Anulare act. Decizia nr. 3717/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 3717/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 3717/2015

Dosar nr._ (_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.3717

Ședința publică din data de 15 octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – P. A.

JUDECĂTOR - L. H.

GREFIER - F. V.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât S. M. DE URGENȚĂ P. împotriva sentinței civile nr. 3768 din data de 16 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. D., în cauza având ca obiect – anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă B. D., prin avocat M. D., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/12.02.2014, atașată la fila 18 dosar, lipsind apelantul-pârât S. M. de Urgență P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelantul-pârât S. M. de Urgență P. a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat,

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Avocatul intimatei-reclamante B. D. solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței apelate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține pricina în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 3768 din 16.04.2015 pronunțată în Dosarul nr._ de către Tribunalul București – secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale s-au dispus următoarele:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta D. B., în contradictoriu cu pârâtul S. M. de Urgență P..

Anulează decizia nr.4 /06.01.2014 emisă de S. M. de Urgență P..

Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut în esență următoarele:

În fapt, între paratul S. M. DE URGENTA P., în calitate de angajator și reclamanta B. D., în calitate de salariată s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 79/09.12.2008 prin care contestatoarea era angajată pe postul de medic rezident anul I, specialitatea anatomie patologica, conform Clasificării ocupațiilor din România, începând cu data de 01.01.2009.

Potrivit actului adițional nr. 374/2008 la contractul individual de muncă nr. 79/09.12.2008, reclamanta și-a asumat obligația să lucreze în cadrul SPITALULUI M. DE URGENTA P. un număr de cel puțin 5 ani, egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat (art. 1), iar nerespectarea de către salariat a obligației asumate la art. 1 o obliga pe aceasta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională prin rezidențiat (cheltuieli de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, prima de instalare), proporțional cu timpul nelucrat din perioada stabilită la art. 1.

Începând cu data de 03.01.2014 reclamanta și-a încetat activitatea la unitatea prin demisie.

Ca urmare a acestui fapt la data de 06.01.2014 s-a emis Decizia nr. 4 de către SPITALULUI M. DE URGENTA P. prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de restituire a sumei de 239.902,08 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională ca urmare a nerespectării obligației stabilite prin actul adițional nr. 374/2008 la contractul individual de muncă nr. 79/2008, respectiv cheltuieli de personal (salarii și tichete de masă) plătite în perioada rezidențiatului, respectiv 01.01._13 .

Rezidențiatul reprezintă o formă de pregătire postuniversitară a absolvenților licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, organizat conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Potrivit art. 6 din O.G nr. 12/30.01.2008 rezidențiatul pe post se organizează în funcție de numărul de posturi solicitate de unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Sănătății precum și de ministerele cu rețea sanitară proprie, conform normativelor de personal elaborate de Ministerul Sănătății. Rezidenții care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidențiatul pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, cu unitatea sanitară care a publicat postul respectiv.

Dispozițiile art. 6 alin. 7 din Ordonanța nr.12/30.01.2008 prevăd că „Specialiștii formați în urma promovării concursului de rezidențiat pe post sunt obligați să lucreze la unitatea sanitară publică cu care au încheiat contractul individual de muncă cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat. Obligația se stabilește prin act adițional la contractul individual de muncă, în baza prevederilor art. 193 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligației asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, precum și la restituirea primei de instalare, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adițional la contractul individual de muncă”.

Potrivit art. 193 din codul muncii, formarea profesională individualizată se stabilește de către angajator împreună cu salariatul in cauză, necesitând in acest sens acordul părților iar potrivit art. 193 alin. 2 din codul muncii, drepturile și obligațiile părților în legătură cu desfășurarea acesteia, durata si orice alte aspecte privitoare la formarea profesională fac obiectul unui „act adițional” la contractul individual de muncă.

Potrivit art. 195 alin.1 din Codul Muncii salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art. 194 alin. (2) lit. b) și alin. (3) nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională.

(2) Durata obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum și orice alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă.

(3) Nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la alin. (1) determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.

Din analiza prevederilor legale mai sus reținute rezultă că art. 195 alin. 2, 3 si 4 din Codul muncii instituie obligația salariatului la suportarea cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională in cazul in care a beneficiat de un curs sau stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile si efectuat in condițiile art.194 alin (2) lit. b și alin. 3 din Codul muncii si denunță contractul de muncă în perioada stabilită în actul adițional, cheltuieli ce urmează a fi suportate, în toate cazurile, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.

Nu poate fi primită în cauză susținerea referitoare la îngrădirea dreptului la muncă al medicului rezident, de vreme ce acesta, ca orice altă persoană, este liber să își aleagă locul de muncă pe care îl dorește, fără nicio discriminare, din momentul în care îndeplinește condițiile solicitate pentru respectiva profesie, putând avea oricând inițiativa încetării contractului individual de muncă, prin demisie.

