându-se că dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 05-11-2014 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, instanța, deliberând în secret, a pronunțat următoarele:
INSTANȚA
Prin rechizitoriul nr. 174/P/2011 din 26 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O. a fost trimisă în judecată inculpata S. C. A., care fost cercetată în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „evaziune fiscală", in forma prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.p.
În actul de sesizare s-a reținut în esență, în fapt, că, inculpata S. C. A., fost administrator al S.C. LORI CATĂ S.R.L. Caracal, ar fi efectuat achiziții intracomunitare de legume si fructe fără a le înregistra in evidenta contabila a societății, sustrăgându-se de la plata TVA intracomunitar si impozit pe profit acțiuni pentru care s-au stabilit obligații la bugetul consolidat al starului in suma de 73.504 lei.
Situația de fapt mai sus menționată este susținută în faza de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare din oficiu, procese verbale de control, expertiza contabila, declarații martor declarații inculpată.
La data de 23.12.2009 organele de politie din cadrul I.P.J. O. - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu despre faptul că S.C. LORI CATA S.R.L. Caracal, administrata de S. C. A., în perioada anului 2008 a efectuat tranzacții intracomunitare de fructe si legume fără a le înregistra in evidenta contabila a societății, sustrăgându-se de la plata TVA intracomunitar si impozit pe profit aferent acestor produse, dosar ce a fost înregistrat sub numărul 219/P/2010 la P. de pe lângă Judecătoria Caracal si ulterior, la P. de pe lângă Tribunalul O. sub numărul de mai sus.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul O. din data de 24.06.2011 (V.C.P.P.) a fost începută urmărirea penala fata de numita S. C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 241/2005, art. 43 din Legea nr. 82/1991, art. 8 din Legea nr. 241/2005 și art. 291 Cp.
Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul O. din data de 07.05.2014 a fost pusa in mișcare acțiunea penala împotriva inculpatei S. C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b, c din Legea nr. 241/2005, cu aplic, art.33 lit.a C.pen. din 1969 (fii. 8).
Prin Ordonanța din 22.04.2014 organele de cercetare penala au dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de evaziune fiscala, fapta prev. si ped. de art. 9 alin. 1, lit. c din legea 241/2005.
La acest dosar au mai fost conexate dosarele 235/P/2011, 648/P/2011, 429/P/2012 privind achiziții intracomunitare de fructe si legume efectuate de S.C. LORI CATA S.R.L. Caracal si neevidentiate in contabilitate, in perioada 2009-2011. S.C, LORI CATA S.R.L. Caracal a fost înființata in anul 2007, având ca unic asociat si administrator pe inculpata S. C. A. si obiect principal de activitate «transporturi rutiere de mărfuri ».
In urma cercetărilor efectuate s-a stabilit ca lucrătorii din cadrul Compartimentului Schimb Internațional de Informații, după ce au constatat ca in aplicația VIES, S.C. LORI CÂTA S.R.L. Caracal figurează cu mărfuri achiziționate intracomunitar din Bulgaria, Germania si Austria si neevidențiate in declarația 390, au efectuat un control la societate ocazie cu care au încheiat procesul verbal nr. 5157/27.08.2009, potrivit căruia inculpata S. C. A. nu recunoaște o parte din achiziții intracomunitare.
În realitate, S.C. LORI CATA S.R.L. Caracal figurează in sistemul Vies ca a efectuat achiziții intracomunitare de la următorii operatori intracomunitari: AGROPS HENDEL GMBH Germania, în trim. I 2009, TAMASI Z. Austria în trim. II 2008, ACTIV FRUCT BULGARIA, in sem. II 2008, AUTO EXPORT SINCAN Germania in trim. II 2008, ACTIV FRUCT Bulgaria in trim.HI 2008, AGROPA HENDEL GMBH Germania în trim.IV 2008.
