Despăgubire. Decizia nr. 1494/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1494/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 2400/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2259/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1494/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător M. G.
Judecător A. C. B.
Grefier M. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul C. L. SECTOR 3 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1573 din data de 24.02.2015, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII – a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR SECTOR 3 - în numele membrilor de sindicat D. S. S., N. A., P. D. M., M. N. L., D. C. E. M., P. M., B. I., T. G., C. E., P. C. F., F. D., F. L., I. C. A., B. D., G. AL. I., G. V., . P V., C. E D., E. D. I., A. M., B. P. C. A., C. V. C. M., P. I R., D. V. I., S. ST. S., G. T D D. L., P. M., S. C L., P. M. C., S. C., O. L., B. M., V. C. L., D. G., B. I. A., B. S A. C., S. GH. S. E., A. D., I. S C., G. L., C. GH. M., N. M., C. S. C., S. M. G., S. I., V. P A., M. S. A. L., R. M., P. I D., U. V. C., L. D G., B. I., V. M., C. D., B. I., L. G. I. G., C. E., V. P., G. I E. M., N. A., T. P R. M., B. U A A., P. M., D. I R., C. N. T., S. V., G. D., C. A., Z. E., F. L., C. M., COSTEANU V., M. F., S. A., N. V., G. E., S. L., Ș. M., B. D., A. G. ȘI C. M., ȘCOALA S. NR. 5, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile deduse judecății prin cererea completatoare înregistrată la data de 8.01.2015 privind pe Z. E., F. L., C. M., Costeanu V., M. F., S. A., N. V., G. E., S. L., Ș. M., B. D., A. G. și C. M. și de constatând cauza în stare de judecată, reținând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul TRIBUNALULUI BUCUREȘTI SECȚIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE SUB NR. _, reclamanții D. S. S., N. A., P. D. M., M. N. L., D. C. E. M., P. M., B. I., T. G., C. E., P. C. F., F. D., F. L., I. C. A., B. D., G. AL. I., G. V., . P V., C. E D., E. D. I., A. M., B. P. C. A., C. V. C. M., P. I R., D. V. I., S. ST. S., G. T D D. L., P. M., S. C L., P. M. C., S. C., O. L., B. M., V. C. L., D. G., B. I. A., B. S A. C., S. GH. S. E., A. D., I. S C., G. L., C. GH. M., N. M., C. S. C., S. M. G., S. I., V. P A., M. S. A. L., R. M., P. I D., U. V. C., L. D G., B. I., V. M., C. D., B. I., L. G. I. G., C. E., V. P., G. I E. M., N. A., T. P R. M., B. U A A., P. M., D. I R., C. N. T., S. V., G. D., C. A., Z. E., F. L., C. M., COSTEANU V., M. F., SFIRLEA A., N. V., G. E., S. L., Ș. M., B. D., A. G. și C. M. prin S. Invatamantului Preuniversitar Sector 3, în contradictoriu cu pârâții Scoala Speciala nr. 5 si C. L. Sector 3, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei, unitatea școlară la calculul drepturilor salariale, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit di fonduri publice coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 de aprobare cu modificări Ordonanței de Guvern 15/2008, pentru intervalul 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010 actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății; calculul, utilizând coeficientul de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400,00 lei, și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 de aprobare cu modificările Ordonanței de Guvern 15/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2011 și până la data de 13.05.2011, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Prin sentința civilă nr.1573 din data de 24 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București a fost admisă acțiunea formulată și obligați pârâții la calculul drepturilor salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 (aplicându-se coeficientul de multiplicare 1-400 lei ca bază de calcul) pentru perioada 01.01._11, și la plata diferențelor dintre drepturile salariale astfel calculate și cele efectiv plătite către reclamanți, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Primarul Sectorului 3 si C. L. al Sectorului 3, tribunalul a reținut ca potrivit dispozițiilor art. 167 alin.1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Sistemul de finanțare de bază a unităților de învățământ preuniversitar prevăzut în art. 167 - 170 se aplică începând cu anul financiar 2005, potrivit Legii Nr. 354/2004. Or, față de data de la care s-a solicitat plata drepturilor din prezenta sentință rezultă că dispozițiile legale mai sus menționate sunt incidente.
