Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2242/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2242/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 1630/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 223/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 2242
Ședința publică din data de 11.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant B. I. împotriva sentinței civile nr.1488 din data de 04.12.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. S. E. OLTENIA S.A. prin administrator judiciar M. & Asociații Restructuring & Insolvency SPRL, având ca obiect „contestație decizie de concediere”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 11.06.2015 și a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel de față,constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale la data de 16.05.2014, sub nr._ , astfel cum a fost precizată la data de 30.05.2014 și modificată la data de 17.09.2014, reclamantul B. I. a formulat, în contradictoriu cu pârâta . SA, contestație împotriva deciziei nr. 110/24.03.2014 emisă de pârâtă, prin care s-a luat măsura încetării raporturilor sale de muncă ca urmare a concedierii colective, solicitând constatarea nulității și în subsidiar anularea deciziei de concediere nr. 110/24.03.2014 emisă de pârâta . SA pentru motive de netemeinicie și nelegalitate ;plata unor despăgubirii egale cu salariile și celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat, indexate, majorate și reactualizate conform art. 80 alin.1 din Codul muncii;plata drepturilor reținute în procent de 10 la % din salariul pe lunile ianuarie și februarie și de 28 % pentru luna martie 2014; plata ajutorului de concediere în cuantumul prevăzut de art. 4.93 din CCM la nivel de unitate.
La data de 28.10.2014 pârâta a depus la dosarul cauzei cerere reconvențională, solicitând ca în situația în care se va admite acțiunea reclamantului și anula decizia de concediere, acesta să fie obligat să restituie pârâtei suma de 4640 lei reprezentând ajutor de concediere.
Prin sentința civilă nr.1488/30.10.2014, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta . SA,, prin ADMINISTRATOR JUDICIAR M.&ASOCIAȚII RESTRUCTURING &INSOLVENCY SPRL, privind constatarea nulității și anulării deciziei de concediere nr.110/24.03.2014 emisă de pârâtă, astfel cum a fost modificată.
Pentru ase pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Referitor la motivele privind nulitatea absolută a deciziei de concediere,s-a reținut că reclamantul a susținut că decizia de concediere contestată este nulă absolut întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 75 și 76 din Codul muncii, pentru lipsa mențiunile referitoare Ia durata preavizului.
A mai susținut reclamantul că pârâta nu a trecut în decizia de concediere mențiunea referitoare la durata preavizului de 20 de zile.
Acest motiv de nulitate absolută a fost găsit neîntemeiat, deoarece in cuprinsul deciziei de concediere, pct. 5 (penultimul alineat) este menționata preavizarea înregistrată cu nr.1878/03.03.2014, prin care salariatului B. I. i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare în perioada 04.03._14.
Preavizul cu nr.1878 din 03.03.2014 a fost comunicat și luat la cunoștința de reclamant prin semnătura in data de 03.03.2014, așa cum rezultă din cuprinsul acestuia, contestatorul comunicând că pe durata preavizului absentează din unitate in perioada 17.03 - 28.03.2014.
Tribunalul a constatat astfel că societatea pârâtă a respectat dispozițiile art. 76 lit. b Codul Muncii, privind acordarea unui preaviz de 20 zile.
Al doilea motiv de nulitate invocat de reclamant se referă la încălcarea prevederilor art. 76 din codul muncii în sensul că, decizia de concediere nu cuprinde motivele de fapt care determină efectiv concedierea, mențiune obligatorie a cărei absență atrage sancțiunea nulității absolute a concedierii astfel efectuate, potrivit art. 78 din Codul Muncii,și nici elementele prevăzute de lit. b și d ale art. 76 din codul muncii.
Și acest motiv de nulitate a fost găsit neîntemeiat din următoarele considerente:
Art. 76 alin 1 lit a din codul muncii prevede că decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea.
În cuprinsul deciziei sunt menționate motivele de fapt care au determinat concedierea colectivă, acestea constând în desființarea unor posturi de natura celui ocupat de reclamant, datorită dificultăților economice si constrângerilor legislative, reorganizarea și restructurarea societății.
