Anulare act. Decizia nr. 504/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 504/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 911/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7307/2014)
DECIZIE Nr. 504/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător L. U.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.T.C.R. împotriva sentinței civile nr. 5380/07.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare B. M. C., având ca obiect: anulare act - eliminare clauză neconcurență.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta, prin consilier juridic D. C., conform împuternicirii care se depune la dosar, intimata prin apărător ales – avocat N. I., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/10.01.2015 care se depune la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta, având cuvântul prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Depune la dosar extras de pe „Portalul instanțelor de judecată” cu privire la o soluție pronunțată într-o cauză similară.
Intimata, având cuvântul prin apărător ales, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală. Arată că la momentul inserării clauzei în CIM a existat acordul părților, astfel că eliminarea acestei clauze necesita să existe întrunit acordul părților. Depune la dosar practică judiciară și solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, în raport de prevederile art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5380/07.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. C. B. în contradictoriu cu pârâtul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER.
A anulat decizia nr. 755/11.12.2012 emisă de pârâtă și menține clauza de neconcurență în contractul individual de muncă încheiat între reclamant și pârât.
S-a luat act ca s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecata pe cale separata.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între reclamant, în calitate de salariat, și pârât, în calitate de angajator, s-a încheiat contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 271 în registrul general de evidență a salariaților, contract depus, în copie, la filele nr. 18-21 din dosar, contractul fiind încheiat pe durată nedeterminată începând cu data de 07.05.2012, în cuprinsul acestuia fiind inserată clauză de neconcurență la lit. l. Alte clauze, lit. c), clauză conform căreia: clauză de neconcurență obligă salariatul ca după încetarea contractului de muncă să nu presteze pentru o perioadă de 2 ani, în interes propriu sau al unui terț, activitatea de consultanță, pentru firme de transport rutier de persoane sau marfă pe întreg teritoriul României. Indemnizația de neconcurență lunară este de 80% din media veniturilor salariale, conform Legii nr. 53/2003 – Codul muncii republicat, art. 21,22,23 și 24.
Prin art. 1 din Hotărârea nr. 2 din data de 26.09.2012 a Consiliului de Conducere al Inspectoratului de S. pentru Controlul în Transporturi Rutier, depusă, în copie, la fila nr. 21 din dosar, s-a hotărât că începând cu data hotărârii s-a aprobat eliminarea clauzei specifice „clauză de neconcurența” din contractul individual de muncă al salariaților din cadrul I.S.C.T.R., implicit din contractual individual de muncă al salariaților ce beneficiază la această dată de clauză de neconcurența.
Actul adițional nr. 4 la contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 271 privind angajatorul I. de S. Pentru Controlul în Transportul Rutier și pe salariatul B. M. C., referitor la eliminarea clauzei de neconcurență, deși este semnat de angajat totuși conține la rubrica angajat mențiunea „nu sunt de acord”.
Prin art. 1 din decizia nr. 755/11.12.2012 emisă de intimat, s-a decis că începând cu data acesteia, se elimină din contractul individual de muncă nr. 271/04.05.2012 al d-lui T. M. art. 1 - Alte clauze, lit. d – privind Clauză de neconcurență.
Potrivit dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, „Art. 41 - (1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
(2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.
(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condițiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă și timpul de odihnă.”
Așa după cum rezultă din economia dispozițiilor legal anterior menționate coroborate cu dispozițiile art. 42-48 din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este reglementată în mod riguros, cu titlu de excepție, fiind admisă doar în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.
Tribunalul a considerat că, în speță, prin decizia nr. 755/11.12.2012 emisă de pârâtă, s-a procedat la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, de către angajator, cu atât mai mult cu cât Actul adițional nr. 4 la contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 271, are la rubrica angajat mențiunea „nu sunt de acord”, ceea ce înseamnă că, deși acesta a fost semnat de angajat, totuși nu s-a realizat acordul de voință al ambelor părți contractante, în sensul eliminării clauzei de neconcurență din contractul individual de muncă al reclamantului.
