Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 15/2014. Tribunalul OLT

Decizia nr. 15/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 172/213/2014/a1

Dosar nr.172/213 /2014/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA PENALĂ

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALA NR. 15

Ședința publică de la 03 februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE -G. B. -judecător

JUDECĂTOR- D. M. C.

JUDECĂTOR -C. E. M.

GREFIER- M. Z.

Ministerul Public a fost reprezentat de D. A. – procuror sef sectie la P. de pe langă Tribunalul O.

Pe rol soluționarea recursului penal declarat de inculpatul H. I., arestat preventiv si detinut în prezent in Arestul I.P.J.O., împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 31.01.2014 pronuntată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._ 14 princare s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului conform art.300/1 C.p.p.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat H. I.,în stare de arest și asistat de apărătorul din oficiu S. C.,în baza delegației de asistentă judiciară obligatorie nr.67/2014.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța permite avocatului din oficiu să discute cu recurentul inculpat aflat în stare de arest preventiv.

Instanța îl întreabă pe inculpat prin apărător și reprezentantul Ministerului Public dacă au cereri de formulat.

Avocat din oficiu S. C. pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public,având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu au cereri de formulat.

Constatându-se că nu mai sunt cereri de formulat, instanța apreciază că dosarul se află în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului declarat de inculpat.

Totodată aduce la cunoștință dispoz. potrivit art. 17 din Legea 255/2013, privind situația tranzitorie a cauzei de la legea veche la legea nouă, urmând ca apărătorul inculpatului recurent si reprezentantul Ministerului Public să pună concluzii in raport de acestea .

Avocat din oficiu S. C., având cuvântul pentru recurentul inculpat H. I.,solicită admiterea recursului formulat, casarea încheierii recurate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligări de a nu părăsi localitatea de domiciliu cf. art. 145 C.p.p.,având in vedere situația materială a inculpatului. Apreciază că se poate îndeplini scopul măsurii și în situația în care se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea, măsură pe care o apreciază ca fiind îndestulătoare .

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat ca nefondat, menținerea încheierii pronunțate de Judecătoria Corabia ca fiind legală și temeinică, susținând că motivele de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în continuare, având în vedere natura infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată, numărul acestora – 13 furturi ,urmărire produse, impactul social dar si persoana inculpatului, in condițiile în care este cunoscut cu antecedente peanale, ceea ce dovedește perseverența infracțională a acestui inculpat minor.

Consideră că lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un real pericol pentru liniștea și ordinea publică, cu atât mai mult cu cât de la data luării măsurii arestării preventive temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat și nu au intervenit elemente noi sau alte situații care să determine revocarea acestei măsuri,dimpotrivă acele temeiuri subzistă și justifică menținerea în continuare a măsurii arestării preventive.

Recurentul inculpat H. I., în ultimul cuvânt, recunoaște faptele, pe care le-a comis datorită stării de ebrietate in care se afla si solicită admiterea recursului si judecarea sa in stare de libertate .

INSTANȚA

Asupra recursului penal de față

Prin încheierea pronunțată la data de 31.01.2014 de Judecătoria Corabia în dosarul nr._ 14 s-a constatat legalitatea si temeinicia arestării preventive dispusă față de inculpatul H. I., fiul lui G. și N., născut la data de 11.09.1995 în ., domiciliat în Corabia, .. 16, ., etaj 3, .; CNP_, posesor al CI . nr._, eliberată de SPCLEP Corabia, fără ocupație, studii - primare, necăsătorit, cu antecedente penale, cercetat pentru savarsirea infracțiunilor prev.și ped. de art. 208 - 209 alin.1 lit.g și i CP cu aplicarea art. 99 al. 3 C.P.(două fapte), art. 208 - 209 alin.1 lit.g și i CP (opt fapte), art. 20 CP rap. la art.208 - 209 alin. 1 lit. g și i CP (2 fapte) si art. 211 al. 1 si 2 lit. b si c CP (o faptă)., în baza mandatului de arestare nr. 1/07.01.2014.