Pârâta a menționat că măsura concedierii colective a fost aprobată prin Planul de reorganizare aprobat prin hotărârea Consiliului de Administrație al societății nr 1/21.02.2014, efectuându-se in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare si ale art. 4.90 alin. 3) lit. I pct. a) din CCM.
Având în vedere situația prezentată în decizia de concediere, se poate observa că desființarea postului reclamantului are la bază o cauză reală și serioasă și nu are legătura cu persoana acestuia.
În ceea ce privește elementul prevăzut la lit. d din art. 76, instanța reține că prin decizia nr. 6/09.05.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanță potrivit art. 3307 alin. 4 cod proc.civ., s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. d din Codul Muncii (actualmente art. 76 lit. d din Codul Muncii republicat) nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Din coroborarea acestor aspecte s-a reținut că, în cazul concedierilor individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului (cum este cazul și în speță), decizia de concediere trebuie să cuprindă doar elementele prevăzute la literele a și b ale art. 76 Codul Muncii, respectiv motivele are determină concedierea și durata preavizului.
În speță, analizând conținutul deciziei de concediere, instanța de fond a reținut că aceasta întrunește elementele obligatorii prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. a și b Codul Muncii, respectiv în conținutul: său sunt inserate motivul desfacerii contractului de muncă (respectiv desființarea postului) și durata preavizului (20 zile calendaristice).
Prin urmare, instanța de fond a constatat că decizia nr. 110/24.03.2014 atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor, legale sub aspectul condițiilor de formă impuse de art. 76 din Codul Muncii.
Un alt motiv de nulitate invocat de reclamant se referă la încălcarea dispozițiilor art. 62 alin. 3) din Codul Muncii, susținând reclamantul că în conținutul deciziei de concediere nu se menționează termenul in care se poate contesta decizia de concediere și nici instanța competentă să judece contestația, sancțiunea fiind nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
Și acest motiv de nulitate a fost apreciat ca fiind neîntemeiat Tribunalul constatând că în cuprinsul deciziei, la art. 4 se menționează ca decizia poate contestata in termen de 45 zile de la comunicare, la instanța competenta în a cărei circumscripție titularul deciziei își are domiciliu.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de încetare a contractului individual de muncă, Tribunalul a reținut următoarele;
Reclamantul a fost a fost angajat la . SA in funcția de electrician principal la Centrul de S. E. A. in cadrul Direcției Tehnic Producție, în baza contractului individual de munca înregistrat sub nr_/30.01.2012.
Raporturile de muncă au încetat la data de 01.04.2014. prin decizia nr. 110 din 24.03.2014.
Temeiul de drept al încetării raporturilor de muncă este reprezentat de art.65 si urm. din C.muncii și art. 4.90 alin.3,lit.B pct.a din CCM al . SA, la nivelul societății având loc o concediere colectivă.
Potrivit dispozițiilor art.65 alin.l din Codul Muncii republicat, concedierea pentru motive țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără a avea legătură cu persoana acestuia. Conform alin. 2 din același text de lege, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin urmare, în raport de aceste dispoziții legale, trebuie determinat dacă locul de muncă al reclamantei a fost desființat efectiv și dacă măsura desființării are o cauză reală și serioasă.
Tribunalul a constatat că, aspectul care interesează cauza de față, acela al cauzei reale și serioase în concedierea individuală care a avut loc la nivelul societății pârâte, este dovedit în cauză. . SA. a invocat motive de natură economică, în special pierderile înregistrate de societate în ultimii ani, depășirea nivelului cheltuielilor totale stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli, ceea ce a determinarea luarea unor măsuri de reorganizare prin diminuarea cheltuielilor cu personalul, cu consecința desființării unor posturi de muncă(180 posturi). Toate aceste aspecte care concretizează cauza reală și serioasă în concedierea care a avut loc la nivelul lunii martie 2014 în societate au fost prezentate detaliat în Planul de reorganizare al societății aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 1/21.02.2014 pe baza căruia s-a aprobat noua structură organizatorică a societății.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat că pârâta a respectat procedura obligatorie ,respectiv dispozițiile art 69-71 Codul muncii ,în cazul în care la nivelul angajatorului are loc o concediere colectivă iar postul deținut de către acesta nu se mai regăsește in organigrama si statul de funcții ulterioară concedierii, desființarea postului a fost efectiva si serioasa fiind impusa de dificultățile economice.
