Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1154/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1154/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 1441/98/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 324/2015)
DECIZIE Nr. 1154/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător E. D. B.
Grefier R. N. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. E. S.A. S., împotriva sentinței civile nr.2065/F/11.11.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. G., cauza având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-pârâtă S.C. E. S.A. S.., prin avocat M. M., ce depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/2014, lipsind intimatul-reclamant I. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cererii de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel cât și asupra interesului legitim al intimatului în admiterea acțiunii promovate.
Apelantul-pârât S.C. E. S.A. S.., prin avocat, depune la dosar practică judiciară, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat cu modificarea sentinței apelate în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată. În prezenta cauză arată că este vorba de emiterea unor decizii de concediere succesive, o decizie de concediere disciplinară, care a fost contestată de salariat și anulată, dispunându-se reintegrarea de Tribunalul Ialomița în primă instanță.
Susține faptul că salariatul nu ar mai avea interes legitim să conteste actele juridice emise, pentru faptul că raporturile de muncă sunt considerate a fi încetate din luna septembrie 2012, ca efect al hotărârii civile depuse în ședință, respectiv decizia nr.5412/19.11.2014 a Curții de Apel București. Interesul pe care îl are ca angajator este de a desființa hotărârea pronunțată de Tribunalul Ialomița ce dispune reintegrarea, aceasta nefiind posibil de pus în concordanță cu hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București. Mai arată că actele contestate în fața primei instanțe de fostul salariat sunt lovite de caducitate fiind ineficace ca urmare a pronunțării hotărârii 5412/19.11.2014, contestația urmând a fi respinsă ca lipsită de obiect.
Dacă se va trece peste aceste chestiuni arată că în momentul în care a fost motivată hotărârea primei instanțe a fost soluționat mai întâi fondul după care excepția, ceea ce contravine dispozițiilor prevăzute de art.248 din Codul de procedură civilă.
O altă critică formulată împotriva hotărârii primei instanțe este referitoare la modalitatea greșită în care a fost soluționată excepția prescripției, precizând că, contestatorul prin cererea modificatoare a solicitat anularea deciziei de reintegrare din data de 17.04.2014 fiind formulată la data de 25.07.2014 prin cererea modificatoare.
Mai arată că instanța de fond a analizat criticile de fond formulate față de prima decizie de concediere privind desființarea postului și a reținut faptul că decizia a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art.60 lit.g din Codul muncii, precizând că și în doctrină și în jurisprudență sunt soluții divergente.
Pentru cele învederate solicită admiterea apelului, în principal pentru motivul reprezentat de hotărârea 5412/19.11.2014 a Curții de Apel București și în subsidiar pentru celelalte motive, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
I.SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița – Secția Civilă, sub nr._ din 10.06.2014, reclamantul I. G., în contradictoriu cu pârâta . solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziei de concediere nr.59/27.05.2014 emisa de . paratei la reintegrarea in funcția deținuta anterior concedierii, obligarea paratei la plata tuturor drepturilor bănești care i s-ar fi cuvenit, din momentul concedierii pana la zi, actualizate cu rata inflației precum și să se dispună anularea Deciziei nr.62/02.06.2014 prin care s-a dispus revocarea Deciziei nr.59/27.05.2014, ca fiind caducă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.2065 F din data de 11 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul I. G., în contradictoriu cu pârâta .> S-a dispus anularea deciziei nr. 2 din 17.04.2014 prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcția deținută anterior, a deciziei de concediere nr. 59 din 27.05.2014, a deciziei nr.62 din 02.06.2014 și a deciziei nr.63 din 10.06.2014 prin care s-a dispus concedierea; a fost obligată pârâta la reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta către reclamant la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate ce i s-ar fi cuvenit de la data de 10.06.2014 la zi; au fost respinse, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare și a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, între părți au existat raporturi de muncă, în temeiul Contractului individual de muncă nr._/01.01.1998, reclamantul fiind angajatul pârâtei în calitate de cadru tehnic PSI la Fabrica Urziceni.
Tribunalul a avut în vedere în raport de înscrisurile depuse la dosar că există o ordine temporală a actelor și deciziilor ce au fost emise de pârâtă, în ceea ce îl privește pe reclamantul I. G., acte emise ulterior, după pronunțarea sentinței civile nr. 786/15.04.2014 a Tribunalului Ialomița, în dosar nr._ (fila 169) prin care a fost dispusă anularea deciziei de concediere nr. 56 din 19.09.2012 emisă de pârâtă și reintegrarea reclamantului în funcția avută, cu obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data emiterii deciziei de concediere și până
la data plății efective.
