Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1605/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1605/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 36525/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1128/2015)
DECIZIE Nr. 1605/2015
Ședința publică de la 11 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător E. D. B.
Grefier R. N. C.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, în numele și pentru B. C. I., împotriva sentinței civile nr. 126/09.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ , în contradictoriu intimații-pârâți S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A., S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" S.A. - SUCURSALA BANAT-OLTENIA, având ca obiect: drepturi bănești disjuns din dosar nr._/3/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în data de 11.05.2015, au fost înregistrate la dosar note scrise din partea apelantei prin care solicită judecata pricinii în lipsă conform dispozițiilor prevăzute de art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, după care:
Curtea, având în vedere că, în cauză, s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, constatând că apelul este în stare de judecată, în raport de dispozițiile art. 394 din Codul de procedură civilă, îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
- SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin sentința civilă nr.126 din data de 09.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins, ca prescrisă, acțiunea privind pe reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, în numele membrului de sindicat B. C. I., în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT OLTENIA.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin promovarea prezentei acțiuni, se urmărește valorificarea unor drepturi bănești, reprezentate de prima de C. și salariul suplimentar (al treisprezecelea salariu), drepturi aferente anului 2010.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a constatat că este întemeiată.
Potrivit art. 268 lit. e) Codul muncii, cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Instanța a apreciat că acest text de lege este incident în cauză, iar nu dispozițiile art. 268 lit. c) Codul muncii care prevăd termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate ori a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În cauza de față, pretențiile deduse judecății nu au caracterul unor drepturi salariale, susceptibile a fi valorificate în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 lit. c) Codul muncii.
În accepțiunea legiuitorului, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de un salariat în baza contractului individual de muncă, așa cum prevede art. 159 Codul muncii. Totodată, în compunerea sa, se regăsesc, potrivit art. 160 Codul muncii, următoarele elemente: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile solicitate în cauză nu se circumscriu structurii salariului, astfel cum este definită prin textele legale enunțate.
În acest sens, drepturile bănești invocate își au fundamentul juridic în clauzele contractelor colective de muncă aplicabile domeniului de activitate în care aceștia au lucrat și sunt concepute ca drepturi suplimentare față de cele salariale, acordate de angajator cu titlu de bonificații pentru angajații săi, în plus față de componentele obligatorii ale salariului.
Această concluzie se desprinde și din interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile în speță.
Astfel, art. 43 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat sub nr. 722/2008, reglementează categoria altor venituri ce pot fi acordate salariaților, printre care se regăsește al 13-lea salariu ca drepturi bănești ce interesează cauza de față. Această clauză este inserată în Capitolul IV al contractului colectiv, intitulat „Salarizarea și alte drepturi bănești”. Rezultă deci, faptul că drepturile pecuniare cuvenite angajaților sunt concepute în două categorii: drepturile salariale (corespunzătoare elementelor componente ale salariului, și anume: salariu de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri) și alte drepturi exprimate în bani ce își au izvorul tot în raporturile de muncă dintre părți, însă nu au natură salarială. Tot în acest sens, se observă că al 13-lea salariu este încadrat în categoria alte venituri, distinct de categoria sporurilor și adaosurilor cu caracter salarial.
Similar, art. 30 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 - a cărui valabilitate s-a prelungit până la 31.01.2011 – reglementează salariul suplimentar ce poate fi acordat la finalul unui an calendaristic, acesta având regimul juridic al celui de-al 13-lea salariu prevăzut de art. 43 alin. 2 lit. a) din contractul colectiv de muncă unic. Or, rezultă în susținerea primei instanțe, din chiar sintagma „salariu suplimentar”, faptul că acesta este conceput ca un beneficiu distinct de venitul salarial propriu-zis, adăugat acestuia, ca un drept suplimentar.
În ceea ce privește ajutoarele materiale cuvenite pentru C., acestea sunt reglementate de art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 și de art. 64 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate – SNTFM - pe anii 2007-2008 și 2009-2010.
Potrivit acestor prevederi, salariații beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de C. de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Instanța a reținut, deopotrivă, caracterul extrasalarial al acestor venituri, care au natura juridică a unor drepturi ce izvorăsc din raportul de muncă însă nu pot fi asimilate elementelor componente ale salariului, reprezentând un beneficiu suplimentar, acordat punctual, în considerarea specificului zilelor de sărbătoare respective.