Mai mult decât atât, stabilirea oportunității deciziilor asupra reorganizării activității aparține angajatorului, care are prerogativa de a decide asupra condițiilor în care își desfășoară activitatea, de a decide asupra structurii sale interne, asupra modului de distribuire a resurselor umane pentru îndeplinirea obiectivelor ce le are în competență.
Prin urmare, pentru argumentele expuse anterior, dovedite cu înscrisurile de la dosar, Tribunalul a apreciat că măsura concedierii reclamantului a fost temeinic și legal dispusă, cu respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de Codul Muncii, drept pentru care cererea având ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 110 din 24.03.2014, cererea de reintegrare, plata salariilor indexate ,majorate și reactualizate, au fost respinse ca neîntemeiate.
Față de soluția dată cererii privind anularea deciziei de concediere Tribunalul nu a mai analizat cerererea reconvențională formualtă de pârâtă,aceasta ,potrivit solicitării pârâtei ,urmând să fi fost soluționată de instanță numai în cazul în care se admitea cererea reclamantului de anulare a deciziei de concediere.
Referitor la capetele de cerere privind plata drepturilor salariale reprezentând procentul de 10 la % din salariul pe lunile ianuarie și februarie și 28 % din salariul pentru luna martie 2014 ,precum și plata ajutorului de concediere în cuantumul prevăzut de art. 4.93 din CCM la nivel de unitate impune ,instanța constată că se impune lămurirea unor împrejurări legate de starea de insolvență a pârâtei, astfel că Tribunalul a disjuns judecata acestor capete de cerere,fixând termen de judecată la 13.11.2014, pentru discutarea cererii de suspendare a judecății formulată de pârâtă.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul B. I., criticând-o pentru următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate:
Potrivit disp. Art. 68-76 din Codul Muncii, concedierea este supusa unei proceduri, a cărei nerespectare atrage nulitatea absoluta, nulitate ce nu poate fi acoperita ulterior prin confirmare, ori prin îndreptarea erorilor existente în decizia de concediere.
Articolul 72 din Codul Muncii stabilește ca angajatorul ce decide aplicarea masuri de concediere colectiva, are obligația sa notifice in scris Inspectoratul Teritorial de Munca si Agenția Teritoriala de Ocupare a Forței de Munca, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
Ori, in speța notificarea emisa către AJ.O.F.M. Teleorman, infirma respectarea acestui termen de către intimata, respectiva notificare fiind înregistrata la data de 03.02.2014 la angajator, astfel incat nu avea cum sa fie comunicata către A.J.O.F.M. Teleorman in termenul de 30 de zile.
De asemenea, nu rezulta de niciunde data la care a fost notificata intenția de concediere colectiva, către Sindicatul Lucratorilor din Electricitate Oltenia.Presupunând ca ar fi fost comunicata in aceiași zi in care a fost înregistrata la intimate, tot nu ar fi respectat termenul de 30 de zile, având in vedere ca decizia de concediere a fost emisa pe data de 24.03.2014.
Au fost încălcate si disp. Art.4 pct.91 alin.l din Actul adițional nr.3 la Contractul colectiv de munca al S.C. S. E. OLTENIA S.A., in
sensul ca in situația in care angajatorul este in situația de a opera reduceri de personal pentru concedieri colective, ca urmare a proceselor de restructurare, reorganizare, închidere operaționala parțiala ori totala a activității, sau lichidare, se va proceda la notificarea organizației sindicale cu privire la numărul si structura posturilor pe care urmează sa le reducă, precum si asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariați, a eventualelor posibilități de redistribuire a acestora, cu 60-90 zile calendaristice înainte, daca reducerea se datorează reorganizării activității integrale a societății, închiderii operaționale parțiale sau reorganizării societății.
