Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 861/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 861/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 1487/122/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8533/2014)
DECIZIE Nr. 861/2015
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. L. CADRELOR DIDACTICE G. împotriva sentinței civile nr. 452/17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ȘCOALA G. DE ARTĂ V. KARPIS, C. L. AL M. G., P. M. G., având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, precum și că în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 22.12.2014, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.452/LM, din data de 17 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul G. Secția Civilă, în dosarul cu nr,_, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul S. L. Cadrelor Didactice G. în contradictoriu cu pârâții Școala G. de Artă V. Karpis, C. L. al M. G. și P. M. G..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca neîntemeiată acțiunea pentru următoarele considerente:
Membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea au calitatea de personal didactic și didactic auxiliar în cadrul Școlii Gimnaziale de Artă “V. Karpis” G. astfel cum rezultă din adeverința depusă la dosarul cauzei – fila 12.
C. legal pentru salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar până la . Legii nr.330/2009 l-a constituit Legea nr.84/1995, Legea nr.128/1997 și începând cu data de 01.01.2008, O.G. nr.15/2008 privind creșterea salariilor ce se vor acorda în perioada 2008-2009 personalului din învățământ.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 de 400,00 lei, reprezintă valoarea de referință pentru crește salariale ulterioare.
Aceste prevederi au fost aplicabile în intervalul 01.10._09, în urma declarării ca neconstituționale a actelor normative ce au avut ca obiect modificarea Legii nr.221/2008, în acest sens fiind chiar Decizia nr.3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Începând cu data de 01.01.2010, salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost reglementată unitar prin Legea nr.330/2009 și O.U.G. nr.1/2010, O.G. nr.15/2008 fiind abrogată.
În conformitate cu art.30 alin. (3) și (5) din Legea nr.330/2009, reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, iar personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și s-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
În consecință, reclamanții au fost îndreptăți la plata unui salariu în raport de prevederile Ordonanței de Guvern nr.15/2008 aprobată modificări prin Legea nr.221/2008 și în perioada 26.06._10, după cum și în perioada 01.01._11, dată la care a intrat vigoare Legea nr.63/2011, în raport de dispozițiile art.1 alin.3 din Legea nr.284/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, drepturile salariale ale reclamanților trebuiau calculate pornind de la cuantumul avut în anul 2010, în lipsa unui alt mod de stabilire a drepturilor salariale prevăzut de acest act normativ, la care s-a adăugat și majorarea prevăzută de lege.
Însă, în privința stabilirii drepturilor de natură salarială pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, Legea nr.284/2010 a fost în vigoare doar în perioada 01.01.2011 – 12.05.2011, iar începând cu data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, prin care s-a reglementat, în mod unitar, salarizarea personalului didactic, act normativ ce cuprinde prevederi vizând încadrarea, promovarea și componența drepturilor salariale și modul de calcul al acestora.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.63/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la lege, cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, indemnizațiile de conducere specifice, sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin.1, precum și metodologia de calcul al acestora, fiind prevăzute în anexele1, 2, 3a și 3b, după caz, anexa nr. 4 și anexa nr. 5, așa cum rezultă din alineatele 2, 3 și 4 ale aceluiași articol.
De asemenea, cu privire la cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege, în alin.5 s-a menționat că acestea se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr.1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr.5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevăzută în anexa nr.4, dacă este cazul, alin.6 cuprinzând interdicția ca prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă să fie negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor legii.
În fine, prin același articol, s-a prevăzut că dispozițiile art.8,9,12 și 13 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și cele ale art.22,25-30 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se aplică în mod corespunzător și pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor legii.
De asemenea, în art.2 alin.1 se prevede că încadrarea personalului prevăzut la art.1 se face potrivit prevederilor prezentei legi, iar din alin.2 al aceluiași articol rezultă că persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă și maximă a tranșei de vechime pentru funcțiile didactice din învățământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcțiile didactice auxiliare își păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezenta lege, obligația angajatorilor de a stabili salariile de bază, sporurile și alte drepturi salariale cuvenite personalului didactic în conformitate cu dispozițiile Legii nr.63/2011, fiind prevăzută în art. 4 alin. 2 din lege.