Tribunalul a reținut că ordinea deciziilor emise de pârâtă a fost următoarea:
Prin Dec.nr.2/17.04.2014 s-a dispus reîncadrarea reclamantului pe funcția de cadru tehnic PSI, deținută anterior concedieri, comunicarea fiind făcută la 22.04.2014.
Pârâta emite apoi adresa nr.5882/17.04.2014 prin care este înștiințat ca postul său a fost desființat prin Decizia nr.l/28.01.2014; comunicata la aceeași data, 22.04.2014.
Reclamantul primește Preavizul de concediere din 28.04.2014 urmat apoi de Decizia de concediere nr.59/27.05.2014 ce a fost comunicata la 30.05.2014.
Prin Decizia nr.62/02.06.2014 emisă de pârâtă s-a dispus revocarea deciziei de concediere nr.59/27.05.2014.
Ultimul act emis de unitatea angajatoare a fost Decizia de concediere nr.63/10.06.2014, comunicata la data de 12.06.2014, care are același conținut ca si decizia nr.59/2014 si urmărește aceeași finalitate, diferența fiind ca prin ea se îndreaptă greșeala din decizia nr.59/2014, de a fi fost concediat reclamantul în perioada de incapacitate temporara de munca.
Temeiul de drept, în baza cărora a fost concediat reclamantul, tribunalul a reținut că au fost disp. art.65 Codul muncii și art.69 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.
Din acțiunea introductivă, cât și ulterior prin completarea obiectului acesteia, tribunalul a constatat că reclamantul I. G. a invocat, ca și motive de nelegalitate ale deciziilor de concediere, un prim aspect faptul că în calitatea sa de lider de sindicat nu putea fi concediat pentru motive care nu țin de persoana salariatului, apreciind că art.60 alin.1 lit. g din Codul muncii ar interzice concedierea sa, ca urmare a desființării postului său, de cadru tehnic PSI la Fabrica Urziceni .
Un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamant, a fost și acela că desființarea postului său, nu a fost una efectivă, fiind fictivă, fiind doar un mijloc care să deschidă calea unei noi concedieri și nu a avut un scop legal, anume punerea în executare, efectivă, a sentinței civile nr. 786/15.04.2014 a Tribunalului Ialomița.
In raport de probatoriul cu înscrisuri administrat în cauză de ambele părți, instanța a apreciat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant, care conduc, în opinia sa, la anularea deciziilor emise de pârâta . fondate.
Tribunalul a avut în vedere următoarele argumente juridice:
Din sentința civilă nr.1231/04.10.2011 pronunțată de Judecătoria Urziceni în dosar nr._ (filele 26-34 dosar) rezultă că reclamantul I. G. este membru al Comitetului de Conducere al Sindicatului Independent „SOIA” Urziceni.
Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.60 alin.1 lit. g din Codul muncii republicat care statuează următoarele: „concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea a fost dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri repetate, săvârșite de către acel salariat.”
In alin.2 din același articol se menționează că prevederile de mai sus nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condițiile legii.
Tribunalul a apreciat că legiuitorul a dorit instituirea unei masuri de protecție fata de concedierea acestor salariați, existente si înainte de apariția Lg.nr.40/2011 (art.60 lit.h a devenit art.60 lit.g), spunând, în esența, următoarele: liderii sindicali pot fi concediați decât daca au săvârșit o abatere disciplinara grava sau abateri disciplinare repetate, ori, în condițiile alin.2 al art.60, când concedierea intervine în cazul reorganizării judiciare/falimentului/dizolvării angajatorului.
In prezenta cauză, nu este aplicabilă niciuna din excepțiile de la interdicția de concediere a liderilor sindicali, menționate mai sus, prin urmare nu poate fi vorba de nici o restrângere a protecției liderilor sindicali așa cum se susține, în mod eronat de către pârâtă.
Tribunalul nu a putut primi apărările expuse de pârâtă pe larg prin cuprinsul întâmpinării, referitoare, în esență la faptul că art.60 alin.1 lit. g din Codul muncii (partea generală) ar fi fost abrogat implicit prin noua redactare a art. 220 alin.2 din Codul muncii, rezultat al unor dispoziții din legi speciale ulterioare și că prin această nouă reglementare voința legiuitorului ar fi fost aceea de a limita protecția liderilor de sindicat.