În lumina acestor considerente, s-a reținut că drepturile bănești invocate, nu au natură salarială, în sensul mai sus analizat, astfel încât nu intră în sfera de aplicare a art. 268 lit. c) din Codul muncii, însă sunt consacrate la nivelul contractelor colective de muncă, ca beneficii cu caracter pecuniar în favoarea salariaților, astfel încât valorificarea lor pe cale jurisdicțională intră sub incidența art. 268 lit. e) din Codul muncii.
Potrivit art.154 din Codul Muncii, „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.”
Conform art. 161 alineatul 1, „salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.”
În cazul în care drepturile ce se solicită a fi achitate au caracterul unor drepturi salariale, ele pot fi pretinse în termenul de prescripție prevăzut de art. 166 alineatul 1 din Codul Muncii, în conformitate cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate” ori în cel prevăzut de art. 283 alineatul 1 lit. c) din același cod, la care fac trimitere titularii acțiunii.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor de lege precizate rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună.
Or, drepturile suplimentare sus precizate la care fac referire Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate și grup de unități nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, definiție extrasă prin interpretarea articolelor de lege redate anterior. Aceasta pentru că ele nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajați (au caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună.
Așa fiind, în cauză nu pot fi aplicate nici dispozițiile art. 166 și nici cele ale art. 283 alineatul 1 lit. c) din Codul Muncii, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani în care poate fi protejat dreptul pe calea formulării unei acțiuni în justiție.
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă, clauză ce nu a fost executată întocmai de către angajator, sunt incidente prevederile art. 283 alineatul 1 lit. e) din Codul Muncii, în conformitate cu care cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia”.
Faptul că nu este vorba de drepturi salariale este confirmat și de aspectul că drepturile solicitate sunt incluse în capitolul din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și grup de unități referitor la „protecția salariatului, alte prevederi„ și nu la salarizare.
În raport de cele expuse, sumele în discuție nu reprezintă drepturi salariale, ci exclusiv drepturi acordate prin C.C.M. salariaților în scopul de a le oferi protecție socială, iar plata acestora se circumscrie sferei de neexecutare a C.C.M.
Ca atare, nejustificat pretinde reclamantul, că drepturile solicitate prin acțiune sunt drepturi ce derivă din contractul lor individual de muncă.
Este adevărat că, potrivit art.238 alin.2 din codul muncii (anterior modificării aduse Legea nr.42/2011), a art.132 alin.4 din Legea dialogului social nr.62/2011: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile".
Numai că, în cazul drepturilor solicitate, izvorul obligației este contractul colectiv de muncă.
Reglementând regimul prescripției extinctive în materia conflictelor de muncă, legiuitorul a stabilit un regim juridic distinct, după cum temeiul de drept invocat de către părți este contractului individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.
Astfel, s-a stabilit că, în cazul conflictelor de muncă prin care se solicită drepturi salariale, despăgubiri etc., întemeiate pe clauzele contractului individual de muncă, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune - art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
Pe de altă parte, pentru cazul în care conflictul are ca obiect neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, legiuitorul a stabilit un termen special de prescripție de 6 luni, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin acțiunea formulată, reclamanții au învederat instanței faptul că S. Naționala de Transport Feroviar Marfă CFR Marfă SA nu a executat dispoziții din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 și din contractele colective de muncă la nivel de unitate – SNTFM - pe anii 2007-2008 și 2009-2010.
Prin urmare, întrucât cererea este întemeiată pe clauze ale contractului colectiv de muncă, acțiunea în justiție este supusă termenului special de prescripție stabilit prin art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii - 6 luni de la momentul nașterii dreptului la acțiune.
Întrucât aceste drepturi bănești sunt aferente anului 2010, este indiscutabil faptul că, prin raportare la data introducerii acțiunii – 23.12.3013 – termenul de prescripție de 6 luni este împlinit.
În consecință, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
- APELUL FORMULAT DE FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat, în termenul legal, reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, criticând-o pentru nelegalitate, apel întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 și urm., 480, alin.3 din Codul de procedură civilă.
Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate că instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza, calificând drepturile salariale solicitate ca fiind prescriptibile în termen de șase luni de la data nașterii dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisa, fără a intra în dezbaterea fondului cauzei.
Se consideră că în opinia majoritară a instanțelor de judecată s-a considerat că drepturile salariale solicitate prin acțiune, respectiv salariul suplimentar aferent anului 2010 și ajutorul material acordat cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2010 vizează suplimente ale drepturilor salariale, au o legătură directă și indisolubilă cu calitatea de salariați a solicitanților acestora, se acordă corespunzător și proporțional muncii prestate de angajați, regulat, și nu excepțional și, nu în ultimul rând, sumele de bani corespondente acestora sunt fiscalizate în cadrul unui raport de muncă și în considerarea calității de salariați a solicitanților.