Tribunalul a considerat că în condițiile în care părțile au convenit asupra introducerii clauzei de neconcurență în contractul individual de muncă, la încheierea contractului individual de muncă, în baza acordului lor de voință, tot astfel, în aplicarea principiului simetriei actelor juridice numai existența acordului părților din contractul individual de muncă ar fi putut sta la baza eliminării clauzei de neconcurență din contractul individual de muncă al reclamantului.
În ceea ce privește apărarea pârâtului din întâmpinare cu privire la faptul că interesul încheierii clauzei aparține în mod exclusiv angajatorului, Tribunalul a făcut precizarea că acest aspect nu poate să conducă la o altă concluzie decât cea anterior menționată referitoare la faptul că numai existența acordului părților din contractul individual de muncă ar fi putut sta la baza eliminării clauzei de neconcurență din contractul individual de muncă al reclamantului, pentru că ceea ce se impune a fi lămurit în speță este dacă odată realizat acordul de voință al părților în vederea includerii în contractul individual de muncă a clauzei de neconcurență se mai poate reveni asupra acesteia în mod unilateral de către angajator.
Pentru lămurirea acestui aspect prezintă relevanță dispozițiile art. 21 alin.1 din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul muncii, conform cărora la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență.
Prin urmare, regimul juridic al clauzei de neconcurență, sub aspectul genezei acesteia, este expres indicat în dispoziția legală anterior menționată și este subsumat întrunirii acordului de voință al părților, interpretare care rezultă din sintagma „părțile pot negocia”.
Or, câtă vreme doar negocierea poate sta la baza includerii clauzei de neconcurență în contractul individual de muncă al reclamantului, rezultă că, în mod evident, și înlăturarea acesteia din contractul individual de muncă al reclamantului trebuie să fie expresia acordului de voință dintre părțile contractante.
În speță, această cerință nu este respectată, situație în care decizia nr. 755/11.12.2012 emisă de pârât nu este validă deoarece prin aceasta s-a produs modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului.
În aceste condiții instanța a constatat că apărările formulate de intimat prin întâmpinare nu sunt de natură să confirme legalitatea deciziei contestate în prezenta cauză.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, s-a dispus anularea deciziei nr. 755/11.12.2012 emisă de pârât și menținerea clauzei de neconcurență în contractul individual de muncă încheiat între reclamant și pârât.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța a luat act că s-a solicitat odată cu concluziile orale acordarea cheltuielilor de judecata pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal recurenta I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.T.C.R.
În susținerea motivelor de recurs a arătat că sunt întemeiate pe dispozițiile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304 ind. 1 Cod procedura civilă (1865), potrivit cărora "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii nu poate fi atacat cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând examina cauza sub toate aspectele."
În recurentei sentința civilă nr. 5380/07.05.2014 a fost pronunțata cu aplicarea greșita a normelor de drept material.
Recurentul a considerat ca pentru a analiza acțiunea formulată de către B. C. M., instanța de fond trebuia să pornească de la însăși scopul clauzei de neconcurență avut în vedere de legiuitor, respectiv acela de a proteja angajatorul de practici concurențiale prejudiciabile pentru el.
Prin urmare, clauza este în esența un mijloc de protecție a angajatorului, iar nu o sursă de venit pentru salariat indiferent de modalitatea în care acesta a părăsit locul de muncă, întrucât pentru echitate legiuitorul a prevăzut o indemnizație lunară pentru salariat și în același timp o modalitate de reparație pentru prejudiciul prezumat încercat de acesta ca urmare a restrângerii libertății de a muncii.
La încheierea contractului individual de munca nr.271, părțile de comun acord au convenit ca în schimbul unei indemnizații, salariatul să nu presteze activități de consultanță pentru firme de transport persoane sau marfă pe întreg teritoriul României, aplicând principiul simetriei, și la momentul în care angajatorul dorește să renunțe la interdicția impusă salariatului, era firesc ca acesta să consimtă în acest sens.
În argumentarea opiniei recurentului, a menționat că instanța ca textul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 cu modificările și completările ulterioare prevede „(2) Clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului cuantumul indemnizației de neconcurență lunare, perioada pentru care își produce efectele clauză de neconcurenta, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul."
Recurentul a observat, astfel, ca legiuitorul a precizat fără a lăsa să planeze nici un dubiu cu privire la modul de interpretare a clauzei de neconcurenta, respectiv activitatea desfășurata de salariat să nu intre în competiție reală cu cea a angajatorului.