Curtea Constituțională a apreciat că stabilirea unor condiții în legătură cu exercitarea dreptului la muncă este permisă, atât timp cât orice persoană care dorește să aleagă o profesie sau un loc de muncă este chemată să întrunească aceste condiții legale, fiind admisă așadar impunerea celui care a beneficiat de formarea profesională pe cheltuiala angajatorului să lucreze pentru acesta un număr de ani, ca urmare firească a efortului depus de angajator în vederea pregătirii sale, ori să restituie suma astfel investită în cazul în care inițiază încetarea contractului individual de muncă înainte de scurgerea acestei perioade de timp, pentru a-l despăgubi astfel pe angajator.

Examinând dispozițiile legale în discuție, se constată că limitele despăgubirii în cazul răspunderii materiale a rezidentului pe post sunt fixate prin chiar conținutul normei legale, care indică drept gen proxim cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, iar ca diferență specifică, cheltuielile de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat și prima de instalare. Ca atare, noțiunea de "cheltuieli de personal", ca diferență specifică, nu poate fi interpretată decât prin raportare la genul proxim - cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională.

Având în vedere că actul adițional semnat de reclamanta a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data semnării sale, art. 6 alin. 7 din O.G nr. 12/30.01.2008 și art.193 din Codul Muncii,legislația permițând instituirea obligației salariatului la suportarea cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, iar limitele despăgubirii fixate prin actul adițional corespund celor stabilite prin actul normativ, în sensul menționării în act a obligației de restituire tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională prin rezidențiat (cheltuieli de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, prima de instalare), proporțional cu timpul nelucrat, tribunalul apreciază ca fiind neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității actului adițional nr. 374/2008.

Capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr.4/06.01.2014 emisă de S. M. de Urgență P. este apreciat de tribunal ca întemeiat din următoarele considerente:

Prin deciziei nr. 4 din 06.01.2014 se impune reclamantei obligația restituirii sumei de 239.902,08 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională ca urmare a nerespectării obligației stabilite prin actul adițional nr. 374/2008 la contractul individual de muncă nr. 79/2008, respectiv cheltuieli de personal (salarii și tichete de masă) plătite în perioada rezidențiatului, respectiv 01.01._13.

Potrivit art. 159 alin.1 din Codul Muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

Acordarea tichetelor de masă personalului din unitățile sanitare a fost reglementată de OUG nr. 115/2004 care prevede în art. 23 că începând cu data intrării în vigoare a ordonanței respective, personalul încadrat în unitățile sanitare publice, finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază de 20 tichete de masă.

Limitele despăgubirii în cazul răspunderii materiale a rezidentului pe post sunt fixate prin chiar conținutul normei legale, care indică cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, noțiunea de "cheltuieli de personal", ca diferență specifică, fiind interpretată prin raportare la genul proxim - cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională.

Or, față de conținutul expres al dispozițiilor art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 6 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, și, respectiv, art. 18 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare este indubitabil că noțiunea generică la care se referă textul art. 6 alin. (71) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare - cheltuieli prilejuite de pregătirea profesională a rezidentului, nu poate include și salariul achitat medicului pe durata rezidențiatului, respectiv contravaloarea tichetelor de masa, care reprezintă contraprestația pentru munca efectiv prestată de către acesta în folosul unității sanitare angajatoare,respectiv alocația de hrana.

O atare interpretare este impusă și de argumentul că sumele ce trebuie restituite ca urmare a încălcării obligației prevăzute de art. 6 alin. (71) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art.18 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, de către fostul medic rezident, sunt destinate să acopere efortul financiar făcut de unitatea sanitară pentru pregătirea profesională a acestuia.

Prin urmare, în măsura în care obligația de restituire a cheltuielilor de personal se referă la sumele ce reprezintă remunerarea muncii rezidentului pe post, aceasta reprezintă o pretenție abuzivă, în raport cu dispozițiile art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Această interpretare a fost îmbrățișată de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr.5/2015 a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (71) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 și art. 159 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "cheltuieli de personal" nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfășurată în perioada rezidențiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situația în care medicul rezident nu își respectă obligația asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfășurat programul de rezidențiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adițional la contractul individual de muncă, încheiat în condițiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Deși reclamanta solicită cheltuieli de judecată, tribunalul constată că aceasta nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli, la dosar neexistând acte justificative care să dovedească efectuarea unor cheltuieli de judecată, motiv pentru apreciază acest capăt de cerere ca neîntemeiat .

Va fi respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată, respectiv în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a capătului de cerere având ca obiect anularea actului adițional.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta prin care a solicitat admiterea acestuia pentru următoarele motive:

Potrivit actului adițional nr. 374/2008 la contractul individual de muncă nr. 79/09.12.2008 în concordanță cu prevederile Ordonanței nr. 18/2009 reclamanta și-a asumat obligația să lucreze în cadrul Spitalului M. de Urgență P. un număr de cel puțin 5 ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat, iar nerespectarea de către salariat a obligație asumate la art. 1, îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională prin rezidențiat proporțional cu timpul lucrat din perioada stabilită în conformitatea cu Ordonanța nr.18/2009.

Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația asumată de a lucra cel puțin 5 ani în cadrul Spitalului M. de Urgență P., începând cu data de 03.01.2014 încetându-și activitatea la unitatea noastră prin demisie.

