Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4979/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4979/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 4979/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă Nr.4979
Ședința publică din data de 10 Decembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE L. U.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de către apelanta-reclamantă Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România în numele și pentru membrii săi: B. M. L., A. S., G. I., C. A., B. D., G. D., S. F., P. S., Buzila C., P. F., împotriva sentinței civile nr.6215/11.06.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA, cauza pe fond având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-reclamantă Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România în numele și pentru membrii săi, prin împuternicit P. M., în calitate de vicepreședinte al federației, lipsind intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Apelanta-reclamantă, prin împuternicit, interpelată fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții apelante prezente în susținerea motivelor de apel deduse judecății.
Apelanta-reclamantă, prin împuternicit, având cuvântul, solicită admiterea apelului pentru motivele pe larg arătate în cuprinsul cererii deduse judecății, modificarea, în parte, a hotărârii judecătorești apelate, în sensul admiterii cererii și obligarea intimatei-pârâte la plata drepturilor salariale așa cum au fost solicitate.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.6215/11.06.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca neîntemeiate, atât excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, pentru membrii de sindicat B. M. L., A. S., G. I., C. A., B. D., G. D., Ș. F., P. S., B. C., Pușcau F., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Cum obiectul prezentei cauze nu îl reprezintă acțiunea prin care se urmărește anularea clauzelor contractelor colective de muncă sau individuale de muncă ce ar fi fost negociate cu nerespectarea legii ci, se solicită obligarea directă a angajatorului la plata unor drepturi care ar izvorî din aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizare, termenul de prescripție extinctivă defipt de lege este de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv, de la data scadenței drepturilor.
Reclamanții au invocat drept temei juridic al pretențiilor prevederile H.G. nr.1193/24 noiembrie 2010, H.G. nr.1225/14 decembrie 2011 și H.G. nr.23/22.01.2013, și HG 871/2013.
Conform art.160 din Codul muncii, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din coroborarea dispoziții legale menționate rezultă că salariul de 670 lei, 700 lei, 750 lei, 800 lei și 850 lei la care fac referire actele normative invocate de către reclamanți reprezintă salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care se aplică sporurile și adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor să stabilească salarii de bază sub acest nivel.
Reclamanții pretind prin cererea introductivă că acest cuantum al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei, 700 lei, 750 lei, 800 lei și 850 lei ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din CCM la nivel de unitate, pentru a determina salariul de bază.
Acest cuantum de 670 lei, 700 lei, 750 lei, 800 lei și 850 lei la care fac referire actele normative invocate de reclamanți nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin CCM la nivel de unitate, valoare utilizată și la negocierea salariilor de bază brute lunare individuale ale reclamanților și care se înmulțește cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în aceeași convenție colectivă de muncă, pentru determinarea salariului de bază, această interpretare fiind eronată.
Etalonul de 600 lei, agreat prin CCM, este doar un element care servește la determinarea salariului de bază, numai rezultatul obținut după aplicarea coeficienților de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de bază minim garantat în plată.
Potrivit art.164 alin.3 Codul muncii, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Argumentul că acest salariu minim brut pe țară stabilit prin actele normative sus-menționate trebuie avut în vedere la algoritmul de calcul stabilit prin contractul colectiv de muncă este eronat, întrucât scopul avut în vedere de actul normativ nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părțile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecție a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe țară.
Or, în cauză, pârâta a procedat la calcularea salariului, conform art.162 Codul muncii, prin care nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile și cu algoritmul de calcul prevăzut în anexa 1 la CCM la nivel de unitate valabil pentru perioada menționată.
Dispozițiile art.164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar nu salariul de bază brut al fiecărei categorii. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda salarii brute sub minimul stabilit de hotărârile de guvern mai sus enunțate, însă coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei 1 de salarizare din Anexa nr.1 la Contractul Colectiv de muncă nu este echivalent cu noțiunea de salariul de bază minim brut pe angajator, acest nivel de salarizare nefiind aplicat de angajator în cazul reclamanților, ale căror clase de salarizare sunt superioare clasei de salarizare 1 și coeficientului de ierarhizare minim.