In speța, intimata se afla in situația reorganizării integrale a activității societății, motiv pentru care aceasta era obligate sa respecte termenul de 60-90 zile, socotit anterior emiterii deciziilor de concediere si sa înainteze organizației sindicale reprezentative toate informațiile legale, precum si termenul in care sindicatul ori reprezentanții angajaților pot face propuneri pentru evitarea, ori diminuarea numărului de salariați disponibilizati. Aceasta obligație nu a fost respectata de către intimate, care a inaintat respectivele informații către Sindicatul Lucratorilor din Electricitate Oltenia, la data de 25.02.2014f cu nerespectarea termenului de 60-90 de zile.întreaga procedura derulata de către intimate fiind pur formala, făcuta cu scopul de a crea aparenta de legalitate a procedurii de concediere colectiva.
De asemenea, un alt aspect important consta in cronologia desfășurării evenimentelor.Astfel, la data de 21.02.2014, Consiliul de Administrație al intimatei-hot. Nr.1/21.02.2014- a hotărât sa aprobe Planul de reorganizare, formulând la aceiași data si cerere instanței de judecata prin care solicita ca intimata sa fie supusa procedurii de insolventa.ln aceasta situație, in care simultan intimata a hotărât concedierea colectiva ca urmare a reorganizării cat si . perioada in care propusese plan de reorganizare, intimate nu a precizat de ce a procedat in acest mod.
F. de aceste considerente, solicită apelantul admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, in sensul admiterii acțiunii formulate.
La data de 11.02.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimata S.C. S. E. OLTENIA S.A., solicitând respingerea apelului și menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței civile pronunțate de instanța de fond.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Prima instanță în mod greșit a constatat legalitatea deciziei nr. 110/24.03.2014 a S.C. S. E. Oltenia SA.
Tribunalul a retinut ca măsura de desființare a postului a fost adusă la cunoștința reclamantului prin adresa nr. 1878/03.03.2014 prin care acestuia i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare în perioada 04.03.2014–31.03.2014, astfel că decizia de concediere nr. 123/31.03.2014 emisă de către pârâtă confirmă faptul că s-au produs efectele notificării preavizului, determinând în sine încetarea raporturilor de muncă.
Problema care se pune in speta este aceea a nerespectarii termenului de 30 de zile prevăzut de art. 72 alin. 1 din Codul muncii, raportându-se la data emiterii deciziei de concediere, iar nu la data la care aceasta și-a produs efectele, după împlinirea termenului de preaviz de 20 de zile.
Astfel, conform dispozițiilor art. 72 alin. 1 din Codul muncii, „(1) În situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.”
Cum textul legal face referire expresă la data emiterii deciziei de concediere, iar nu la data când aceasta își produce efectele, în sensul că ar trebui să se constate respectarea termenului de 30 de zile, care s-a împlinit până la expirarea duratei preavizului, chiar dacă nu era împlinit la data emiterii deciziei contestate - 24.03.2014. Faptul că, pe durata preavizului, contractul individual de muncă rămâne în ființă, termenul de preaviz având efect suspensiv, este lipsit de relevanță, față de formularea textului legal incident, care nu lasă loc de interpretare.
Potrivit dispozițiilor art. 72 alin. 5 și 6 din Codul muncii, aflate în concordanță cu prevederile Directivei nr. 98/59/CE, „(5) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părți, inspectoratul teritorial de muncă, cu avizul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă, poate dispune reducerea perioadei prevăzute la alin. (1), fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz. (6) Inspectoratul teritorial de muncă are obligația de a informa în termen de 3 zile lucrătoare angajatorul și sindicatul sau reprezentanții salariaților, după caz, asupra reducerii sau prelungirii perioadei prevăzute la alin. (1), precum și cu privire la motivele care au stat la baza acestei decizii.”