Așadar, în perioada 13 mai – 31 decembrie 2011, față de împrejurarea că art.6 din legea precizată conține prevederea conform căreia „Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă”, membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea, având calitatea de personal didactic din învățământul preuniversitar, beneficiază de salariile de încadrare prevăzute în anexa 2 la lege care cuprind sporul neuropsihic și majorarea de 15% aplicabilă pentru anul 2011, sporul de stabilitate fiind cuprins la tranșele de peste 10 ani vechime, astfel cum rezultă din „nota” la această anexă, metodologia de calcul a drepturilor salariale, ca și componența acestora, fiind prevăzută în anexa 5 la lege.
Astfel, conform art.2 din anexa menționată, salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum și alte drepturi salariale prevăzute de lege.
De asemenea, în alin.3 al aceluiași articol, se precizează faptul că personalul didactic, pe lângă salariul de bază definit potrivit alin.2, beneficiază, după caz, de indemnizația de zone izolate, spor de practică pedagogică, spor de predare simultană, compensații tranzitorii, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime în muncă, iar potrivit alin.4 din veniturile proprii ale instituțiilor de învățământ superior și preuniversitar se pot stabili salarii diferențiate reprezentând o creștere de până la 30% a salariilor de încadrare prevăzute în anexele nr.1 și 2 la lege, fără ca aceste sume să constituie bază de calcul pentru stabilirea altor drepturi salariale.
Referitor la salarizarea personalului didactic în anul 2012, Tribunalul a reținut că aceasta se va face în conformitate cu dispozițiile art. II referitoare la art.1 alin.3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011, potrivit cărora, „în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, iar începând cu data de 01.06.2012, în conformitate cu O.U.G. nr.19/2012 care, prin art.1 alin.1 a prevăzut majorarea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
De asemenea, din alin.3 al aceluiași articol potrivit căruia cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care se stabilește în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, rezultă că de majorarea prevăzută la alin. (1), beneficiază și personalul didactic, în măsura în care acesta își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cu privire la salarizarea personalului didactic în anul 2013 – 2014 se constată că și în această perioadă sunt aplicabile prevederile Legii nr. 63/2011, atât O.U.G. nr.84/2012 cât și O.U.G. nr.103/2013, făcând trimitere expresă la prevederile Legii nr.63/2011.
În raport de cele expuse, susținerile reclamantului în sensul că începând cu data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și până în prezent, ar fi avut dreptul la un salariu lunar calculat în raport de un salariu de bază stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, respectiv în raport de valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1.000 sunt apreciate neîntemeiate, atâta timp cât prevederile O.G. nr.15/2008 nu mai sunt în vigoare și câtă vreme prevederile art.11 alin.2 din anexa 5 la lege, invocat de reclamant, nu pot justifica legal pretențiile solicitate.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul S. L. Cadrelor Didactice G..
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul a solicitat modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii ca întemeiată, pentru următoarele motive:
Prin Decizia nr.11 din 08.10.2012 pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010 personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31.12.2009 are dreptul, începând cu 01.01.2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009 - stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Ori, potrivit art.3307 alin.4 C.pr. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în cadrul unui recurs în interesul legii de către înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial respectiv de la data de 31.10.2012 - data publicării Deciziei nr. 11/2012.
Pentru identitate de rațiune, apreciază că apelanții trebuie să beneficieze de drepturile salariate lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin OG nr.15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 și după . Legii nr.284/2010 ce a înlocuit Legea nr.330/2009 - începând cu 01.01.2011, precum și după . Legii nr.63/2011 - la 13.05.2011.
Având în vedere Anexa 5, Capitolul I, art.11 alin.2 potrivit căruia la stabilirea salariilor personalului didactic potrivit noii legi, compensațiile tranzitorii se pot acorda doar persoanelor care la data de 31.12.2010 beneficiau de sporurile pentru care se acordă aceste compensații.
Potrivit art.2 alin.1 al Anexei 5 a Legii nr.63/2011, salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, Ia care se adaugă sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute de lege.
Cum este și firesc, drepturile salariale astfel determinate, nu pot fi inferioare celor de care apelanții beneficiau până la . noii legi.