A fost menținută starea de arest a inculpatului

Pentru a se pronunța această încheiere au fost avute în vedere cele ce urmează:

,,Prin rechizitoriul cu nr. 1302/P/2013 din data de 30.01.2014, întocmit de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, rechizitoriu care a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la nr._ 14, s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatului H. I..

Initial, in propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive, s-a reținut că: în seara zilei de 18/19.08.2013, in jurul orei 01:00, a pătruns prin escaladare în locuința p.văt. O. M. E., de unde a sustras mai multe perechi de încălțăminte, cauzând un prejudiciu de 160 lei. Fiind surprins de martora O. M., care l-a văzut și recunoscut ulterior, a sărit de la balconul apartamentului situat la etajul I și, în timp ce fugea de la locul faptei, i-au căzut pe jos unele dintre bunurile sustrase.

În noaptea de 12/13.08.2013, a pătruns prin escaladare în locuința p.v. L. E., apartamentul acesteia fiind învecinat și amplasat la același etaj cu apartamentul p.v. O. M. E., de unde a sustras un telefon mobil, iar în nopțile de 18/19.08.2013, 29/30.09.2013, tot prin escaladare și efracție a pătruns în locuința aceleiași părți vătămate, pe balconul apartamentului, cu intenția de a sustrage bunuri, dar nu a reușit să deschidă ușa pe care se făcea accesul în locuință din balcon.

În noaptea de 18/19.09.2013, H. I. împreună cu P. I. s-au deplasat la magazia restaurantului . SRL Corabia, unde H. I. a forțat ușa de acces și a pătruns în interior de unde a sustras băuturi alcoolice și răcoritoare, carne, produse din carne și alte bunuri, printre care și două lansete de pescuit, iar numitul P. I. F. a rămas în exterior pentru a se asigura că nu sunt surprinși. Băuturile sustrase au fost transportate la locuința numitului P. I. F., unde au fost consumate de cei doi împreună cu alte persoane care nu cunoșteau proveniența bunurilor. Mulinetele montate inițial la cele două lansete au fost ridicate de la tatăl învinuitului și predate părții vătămate.

În seara zilei de 27.08.2013, în jurul orei 02:30, a sustras din supermarketul TIM, apartinand . Corabia, mai multe ciocolate și doze cu băuturi energizante, iar cand vanzatoarele Sorica C., B. M. G. și D. I. i-au solicitat să le plătească, acesta le-a îmbrâncit și a fugit cu produsele furate.

În cursul lunii decembrie a pătruns prin efracție în Grădinița cu program prelungit nr. 2 din Corabia de unde a sustras două radio-CD, ridicate de organele de politie de la domiciliul inculpatului H. I. și predate reprezentantului unității școlare.

Tot in cursul lunii decembrie a pătruns prin efracție în Grădinița cu program prelungit nr. 1 din Corabia de unde a sustras o unitate centrală de calculator, un monitor LCD, un modem internet, un mouse și o tastatură, două prelungitoare electrice, un radiocasetofon cu două boxe și patru pachete cu cafea.

Unitatea centrală, monitorul LCD, modemul internet, mouse-ul, tastatura și un prelungitor electric au fost ridicate de de la martorul Ș. P. Orient, căruia i-au fost vândute de către învinuit și predate reprezentantului unității școlare.

În seara zilei de 02.01.2014, in jurul orei 21:22, a pătruns prin efracție în barul I.I. M. I. din Corabia de a unde a sustras suma de 90 lei.

În seara zilei de 02.01.2014, in jurul orei 21:40, a forțat o ușă de acces și a spart geamul de la o altă ușă, încercând să pătrundă în magazinul . Corabia, cu intenția de a sustrage bunuri și bani, dar a renunțat fiind văzut de martora Z. C..

În seara zilei de 03.01.2014, a sustras din magazinul . Corabia o geacă bărbătească și suma de 605 lei, iar când a fost surprins de vânzătoare, respectiv martora G. E., a abandonat geaca și a îmbrâncit-o pe aceasta pentru a fugi cu banii sustrași.

Fapta acestuia fost înregistrată de camerele de supraveghere montate în magazin.