Potrivit actului de control încheiat, procedându-se la verificarea documentelor financiar contabile puse la dispoziție de către S.C. LORI CATA S.R.L. Caracal prin administratorul S. C. A. a rezultat ca nu au fost înregistrate in evidenta contabila a societății si nici nu au fost declarate la organele fiscale, următoarele achiziții: AGROPA HENDEL GMBH GERMANIA, in trim. IV 2008, TAMASI Z. AUSTRIA, in trim.II 2008, ACTIV FRUCT BULGARIA, în trim. III 2008, AUTO EXPORT SICAN Germania in trim. II 2008.
Urmare a verificării documentelor transmise de partenerii externi, organele de control au constatat ca mărfurile au fost ridicate cu autoturisme ale societății de către conducătorii auto ai unității, fiind cauzat bugetului de stat un prejudiciu estimat la suma de 308.034 lei.
La baza încheierii actului de control nr. 2553/14.01.2011 organele de control au avut in vedere datele din Raportul de inspecție fiscala nr. 2553/30.12.2010, Inspecția fiscala care a avut ca urmare întocmirea actului de control menționat a fost precedată de controalele efectuate de organele fiscale din cadrul Activității de Inspecție Fiscala O. - C. de Schimb de Informații, finalizata cu întocmirea p.v. nr. 5157/27.08.2009 prin care s-a constatat neînregistrarea în evidenta contabila a S.C. LORI CATA S.R.L. Caracal si nedeclararea la organele fiscale a unor achiziții intracomunitare in anii 2008 si 2009 de la operatori economici din Austria, Germania si Bulgaria precum si de Garda Financiara - Secția O., întocmindu-se Nota de constatare nr._/30.09.2010.
In cauză a fost dispusa o expertiza contabila pentru a se stabili daca operațiunile comerciale derulate de S.C. LORI CATA S.R.L. Caracal si menționate in procesele verbale de control au fost înregistrate in evidentele contabile ale societății si pentru a se stabili cu exactitate prejudiciul produs bugetului de stat de către S.C. LORI CATA S.R.L. Caracal prin neînregistrarea in contabilitate a relațiilor comerciale desfășurate cu partenerii externi având in vedere constatările organelor de control fiscal menționate in procesele verbale de control.
Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă faptul că prejudiciul produs bugetului de stat de către S.C. LORI CATA S.R.L. Caracal ca urmare a relațiilor comerciale desfășurate cu partenerii externi menționați in procesele verbale de control nr. 5157/27.08.2009, 2553/_.2011, 1212/OT/30.03.2012 si 4067/20.07.2012 este in suma de 73.504 lei din care suma de 21.374 lei reprezintă TVA colectat aferent livrărilor mărfurilor achiziționate de la operatorii intracomunitari ACTIV FRUCT BULGARIA si AGROPA HENDEL GMBH GERMANIA si neînregistrate in evidenta sa contabila in suma de 112.497 lei, iar suma de 52.130 lei reprezintă TVA colectat aferent livrărilor intracomunitare către LIN INVEST S. din luna aprilie 2011, in valoare de 217.207 lei pentru care documentele de transport prezentate nu sunt confirmate de către operatorul intracomunitar.
Pentru achizițiile intracomunitare efectuate de S.C. LORI CATA S.R.L. Caracal de la operatorii intracomunitari ACTIV FRUCT BULGARIA, AGROPA HENDEL GMBH GERMANIA si neînregistrate in evidenta sa contabila nu se datorează TVA deoarece aceste operațiuni sunt supuse mecanismului taxării inverse prin care beneficiarul achiziției intracomunitare are obligația colectării TVA concomitent cu exercitarea dreptului de deducere; înregistrarea taxei de cumpărător atât ca taxa colectata cat si ca taxa deductibila in decontul de taxa este denumita autolichidarea taxei pe valoarea adăugata .
Prejudiciul in suma de 73.504 lei nu a fost recuperat
În fața instanței de judecată, inculpata, în baza dispozițiilor art. 374 NCPP rap. la art. 375 alin. 1 și 2 NCPP, a solicitat ca judecata să aibă loc în aceste condiții, pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale pe care le cunoaște și le însușește, cu aplicarea în consecință a dispozițiilor art. 396 alin. 10 NCPP, potrivit cărora limitele de pedeapsa în cazul recunoașterii vinovăției se reduc în cazul pedepsei închisorii cu până la o treime.