In opinia instanței, cele două texte de lege cuprinse în același act normativ nu se exclud unul pe altul și nu sunt contradictoriu, fiind de asemenea, evident că aceeași lege nu poate cuprinde o normă de reglementare și una de abrogare pentru aceeași situație.
Totodată, instanța a mai avut în vedere că, raportat la această situație a liderilor de sindicat, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.244/2011 și nr.1014/2011 care arată că este justificat tratamentul juridic diferențiat al liderilor de sindicat, la fel ca și restrângerea libertății angajatorilor prin acest tratament, tocmai pentru a se evita abuzurile unor angajatori care pot găsi cu ușurință motive ce țin de necesitatea unei reorganizări a activității sau de existența unor dificultăți economice pentru a înlătura liderii sindicali, astfel cum s-a întâmplat și în speța de față, în privința reclamantului I. G..
Față de aceste argumente, tribunalul a apreciat astfel că, în cazul reclamantului, nu se putea face aplicarea art. 65 din Codul muncii, nefiind posibilă desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
In acest context, tribunalul a considerat că Decizia nr.59/27.05.2014 privind concedierea reclamantului, comunicată acestuia la data de 30.05.2014 este nelegală, drept pentru care va fi anulată.
Totodată, față de înscrisurile de la dosar, tribunalul a apreciat că aceeași decizie nr.59/2014 emisă de pârâtă este anulabilă, motivat de faptul că a fost emisă în timp ce reclamantul se afla (atât la data concedierii – 27.05.2014 – cât și la data primirii ei – 30.05.2014) în incapacitate de muncă, fapt adus la cunoștința angajatorului.
Tribunalul a reținut că parata susține ca poate fi luata in considerare doar data de 30.05.2014, când a depus efectiv înscrisul "certificat de concediu medical" la sediul acesteia, prin dl.G. M., întrucât legea spune ca angajatorul va fi informat in scris asupra incapacității de munca a angajatorului. Se arata, astfel, ca la data emiterii deciziei de concediere nu avea de unde sa cunoască faptul ca ar fi în concediu medical.
Tribunalul a constatat că reclamantul a anunțat telefonic angajatorul, prin viceliderul de sindicat, in data de 26.05.2014, persoană care, în aceeași zi a anunțat-o pe d-na T. A. de la Personal, despre faptul ca ar fi internat in spital si ar fi în concediu medical.
Tribunalul a apreciat că reclamantul nu avea cum să anunțe în scris conducerea unități despre situația sa, întrucât, pe de o parte, era in spital la București, iar pe de alta parte,certificatul de concediu medical sr.CCMAG nr._ a fost primit de dânsul la 29.05.2014, astfel cum reiese din cuprinsul său.
Prin urmare, angajatorul cunoștea la data emiterii deciziei de concediere nr.59/27.05.2014, faptul ca era în incapacitate temporara de munca, iar si sub acest aspect decizia este nelegal emisă.
In altă ordine de idei, tribunalul a apreciat că și Decizia nr.62/02.06.2014, de revocare a Deciziei nr.59/2014 de concediere, este, de asemenea, nelegală întrucât Decizia 59/27.05.2014 privind concedierea i-a fost comunicata reclamantului la data de 30.05.2014 și conform art.77 Codul muncii, concedierea își produce efectele efectiv de la data comunicării către salariat. Prin urmare, la data de 30.05.2014, a comunicării, concedierea si-a produs efectele, ceea ce înseamnă ca CIM a încetat la aceeași dată, de 30.05.2014.
Decizia nr.62/02.06.2014, de revocare a Deciziei 59/27.05.2014, survine după data comunicării celei din urma către reclamant. Prin urmare, Decizia nr.62/02.06.2014 nu mai avea obiect si nu-si mai putea produce efectele dat fiind că contractul individual de muncă încetase în 30.05.2014 astfel că, nemaiavând calitatea de salariat din 30.05.2014, nu putea face obiectul unei decizii a fostului angajator, emisa după încetarea contractului individual de muncă, în 02.06.2014.
Față de cele mai sus menționate, tribunalul a apreciat că solicitarea pârâtei de respingere a contestației reclamantului ca fiind lipsită de obiect nu are fundament legal.
La data comunicării deciziei de revocare a deciziei de concediere contractul individual de muncă încetase, sub puterea deciziei de concediere, astfel că revocarea primei decizii rămânea fără efect.