Rezultă cu puterea evidenței, că diminuările și majorările produse cu privire la salariile personalului didactic (diminuarea de 25% prevăzută de Legea 118/2010 și majorarea ulterioară de 15%) trebuie să fie aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuată apoi, în baza unor dispoziții legale, atât în anul 2010, cât și în anul 2011.Evident, acest calcul implică utilizarea coeficientului 1,000 în cuantum de 400,00 lei.
La data de 14.05.2011 când a intrat în vigoare Legea nr, 63/2011 s-au readus salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008. ignorând prevederile Legii 221/2008, reducând practic salariile fără nicio justificare, în mod discriminatoriu numai în învățământ, încălcându-se atât art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul ia respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional") cât și a prevederilor art. 1 ale Protocolului nr. 12 al CEDO („Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege fără să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.")
Este cât se poate de evident că personalul didactic din învățământ a suportat două reduceri salariale: prima reducere prin Legea nr. 118/2010, motivată de starea de necesitate, recuperată parțial până la promovarea acțiunii, precum și a doua reducere prin Legea nr. 63/2011 fără a avea ca motivare vreo stare de necesitate, prin care s-au readus salariile la nivelul celor din ianuarie 2008.
Nici majorările salariale stabilite prin O.U.G. nr. 19/2012, cu 8% începând cu data de 01.06.2012 și cu 7,4% începând cu 01.12.2012 nu puteau să acopere reducerea de peste 35% operată de Legea nr. 63/2011.
În ce privește salarizarea apelanților pentru anul 2012, potrivit prevederilor alin (3) art.1, art. II din OUG nr.80/2010 - aprobată cu modificări prin Legea nr.283/2011 în anul 2012 cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, al indemnizațiilor, al compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011 - se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care persoană își desfășoară activitatea în aceleași condiții.Întrucât apelanții desfășoară activitatea în aceleași condiții, își vor păstra drepturile salariale avute în decembrie 2011.
Este în afară de orice discuție că, prin neacordarea acestor drepturi salariale reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și, ca urmare, un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-l dobândească în mod efectiv; a avut loc o încălcare a prevederilor art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României trebuie să se acorde prioritate reglementărilor internaționale la care României trebuie să se acorde prioritate reglementărilor internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Așadar, prin neacordarea efectivă, după data de 14.05.2011, a drepturilor conferite de Legea nr.221/2008 a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art.11 și art.20 din Constituția României și a art.4 din Noul cod civil trebuie să se acorde prioritate reglementării internaționale ia care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.
În etapa apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește modalitatea de soluționare a fondului pricinii, Curtea constată că instanta de fond a pronunțat in cauză o soluție legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 3 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin care s-au admis recursurile in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel G. si de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție s-au stabilit următoarele: „ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgenta ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 si nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr.221/2008 constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ si drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la 1 octombrie 2008 si până la data de 31 decembrie 2009.
Prin Decizia nr. 11 din 08 10 2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, pronunțată in soluționarea unui recurs in interesul legii, s-a dispus ” in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar si ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, personalul didactic din invatamant aflat in functie la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, incepand cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat in raport cu salariul de baza din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului in invatamant, aprobata cu modificari prin Legea nr. 221/2008. ”
Cele două decizii pronunțate in soluționarea unor recursuri in interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, potrivit dispozițiilor art. 330 indice 7 alin 4 din C., in ceea ce privește insăsi dezlegarea problemelor de drept analizate .
De altfel, cu privire la perioada ulterioară datei de 31.12.2009, potrivit art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.
Totodată, potrivit art.5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010, reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Pe cale de consecință apelanții au dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Legea nr.284/2010 stabilește în art. 7 alin. 2 că valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Cu privire la data până la care apelanților li se cuvin aceste drepturi salariale, Curtea retine că, începând cu data de 13 mai 2011 este in vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a introdus un nou sistem de calcul pentru aceasta categorie de personal din unitățile de învățământ., prin care s-a reglementat, în mod unitar, salarizarea personalului didactic, act normativ ce cuprinde prevederi vizând încadrarea, promovarea și componența drepturilor salariale și modul de calcul al acestora.