S-a procedat la audierea inculpatei, declarația dată cu respectarea dispozițiilor legale fiind consemnată și atașată la dosar.
În cadrul declarației inculpata a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată în condițiile reținute și descrise în rechizitoriu. Cererea a fost admisă de către instanța de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt, în baza declarațiilor de recunoaștere ale inculpatei care se coroborează cu materialul probator din faza de urmărire penală că, inculpata S. C. A., fost administrator al S.C. LORI CATĂ S.R.L. Caracal, ar fi efectuat achiziții intracomunitare de legume si fructe fără a le înregistra in evidenta contabila a societății, sustrăgându-se de la plata TVA intracomunitar si impozit pe profit acțiuni pentru care s-au stabilit obligații la bugetul consolidat al starului in suma de 73.504 lei.
Faptele mai sus descrise sunt dovedite prin probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv, proces verbal de sesizare din oficiu, procese verbale de control, expertiza contabila, declarații martor declarații inculpat, dar și cunoscute și însușite de către inculpată cu consecința prevăzută de dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.
In drept, instanța reține că faptele inculpatei, astfel cum au fost săvârșite și descrise anterior, raportate la cuantumul prejudiciului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală ped. de art. 9 alin. 1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. anterior și art.5 C.p actual, motiv pentru care, în baza art. 386 din NCPP va admite cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public și va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpată din infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.p în infracțiunea anterior arătată.
Constatând că faptele există și că au fost săvârșite de inculpată cu forma de vinovăție prevăzută de lege în condițiile art. 396 C.p.p., instanța urmează să dispună condamnarea inculpatei pentru noua infracțiune (fiind reduse cu până la o treime atât minimul cât și maximul limitelor pedepsei prevăzută de lege), legea mai favorabilă în cazul inculpatei fiind vechiul cod penal.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatei instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de lege, în sensul că stabilirea duratei pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului care se evaluează în raport cu împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Totodată, la individualizarea pedepsei la care va fi condamnată inculpata, instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, limite care vor fi stabilite în condițiile dispoz. art. 396 alin. 10 NCPP, după ce vor avea în vedere dispozițiile Legii nr. 241/2005 în vigoare la data săvârșirii faptelor, respectiv până la data de 31.12.2009.
In concret, instanța va avea în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, deduse în principal din importanța valorilor sociale afectate (astfel cum rezultă aceasta din limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor), faptul că inculpata este la primul conflict cu legea penală, dar și conduita sa procesuală sinceră.
In favoarea inculpatei nu se vor reține însă aceste aspecte ca și circumstanțe atenuanute, în cauza de față, conduita sa de recunoastere a faptei comise constituind o atitudine fireasca urmare a depistarii sale de catre organele judiciare.
Existenta uneia din imprejurarile enumerate exemplificativ in art 74 din vechiul Cod penal nu obliga instanta de judecata sa o considere drept circumstanta atenuanta judiciara si sa coboare pedeapsa aplicata sub minimul special prevazut de lege.
Având în vedere aceste elemente, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse cu închisoarea al cărei cuantum să fie stabilit în condițiile art. 396 al. 10 N.c.p.p., și care să fie orientat spre minimul special prevăzut de lege respectiv 2 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b din vechiul Cod penal, se ating scopurile pedepsei astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 52 din vechiul Cod penal.
In baza art. 71 din vechiul Cod penal se vor interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a a-II-a si lit b) C.p. cu referire la art 8 CEDO si cauza S. si Parcalab împotriva Romaniei, pe durata executării pedepsei principale.
Întrucît sunt îndeplinite în cauză condițiile art. 81 Cod penal, iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, având în vedere lipsa antecedentelor penale și atitudinea inculpatei față de fapta săvârșită și urmările acesteia, instanța apreciază că aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, ca modalitate de executare a pedepsei închisorii, este aptă să ducă la reeducarea inculpatei.
De aceea, în baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpată, stabilit in condițiile art. 82 din vechiul Cod penal.