În situația membrilor de sindicat reclamanți, nivelul claselor de salarizare este unul superior, pornind de la clasa de salarizare 30 căreia îi corespunde un salariu de bază lunar brut de 1477 lei, superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat, în termenul legal, reclamanta Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, în numele și pentru membrii săi: B. M. L., A. S., G. I., C. A., B. D., G. D., Ș. F., P. S., B. C., Pușcau F., înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 11.08.2015.
În motivarea apelului, aceasta a arătat, în esență, următoarele:
P. sentința atacată, insuficient motivată, instanța de fond nu a reținut că există în contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014 sporuri la salariul de bază al salariaților cum ar fi sporul pentru condiții vătămătoare (nocive) care se acordă în procent de 10% din clasa 1 de salarizare la care este prevăzut un salariu de bază minim brut garantat în plată mult mai mic decât salariul de bază minim brut garantat în plată de Guvernul României.
Instanța de fond a constatat greșit că unitatea a respectat în totalitate prevederile contractului colectiv de muncă și că prin H.G. și CCM 2012-2014 se impune doar o obligație de rezultat, și anume ca, în urma negocierii, să fie stabilit un salariu de bază de cel puțin egal cu cel minim brut pe țară, deoarece în CCM 2012-2014 la nivel de SNTFC „CFR Călători” SA era prevăzută suma de 600 de lei ce reprezentă valoarea salariului minim garantat de părți numai până la 31 martie 2013, sumă de la care se pornește în stabilirea salariului brut cuvenit fiecărui salariat al intimate prin înmulțirea acesteia cu coeficientul de ierarhizare K ce îl are la clasa de salarizare la care este încadrat fiecare salariat în parte. Din data de 01 aprilie 2013 și până în data de 20.04.2014 cât a fost în vigoare CCM 2012-2014 la nivel de SNTFC „CFR Călători” SA, societatea a refuzat negocierea salarizării (respectiv a clasei 1 de salarizare din Anexa 1 la care se aplică coeficientul de ierarhizare K) prevăzută în CCM la nivel de SNTFC „CFR Călător „SA nemaiexistând în această perioadă agrearea de către toate părțile a sumei de 600 de lei ce era trecută în Anexa 1 la CCM la clasa 1 de salarizare ca reprezentând valoarea salariului minim garantat doar de SNTFC „CFR Călători” SA fără acordul FSTFR semnatară de CCM prin AFTF din care făcea parte și din care face parte și până în prezent așa cum de altfel a constatat și Tribunalul București la sfârșitul anului 2013 și Curtea de Apel București la sfârșitul lunii aprilie 2014.
Apelanții sunt membri de sindicat ai Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România și instanța de fond nu a reținut că în perioada 01 aprilie 2013-20 aprilie 2014 nu s-a negociat din vina administrației societății clasa 1 de salarizare din Anexa nr.1 la CCM 2012-2014 la nivel de societate deși era prevăzut în CCM negocierea salarizării.
Mai mult instanța de fond nu a reținut nici faptul că, în conformitate cu obligațiile art.7 alin.1 teza II din CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 și din CCM pe unitate pentru anii 2012-2014, „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr.1"
Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K,unde: S - reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1 - reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care conform Anexei 1 este în cuantum de 600 de lei; K - este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare așa cum rezultă din anexa 1 la CCM.
P. urmare, pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare.
Acest salariu corespunzător clasei 1 de salarizare este o valoare convenită de părțile semnatare ale contractelor colective de muncă, respectiv suma de 600 de lei.
Așa fiind, este neîntemeiată și nelegală aprecierea instanței de fond din care rezultă că este corectă aplicarea acestei sume minime garantate de părțile contractului colectiv de muncă la nivel de unitatea SNTFC CFR Călători SA Ia stabilirea salariilor brute ale salariaților societății, deși se încalcă dispozițiile hotărârilor de Guvern care reglementează valoarea salariului minim garantat în plată începând cu anul 2011 ce trebuie să fie salariul de la clasa 1 de salarizare pentru salariatul cu salariul cel mai mic din unitate care consideră că nu are cum să fie mai mic decât salariile din hotărârile de Guvern care reglementează valoarea salariului minim garantat în plată începând cu 01.07.2011 și până pe 20.04.2014.