Potrivit prevederilor Legii nr. 215/2001 republicată, autoritățile administrației publice locale din municipiul Bucureștisunt C. General al Municipiului București și consiliile locale ale sectoarelor, ca autorități deliberative, precum și primarul general al municipiului București și primarii sectoarelor, ca autorități executive, alese în condițiile legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
De asemenea, Tribunalul a reținut faptul că acesti pârâti au fost chemati în judecată pentru îndeplinirea obligației care le este atribuită prin lege, respectiv aceea de finantare, prin alocarea fondurilor necesare platii drepturilor salariale, iar nu pentru indeplinirea unor obligatii ce nu sunt în sarcina lor.
Aceasta împrejurare a rezultat în mod explicit chiar din cererea de chemare in judecata, în care se arată că acesti pârâti au fost chemati în judecată pentru a fi obligati la plata, în sensul finanțării, a diferențelor de drepturi salariale cuvenite conform Legii nr. 221/2008 personalului didactic din unitățile de învățământ, in conditiile in care pentru plata acestor drepturi se impune in mod evident problema suplimentarii bugetului unitatilor de invatamant in cauza.
In acest context tribunalul a apreciat ca nu prezinta relevanta faptul ca unitatile administrativ teritoriale in cauza nu au obligatii in sensul calcularii salariilor, atata timp cat acestora le revin obligatii privind alocarea fondurilor necesare.
În consecință, constatand ca in cauza exista idetitate intre persoanele chemate in judecata si cele carora le incumba obligatii, potrivit legii, cu privire la alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale pretinse, a fost dispusă respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată.
Potrivit adeverințelor aflate la dosar, reclamanții din prezenta cauză au calitatea de personal didactic la Școala Speciala nr. 5, iar în perioada 01 ianuarie 2010 - 13 mai 201, nu au fost remunerați conform Legii 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008.
Demersul procesual de față are ca finalitate recuperarea de către reclamanți a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii 221/2008 prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, pe perioada 01 ianuarie 2010 - 13 mai 2011.
Sintetizând evoluția cronologică a dispozițiilor legale care prezintă relevanță în cauza de față, s-a constatat că, în cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin dispozițiile art. 1 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 136/2008 sunt neconstituționale.
Ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 a fost modificată și completată Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, reglementându-se creșterile salariale care se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învățământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 299,933 lei.
Dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 151/2008 au fost, de asemenea, declarate neconstituționale prin Decizia instanței de contencios constituțional nr. 842 din 2 iunie 2009.
Consecvent politicii legislative anterioare, Guvernul, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, a modificat din nou dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 989/2009, a constatat că art. 2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile Legii fundamentale.
S-a stabilit că art. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009 continuă abordarea anterioară a Guvernului de a adopta măsuri în sensul reducerii majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
S-a reținut că, prin Decizia nr. 62/2007, Curtea Constituțională a înlăturat orice dubii cu privire la efectele declarării neconstituționalității unei dispoziții de abrogare, stabilind că, în cazul constatării neconstituționalității lor, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.
S-a mai stabilit că, dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.
Continuând prezentarea cronologică a legislației în domeniu, s-a reținut că la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.
Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.
În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că:
"Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009."
Față de conținutul normei citate a rezultat că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.
În consecință, nu a fost pusă problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare Ia salariile de bază ale acestora Ia aceeași dată de referință.
În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2009, la care se referă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, s-a apreciat că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:
Prin Decizia nr. 124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009, ca act normativ modificator al Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art. 2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.
De asemenea prin decizia 877/2011, Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG 1/2010, reținând că textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009).
Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.
Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire Ia unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire Ia domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr. 221/2008.
În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.
Mai mult decât atât, s-a impus a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R.., 1997-V, p. 1663, pct. 18), în contextul aplicabilității art. 6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr. 63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R.., 2004-IX, p. 144, pct. 45-52). În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr. 1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.
De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Acest aspect litigios a fost tranșat prin decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, conform căreia ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, 151/2008 și 1/2009, dispozițiile OG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.
De asemenea prin decizia nr. 11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii au fost în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și, în consecință s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În acest context, și în lumina dispozițiilor art. 3307 alin. 4 C.p.civ, instanța a constatat că pretențiile reclamanților sunt justificate pentru intervalul de referință mai sus menționat.
Prin urmare, începând cu 1 ianuarie 2010, reclamanții au dreptul la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, iar acesta din urmă trebuie stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, deci prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
În consecință, începând cu 1 ianuarie 2011, reclamanții au dreptul la majorarea cu 15% a salariului de bază determinat la nivelul lunii octombrie 2010. Or, pentru rațiunile anterior expuse, acest salariu de bază s-a impus a fi stabilit prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, în acord cu dispozițiile OG 15/2000 modificate prin Legea 221/2008.