In baza art.359 din vechiul Cod penal i se va atrage atenția inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 și 84 Cod penal.
In baza art. 71 alin. 5 c.p. s-a va dispune suspendarea executarii pedepsei accesorii pe durata suspendarii condiționate a executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile este de observat că ANAF București prin DGRFP C. s-a constituit parte civilă în cauză .
Urmare condamnării inculpatei, instanța, fiind îndeplinite cerințele art.1357 cod civil și art.1372 Cod civil, va admite acțiunea civilă promovată de partea civilă ANAF prin Administrația Județeană a Finanțelor publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. și în baza art.19 alin 1 C.p.p. și art. 397 C.p.p. va fi obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente . Caracal, jud.O., la plata sumei de 73.504 lei reprezentând despăgubiri civile, plus obligații accesorii aferente calculate conform art.119-120 Cod procedură fiscală din ziua imediat următoare a termenului de scadență și până la achitarea efectivă a debitului principal.
În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 se va dispune ca inculpata S. C. A. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale iar dacă a fost aleasă va fi decăzută din drepturi.
În baza art.13 alin.1 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.
Conform art. 4 și 6 din O.G. 75/2001 modif. privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va transmite Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. și Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod de procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRASTE
În temeiul art.386 C.p.p;
Admite în parte cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public și schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 N.C.p. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. anterior și art.5 C.p actual. Condamnă pe inculpata S. C. A., fiica lui G. si M., născută la data de 07.09.1973 în municipiul Caracal, cu domiciliul în municipiul Caracal . jud. O., posesor al CI . nr._, CNP_, cetățenia română, studii liceale, administrator firmă, cu
antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. 2 din vechiul C.p. și art.5 din N.C.p. cu referire la art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 Noul cod de procedură penală, la pedeapsa de - 2 (doi) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b din vechiul Cod penal
În baza art.71 din Codul penal anterior aplică inculpatei și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c C.p, cu referire la art.8 CEDO și cauza S. și P. împotriva României (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii respectiv aceea de comerciant, asociat, administrator al unei societăți comerciale), pe durata executării pedepsei principale
În baza art. 81 și art. 85 alin. 3 din vechiul Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de doi ani închisoare, pe un termen de încercare de patru ani, conform art. 82 alin. 3 din vechiul Cod penal.
Atrage atenția inculpatei cu privire la dispozițiile art. 83 din vechiul Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
Admite acțiunea civilă promovată de partea civilă ANAF prin Administrația Județeană a Finanțelor publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. și în baza art.19 alin 1 C.p.p. și art. 397 C.p.p. rap. la art.1357 Cod civil și art.1372 cod civil obligă inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente . Caracal, Caracal, ., jud. O., la plata sumei de 73.504 lei despăgubiri civile, plus obligații accesorii aferente calculate conform art.119-120 Cod procedură fiscală din ziua imediat următoare a termenului de scadență și până la achitarea efectivă a debitului principal.
În baza art. 11 din Legea 241/2005 dispune ca măsură asigurătorie sechestrul asupra bunurilor inculpatului până la concurența valorii acestor obligații fiscale în vederea reparării pagubei și plății penalităților.
În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 dispune ca inculpata S. C. A. să nu fie fondatoare, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale iar dacă a fost aleasa va fi decăzută din drepturi.
În baza art.13 alin.1 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.
Conform art. 4 și 6 din O.G. 75/2001 modif. privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va transmite Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. și Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
În baza art. 398 din NCPP și art. 274 alin. 1 din NCPP obligă inculpata la plata sumei de 6000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 3100 lei din cursul urmăririi penale iar suma de 2900 lei cheltuieli judiciare din cursul judecății.
În baza art. 274 alin 1 teza II –a C.p.p cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei, conform delegației de asistență judiciară obligatorie nr.827 din 01.07.2014 (av. D. M. G.), rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2014.
Președinte,
M. E. C.
Grefier,
S. T. A.
Red/tehnored: MEC
2 ex./27.11.2014
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