Se menționează că această interpretare a clauzelor contractuale este cea veridică și se impune în conformitate cu principiul stabilirii voinței reale a părților, fiind fără echivoc faptul că în faza negocierii drepturilor salariale, organizația sindicală reprezentativă a solicitat și a obținut recunoașterea lor ca beneficii bănești, iar nu ca drepturi independente de activitatea prestată a angajaților.
Se susține că plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar și prima de C. se circumscrie sferei drepturilor salariale, deoarece SALARIUL reprezintă, conform art. 159 din Codul Muncii actualizat contraprestația muncii depuse de către salariat, iar acesta, la rândul lui cuprinde - în raport cu prevederile art. 160 Codul Muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Referitor la natura salarială a dreptului pretins (salariul suplimentar pentru anul 2010) se menționează următoarele:
În conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 30, paragraf (1) următoarele: "Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
Același lucru este stipulat și de Contractul Colectiv de Munca unic la nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010, unde, la articolul 43, paragraf (2), punctul a) se prevede: "Alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor."
Din conținutul acestui paragraf rezultă natura salariala a dreptului identificată prin însăși valoarea sa prevăzută legal ca fiind cuantumul salariului de încadrare al apelantului din luna decembrie a anului 2010.
De asemenea conform dispozițiilor art.71 din același CCM sus menționat - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare, fiind predictibilă indiscutabil natura salarială a acestui adaos acordat de către angajator.
Întrucât părțile raportului juridic individual sau colectiv de muncă sunt obligate ca Ia încheierea convențiilor individuale sau colective de muncă să respecte dispozițiile legale nu se poate deroga de la lege în domeniul elementelor componente ale unui drept salarial.
În opinia apelantei se consideră că instanța de fond nu a fost investită să analizeze natura juridică a drepturilor care fac obiectul conflictului de muncă declanșat de nerespectarea unor clauze ale contractelor colective ori individuale de muncă, ci modalitatea de executare a clauzelor, în sensul că se impune verificarea îndeplinirii condițiilor prestabilite de acordare, salariații care beneficiază de aceste drepturi salariale, eventualele cazuri de neexecutare justificată, cuantumul acestor drepturi.
Astfel cererile având ca obiect plata drepturilor de mai sus vizează suplimentari ale drepturilor salariale și că sumele reprezentate de ajutoarele materiale de C. au semnificația drepturilor salariale fiind plătite în executarea unui raport de muncă și în considerarea calității reclamanților de salariați, indiferent de izvorul lor, chiar dacă acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
În concluzie natura salarială a drepturilor bănești evocate este indiscutabilă, chiar dacă ele izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă, cu atât mai mult cu cât acestea, chiar dacă au natura unor premii, se acordă corespunzător muncii prestate, proporțional cu aceasta și în mod regulat, nu periodic.
Din motivele mai sus enunțate, se consideră că cererile privind acordarea drepturilor respective pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ca o consecința a acestei juste calificări, s-a stabilit că regulile care guvernează prescripția extinctivă în materie sunt cele reglementate prin art. 268 Codul Muncii în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Instanța supremă a reținut că în situația în care drepturile suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268, alin. 1, lit. C Codul Muncii.
III. ANALIZA APELULUI
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Conform art. 477 Cod procedură civilă: (1) Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că aceasta a fost soluționată în mod eronat de către prima instanță.
Plata drepturilor bănești reprezentând salariu suplimenta și, prima de C., se circumscrie sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă, potrivit art. 154 din Codul muncii, contraprestația muncii depuse de către salariat, iar acesta, la rândul lui, cuprinde – în raport cu prevederile art. 155 din Codul muncii – salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Cererile având ca obiect plata drepturilor de mai sus vizează „suplimentări ale drepturilor salariale”, iar sumele reprezentate de ajutoarele materiale de C. au semnificația drepturilor salariale chiar dacă regimul de deducere al contribuțiilor lor este diferit, fiind plătite în executarea unui raport de muncă și în considerarea calității reclamanților de salariați, indiferent de izvorul lor, chiar dacă acestea sunt prevăzute numai în contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, natura salarială a drepturilor bănești evocate este indiscutabilă, chiar dacă ele izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă, cu atât mai mult cu cât acestea, chiar dacă au natura unor premii, se acordă corespunzător muncii prestate, proporțional cu aceasta și în mod regulat, iar nu periodic.