Pentru cele mai sus arătate, consideră că reținerile instanței de fond din care rezultă că solicitările apelanților care fac obiectul cauzei deduse judecații nu au fundament legal, sunt neargumentate, netemeinice și nelegale.
Mai mult decât atât, prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei s-a arătat instanței de fond că Inspectoratul Teritorial de Muncă București, prin Nota la înregistrarea Contractului Colectiv de muncă încheiat la nivel de SNTFC CFR Călători SA nr. CCM 43/25.03.2011, înregistrată la ITM sub nr._/24.03.2011, menționează că salariul de bază este stabilit contrar prevederilor legale și că acesta trebuie corelat cu prevederile art.159 din Legea nr.53/2003-Codul muncii privind salariul de baza minim brut pe țara garantat în plată.
Aceeași poziție o are și Inspectoratul Teritorial de Muncă B. care, prin adresa nr._/26.06.2014, confirmă opinia că Anexa 1 prevede stabilirea valorii salariului minim brut aplicat atât pentru clasa 1 de salarizare cât și celorlalte clase de salarizare la suma de 600 de lei sub salariul minim brut pe țară garantat în plată.
În concluzie, reținerile instanței de fond sunt netemeinice și nelegale, apelanții solicitând să li se plătească diferențele salariale ce rezultă din drepturile salariale recalculate și cuvenite pentru perioadei 01.08._14 în baza algoritmului de calcul din Anexa nr.1 la CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014 prin care se înmulțesc coeficienții de ierarhizare prevăzuți pentru fiecare clasă de salarizare din grila I de salarizare prevăzută în Anexa 1 la CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014 cu salariul de bază minim brut pe țară și garantat în plată prevăzut prin hotărâri de Guvern și drepturile salariale calculate cu nivelurile salariale minime pentru clasa 1 de salarizare din Anexa nr.1 ce s-au stabilit prin contractele colective de muncă aplicabile la care se aplică doar algoritmul de calcul prevăzut în Anexa nr.1 la CCM la nivel de unitate pentru perioada menționată nu și salariul de bază minim brut pe țară și garantat în plată prevăzut prin hotărâri de Guvern.
P. întâmpinarea formulată, intimata S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA București, prin S. de Transport Feroviar de Călători Cluj, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
În privința salariaților G. I. și B. D., apelanta Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România nu a făcut dovada calității de reprezentant, în condițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, întrucât aceștia s-au pensionat și nu au depus cerere de aderare la Sindicatul pentru Unitatea Salariaților CFR Călători, rezultat ca urmare a fuziunii prin absorbție Sindicatelor Salariaților din Depoul de Locomotive București Călători, Sindicatul Tracționiștilor din Depoul Călători Cluj N. și Sindicatul Mecanicilor de Depou Palas C., sindicat afiliat Federație Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
Așa fiind, față de dispozițiile art. 82 din Codul de procedură civilă, apelul declarat în numele acestora de organizația sindicală de tip federativ urmează a fi anulat.
În privința apelului declarat de organizația sindicală în numele membrilor de sindicat pentru care s-a făcut dovada calității de reprezentant, Curtea reține următoarele:
În aplicarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2014, intimata a luat în considerare grila de salarizare prevăzute în anexa nr. 1 la acest contracte.
Potrivit Anexei 1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pentru perioada în litigiu, salariu de bază corespunzător clasei de salarizare are un cuantum fix și este produsul a două elemente: salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, a cărui valoare a fost stabilită prin negociere la 600 lei și coeficientul de ierarhizare K. Salariile de bază astfel stabilite și acordate fiecăruia dintre apelanți se situează peste nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, astfel cum acestea a fost reglementat prin H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și de H.G. nr. 23/2013.
În consecință, așa cum părțile contractante au convenit, pe durata de valabilitate a celor două contracte colective de muncă se aplică salariile de bază brute în cuantumul fix determinat, iar în cazul apelanților aceste prevederi au fost respectate. Totodată, se constată că niciunul dintre apelanți, care pretind valorificarea unor drepturi proprii, nu a fost încadrat cu clasa 1 de salarizare și nu a primit un salariu de bază mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
De altfel, în notele la anexa 1 a Contractelor colective de muncă la nivelul SNTFC „CFR Călători” SA, acceptate de partenerii sociali, se face mențiunea expresă că salariul de bază minim brut în cadrul acestui angajator este superior nivelului salariului de bază minim brut pe țară.