Astfel, potrivit art. 1, alin. 1 din Legea nr. 63/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la lege, cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, indemnizațiile de conducere specifice, sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora, fiind prevăzute în anexele1, 2, 3a și 3b, după caz, anexa nr. 4 și anexă nr. 5, așa cum rezultă din alineatele 2, 3 și 4 ale aceluiași articol.
De asemenea, cu privire la cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de lege, în alin. 5 s-a menționat că acestea se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevăzută în anexa nr. 4, dacă este cazul, alin. 6 cuprinzând interdicția ca prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă să fie negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor legii.
În fine, prin același articol, s-a prevăzut că dispozițiile art. 8, 9, 12 și 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și cele ale art. 22, 25 - 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se aplică în mod corespunzător și pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor legii.
De asemenea, în art. 2 alin. 1 se prevede că încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi, iar din alin. 2 al aceluiași articol rezultă că persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă și maximă a tranșei de vechime pentru funcțiile didactice din învățământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcțiile didactice auxiliare își păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezența lege, obligația angajatorilor de a stabili salariile de bază, sporurile și alte drepturi salariale cuvenite personalului didactic în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 63/2011, fiind prevăzută în art. 4 alin. 2 din lege.
Prin urmare ,prin act normativ ulterior, cu caracter special, se prevede de către legiuitor un nou sistem de încadrare si salarizare a personalului din învățământ, dispozitiile legale anterioare nemaifiind incidente ( dispozițiile OG.15/2008 au fost abrogate, iar prevederile din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt aplicabile parțial, prin preluare in noul act normativ). Astfel, ulterior datei de 13 05 2011, singura modalitate legală de calcul a drepturilor salariale cuvenite apelanților este cea prevăzută de Legea nr. 63/2011 . De altfel nu rezultă din actele si lucrările dosarului faptul că aplicând modalitatea de calcul a drepturilor salariale prevăzută de Legea nr. 63/2011, apelanților li s-ar fi diminuat drepturile salariale prin raportare la intervalul de timp anterior intrării in vigoare a acestui act normativ.
Nu pot fi primite susținerile apelanților in sensul că este incidentă interpretarea legii dată prin Decizia nr. 11/8 octombrie 2012, când era în vigoare Legea 63/13 mai 2011, decizie care a stabilit că pentru personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009, are dreptul începând cu 01 ianuarie 2010, la plata drepturilor salariale ce fac obiectul acțiunii, aspect ce ar reprezenta aspect de temeinicie al cererii apelanților . Atâta timp cât Inalta Curte de Casație si Justiție, prin recurs in interesul legii, a fost sesizată cu interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar si ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, in mod obiectiv s-a pronunțat cu privire la aceste dispoziții legale . Nu a făcut obiectul recursului in interesul legii modalitatea de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 si, pe cale de consecință Inalta Curte de Casație si Justiție nu le-a analizat , nefiind investită cu problematica aplicării aceste legi prin raportare la dispozițiile legale anterioare având ca obiect salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar.
Prin urmare in Decizia nr. 11/8 octombrie 2012 se precizează doar data de 01 01 2011 de referință pentru calculul drepturilor salariale ale personalului din invățământ, in mod evident nefiind avută in vedere . unui act normativ special, care reglementează același domeniu. Cu alte cuvinte nu există temei de extindere a efectelor obligatorii ale Deciziei nr. 11/8 octombrie 2012 după data intrării in vigoare a Legii nr. 63/2011.
Pe cale de consecință in mod legal si temeinic instanța de fond a apreciat că sunt nefondate susținerile apelanților-reclamanți in sensul că au dreptul la o salarizare in funcție de coeficient 1-400 si după data de 13 05 2011.
Au invocat apelanții și încălcarea dispozițiilor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, in sensul că salarizarea lor conform Legii nr. 63/2011 a determinat diminuarea drepturilor salariale ce li se cuvin, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului lor de proprietate, cu referire la salariul lunar care ar reprezenta un „bun ” în înțelesul convenției .