Prin raportare la prevederile art. 155 din Codul muncii și la faptul că în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități s-a stabilit că pentru munca desfășurată în cadrul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, considerăm că dreptul suplimentar anual acordat reprezintă tot un drept de natură salarială.
Prima instanță a calificat drepturile solicitate în prezenta cauză ca și drepturi nesalariale pornind de la reglementarea acestora în contractele colective de muncă, însă această abordare nu este corectă, conform considerentelor deciziei nr. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii: pentru calificarea naturii juridice a drepturilor prevazute in contractul colectiv de munca nu se putea pleca de la interpretarea conventiei dintre angajati si angajator, ci de la distinctia dintre drepturile salariale si celelalte facilitati, operată de Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt stabilite în dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, coroborat cu norma cuprinsă în art. 166 alin. (1) din Codul muncii – „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
În consecință, în speță nu se aplică art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, potrivit căruia se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune „pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale”.
Având în vedere data introducerii acțiunii 23.12.2013, și data scadenței drepturilor solicitate, ziua de C., respectiv perioada de început a anului 2011, Curtea constată că termenul de prescripție, de 3 ani, nu era împlinit, prin urmare în mor eronat a fost soluționată acțiunea în temeiul prescripției dreptului material la acțiune.
Cu privire la prima de C., respectiv salariul suplimentar, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, contract prelungit succesiv până la data de 31.01.2011, pentru munca ireproșabilă în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Conform art. 71 din același contract colectiv de muncă în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. se afla în concediu fără plată cu o durată de un an; pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.
În Anexa nr 4 la acest contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități se face precizarea expresă că intimatei i se aplică dispozițiile contractului.
În actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al CFR Marfă S.A., înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr. 2584/04.06.2009 la art. 30 și art. 64 se specifică faptul că salariul suplimentar, ajutorul material de P. și ajutorul material de C. nu se acordă în anul 2010.
Curtea va avea în vedere și prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 conform cărora „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.”
Prin urmare, contractul colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al apelantei nu poate cuprinde drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unitate sau, mai precis, nu poate suprima total dreptul sau condiționa acordarea dreptului prevăzut prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
In cauza de față sunt aplicabile și dispozițiile art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 potrivit cu care „ contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior”. In măsura in care ne aflam in situația in care CCM la nivel de unitate conține clauze mai puțin favorabile decât CCM la nivel de grup de unități (la nivel superior) se va face aplicarea dispozițiilor legale anterior citate si pur si simplu nu se va da eficienta dispozițiilor mai puțin favorabile din CCM la nivel de unitate, făcându-se aplicarea directa a prevederilor din CCM la nivel de grup de unități.
Nu are relevanță faptul ca exista o prevedere in contractul colectiv de munca la nivel de unitate, mai puțin favorabila si care nu a fost niciodată anulata sau că o atare prevedere nu există deloc, atâta timp cât drepturile ce fac obiectul acțiunii sunt prevăzute in contractul colectiv de munca la nivel superior si, implicit direct aplicabile in cauza, fără a fi necesara preluarea lor in contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Într-adevăr un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi si obligații numai daca se înscrie in limitele legii, însa in cauza de față nu s-a constatat nicio încălcare a vreunei dispoziții legale prin inserarea in contractul colectiv de munca de la nivel de grup de unități a unor drepturi bănești in favoarea angajaților din unitățile ce aparțin respectivului grup de unități.
Dreptul la plata salariului suplimentar nu este condiționat de situația financiară a angajatorului, ci este prevăzut în mod imperativ, prin sintagma „vor primi” din art. 30 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar. Raportat la dispoziția menționată în contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din transportul feroviar, dispoziție care nu a fost modificată pe parcursul desfășurării contractului, nu pot fi recunoscute sau stabilite drepturi mai restrânse prin contractul încheiat la nivel de unitate.
Conform acestui din urmă contract la nivel de unitate dreptul la plata unui salariu suplimentar este condiționat de acordul angajatorului. În acest sens, sintagma „pot primi” existentă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate fi interpretată în sensul în care ar restrânge sau ar condiționa dreptul apelanților la un salariu suplimentar anual, deoarece dreptul a fost clar prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități ca fiind unul cert și el trebuie privit ca un drept salarial minimal și obligatoriu a fi acordat de către angajator.