Învinuitul a mers apoi în gara CFR Corabia și a urcat în trenul care urma să plece in direcția Caracal unde a fost găsit de organele de poliție, asupra sa fiind găsită suma de bani sustrasă care a fost restituită părții vătămate.

În seara zilei de 05.01.2014, în jurul orei 21:30, a pătruns prin efracție în cofetăria . SRL Corabia, de unde a sustras mai multe pungi cu cipsuri, băuturi răcoritoare și prăjituri.

Tot in seara zilei de 05.01.2014, în jurul orei 22:00, a pătruns prin efracție în patiseria . Corabia cu intenția de a sustrage bunuri și bani.

În noaptea de 05/06.01.2014, a pătruns prin efracție în magazinul . Corabia de unde a sustras suma de 40 lei.

În aceeași noapte, a mai pătruns prin efractie în gogoșeria . Corabia de unde a sustras suma de 20 lei.

S-a apreciat ca lăsarea acestuia in libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, aceleași aspecte fiind invocate si in starea de fapt din rechizitoriu.

În drept, s-a reținut ca aceste fapte sunt prevăzute de art. 208 - 209 alin.1 lit.g și i CP cu aplicarea art. 99 al. 3 C.P.(două fapte), art. 208 - 209 alin.1 lit. g și i CP (opt fapte), art. 20 CP rap. la art.208 - 209 alin. 1 lit. g și i CP (2 fapte) si art. 211 al. 1 si 2 lit. b si c CP (o faptă), inculpatul fiind arestat pe o perioada de 29 zile începând cu data de 07.01.2014 pana la data de 04.02.2014.

S-a reținut că sunt întrunite exigențele art. 148 alin. 1 lit f C.p.p., respectiv pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Într-adevăr, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul (furt, furt calificat și tâlhărie ), de împrejurările în care au fost comise faptele (prin efracție, în timpul nopții) și continuarea activității infracționale, inculpatul săvârșind mai multe fapte de aceeași natură), instanța a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile.

In cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor cu exceptia faptelor reținute in dauna părții vătămate L. E., a căror săvârșire a negat-o.

F. de inculpatul H. I. a fost luata in cursul urmaririi penale masura arestării preventive cu mandatul nr. 1/07.01.2014.

Cauza a fost înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ 14, acordându-se primul termen de judecata la data de 21.02.2014, iar pentru verificarea legalității si temeiniciei arestării preventive, in baza art. 3001 C.P. Penala, s-a fixat termen la data de 31.01.2014, ora 1000.

Potrivit art. 3001 Cod de Procedura Penala, dupa înregistrarea dosarului la instanță in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest preventiv, instanța este datoare sa verifice, din oficiu, in Camera de Consiliu, legalitatea si temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Daca instanța constata ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au încetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive si punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun, in continuare, privarea de libertate, menține prin încheiere motivata, arestarea preventiva. Dispozițiile art. 159 alin. 3, 4, 5, 7 si 11 se aplica in mod corespunzător.

Potrivit art. 148 alin. 1 Cod de Procedura Penala, măsura arestării inculpatului poate fi luata daca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cod de Procedura Penala si in cazul in care inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii pe viata alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lăsarea sa in libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publica.

In cauza de fata, s-a stabilit ca exista indicii temeinice ce determina presupunerea ca inculpatul a savarsit fapte penale si ca este îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 al. 1 lit. f C.p.p., rap. la art. 143 C.P.P., atâta timp cat legiuitorul a impus ca si conditie suficienta existenta indiciilor temeinice privind savarsirea infractiunii, cu indeplinirea celorlalte conditii legale. In privinta pericolului concret pentru ordinea publica s-a constat ca acesta rezulta din elementele de fapt cu caracter de probe si indicii temeinice de mai sus. Nu in ultimul rand s-a retinut ca fapta penala pentru care s-au constatat indicii temeinice este de un pericol social ridicat si denota pericolul concret pentru ordinea publica a lăsarii in libertate a celui in cauza, gravitatea deosebita a faptei penale pentru care exista indicii ca a fost comisa de incupat poate constitui temei pentru tulburari sociale.