În ceea ce privește activitatea desfășurata de I.S.C.T.R., respectiv asigură la nivel național inspecția și controlul respectării reglementărilor naționale și internaționale în domeniul transporturilor rutiere recurentul a învederat instanței ca orice tip de consultanță ar acorda salariatul firmelor de transport, activitatea acestora nu poate intra în competiție cu activitatea instituției noastre, întrucât potrivit legislației în vigoare, acest obiect de activitate este unic la nivel național.
Încheierea clauzei de neconcurență reprezintă o măsură de protecție luată de către angajator pentru a preveni o eventuală concurență neloială pe domeniul său de activitate; în concret previne situația ca fostul său angajat să presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său.
„A face concurență cuiva = a căuta să întreacă pe cineva, țintind spre același scop".
Pornind de la aceste argumente legale și logice reiese cu certitudine că această clauză de neconcurență nu poate fi negociată într-un contract individual de muncă al unui salariat al I.S.C.T.R., tocmai din perspectiva activității desfășurate.
În altă ordine de idei, trebuie precizat scopul legal al acordării activității de consultanță firmelor de transport, respectiv de a nu fi sancționați de către personalul cu atribuții de inspecție și control din cadrul instituției.
Având în vedere acest aspect, o astfel de activitate de consultanță nu poate decât să vină în sprijinul atât al firmelor de transport, care respectând prevederile legale nu vor fi obligate să suporte rigorile legii, cât și al I.S.C.T.R. care va putea constata desfășurarea activității de transport de către aceste societăți cu respectarea prevederilor legale.
În opinia recurentului, singura modalitate prin care activitatea instituției ar putea fi prejudiciata de către salariat ar fi aceea de a comunica operatorilor de transport data și locul controalelor efectuate de către inspectorii din cadrul instituției, pentru ca aceștia să se sustragă de la control și să nu fie sancționați pentru abaterile de la lege.
Însă, prin specificul activității desfășurate de către I.S.C.T.R. și anume, inspecția și controlul în trafic privind respectarea reglementarilor naționale și internaționale din domeniul transporturilor rutiere de către operatorii de transport, controalele efectuate de către personalul împuternicit sunt inopinate, locul și data controlului nu este cunoscut anterior desfășurării acestuia, personalul cu atribuții în acest sens, îl cunosc numai după părăsirea sediului instituției.
Astfel, din acest punct de vedere, salariatul. în calitate de expert, nu are acces la aceste informații. Cu totul alta ar fi fost situația în cazul în care dl. B. C. M. ar fi ocupat postul de inspector în cadrul I.S.C.T.R.
Ba mai mult, acțiunea de informare a operatorilor de transport cu privire la controalele ce urmează să se desfășoare nu poate fi definită ca fiind activitate de consultanță acordată firmelor de transport, iar dacă avem în vedere faptul că această clauză își produce efectele numai după încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, acesta este în imposibilitatea reală de a mai avea acces la aceste informații.
Referitor la aplicarea unor sancțiuni mai puțin împovărătoare pentru firmele de transport la care contestatorul ar putea acorda consultanță, menționam onorată instanța ca pentru fiecare abatere săvârșita de către firmele de transport și pe care legiuitorul a definit-o ca fiind contravenție a fost instituită o sancțiune, sancțiune care se aplică în limitele prevăzute de lege, actul normativ nelăsând loc de interpretare din acest punct de vedere, într-o atare situație nemaiputându-se vorbi despre sancțiuni împovărătoare.
Din natura activităților menționate de către salariat că ar aduce prejudicii instituției, urmare acordării de consultanță către firmele de transport, ar opera cel mult clauză de confidențialitate, nicidecum clauză care face obiectul prezentului recurs.
Recurentul a mai solicitat instanței să observe că potrivit fisei postului, dl. B. C. M. desfășoară activități specifice funcției de expert.
Prin natura acestor activități, el nici nu are pregătirea profesională necesară acordării de consultanță firmelor de transport.
De asemenea, a învederat recurentul instanțe ca interesul încheierii clauzei aparține în mod exclusiv angajatorului, dreptul potențial al salariatului de a invoca menținerea clauzei de neconcurentța în condițiile în care angajatorul nu mai are acest interes reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, cu atât mai mult cât așa cum am demonstrat, clauză de concurență așa cum a fost reglementata de legiuitor este inaplicabila și lipsită de temei în ceea ce îl privește pe salariat.