Tribunalul a apreciat că efectul revocării este repunerea părților în situația anterioară concedierii, ceea ce nu mai era posibil întrucât contractul individual de muncă încetase prin efectul deciziei de concediere comunicate deja iar restabilirea situației anterioare nu se putea face decât prin manifestarea de voință exprimată printr-un nou contract individual de muncă.
Fiind inoperantă revocarea deciziei de concediere, reclamantul are interes să solicite anularea acestei decizii, astfel încât și sub acest aspect excepția lipsei de interes invocată de pârâtă apare ca nefondată, urmând să fie respinsă.
In raport de succesiunea în timp a emiterii deciziilor de concediere de către unitatea pârâtă tribunalul apreciază că și Decizia nr. 2/17.04.2014 prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcția de cadru tehnic PSI ar fi nelegală, urmând să fie anulată.
Tribunalul a avut în vedere faptul că această decizie întrucât a fost emisă în vederea concedierii, nu a fost un scop în sine (punerea în executare a deciziei irevocabile a instanței) ci doar un mijloc care să deschidă calea unei noi concedieri. Astfel, în data de 17.04.2014, în aceeași zi cu decizia de reintegrare, a fost emisă de pârâtă adresa nr. 5882 prin care i se comunică reclamantului că postul pe care a fost reîncadrat a fost anterior desființat prin Decizia nr.1/2014, a conducerii societății. Prin urmare, reîncadrarea a avut loc pe un post care era desființat din ianuarie 2014, fiind o reîncadrare fictivă, neefectivă astfel încât ea poate fi atacată cu nulitate.
Prin răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu pârâta arată că postul a fost scos temporar de sub puterea deciziei nr.1/2014 și pus la dispoziția reclamantului. Tribunalul nu a înțeles cum poate fi scos un post de sub puterea unei decizii și pus la dispoziție pentru o scurtă perioadă de timp. De asemenea, s-a mai spus că raporturile de muncă dintre părți au fost reluate în 22.04.2014 până la 13.06.2014, lucru nereal, raporturile de muncă fiind strict în perioada 22-28.04.2014 dată când reclamantul a primit înștiințarea de preaviz.
Referitor la întrebarea nr. 3 pârâta a susținut că reintegrarea se realizează prin reluarea raporturilor de muncă, chiar dacă instanța nu a dispus anterior așa ceva.
După reîncadrare la 28.04.2014 a fost emis preavizul de concediere și apoi decizia de concediere, a fost comunicată și și-a produs efectele.
Tribunalul a considerat că reclamantul nu a avut interes să atace separat această decizie în 45 de zile de la comunicare atâta timp cât se dispusese reintegrarea sa în funcția anterioară și, în condițiile în care în acest interval de timp s-a dispus și emiterea preavizului de concediere precum și emiterea Deciziei de concediere nr.59/27.05.2014.
Tribunalul a apreciat că interesul anulării Deciziei nr. 2/17.04.2014 s-a născut abia la data emiterii ultimei decizii de concediere, anume cea cu nr.63/10.06.2014 întrucât aceasta urma să producă efectiv încetarea contractului individual de muncă.
Reclamantul nu a contestat faptul că termenul de 45 zile ar fi acordat de legiuitor pentru contestarea deciziilor angajatorului însă tribunalul a considerat că acest termen de prescripție curge de la data acordării interesului pentru promovarea acțiunii în anulare a deciziei de concediere care, în timp ar fi după data de 10.06.2014 în raport de depunerea cererii completatoare depusă la instanță, în data de 25.07.2014.
Astfel că, față de argumentele sus menționate tribunalul a apreciat că excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare este nefondată, urmând să fie respinsă.
In legătură cu ultima decizie de concediere nr.63/10.06.2014 emisă de pârâtă, tribunalul, a avut în vedere argumentele expuse pentru anularea Deciziei nr.59/2014 a apreciat că și aceasta a fost nelegal emisă, urmând a fi anulată.
Tribunalul a constatat că la pct.1 al deciziei se arata ca contractul individual de muncă încetează la data comunicării acesteia către reclamant, anume 12.06.2014. Cum contractul individual de muncă încetase la 30.05.2014 - data comunicării primei decizii de concediere - nu mai putea înceta din nou la 12.06.2014, astfel ca Decizia nr.63/10.06.2014 apare ca lipsită de obiect.