Pe cale de consecință, stabilind salariul de bază brut corespunzător claselor de salarizare cu care au fost încadrați apelanții la nivelele mai sus arătate, așa cum rezultă și din actele adiționale la contractele individuale de muncă, intimata nu a încălcat convențiile colective care au exprimat voința părților contractante, în condițiile în care la nivel superior nu existau contracte colective de muncă prin care să fie stabilită obligația determinării unei valori superioare pentru salariul de bază minim brut, așa cum prevedea pentru anii 2008-2010 Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Apelanții reprezentați de organizația sindicală au solicitat plata unor diferențe de drepturi salariale, rezultate din utilizarea în calculul salariului brut, în locul salariului de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare, a valorii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut de H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și de H.G. nr. 23/2013.
Conform prevederilor art. 164 din Codul muncii, republicat, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, angajatorul neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. De asemenea, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Actele normative invocate stabilesc salariul de bază minim brut garantat în plată, noțiune care desemnează acel nivel al salariului sub care nu se poate coborî, nici în drept și nici în fapt și care este considerat suficient pentru satisfacerea nevoilor vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând seama de dezvoltarea economică.
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, angajatorul are obligația să stabilească, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, salarii de bază cel puțin egale cu salariul de bază minim brut garantat în plată, însă nici Codul muncii și nici hotărârile de Guvern care stabilesc valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată nu prevăd că, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii trebuie să folosească salariul minim brut pe țară garantat în plată, ca valoare de referință.
H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 și H.G. nr. 23/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în scopul asigurării garantării unor condiții de muncă decente și echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea în concret a elementelor convenite de părți, respectă nivelul minim impus de lege. Legea nu stabilește un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul apelanților, și prin urmare, nici nu a prevăzut că acestui salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să i se atribuie o anumită valoare în formula pe baza căreia salariile apelanților se calculează. Concret, după cum s-a arăta anterior, salariul apelanților în perioada 2011-2014 a fost mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru aceeași perioadă, fiind calculat în mod corect prin multiplicarea cu coeficientul K a valorii convenite de părțile contractului colectiv de muncă pentru clasa 1 de salarizare, iar nu a valorii salariului minim brut pe țară garantat în plată, așa încât pretențiile formulate sunt nefondate.
Punctele de vedere exprimate de alte instituții ori împrejurarea că anumite sporuri nu se calculează prin raportare la valoarea stabilită conform anexei 1 din contractele colective de muncă anterior menționate pentru clasa 1 de salarizare, ci la salariul minim brut pe țară garantat în plată nu pot justifica o altă concluzie.
Așa fiind, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în considerentele căreia, cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) din Codul de procedură civilă, a expus situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția, cu arătarea argumentelor pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, pronunțându-se cu respectarea principiului disponibilității, în limitele învestirii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează apelul declarat pentru apelanții-reclamanți G. I. și B. D. prin Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, împotriva sentinței civile nr.6215/11.06.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA, cu sediul procesual ales la Sucursala de Transport Feroviar de Călători Cluj – Cluj N., Piața A. I., nr. 17, județ Cluj, înregistrată la Registrul Oficiul Comerțului sub nr. J/40/9764/29.09.2009, având CUI_, cont Iban RO15BOS_ ROL L1.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, cu sediul în Municipiul București, Calea Griviței, nr. 347 – Depoul de Locomotive București Călători, Clădirea Administrativă, ., sector 1 - în numele și pentru ceilalți membrii de sindicat: B. M. L., A. S., C. A., G. D., S. F., P. S., Buzila C., P. F., împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2015.
Președinte Judecător Grefier
L. U. S. G. I. M. Colindeață
Red.: L.U./15.01.2015
Dact.: A.C./4ex./15.12.2015
Jud. fond: M. A. G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 4745/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