Ba mai mult, urmare eliminării clauzei de neconcurență din contractul individual de munca salariatul are posibilitatea de a înregistra venituri mult mai mari din activitatea de consultanță către operatorii de transport.
Nu pot fi avute în vedere argumentele instanței de fond în sensul că „prin decizia nr. 755/11.12,2012 emisă de către s-a procedat la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului. Întrucât în conformitate cu prevederile art.41 alin. 3 din Codul muncii republicat, modificarea contractului de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și timpul de odihnă.
Odată contractul de muncă încheiat, angajatorul are posibilitatea de a modifica clauzele acestuia, cu respectarea obligației de informare.
Anterior modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele generale pe care intenționează să le modifice. Orice modificare a unuia dintre elementele contractului individual de muncă, în timpul executării acestuia, impune încheierea unui act adițional la contract, după încunoștințarea în scris a salariatului.
Tocmai pentru a respecta prevederile art. 17 din Legea nr. 53/2003 cu modificările și completările ulterioare a fost emis actul adițional nr. 4 din 01.10.2012 la contractul individual de munca nr. 271.
Însă datorită refuzului salariatului din data de 01.10.2012, când acesta a luat la cunoștința despre intenția angajatorului de a renunța la aplicarea clauzei de neconcurență și, de denunțare în mod unilateral a acesteia, întrucât clauza nu îi mai este utilă, la data de 11.12.2012 a fost emisă Decizia Inspectorului de S. Șef nr. 755/11.12.2012 și Notificarea nr. 130/11.12.2012.
Însă, contestatorului nu i-a fost modificat nici unul din elementele de bază ale contractului individual de muncă, toate aceste rămânând neschimbate, prin actul adițional nr. 4 din 01.10.2012 i s-a comunicat salariatului doar renunțarea angajatorului la protecția pe care i-o conferea clauza astfel ca salariatul este liber să presteze același tip de activitate în interesul oricărui alt angajator.
Astfel, recurentul a considerat că nu se poate pune semn de egalitate între salariul obținut ca urmare a muncii prestate și plata indemnizației lunare pentru clauză de neconcurență.
Executarea contractului individual de munca este guvernată de principiul stabilității în muncă, modificarea sau încetarea acestuia poate interveni numai în condițiile prevăzute de lege.
Prin modificarea contractului individual de munca nu trebuie să se încalce drepturile salariatului care sunt ocrotite prin dispoziții legale imperative. Inadmisibilitatea modificării unilaterale a contractului individual de muncă se referă, așa cum a arătat mai sus, în special la elementele esențiale ale contractului: felul muncii determinat de calificarea profesională, funcția sau meseria salariatului și locul muncii prin care se înțelege unitatea și localitatea unde se prestează munca și de achita salariul.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Codul muncii actualizat, contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul parților, nerespectarea dispozițiilor legale având drept consecința anularea măsurilor luate:
Prin urmare, având în vedere cele mai sus expuse, a aprecia că a fost modificat unilateral contractul individual de muncă în ceea ce privește un element esențial al acestuia apare vădit nejustificata, în condițiile în care actul normativ de reglementare a raporturilor de muncă a prevăzut în concret la art. 17 alin. (3) elementele dintr-un contract individual de muncă ce pot fi modificate, după cum urmează:
- identitatea părților;
- locul de muncă sau, în lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri;
- sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;
- funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, precum și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor postului;
- criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
- riscurile specifice postului;
- data de la care contractul urmează să își producă efectele;
- în cazul unui contract de munca pe durata determinată sau al unui contract de munca temporară, durata acestora;
- durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;
- condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durată acestuia;
- salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariate, precum și periodicitatea plații salariului la care salariatul are dreptul;
- durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămâna;
- indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului;
- durata perioadei de probă.
Rezultă astfel ca, eliminarea clauzei de neconcurență din contractul individual de muncă al salariatului nu se circumscrie sferei elementelor esențiale dintr-un contract de muncă ce nu pot fi modificate decât cu acordul salariatului.