Totodată, această decizie este nelegal emisă și pentru faptul că au fost încălcate prev.art.60 lit.g) din Lg.nr.53/2003 si art.60 lit.a) din aceeași lege. Codul muncii, în art.60 lit.g) arata ca este prohibita concedierea unui lider sindical, cu excepția situațiilor în care concedierea survine datorita unor abateri disciplinare repetate, unei abateri disciplinare grave sau in cazul reorganizării judiciare/falimentului/dizolvării angajatorului și, cum nu suntem in prezenta nici unei excepții, operează regula de a fi interzisa concedierea.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul I. G. în contradictoriu cu pârâta ..
A dispus anularea deciziei nr. 2 din 17.04.2014 prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcția deținută anterior, a deciziei de concediere nr. 59 din 27.05.2014, a deciziei nr.62 din 02.06.2014 și a deciziei nr.63 din 10.06.2014 prin care s-a dispus concedierea.
A obligat pârâta la reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii.
A obligat pârâta către reclamant la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate ce i s-ar fi cuvenit de la data de 10.06.2014 la zi.
A respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
II. APELUL FORMULAT DE S.C. E. S.A.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, pârâta E. S.A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, apelanta solicită admiterea cererii de apel și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației, ca fiind rămasă fără obiect și înlăturarea obligației de a plăti cheltuieli de judecată.
Apelanta a emis Decizia nr. 56/10.09.2012 prin care a dispus concedierea disciplinară a salariatului loniță G..
Salariatul a formulat contestație împotriva acestei Decizii care a fost soluționată de Tribunalul Ialomița prin sentința nr. 786/15.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ prin care instanța a anulat decizia de concediere disciplinară si a dispus reintegrarea salariatului.
Împotriva acestei sentințe, apelanta a formulat recurs care a fost admis de Curtea de Apel București prin decizia nr. 5412/19.11.2014 (neredactată) care a modificat sentința recurată în sensul respingerii contestației formulate de salariat, în consecință, raporturile de muncă dintre părți sunt considerate a fi încetate în baza Deciziei de concediere disciplinară nr. 56/10.09.2012.
Însă între data anulării deciziei de concediere disciplinară (15.04.2014) și data pronunțării soluției în recurs (19.11.2014), Societatea a emis mai mult acte juridice care au fost contestate de fostul salariat, respectiv:
a)decizia nr. 2/17.04.2014 de reintegrare a salariatului, act care a fost emis în executarea sentinței nr. 786/15.04.2014, hotărâre executorie;
b)decizia nr. 59/27.05.2014 de concediere pentru desființarea postului;
c)decizia nr. 62/02.06.2010 de revocare a deciziei de concediere nr. 59/27.05.2014 pentru intervenirea unei strări de incapacitate temporară de muncă;
d)decizia nr. 63/10.06.2014 prin care s-a dispus concedierea salariatului pentru desființarea postului.
Vom explica în cele ce urmează contextul în care au fost emise aceste acte de către Societate.
Prin Decizia nr. 1/28.01.2014 Societatea a decis reorganizarea sa prin desființarea, tuturor posturilor vacante și ocupate din cadrul Fabricii Urziceni și a unor posturi din cadrul Silozului Urziceni, în aplicarea Deciziei Directorului General al Societății nr. 971/23.12.2013.
Prin decizia nr. 5412/19.11.2014 (neredactată) s-a modificat sentința nr. 786/15.04.2014 în sensul respingerii contestației formulate de salariat împotriva deciziei de concediere disciplinară nr. 56/19.09.2012.
În consecință, raporturile de muncă dintre părți sunt considerate a fi încetate în baza Deciziei de concediere disciplinară nr. 56/19.09.2012.
Se pune problema soartei juridice a actelor emise ulterior, respectiv a celor contestate prin cererea principală și prin cererea modificatoare.
Solicită instanței de judecată să constate că acestea sunt lovite de caducitate, respectiv acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului actului juridic.
În concret, arătăm că actele juridice contestate de reclamant (decizia nr. 2/17.04.2014, decizia nr. 59/27.05.2014, decizia nr. 62/02.06.2010 și decizia nr. 63/10.06.2014) sunt lipsite de orice efecte ca urmare a intervenirii deciziei nr. 5412/19.11.2014.
De aceea se impune schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii contestației formulate de loniță G. ca fiind lipsită de obiect.
Instanța a respins în mod greșit excepția prescripției cu privire la contestarea deciziei de reintegrare nr. 2/17.04.2014. Aceasta ar fi trebuit să fie contestată în termen de 45 de zile calendaristice de la data comunicării sale. În concret, contestatorul ar fi putut contesta această decizie cel mai târziu la data de 07.06.2014, ceea ce nu a făcut. Cererea modificatoare a fost formulată la data de 25.07.2014.