Cu toate acestea, drepturile clamate în prezenta cauză nu au putut fi acordate decât până la data de 13 mai 2011, deoarece începând cu data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea 63/2011, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta unitatea de învățământ Scoală Speciala nr. 5 să aplice coeficientul de multiplicare 1= 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților salariați ai acesteia, proporțional cu perioada lucrată de fiecare și la plata către reclamanții salariați ai acesteia, proporțional cu perioada lucrată de fiecare, a diferențelor salariale rezultate dintre salariile astfel calculate și cele efectiv încasate pentru perioada 01.01._11, actualizate in funcție de coeficientul de inflație, la data plătii efective.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal pârâtul C. L. al Sectorului 3, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9, art.3041 din Codul de procedură civilă, Legii nr. 1/2011, Legii nr. 84/1995, Legii nr. 215/2001, Legii nr. 273/2006, Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004, Codului Muncii, O.G. nr. 15/2008 și Legii nr. 221/2008, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu C. L. Sector 3, ca neîntemeiată.
Recurentul critică soluția de respingere a excepției calității procesuale pasive, menționând că atât art. 167 din Legea învățământului nr. 84/1995, cât și art. 104 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011, în vigoare la momentul nașterii drepturilor litigioase, reglementau faptul că finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetul de stat, prin bugetele locale ale unităților administrativ – teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, respectiv din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată.
Potrivit art. 104 alin. 5 din Legea nr. 1/2011, "finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București".
In conformitate cu prevederile art. 81 alin. 2 lit. d și art. 63 alin. 4 lit. a din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 19 alin. 1 lit. a și art. 21 alin. 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, C. L. al Sectorului 3 aprobă bugetul local al Sectorului 3, funcția de ordonator principal de credite fiind exercitată de către Primarul Sectorului 3.
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. 4 din Legea nr. 273/2006: "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele locale, sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz ".
Potrivit art. 97 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, coroborat cu art. 21 din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. nr. 2192/2004, "fondurile aferente finanțării de bază, aprobate de ordonatorul principal de credite sau provenite din rectificările bugetare din timpul anului, se utilizează de directorii unităților de învățământ ca ordonatori terțiari de credite.
Prin urmare, directorii unităților de învățământ, în calitate de ordonatori terțiari de credite, răspund atât de fundamentarea bugetului propriu al acestor unități, cât și de angajarea și efectuarea cheltuielilor aprobate prin bugetul propriu, Primarul Sectorului 3, în calitate de ordonator principal de credite, fiind doar cel care realizează deschiderea și repartizarea creditelor bugetare pentru finanțarea de bază a acestei unități de învățământ, iar C. L. al Sectorului 3 cel care aprobă bugetul local al Sectorului 3, buget în care au fost incluse și sumele aprobate prin legea bugetului de stat pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ și repartizate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Având în vedere că bugetul local al Sectorului 3 reprezintă doar "un loc de tranzit" pentru sumele alocate de la bugetul de stat cu această destinație, C. L. al Sectorului 3 nu are cum să fie obligat să plătească diferențele de salariu neacordate reclamanților de către directorii unităților de învățământ.
În acest sens, s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, când a soluționat recursul în interesul legii, pronunțând Decizia nr. 10/19.09.2011, prin care a statuat că raporturile dintre ordonatorii de credite sau ordonatorul de credite și angajator nu permit atragerea în proces a ordonatorului de credite pentru a fi obligat la alocarea de fonduri.
Același raționament poate fi realizat și în speța de față, ceea ce a determinat, de altfel, și schimbarea practicii instanței de recurs cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a organelor unității administrativ - teritoriale în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariate ale personalului didactic.
Raporturile dintre ordonatorul principal de credite și instituția din subordine, căreia trebuie să i se asigure fondurile, se cantonează în domeniul raporturilor juridice de drept administrativ, care nu se regăsesc în sfera de competență a instanței specializată în soluționarea litigiilor de dreptul muncii, întrucât potrivit prevederilor art. 267 din Codul Muncii republicat cu modificările și completările ulterioare, pot fi părți în conflictele de muncă: salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele și alte persoane juridice care au vocație în temeiul legilor speciale sau a Codului de Procedură Civilă.