Potrivit literei k) nu poate fi modificat salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plații salariului la care salariatul are dreptul, însă așa cum recurentul a arătat indemnizația de neconcurență NU este un element constitutiv al venitului salarial.
În aceste condiții, pentru toate motivele expuse mai sus, recurentul a solicitat instanței, admiterea recursului așa cum a fost formulat cu consecința respingerii contestației ca netemeinica și nelegala.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la criticile formulate in recurs, cat si din oficiu, in conformitate cu prevederile art.304 ind.1 Cod procedura civila, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art.1 din O.G. nr.26/2011, privind înființarea Inspectoratului de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, recurenta din prezenta cauza, denumita în continuare I.S.C.T.R., este constituita ca o instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Misiunea de baza a institutiei-recurente consta, in conformitate cu dispozitiile art.2 alin.(1) din acelasi act normativ in „asigurea inspecției și controlului respectării reglementărilor interne și internaționale în domeniul transporturilor rutiere, privind în principal: a) condițiile de efectuare a activităților de transport rutier, a activităților conexe transportului rutier și a activității de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere; b) siguranța transporturilor rutiere și protecția mediului; c) starea tehnică a vehiculelor rutiere; d) masele și/sau dimensiunile maxime admise pe drumurile publice și masele totale maxime autorizate; e) tariful de utilizare și tariful de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România”.
De asemenea, in conformitate cu mentiunile art.1 din H.G. nr.1088/2011, privind organizarea și funcționarea Inspectoratului de S. pentru Controlul în Transportul Rutier, I.S.C.T.R. este organismul tehnic permanent specializat, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, care se organizează și funcționează ca instituție publică finanțată integral din venituri proprii, cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale și regulamentului de organizare și funcționare, prevăzut în anexa nr. 1.
Acesta reprezenta cadrul legal de functionare al institutiei-recurente la data emiterii deciziei contestate in cadrul prezentei proceduri judiciare, respectiv Decizia nr.755/11.12.2012. Prin aceasta decizie, s-a dispus ca incepand cu data de 11.12.2012 sa fie eliminata din contractul individual de munca al intimatului-reclamant B. M. C. clauza de neconcurenta ce conferea acestuia din urma dreptul la o indemnizatie de 80% din media veniturilor salariale realizate.
S-a aratat in continutul deciziei contestate ca aceasta este adoptata avandu-se in vedere hotararea Consiliului de Conducere al I.S.C.T.R. nr.2/26.09.2012 prin care s-a decis ca aceasta clauza inserata in contractele individuale de munca ale mai multor salariati nu mai este justificata pentru viitor.
In contractul individual de munca al intimatului B. M. C., filele 18-20 dosar fond, incadrat in structura organizatorica a societatii-recurente pe functia de expert in cadrul Directiei Strategie si Management, se prevedea, la lit.L.c) faptul ca „clauza de neconcurenta obliga salariatul ca dupa incetarea contractului individual de munca sa nu presteze pentru o perioada de 2 ani, in interes propriu sau al unui tert, activitate de consultanta, pentru firme de transport persoane sau marfa pe intreg teritoriul Romaniei”.
Asadar, rezumand cele expuse in precedent, intimatului salariat al unei institutii publice i-a fost retras beneficiul indemnizatiei de neconcurenta in cuantum de 80% din media veniturilor salariale, prin decizia nr.755/11.12.2012, emisa de conducerea recurentei I.S.C.T.R.
Din aceasta perspectiva, decizia examinata in cadrul prezentei proceduri este una legala sub un dublu aspect.
Astfel, in conformitate cu dispozitiile art.138 alin.(3) din Legea dialogului social nr.62/2011 „drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege in limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor si nu pot fi modificate prin contracte colective de munca”.
Textul legal mai sus redat circumstantiaza drepturile salariale ce pot fi acordate salariatilor din sistemul public, stipuland faptul ca acetea nu pot forma obiectul negocierilor intre parti si nici nu pot fi modificate prin contractele colective de munca.
C. legal ce stabileste drepturile salariale ce pot fi acordate personalului din autoritatile si institutiile publice este reprezentat in prezent, ca, de altfel, si la data emiterii deciziei contestat,e de prevederile Legii nr.284/2010, privind salarizarea unitara a persoanalului platit din fonduri publice.
