Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1589/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1589/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 25216/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2432/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1589
Ședința publică din data de 11.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA împotriva sentinței civile nr. 2954 din data de 12.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și a sentinței civile nr._ din data de 18.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ /a1 în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. AL PERSONALULUI T. DIN SNTFM, SNTFC, CNCFR, în numele și pentru membrii de sindicat ȘURCA N., S. F., D. I., M. C., C. N., C. G., S. E., D. F., V. E., I. E. V., O. L., A. C., G. E. M., M. N., I. N., U. E., M. P., V. M., I. F., L. E., T. I., M. L., D. C., P. G., P. I., M. A., C. D., P. C., F. M., R. M., P. M., B. F., S. E., P. E. D., P. (C.) E., R. F., C. C., C. A. E., I. V., I. G., O. E., M. C., P. M., T. F., F. I., B. L., B. C., B. V., C. M., C. ANIȘOARA, I. C., I. I. D., I. M., M. D., M. M., M. FĂNUȚA, N. V. G., P. O., P. G., S. A. D., S. G., T. A., T. I., V. T., Z. P., M. I., I. E. M., E. A. F., S. VICTORIȚA, G. P., M. R., M. G., N. S., V. I., V. C. C., F. V. C., V. D. V., V. M. A., V. O., S. N. L., G. A., G. M., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, prin consilier juridic Ș. M. M., în baza delegației depusă la dosar în ședința publică de astăzi, lipsă fiind intimatul-reclamant S. L. AL PERSONALULUI T. DIN SNTFM, SNTFC, CNCFR, în numele și pentru membrii de sindicat ȘURCA N., S. F., D. I., M. C., C. N., C. G., S. E., D. F., V. E., I. E. V., O. L., A. C., G. E. M., M. N., I. N., U. E., M. P., V. M., I. F., L. E., T. I., M. L., D. C., P. G., P. I., M. A., C. D., P. C., F. M., R. M., P. M., B. F., S. E., P. E. D., P. (C.) E., R. F., C. C., C. A. E., I. V., I. G., O. E., M. C., P. M., T. F., F. I., B. L., B. C., B. V., C. M., C. ANIȘOARA, I. C., I. I. D., I. M., M. D., M. M., M. FĂNUȚA, N. V. G., P. O., P. G., S. A. D., S. G., T. A., T. I., V. T., Z. P., M. I., I. E. M., E. A. F., S. VICTORIȚA, G. P., M. R., M. G., N. S., V. I., V. C. C., F. V. C., V. D. V., V. M. A., V. O., S. N. L., G. A., G. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că în ședința publică din data de 04.06.2015 Completul C.20.R/AS-LM a dispus trimiterea cauzei înregistrate sub nr._ /a1 la cauza ce formează obiectul dosarului nr. nr._, respectiv la completul inițial investit cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile pronunțate pe fondul pricinii deduse judecății, cu termen de judecată la data de 11.06.2015 completul C.15.R/AS-LM, în vederea discutării conexării celor două pricini. La data de 02.06.2015 intimatul-reclamant a depus întâmpinare în două exemplare.
Cu privire la acest aspect, consilierul juridic al răspuns recurentei-pârâte S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA arată că nu se opune conexării.
Curtea comunică recurentei-pârâte răspuns recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA prin consilier juridic un exemplar al întâmpinării.
Curtea dispune conexarea celor două cauze.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Având cuvântul, recurenta-pârâtă răspuns recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, prin consilier juridic solicită admiterea celor două recursuri așa cum au fost formulate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii deduse judecății, ca neîntemeiată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data 29.06.2012 ulterior precizata, reclamantul în numele membrilor de sindicat semnatari ai tabelelor au solicitat obligarea pârâtei S. Naționala de Transport Feroviar de Calatori SA la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi 2008-2010 și drepturile efectiv plătite începând cu data de 01.07._10, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății integrale și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr.2954/12.03.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul S. L. AL PERSONALULUI T. DIN SNTFM,SNTFC,CNCFR, în numele și pentru membrii de sindicat Șurca N., S. F., D. I., M. C., C. N., C. G., S. E., D. F.,V. E., I. E. V., O. L., A. C., G. E. M., M. N., I. N., U. E., M. P., V. M., I. F., L. E., T. I., M. L., D. C., P. G., P. I., M. A., C. D., P. C., F. M., R. M., P. M., B. F., S. E., P. E. D., P. (C.) E., R. F., C. C., C. A. E., I. V., I. G., O. E., M. C., P. M., T. F., F. I., B. L., B. C., B. V., C. M., C. Anișoara, I. C., I. I. D., I. M., M. D., M. M., M. Fănuța, N. V. G., P. O., P. G., S. A. D., S. G., T. A., T. I., V. T., Z. P., M. I., I. E. M., E. A. F., S. Victorița, V. C. C., F. V. C., V. D. V., V. M. A., V. O., S. N. L., G. A., G. M., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA; a obligat pârâta să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 1.07._1, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Pârâta este semnatara Contractului colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, nr.722/2008, conform anexei 5 poziția 1.
Potrivit art.41 alin.3 lit.a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”, aceste dispoziții neregăsindu-se în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății.
Astfel, pentru perioada in litigiu la nivelul societății parate s-au raportat drepturile salariale ale reclamanților la salariul de baza minim brut prevăzut de CCM la nivel de unitate, prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 cu privire la cuantumul salariului de bază minim brut, nefiind aplicate, deși reglementau o valoare a salariului de baza minim brut superioara celui stabilit prin CCM la nivel de unitate.
Art.238 CM prevede „1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. 3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Potrivit art.239 CM, „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală.”