Simplul fapt că fondurile din care se plătesc drepturile în litigiu se derulează prin bugetul local al Sectorului 3 nu reprezintă o situație divergentă între reclamant și C. L. al Sectorului 3.
Pe de altă parte, întrucât cauza dedusă judecății reprezintă un conflict de muncă conform prevederilor art. 267 Codul Muncii, părți într-un astfel de conflict nu pot fi decât salariații și angajatorii, astfel că nu există identitate între persoana recurentului și cel obligat la plata drepturilor salariate.
Așadar, în absența unei dispoziții legale exprese care să instituie în sarcina recurentului C. L. al Sectorului 3 obligația de alocare de fonduri, nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a acestuia, astfel încât să fie obligat să plătească diferențele de salariu neacordate reclamanților de către unitățile de învățământ.
Critică hotărârea atacată sub aspectele reținute în considerentele sale de către instanță pe fondul cauzei, astfel:
Conform Legii privind finanțele publice locale, ordonatorul principal de credite, respectiv Primarul Sectorului 3, este obligat să supună spre aprobare autorității deliberative - C. L. - un buget local ce trebuie să fie elaborat avându-se în vedere politicile fiscale si bugetare la nivel național si local, fiind răspunzător de angajarea si ordonanțarea cheltuielilor în limita bugetelor aprobate, cheltuielile bugetare având destinație precisă si limitată (acestea rezultând din economia art. 23« 25 si 26 din Legea nr. 273/2006).
Art. 6. din O.G. nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 și in anul 2009personalului din învățământ prevede faptul că "la instituțiile publice și unitățile bugetare la care cheltuielile de personal se asigură din venituri proprii și subvenții acordate de Ia bugetul de stat sau bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii, creșterile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 se pot acorda in limita sumelor stabilite si la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creșterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare".
De asemenea, supun instanței spre analiză Capitolul V (Prezentarea și aprobarea bugetelor unităților de învățământ preuniversitar de stat) din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. 2192/2004, norme ce stabilesc în mod clar rolul Consiliului L. la asigurarea finanțării cheltuielilor acestora în exercițiu financiar al unității de învățământ.
Astfel, proiectele de bugete elaborate de unitățile de învățământ doar se prezintă autorităților administrației publice locale, în faza de fundamentare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale. După aprobarea bugetului de stat C. General al Municipiului București» prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat unităților administrativ teritoriale.
In acest context, rolul Consiliului L. este limitat, având în vedere că acesta doar adaugă la sumele primite de la bugetul de stat sume din bugetul propriu pentru învățământ, si aprobă bugetele unităților de învățământ fundamentate de către fiecare unitate de învățământ în parte.
învederăm instanței faptul că includerea în bugetul unităților de învățământ a sumelor necesare plății unor hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar se realizează de către respectivele unități de învățământ, în calitate de ordonatori terțiari de credite, ca urmare a solicitării scrise a acestora către I.S.M.B. care asigură consultanță de specialitate privind repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe baza raportărilor unităților de învățământ.
La termenul de judecată din data de 27.05.2015, Curtea, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile formulate de intimații-reclamanți membri de sindicat Z. E., F. L., C. M., COSTEANU V., M. F., S. A., N. V., G. E., S. L., Ș. M., B. D., A. G. ȘI C. M., excepție care urmează a fi admisă de instanță, având în vedere că acești reclamanți au învestit instanța de judecată cu soluționarea acțiunii privind diferențele de drepturi salariale pretinse pentru perioada 01.01._11, prin cererea completatoare înregistrată în data de 08.01.2015 (fila 33 dosar fond), ocazie cu care s-a depus și dovada mandatului acordat S. L. Salariaților din Învățămantul Preuniversitar Sector 3 pentru promovarea acțiunii.
Potrivit dispozițiilor art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Prin urmare, în raport de data înregistrării cererii completatoare la care s-a făcut mai sus referire, acțiunea formulată de S. L. Salariaților din Învățămantul Preuniversitar Sector 3 în numele membrilor de sindicat Z. E., F. L., C. M., COSTEANU V., M. F., S. A., N. V., G. E., S. L., Ș. M., B. D., A. G. ȘI C. M. este prescrisă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Recurentul pârât a indicat dispozițiile art.304 pct. 9 din codul de procedură civilă drept temei al recursului formulat împotriva sentinței de fond, Curtea urmând a analiza recursul în limitele statuate, criticile vizând temeiul legal al hotărârii, pronunțarea acesteia cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente în pretențiile deduse judecății.