Potrivit dispozitiilor art.1 alin.(1) din actul normativ susmentionat „prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului”.
In conformitate cu dispozitiile art.2 alin.(1) lit.c) din legea mentionata, prevederile sale se aplica, inclusiv, personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, astfel dupa cum a fost calificata si recurenta I.S.C.T.R. in continutul art.1 din H.G. nr.1088/2011, mai sus redat.
Pe cale de consecinta, prevederile legii unice de salarizare aplicabile in sectorul public sunt, deopotriva, aplicabile si situatiei intimatului B. M. C.. Iar dispozitiile legale ale acestui act normativ un fac referire nici in ansamblul legii, nici in cadrul Capitolului III-denumit elementele sistemului de salarizare, de posibilitatea acordarii vreunui spor circumscris clauzei de neconcurenta.
Dupa cum s-a aratat in precedent, dispozitiile enuntate imperativ de art.138 alin.(3) din Legea nr.62/2011, nu permit exceptii de la caracterul legal al drepturilor salariale ale personalului din autoritatile si institutiile publice, nici macar sub rezerva negocierilor dintre parti.
Pe cale de consecinta, in privinta drepturilor salariale cuvenite acestei categorii de personal, textul legal mai sus redat deroga de la cadrul normativ general existent in materia raporturilor de munca, respectiv Codul Muncii, care, in cadrul dispozitiilor art.41 alin.(1) impune conditia acordului partilor -asadar negocierea- atunci cand urmeaza a fi modificate anumite elemente ale contractului individual de munca, intre care si salariul.
Sub un alt aspect, societatea-recurenta activeaza in regim de institutie publica, conform actelor legale mai sus redate, fiind lipsita de vreo concurenta din partea unei alte societati de drept privat, cu atat mai putin din partea vreunei alte institutii publice cu obiect de activitate similar sau asemanator. D. consecinta si retinand pe acest aspect si functia exercitata de intimat, respectiv expert in cadrul Biroului Proceduri si Reglementari, in mod temeinic a apreciat recurenta ca o astfel de masura tine de conditiile generale de legalitate in cadrul carora trebuie sa-si desfasoare activitatea.
In conformitate cu dispozitiile art.40 alin.(1) lit.c) din Codul Muncii „angajatorul este in drept sa dea dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii lor”. Ori, dupa cum s-a aratat mai sus, conditia legalitatii este pe deplin indeplinita din perspectiva legii de salarizare unitare nr.284/2010.
Concluzionand asupra cauzei civile deduse judecatii si retinand argumentele expuse in cele ce preced, in temeiul dispozitiilor art.312 alin.(1) din Codul de procedura civila, Curtea va admite recursul promovat de I.S..T.C.R., cu consecinta modificarii in tot a sentintei civile recurate si respingerii ca neintemeiata a cererii de chemare in judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de recurenta I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.T.C.R. împotriva sentinței civile nr. 5380/07.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-contestatoare B. M. C..
Modifică în tot sentința civilă recurată.
Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2015
Președinte, R. G. | Judecător, A. D. Ș. |
Grefier,
Ș. T.
Ș.T. 16 Februarie 2015/2ex.
Red: R.G/
Teh. C.C./2ex/18.02.2015
Jud. fond: D. M.
Cu opinia separată, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.
În opinie separată, se reține că instanța de fond a fost învestită cu o contestație împotriva actului unilateral al angajatorului – Decizia nr. 755 din 11.12.2012, prin care contractul individual de muncă încheiat între părți a fost modificat, în sensul eliminării clauzei de neconcurență inserată la art. L – Alte clauze, lit. c) – Clauza de neconcurență.
Chiar dacă sunt întemeiate susținerile apelantului în sensul că indemnizația de neconcurență nu are natură salarială și nu reprezintă o componentă a salariului și nici un element esențial al contractului individual de muncă, nu se poate ajunge totuși la concluzia că această clauză, negociată, poate fi modificată sau suprimată prin voința unilaterală a părții în favoarea căreia a fost stipulată, respectiv prin actul unilateral al angajatorului.