Curtea constată că aceste susțineri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În cauza de față, apelanții, în calitate de personal bugetar, sunt titularii dreptului la primirea unui salariu din partea statului, contraprestație corespunzătoare muncii depuse, salarizarea fiind determinată, pe perioada supusă judecății, de Legea nr. 63/2011 .
Însă „bunul ”apelanților, constând în dreptul la primirea unui salariu din partea statului angajator, pentru munca depusă, nu se confundă cu dreptul de a primi un anumit cuantum al salariului, întrucât jurisprudența CEDO în materie a stabilit o . principii care nu susțin o atare asimilare.
Astfel, prin Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, s-a stabilit: “Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum (…) O creanță poate fi considerata o valoare patrimoniala în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 daca are o baza suficientă în drept intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecata”.
De asemenea, iar prin Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005, s-a stabilit că “(…) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt in vigoare(par.23).”
În practica CEDO se poate observa distincția, cu privire la valoarea patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 Adițional la CEDO, între bunuri actuale si creanțe viitoare. Astfel, în cauza Hasani c. Croației, Curtea a decis că reclamanta avea un “bun” și că pierderea indemnizației constituia o ingerință în acel bun, dar pierderea indemnizației nu a fost calificată ca fiind o “privare de bun” (in sensul special pe care aceasta sintagma îl are in jurisprudența CEDO), ci ca o atingere adusa dreptului la respectarea bunurilor. Aceasta chestiune este esențială pentru ca numai in situația in care ingerința este calificată ca fiind o “privare”, plata despăgubirilor (sau a unei compensații) este o condiție esențială pentru respectarea proporționalității (in afara unor circumstanțe excepționale). Curtea a notat ca modificările aduse legislatiei muncii si celei privind asigurările de sănătate au afectat dreptul reclamantei de a primi ex nunc indemnizatia pentru cresterea copilului, insă nu au afectat pana in prezent plătile efectuate.
Prin urmare, conform jurisprudenței CEDO legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în aplicarea politicilor economice și sociale, statul având posibilitatea să reducă salariile personalului bugetar prin modificările legislative pe care le adoptă, iar Convenția EDO nu conferă dreptul de a continua sa primești de la stat un salariu într-un anume cuantum, ci doar dreptul la salariu, ceea ce nu este identic cu cuantumul salariului.
Dacă s-ar raționa în sens contrar, adică în sensul că salariile bugetarilor nu pot fi modificate nici printr-o lege edictată de stat, și s-ar accepta că protecția instituită de art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se extinde și asupra cuantumul salariului, s-ar ajunge la situația în care, în virtutea Convenției, statele nu ar mai putea legifera în viitor asupra diminuării cuantumului sau eliminării unor beneficii sociale, indiferent de situația economică sau socială concretă, și asta în condițiile în care CEDO nu a reglementat expres acest domeniu.
Aceste dispoziții de principiu ale Curții Europene pot fi avute in vedere și în cauza de față, retinându-se că prin adoptarea unui act normativ de modificare a modalității de salarizare a personalului bugetar din învătământ nu s-a încălcat dreptul de proprietate al salariaților, statul având dreptul de a dispune modificările pe care le consideră adecvate în acest domeniu .
Nu pot fi primite nici susținerile apelanților în sensul că au fost suspuși discriminării, căci dispozițiile Legii nr. 63/2011 se aplică tuturor salariaților bugetari din sistemul de învățământ, nu doar reclamanților din prezenta cauză, neexistând deci indicii că acestia au fost supuși unui sistem diferit de salarizare in raport cu bugetari aflați in situații comparabile.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. L. CADRELOR DIDACTICE G., cu sediul în G., .. 5, Jud. G., având C._, împotriva sentinței civile nr. 452/17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ȘCOALA G. DE ARTĂ „V. KARPIS”, cu sediul în G., . nr. 19, Jud. G., C. L. AL M. G., P. M. G., ambii cu sediul în G., .-51, Jud. G., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2015.
Președinte, A. F. | Judecător, A. D. Ș. | |
Grefier, Ș. T. |
Red. ADȘ/24 martie 2015
Ș.T./D.A.M./ 20 Martie 2015/6ex.
Jud. fond: M. Z. U.
← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1093/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
---|