Ca urmare a acestui fapt reclamanta datorează Spitalului suma de 239.902,08 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv cheltuielile de personal pe perioada de rezidențiat (salarii nete încasate și contravaloare tichete de masă)sumă calculată pe baza ștatelor de plată aflate la unitate.

De asemenea, apelanta-pârâtă arată că sunt incidente și dispozițiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii privind răspunderea patrimonială a salariatului.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit cărora „instanța de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”, precum și ale art. 477 alin. (2) C. pr. civ., în cazul în care „…motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”, Curtea pentru motivele de fapt și de drept ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., va respinge apelul ca nefondat.

În raport de aceste dispoziții legale, Curtea reține că apelul formulat de către pârâtă nu conține motive noi, fiind reluate în esență apărările formulate în fața primei instanțe raportate la obligațiile asumate de către intimata-reclamantă.

Astfel, Curtea că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală pe baza probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile.

În acest sens este de menționat faptul că pretențiile deduse judecății constau potrivit actului adițional nr.374/2008 la contractul individual de muncă nr. 79/09.12.2008, în faptul că intimata-reclamantă și-a asumat obligația să lucreze în cadrul SPITALULUI M. DE URGENTA P. un număr de cel puțin 5 ani, egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat (art. 1), iar nerespectarea de obligației asumate la art. 1 avea drept consecință suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională prin rezidențiat (cheltuieli de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, prima de instalare), proporțional cu timpul nelucrat din perioada stabilită la art. 1.

Ulterior începând cu data de 03.01.2014 intimata-reclamantă și-a încetat activitatea prin demisie.

Instanța de fond admițând cererea de chemare în judecată a dispus anularea deciziei privind restituirea sumei de 239.902,08 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională ca urmare a nerespectării obligației stabilite prin actul adițional nr. 374/2008 la contractul individual de muncă nr. 79/2008, și a reținut în mod temeinic și legal efectul obligatoriu al deciziei în interesul legii nr. 10/2015.

Curtea reține că prin decizia în interesul legii nr.5/2015 pronunțată în Dosarul nr.10 de către Înalta Curtea de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 234 Partea I din 06 aprilie 2015 s-au dispus următoarele:

”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (71) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 și art. 159 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "cheltuieli de personal" nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfășurată în perioada rezidențiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situația în care medicul rezident nu își respectă obligația asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfășurat programul de rezidențiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adițional la contractul individual de muncă, încheiat în condițiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”.

Pentru a pronunța această decizie în interesul legii, Înalta Curte a reținut următoarele:

Or, față de conținutul expres al dispozițiilor art. 159 și art. 38 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 6 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, și, respectiv, art. 18 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, este indubitabil că noțiunea generică la care se referă textul art. 6 alin. (71) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare - cheltuieli prilejuite de pregătirea profesională a rezidentului, nu poate include și salariul achitat medicului pe durata rezidențiatului, care reprezintă contraprestația pentru munca efectiv prestată de către acesta în folosul unității sanitare angajatoare.

Nu în ultimul rând, se reține că natura juridică a sumelor de bani ce urmează a fi restituite de către medicul rezident este, evident, aceea de despăgubiri, sumele cheltuite de unitatea sanitară angajatoare pentru pregătirea profesională a medicului rezident urmând a fi restituite cu titlu de daune-interese, noțiune ce exclude de plano cheltuielile salariale. O atare interpretare este impusă și de argumentul că sumele ce trebuie restituite ca urmare a încălcării obligației prevăzute de art. 6 alin. (71) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, de către fostul medic rezident, sunt destinate să acopere efortul financiar făcut de unitatea sanitară pentru pregătirea profesională a acestuia.

Prin urmare, în măsura în care obligația de restituire a cheltuielilor de personal se referă la sumele ce reprezintă remunerarea muncii rezidentului pe post, aceasta reprezintă o încălcare a dreptului la muncă și o pretenție abuzivă, în raport cu dispozițiile art. 38 și art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere ipoteza de fapt dedusă judecății, Curtea reține că aplicabilitatea deciziei în interesul legii este pe deplin justificată cauzei de față, astfel că având în vedere caracterul obligatoriu al acesteia conform art. 517 alin. (4) C. pr. civ., în mod temeinic și legal instanța de fond a dispus admiterea acțiunii și anularea deciziei emisă de către apelanta-pârâtă.

Având în vedere că prin respingerea apelului apelanta-pârâtă a căzut în pretenții, în temeiul art. 452 și 453 C. pr. civ., Curtea va obliga apelanta la plata către intimată a sumei de 3500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel constând în onorariul avocațial conform chitanței de plată aflată la fila 30 din dosarul de apel.

Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., urmează să dispună respingerea apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul-pârât S. M. DE URGENȚĂ P., cu sediul în ., jud. Iași, CF_, împotriva sentinței civile nr. 3768 din data de 16 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. D. – CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat D. M., cu sediul în București, ., sector 2, ca nefondat.

Obligă apelanta la 3500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

P. A. L. H.

GREFIER,

F. V.

Red.P.A/Dact/C.C.

4ex/04.11.2015

Judecător fond – I. P.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 4789/2015. Curtea de Apel...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 4745/2015. Curtea de Apel... →

Anulare act. Decizia nr. 3717/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 3717/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI