Anulare act. Decizia nr. 561/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 561/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 36214/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8239/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.561
Ședința publică din data de 20.02.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE D. E. O.
Judecător C. G. C.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul N. M., împotriva sentinței civile nr.8842 din data de 26.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013, în contradictoriu cu intimații F. G. E. și M. C., având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata F. G. E. prin avocat Ș. A., ce depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/27.08.2009, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de apel.
Intimata F. G. E., prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile apelate ca fiind temeinică și legală, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr.17/2012 și O.U.G. nr.71/2009.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată arată că le va solicita pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8842 din data de 26.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. C. și, pe cale de consecință, a fost respinsă, acțiunea formulată de reclamantul N. M., în contradictoriu cu pârâtul M. C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul N. M., împotriva pârâtei F. „G. E.” București.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C., invocată de acesta, prin întâmpinare, că este întemeiată, deoarece așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul are pretenții care izvorăsc din contractul individual de muncă. Având în vedere că pârâta F. „G. E.” București are calitatea de angajator al reclamantului, aceasta fiind singura care poate fi chemată în judecată.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta F. „G. E.” București, prin întâmpinare, și, de asemenea, analizată de instanță în practicaua sentinței, ca este neîntemeiată, față de faptul că atât cauza cât și obiectele celor dosare sunt diferite, având în vedere faptul că în dosarul nr._/3/2011 reclamantul a solicitat diferențe de drepturi salariale, iar în prezentul dosar reclamantul solicită anularea deciziei nr.124/23.09.2014, emisă de pârâta F. „G. E.” București.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul are calitatea de salariat al pârâtei F. „G. E.” București, aspect necontestat de către această și confirmat implicit prin decizia nr.124/23.09.2013 ce face obiectul prezentului dosar.
În această calitate, petentul din prezenta cauză a chemat în judecată angajatorul pentru a obține obligarea acestuia la plata unor drepturi de natură salarială ce nu i-au fost achitate, formându-se pe rolul Tribunalului București dosarul nr._/3/2011 în care a fost pronunțată sentința civilă nr.4654/18.05.2012, irevocabilă prin decizia civilă nr.706/06.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București.
Acțiunea petentului a fost admisă și astfel acesta a obținut un titlu executoriu împotriva angajatorului său, F. „G. E.” București, care a constatat că acest titlu intră sub incidența OG nr.17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, motiv pentru care a emis decizia contestată în prezența cauză.
La art.2 din decizia contestată se stipulează că drepturile salariale cuvenite contestatorului se vor achita în conformitate cu prevederile OG nr.17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, din fondurile virate în acest scop de către ordonatorul principal de credite – M. C..
Contestatorul critică modalitatea de punere în executare a drepturilor sale salariale în mod eșalonat potrivit OG nr.17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare potrivit cu care la art.14 alin.1 se stipulează că: „Începând cu data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe, plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător”.
În conformitate cu art.1 alin.1 din OUG lit.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar: „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
Potrivit art.18 alin.1 raportat la Anexă 2 pct.II 32 din HG nr.90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului C., F. „G. E.” este o instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului C., finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.
Așa fiind, intimata, în calitate de debitor al obligației de plată a drepturilor salariale este o instituție publică finanțată și din subvenții acordate de la bugetul de stat, astfel că sunt aplicabile dispozițiile OG nr.17/2012 și OUG nr.71/2009, neexistând nici un motiv de nulitate a deciziei pe temeiul eșalonării plății.
Tribunalul a reținut că eșalonarea plății drepturilor bănești a fost prevăzută de lege și nu reprezintă o ingerință ce ar fi avut ca efect privarea contestatorului de bunul său în sensul celei de a două fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, ci doar o restrângere temporară a beneficiului acordării acestui drept. În acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor care a statuat că privarea de un bun poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico/social, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere, iar restrângerea dreptului este contrară Convenției numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Cauza Beyeler împotriva Italiei).
Or, restrângerea drepturilor a fost prevăzută de lege, a fost aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor salariaților plătiți din fonduri bugetare, iar măsurile dispuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice, fiind justificată de restabilirea echilibrului bugetar.
Instanța nu a reținut nici motivarea contestatorului în sensul că este lipsit de mijloacele de subzistență prin neplata salariului ca mijloc principal prin care personalul din sectorul bugetar își asigură existența, întrucât titlul executoriu care atestă o creanță constând în drepturi salariale nu reprezintă practic acordarea drepturilor salariale pentru activitatea prestată lunar, ci doar restituirea unui procent de 30% din salariu ce fusese diminuat pentru perioada 9.04._13.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul N. M..
În motivarea apelului, apelantul a susținut că instanța fondului a deturnat sensul și înțelesul acțiunii sale, deoarece a solicitat anularea unei decizii unilateral a angajatorului, prin care acesta refuză să execute o hotărâre judecătorească definitivă, invocând existenta unui act normativ. Actul normativ de care ilegal se prevalează este OG 17/2012, deși a arătat în detaliu faptul că deține un titlu executoriu înainte de adoptarea OG 12/2012, instanța nu a ținut seama că legea civilă nu retroactivează și a respins acțiunea.
Apreciază că sentința este așadar nelegală dar și netemeinică, fiind dată cu încălcarea legii, fapt pentru care solicită casarea și trimiterea spre o nouă judecată.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Criticile apelantului vizează împrejurarea potrivit căreia, instanța de fond, deși a observat existența titlului executoriu valabil reprezentat de sentința civilă nr.4654/18.05.2012, irevocabilă prin decizia civilă nr.706/06.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București,a considerat în mod greșit că aceasta intră sub incidența OG 17/2012, respectiv OUG nr.71/2009.
Aceste critici nu pot fi însă reținute,dispozițiile art.14 alin.1 din OG nr.17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare fiind în sensul că: „Începând cu data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe, plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător”.
Contrar opiniei apelantului,titlul său executoriu reprezentat de sentința
sentința civilă nr.4654/18.05.2012 pronunțată de Tribunalul București, intră sub incidența OG nr.17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare,intimata fiind potrivit art.18 alin.1 raportat la Anexa 2 pct.II 32 din HG nr.90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului C., o instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului C., finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat,astfel încât ,angajatorul era obligat să dea eficiență dispozițiilor art.14 alin.1 din textul legal mai sus indicat și să realizeze plata drepturilor salariale obținute de către apelantă prin hotărâre judecătorească, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar,aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011.
Astfel cum în mod corect a constatat și prima instanță, restrângerea drepturilor a fost prevăzută de lege, a fost aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor salariaților plătiți din fonduri bugetare, iar măsurile dispuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice, fiind justificată de restabilirea echilibrului bugetar.
Sub acest aspect,prezintă relevanță în speță și faptul că la data de 4 septembrie 2012,CEDO a respins ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza D. si alții împotriva României privind încălcarea articolului 6 din Convenție si articolului 1 din Primul Protocol adițional.
Plângerile reclamanților arătau ca autoritățile interne, au refuzat sa pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
În motivarea hotărârii sale, CEDO a apreciat ca echilibrul intre interesele reclamanților si interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului roman ca a refuzat sa execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natura patrimoniala.
CEDO a apreciat ca eșalonarea plaților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat Romania începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul N. M., domiciliat în București, .. 4, ., CNP_, cu domiciliul ales la C. av G. G., cu sediul în București, .-41, ., împotriva sentinței civile nr.8842 din data de 26.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /LM/2013, în contradictoriu cu intimații F. G. E., cu sediul în București, .-3, sector 1 și M. C., cu sediul în București, ., sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. E. O. C. G. C.
GREFIER
N. C.
Red.: C.G.C.
Dact.: A.C./6 ex.
10.03.2015
Jud. fond: D. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 459/2015. Curtea... → |
|---|