Se mai reține și faptul că prevederile inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar în discuție (deci contractul colectiv la nivel superior) au caracter imperativ în sensul că salariații vor beneficia de salarii suplimentare, prime cu ocazia Zilei Feroviarului și de ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de C. și P., neînscriindu-se, așadar, în aceste contracte că salariații „pot” beneficia de drepturile respective, acordarea lor nefiind, prin urmare, condiționată de situația financiară a companiei ori de performanțele economice ale acesteia și, ca atare, în executarea contractelor colective de muncă mai sus arătate, se impune acordarea dreptului în litigiu.
Împrejurarea că printr-un act adițional la contractul colectiv de muncă la nivel de apelantă, semnat și de reprezentanții sindicali s-a agreat faptul că dispozițiile privind salariul suplimentar,ajutorul de C., de Paști și de Ziua Feroviarului nu s-ar aplica în anul 2010, respectiv în anii 2009 și 2010, nu echivalează cu stingerea dreptului la plata acestor drepturi bănești, ci doar că acestea nu se plătesc efectiv în anul 2010 și 2009, fiind prorogată doar plata lor.
Cu privire la cererea de calculare a ajutorului material de C. și a salariului suplimentar, aferente anului 2010, prin raportare la salariului de bază minim brut de 700 lei:
Potrivit art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008, negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, în valoare de 700 lei, stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Ținând seama de dispozițiile art.11 din Legea nr.130/1996, pârâta trebuia să respecte clauzele CCM Unic la nivel de ramură referitoare la nivelul salariului de bază minim brut în negocierea contractului colectiv la nivel de unitate.
În ceea ce privește aplicabilitatea CCM Unic la nivel de ramură, conform art. 4 alin. 1 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, acesta se aplică până la 31.12.2010 iar, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, atunci valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că drepturile salariale ce fac obiectul prezentului dosar trebuie calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Cu privire la obligația de plată a dobânzii legale și a ratei inflației:
Prin decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411, din 3 iunie 2014, s-au reținut următoarele:
“In ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu se constată că nici autorul sesizării și nici instanțele de judecată care au respins pretențiile reclamantului nu l-au exclus de plano, invocând principiul reparației integrale in materia răspunderii civile, prevăzut de art. 1084 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 din Codul civil din 2009. Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmata chiar de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul N. de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele preturilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însa principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune si remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu daca face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forța majora, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza străina, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
In ipoteza data, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătura de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [in temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.”
Așadar, repararea integrală a prejudiciului, în cazul neexecutării unei obligații de plată a salariului, presupune atât actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate (acoperirea pierderii efective suferite de creditor) cât și plata dobânzii legale (beneficiul de care este lipsit salariatul), care va fi calculată de la data punerii în întârziere, respectiv data introducerii cererii de chemare în judecată, 23.12.2013.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că, va respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, va admite acțiunea, va obliga pârâta la plata către reclamantul B. C. I. a salariului suplimentar aferent anului 2010 și ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., pentru anul 2010, calculate prin raportarea la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei și va obliga pârâta la plata dobânzi legale aferente drepturilor acordate, calculate de la data de 23.12.2013 la zi, precum și la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, de la data scadenței, la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, cu sediul în București, . Nord, nr. 1-3, sector 1, având Cod Fiscal_, având sediul procesual ales la C.Av. Gătejescu A. F., în loc. C., ., nr. 10, jud. D., în numele membrului de sindicat B. C. I., CNP_, împotriva sentinței civile nr.1126 din data de 09.01.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. cu sediul în București, .. 38, sector 1, cod unic de înregistrare_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cont bancar RO30BPOS_ROL01 deschis la B. Post – Sucursala Palat CFR și S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A. – SUCURSALA BANAT - OLTENIA, cu sediul în loc. C., ., jud. D., înmatriculată la Registrul Comerțului D. sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO26BPOS_ROL01 deschis la Bancpost S.A. – Sucursala C..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea.
Obligă pârâta la plata către reclamantul B. C. a salariului suplimentar aferent anului 2010 și ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., pentru anul 2010, calculate prin raportarea la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei.
Obligă pârâta la plata dobânzi legale aferente drepturilor acordate, calculate de la data de 23.12.2013 la zi, precum și la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, de la data scadenței, la data plății efective.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Mai 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, E. D. B. | |
Grefier, R. N. C. |
Tehnored.: B.E.D./23.06.2015
Dact: N.V./5 ex./13.05.2015
Jud. fond: V. C. M. S.
| ← Anulare act. Decizia nr. 504/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Recalculare pensie. Decizia nr. 53/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