În ceea ce privește controlul judiciar ținut a fi exercitat asupra sentinței fondului sub toate aspectele conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, trebuie avut în vedere că instanța de recurs este supusă unei limitări în privința caracterului devolutiv al căii de atac.
Instanța de recurs recurge la o nouă judecată în limitele criticilor formulate de către recurs, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, reglementat de art. 316 raportat la art. 295 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, de vreme ce recurentul a înțeles să critice modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. sector 3, analiza legalității și temeinicie hotărârii primei instanței va fi realizată în limitele fixate de parte.
În conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. 5 și 21 din Legea nr.84/1995, în vigoare în perioada în litigiu, finanțarea instituțiilor de învățământ se realizează din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, iar finanțarea de bază a unității de învățământ cuprinde inclusiv cheltuielile de personal.
Această dispoziție legală a fost preluată și de Legea nr.1/2011, Legea educației naționale, în vigoare la data învestirii instanței de fond, care în art. 103 alin. 2 dispune în sensul că: „Consiliile locale și consiliul județean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului București pot contribui din bugetele proprii la finanțarea de bază și complementară a unităților de învățământ preuniversitar de stat”.
Potrivit art. 106 finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management administrativ-financiar încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei/cărui raza teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale.
Potrivit legislației anterioare, fondurile primite din unele venituri de la bugetul de stat prin legea anuală a bugetului de stat se repartizează pe unități administrativ-teritoriale de către consiliul județean/C. General al Municipiului București, prin hotărâri, pe baza unei formule de finanțare, care ia în considerare numărul de elevi, costul standard pe elev/preșcolar, numărul de elevi/preșcolari din unitatea de învățământ, precum și alți factori de corecție.
În cauză, reclamantul S. L. Salariaților din Învățământul Preuniversitar Sector 3 a înțeles să formuleze un capăt distinct de cerere în contradictoriu cu C. L. sector 3 București privind obligarea acestuia la asigurarea finanțării, cadrele didactice desfășurându-și activitatea la Școala S. nr.5.
D. fiind faptul că în cazul școlilor speciale, finanțarea de bază ce include și cheltuielile de personal nu se asigură de către consiliul local al unității administrativ teritoriale, în mod eronat, instanța de fond a procedat la obligarea recurentului la plata diferențelor de drepturi salariale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea urmează a admite recursul, a modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant în numele celorlalți membri de sindicat împotriva pârâtului C. L. Sector 3 București, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și va menține restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Admite recursul declarat de către recurentul C. L. SECTOR 3 BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1573 din data de 24.02.2015, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII – a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR SECTOR 3 - în numele membrilor de sindicat D. S. S., N. A., P. D. M., M. N. L., D. C. E. M., P. M., B. I., T. G., C. E., P. C. F., F. D., F. L., I. C. A., B. D., G. AL. I., G. V., . P V., C. E D., E. D. I., A. M., B. P. C. A., C. V. C. M., P. I R., D. V. I., S. ST. S., G. T D D. L., P. M., S. C L., P. M. C., S. C., O. L., B. M., V. C. L., D. G., B. I. A., B. S A. C., S. GH. S. E., A. D., I. S C., G. L., C. GH. M., N. M., C. S. C., S. M. G., S. I., V. P A., M. S. A. L., R. M., P. I D., U. V. C., L. D G., B. I., V. M., C. D., B. I., L. G. I. G., C. E., V. P., G. I E. M., N. A., T. P R. M., B. U A A., P. M., D. I R., C. N. T., S. V., G. D., C. A., Z. E., F. L., C. M., COSTEANU V., M. F., S. A., N. V., G. E., S. L., Ș. M., B. D., A. G. ȘI C. M., ȘCOALA S. NR. 5.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamant în numele membrilor de sindicat Z. E., F. L., C. M., COSTEANU V., M. F., S. A., N. V., G. E., S. L., Ș. M., B. D., A. G. ȘI C. M. ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamant în numele celorlalți membri de sindicat împotriva pârâtului C. L. Sector 3 București, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. I. N. M. G. A. C. B.
GREFIER,
M. P.
Tehnored.: G.M./11.06.2015
Dact: S.Ș./2 ex./02.06.2015
Jud. fond: R. A. G. P.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 872/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 719/2015.... → |
|---|