Probele administrate in cauza in faza de urmarire penala atesta elemente de fapt, in sensul savarsirii faptei prevazute de legea penala, si pe baza acestor mijloace de proba s-au retinut indicii temeinice in acelasi sens, intrucat din datele existente potrivit art. 681 C.P.P. rezulta presupunerea rezonabila ca persoana respectiva a savarsit fapta penala. Vor fi avute in vedere si disp. art. 5, alin.1, lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, referitoare la motivele verosimile de a se bănui săvârșirea infracțiunii, sau motive temeinice privind necesitatea de a împiedica sa săvârșească alte fapte, sau sa fuga dupa savarsirea ei.

Pe de alta parte, inculpatul a săvârșit fapte cu un grad de pericol social ridicat, are în societate un comportament necorespunzator, materializat în aceea că a suferit anterior o condamnare cu suspendarea executarii pedepsei pe o durata de 5 ani, insa faptele au fost savarsite in perioada minoritatii, astfel ca inculpatul nu se regăsește in starea de recidiva prev. de art. 37 al.1 lit. a C.P. si de asemenea acestuia i-au fost aplicate sanctiuni cu caracter administrativ pentru fapte de aceeasi natura.

În consecință, în baza art. 3001 al.1 C.pr.pen. va constata legalitatea si temeinica măsurii arestării preventive a inculpatului Hipan I. si in temeiul art. 3001 al. 3 C.P. penala va menține starea de arest preventiv a inculpatului.”

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul pentru motivele expuse în partea introductivă a deciziei.

Instanța urmează să constate că recursul inculpatului este nefondat.

Pentru această concluzie se reține că încheierea primei instanțe este temeinică. Situația de fapt s-a constatat în conformitate cu probele în sensul că sunt întrunite condițiile din ipoteza normei de la art. 143 C.p.p. dar și cele ale cazului de arestare de la art.148 alin.1 lit. f C.p.p.. Astfel, există probe între care recunoașterea inculpatului privind comiterea de către acesta a infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Sub aspectul condiției pericolului concret al lăsării în libertate a inculpaților se reține că acesta constă în certitudinea că în această situație inculpatul va comite noi fapte similare ,așa cum rezultă din multitudinea de acte materiale de sustragere de bunuri mobile din locuințele și gospodăriile părților vătămate dar și în incintele părților vătămate persoane juridice desfășurate pe parcursul mai multor luni din anul 2013 și în luna ian. 2014, prin efracție și escaladare,în coroborare cu antecedentele penale de același gen ale inculpatului care constau într-un număr de 3 pedepse cu închisoarea pronunțate pentru infracțiuni de furt calificat și tâlhărie prin sentința penală nr. 62 pronunțată la data de 11.04.2013 de Judecătoria Corabia dar și printr-un număr de 5 fapte furt calificat pentru care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București a dispus prin ordonanțe scoaterea de sub urmărire penală cu aplicarea de amenzi administrative.

Motivația invocată de către recurent este neconcludentă. Astfel, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă restrictivă de libertate este netemeinică deoarece multitudinea de fapte penale de furt calificat și tâlhărie comise de inculpat denotă perseverența sa infracțională și orientarea spre satisfacerea nevoilor personale prin fapte penale vizând patrimoniul persoanelor dar și că doar aplicarea măsurii arestării preventive poate asigura scopul măsurilor preventive.

În consecință, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat iar ca urmare a acestei soluții recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de inculpatul H. I.,fiul lui G. si N.,născut la data de 11.09.1995 în ., domiciliat în Corabia, ..16,.,etaj 3,.; CNP -_, arestat preventiv și deținut în prezent in Arestul I.P.J.O., împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 31.01.2014 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._ 14,ca nefondat .

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 130 lei către stat,din care 100 lei reprezintă onorariu de avocat din oficiu, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,03.02.2014.

Președinte Judecător Judecător

G. B. C. D. M. C. E. M.

Grefier,

M. Z.

Tehnored.-Gh B

J.f. -R. L. D.

Ex.2/6.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 15/2014. Tribunalul OLT