Apelanta a susținut că membrii aleși în organele de conducere ale sindicatului pot fi concediați în oricare dintre cazurile prevăzute de Codul muncii, atât timp cât motivele concedierii nu țin de îndeplinirea mandatului primit ca liderii de sindicat de la salariații din unitate.
În concluzie, a solicitat admiterea apelului și respingerea contestației formulate de I. G. ca fiind rămasă fără obiect.
III. ANALIZA APELULUI
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
ÎN FAPT
Apelanta a emis Decizia nr. 56/10.09.2012 prin care a dispus concedierea disciplinară a salariatului loniță G..
Salariatul a formulat contestație împotriva acestei decizii care a fost soluționată de Tribunalul Ialomița prin sentința nr. 786/15.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ prin care instanța a anulat decizia de concediere disciplinară si a dispus reintegrarea salariatului.
Împotriva acestei sentințe, apelanta a formulat recurs care a fost admis de Curtea de Apel București prin decizia nr. 5412/19.11.2014, sentința recurată fiind modificată în sensul respingerii contestației formulate de salariat.
În consecință, raporturile de muncă dintre părți au încetat în baza deciziei de concediere disciplinară nr. 56/10.09.2012.
Între data anulării deciziei de concediere disciplinară prin sentința Tribunalului Ialomița (15.04.2014) și data pronunțării soluției în recurs (19.11.2014), Societatea a emis mai mult acte juridice care au fost contestate de fostul salariat, respectiv:
a)decizia nr. 2/17.04.2014 de reintegrare a salariatului, act care a fost emis în executarea sentinței nr. 786/15.04.2014;
b)decizia nr. 59/27.05.2014 de concediere pentru desființarea postului;
c)decizia nr. 62/02.06.2010 de revocare a deciziei de concediere nr. 59/27.05.2014 pentru intervenirea unei stări de incapacitate temporară de muncă;
d)decizia nr. 63/10.06.2014 prin care s-a dispus concedierea salariatului pentru desființarea postului.
Aceste decizii reprezintă obiectul t prezentului dosar.
ÎN D.
Conform art. 32 Cod procedură civilă, orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d)justifică un interes.
Potrivit art. 33 din același act normativ: Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Față de aceste dispoziții legale, Curtea reține că interesul trebuie să subziste pe parcursul judecării cererii de chemare în judecată; în caz contrar interesul își pierde caracterul actual.
În speță, interesul exista la data formulării cererii de chemare în judecată – 10.06.2014, însă acesta lipsește la data judecării prezentei cauze. Astfel, deciziile contestate sunt lipsite de efecte juridice în condițiile în care au fost emise după data încetării, din punct de vedere juridic, a raporturilor de muncă. Decizia pronunțată de Curtea de Apel la data de 19.11.2014 a confirmat încetarea raporturilor de muncă dintre părți prin decizia de concediere disciplinară nr. 56/10.09.2012.
Prin urmare, o eventuală anulare a deciziilor contestate este lipsită de folos practic pentru intimatul reclamant, acțiunea acestuia devenind lipsită de interes.
Apelanta a susținut că cererea intimatului reclamant a devenit lipsită de obiect, însă obiectul cererii – deciziile contestate și raporturile juridice create de acestea – există, deși nu mai produce efecte juridice. Așadar, cererea de chemare în judecată nu a devenit lipsită de obiect.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba sentința apelată în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. G., ca lipsită de interes. Față de dispozițiile art. 453 Cod Procedură Civilă, va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. E. S.A. S., cu sediul în S., ., jud. Ialomița, cod de identificare fiscală RO_ și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, la „Țuca & Z.”, cu sediul în București, ..4-8, clădirea America House, ., ., împotriva sentinței civile nr.2065/F/ 11.11.2014, pronunțată Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. G., având CNP_, cu domiciliul procesual la Cabinet avocat G. P., cu sediul în S., .. 31, ., ca.1, jud. Ialomița.
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca fiind lipsită de interes.
Respinge ca neîntemeiată cererea de acordarea cheltuielilor de judecată avansate în fond, formulată de reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Aprilie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, E. D. B. | |
Grefier, R. N. C. |
Tehnored.: E.D.B./09.06.2015
Dact: S.Ș./4 ex./27.05.2015
Jud. fond: A. G. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 449/2015.... → |
|---|