Clauza de neconcurență este una dintre clauzele contractului individual de muncă și are aceeași natură juridică a contractului care o conține, chiar dacă își produce efectele la încetarea acestuia. Cu alte cuvinte, ea are o natură convențională, este expresia acordului de voințe al părților, salariatul consimțind la limitarea libertății muncii, după încetarea contractului, în schimbul unei compensații sub forma indemnizației de neconcurență.
Este vorba despre o clauză specifică pentru contractul individual de muncă, este adevărat, facultativă, care se negociază de părți și care, cu respectarea atât a principiului simetriei formelor, cât și a principiului consensualismului, reglementat de art. 8 din Codul muncii, nu poate fi „eliminată” din contract, dacă părțile nu convin în acest sens.
Refuzul salariatului nu dă dreptul angajatorului de a suprima unilateral clauza din contractul individual de muncă, chiar dacă un asemenea refuz ar fi contrar principiului bunei-credințe, care trebuie să guverneze raporturile de muncă. Un eventual abuz al salariatului deschide o altă cale procedurală angajatorului, nefiind de natură să justifice suprimarea unilaterală a clauzei din contract.
Nici argumentele privind imposibilitatea obiectivă a salariatului de a presta o activitate care să se afle în mod real în concurență cu cea desfășurată de angajatorul său nu justifică nesocotirea caracterului consensual al clauzei de neconcurență. Chiar în ipoteza în care s-ar putea pune în discuție nulitatea clauzei, aceasta poate fi constatată, conform art. 57 alin. 6 din Codul muncii, tot prin acordul părților și numai dacă părțile nu se înțeleg, poate fi pronunțată de instanța de judecată.
În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care, de exemplu, prin decizia nr. 637/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, a reținut următoarele: „Contractul individual de muncă nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți.
Sunt și situații în care angajatorul poate dispune unilateral modificarea contractului individual de muncă sau chiar și încetarea raporturilor de muncă, dar aceste situații și motivele pentru care pot fi dispuse asemenea măsuri, motive legate sau nu de persoana salariatului, sunt riguros și limitativ prevăzute de legislația muncii.”
Câtă vreme este vorba despre o clauză a contractului individual de muncă, ea nu poate fi modificată sau suprimată unilateral, indiferent dacă privește un element esențial, obligatoriu al acestui contract sau un element neesențial, facultativ. Modificarea/încetarea contractului individual de muncă prin voința unei singure părți poate interveni numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege, prin norme de strictă interpretare.
Totodată, prin decizia nr. 1277/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 52 din 20 ianuarie 2011, Curtea Constituțională a statuat că „fără dubiu, o atare clauză are caracter consensual, astfel încât încheierea, modificarea și încetarea sa trebuie să fie determinate de întâlnirea concordantă a voinței angajatorului și angajatului. Însă, aspectele ridicate de autorul excepției în legătură cu încetarea clauzei de confidențialitate sunt mai degrabă de interpretare și aplicare a legii, respectiv de modul în care a fost negociată clauza de neconcurență de către angajator și angajat. Desigur că utilitatea clauzei ține seama de interesele angajatorului și acesta ar trebui să aibă posibilitatea să o activeze sau nu, după cum consideră de cuviință. În acest sens, angajatorul poate insera în clauza de neconcurență și un drept al său de opțiune, în sensul activării sale sau nu odată cu încetarea raporturilor de muncă. Astfel, activarea clauzei s-ar produce numai dacă fostul angajat, prin competențele și cunoștințele acumulate, ar constitui, din punct de vedere al concurenței, o amenințare pentru fostul angajator. În măsura în care clauza de neconcurență a fost negociată pur și simplu, fără un drept de opțiune, aceasta se activează de drept și va înceta fie la data expirării perioadei de aplicare negociate, fie la data intervenirii unui acord între cele două părți cocontractante.”
În concluzie, cum prin decizia contestată angajatorul a suprimat clauza de neconcurență inserată în contractul individual de muncă, modificând unilateral contractul individual de muncă în alte condiții decât cel expres și limitativ prevăzute de lege, instanța de fond a constatat în mod just că decizia angajatorului, contestată în prezenta cauză, este nelegală, dispunând anularea ei.
Pentru considerentele expuse, în opinie separată, se apreciază că, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea recursului, ca nefondat.
Judecător, L. U. |
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1766/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