În cauză, însă, nu s-a solicitat reducerea perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 72 alin. 1 din Codul muncii, în condițiile prevăzute de lege, cu obținerea avizului și informarea sindicatului asupra reducerii perioadei și a motivelor care au determinat-o, astfel încât angajatorul avea obligația să respecte termenul legal, considerat necesar pentru ca agenția să caute soluții la problemele ridicate de concedierile colective preconizate și să le comunice în timp util angajatorului și sindicatului ori, după caz, reprezentanților salariaților, în conformitate cu prevederile art. 73 alin. 1 din Codul muncii.
Curtea retine ca notificarea privind concedierea colectivă a unui număr de 180 de salariați din cadrul . SA ca urmare a aplicării Planului de reorganizare aprobat prin Hotărârea CA nr. 1/21.02.2014, notificată conform art. 72 alin. (1) din Codul muncii, este datată 25.02.2014 (fila 52 din dosarul de fond), iar decizia de concediere contestată a fost emisă în data de 31.03.2014 (fila 21 din dosarul de fond), mai înainte de împlinirea termenului de 30 de zile.
Având în vedere dispozițiile art. 78 din Codul muncii, potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, reținerea acestui motiv de nelegalitate este suficientă pentru a atrage sancțiunea nulității deciziei contestate.
În privința respectării dispozițiilor art. 4 pct. 91 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă al . SA, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 3 din 11.12.2013 (filele 63-64 din dosarul de fond), se reține că în cauză s-a pus problema reorganizării unor compartimente ale societății, fiind incident termenul de 30 de zile calendaristice anterior emiterii deciziei de concediere convenit pentru notificarea în scris a informațiilor relevante prevăzute de art. 69 alin. 2 din Codul muncii către organizația sindicală, termen considerat îndestulător de partenerii sociali pentru a permite sindicatului să formuleze propuneri în timp util. Chiar dacă acest termen a fost respectat, nu poate fi ignorată nesocotirea altor termene prevăzute imperativ de lege pentru realizarea informării și consultării salariaților în cadrul procedurii concedierii colective.
Acordul din 17.10.2013 prin care s-a aprobat calendarul privind derularea procedurilor pentru disponibilizarea de personal prin concedieri colective din cadrul Societăților de S. E. (filele 30-31 din dosarul de apel) nu poate fi avut în vedere, câtă vreme toate termenele de realizate a etapelor procedurii convenite prin acesta sunt anterioare sfârșitului anului 2013, iar concedierea intimatului a fost dispusă în anul 2014, având în vedere Hotărârea Consiliului de Administrație al . SA nr. 1/21.02.1014, prin care a fost aprobat Planul de reorganizare.
În temeiul art.80 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Pentru aceste considerente, in baza art 480 cpc., apelul va fi admis si va fi schimbată în parte sentința apelată, va fi admisa în parte acțiunea, va fi anulată decizia nr.110/24.03.2014 emisă de pârât, se va dispune repunerea părților în situația anterioară concedierii în sensul reintegrării reclamantului în postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere, va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile neîncasate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant B. I. – CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinetul Avocatului C. C., având sediul în A., . 3, .,., impotriva sentintei civile nr.1488/30.10.2014.2014 pronuntata de Tribunalul Teleorman – Sectia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale si C. Administrativ si Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul parat . SA - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR M. SI ASOCIAȚII RESTRUCTURING INSOLVENCY cu sediul în București, sect.l,Bulevardul Aviatorilor, nr.43.
Schimba in parte sentinta apelata.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâtul . SA - prin Administrator Judiciar M. si Asociații Restructuring Insolvency.
Anuleaza decizia nr.110/24.03.2014 emisă de pârât.
Dispune repunerea părților în situația anterioară concedierii în sensul reintegrării reclamanului în postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile neîncasate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit de la data concedierii până la reintegrarea efectiva.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. H. P. A.
GREFIER,
F. V.
Red. Jud: L.H.24.07.2015
Dact: Z.G./4 ex/01.07.2015
Jud.fond. M.R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 752/2015.... | Despăgubire. Decizia nr. 2244/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