Conform art.40 alin.2 lit.c din CM angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”, iar art.57 alin.4 prevede că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
În consecință, prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 trebuiau a fi preluate în CCM valabil la nivelul pârâtei în intervalul 2009-2011 și de asemenea, să fie transpuse în mod corespunzător și în conținutul clauzelor contractelor individuale de muncă ale salariaților acesteia.
Instanța de fond nu a primit apărările paratei referitor la faptul ca reclamanții de comun acord cu reprezentanții acestora au agreat neaplicarea dispozițiilor CCM la nivel de ramura deoarece, pe de o parte, conform art. 165 CM „Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.”, iar, pe de altă parte, conform art.243 din Codul muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”.
Față de prevederile legale expuse, instanța de fond a reținut ca mențiunile cuprinse in clauza din contractele individuale de muncă referitoare la nivelul salariului de bază minim brut aplicabil în cazul reclamanților, este afectată de nulitate, deoarece dreptul salarial pe care-l stabilește nu este în acord cu dispozițiile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, aceasta fiind înlocuită de drept cu cea din Contractul colectiv de muncă aplicabil.
Cât privește intervalul 01.07._10 instanța de fond a reținut ca și pentru această perioadă temeiul acordării drepturilor solicitate de reclamanți l-a constituit tot Contractul colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat sub nr.722/24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial nr.3 din 11.02.2008, care în condițiile art. 4 alin. 2 și-a prelungit valabilitatea pentru 12 luni, respectiv pana la data de 31.12.2011
Pentru considerentele expuse, instanța de fond a admis cererea si a a obligat pârâta să plătească reclamantului pentru membrii de sindicat semnatari diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.07._10.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtului la plata sumelor indexate cu indicele de inflație și a dobânzii legale, Tribunalul a considerat această solicitare justificată având în vedere că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamanților, precum si pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate plata acestor sume, în speță neexistând o cauză străină exoneratoare de răspundere. Astfel reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ce include și beneficiul de care au fost lipsiți. Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare. Cât privește dobânda, acesta reprezintă câștigul, folosul ori profitul pe care l-ar fi obținut reclamanții din investirea banilor dacă pârâții ar fi plătit debitul datorat la termen.
Pentru aceste considerente, s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor actualizate cu rata inflației si dobânda legala aferenta, de la data scadentei pana la data plății efective.
Prin cererea înregistrată sub nr._ /a1, reclamantul S. L. AL PERSONALULUI T. DIN SNTFM, SNTFC, CNCFR S.A. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI ”CFR CĂLĂTORI” S.A. a solicitat completarea dispozitivului Sentinței civile nr.2954/12.03.2014 pronunțată Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ ,motivat de faptul că instanța a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data scadenței, până la data plății efective.
A fost dispusă atașarea dosarului nr._, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.2954/12.03.2014.
Prin sentința civilă nr._/18.12.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea completatoare formulată de reclamantul S. L. AL PERSONALULUI T. DIN SNTFM, SNTFC, CNCFR S.A în numele și pentru membrii săi de sindicat și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.2954/12.03.2014 pronuntata in dosarul nr._, cu mențiunea obligării pârâtei să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor salariale acordate prin hotărâre, de la data scadenței, până la data plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că a omis să se pronunțe asupra cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale de la data scadenței, până la data plății efective.
Potrivit art. 2812 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, instanța de fond a admis cererea completatoare și s-a pronunțat cu privire la solicitarea reclamantului la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data scadenței, până la data plății efective.
În privința capătului de cerere referitor la acordarea dobânzii legale, față de sumele acordate prin capetele principale de cerere, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale de la data scadenței (având în vedere caracterul alimentar al sumelor acordate prin capătul principal de cerere), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamanți.
În termen legal, împotriva acestor sentințe a formulat cereri de recurs recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători"-S.A.,
În ceea ce privește faptul că a solicitat instanței de fond să califice acțiunea intimatei-reclamate in sensul de a analiza dacă se află . constatarea nulității Anexei nr.l la CCM raportat la CCM la nivel de ramura, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului negocierii contractului de muncă reglementat de prevederile legii nr.130/1996 si Codul Muncii, astfel ca Sentința civilă nr.2954/12.03.2014 a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art.268 alin (1) lit.d) din Codul Muncii ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Cod Procedură civilă pentru următoarele considerente:
Intimata - reclamantă a solicitat acordarea diferenței dintre drepturile salariale încasate si drepturile cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din CCM la Nivel de R. Transporturi valabil pentru 2008-2010, prin acțiunea formulată, in realitate, se cere constatarea nulității Anexei nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul C.F.R. Călători pentru anii 2009-2010 (valabil pentru perioada 04.06._11) in ceea ce privește nivelul clasei 1 din salarizare si inlocuirea cu dispozițiile mai favorabile ale art. 41alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 si înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008.
În conformitate cu prevederile art.268 alin.(l) lit.d) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, republicată: "cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existentei contractului, in cazul in care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia
Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 si înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sub nr.722/03/24.01.2008 si-a incetat valabilitatea la 31.12.2010, astfel cum rezultă din actul Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale nr.l27/DDS/02.03.2011,care se află anexat la dosarul cauzei.
Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, încheiat la nivelul C.F.R.Călători S.A. si inregistrat la M.M.S.S.F.-D.M.P.S. sub nr.2572/04.06.2009, s-a aplicat pentru perioada 04.06.2009 pană la 31.01.2011.
Față de dispozițiile imperative ale Codului Muncii mai sus amintite, rezultă că cererea intimatei-reclamante ar fi fost întemeiată, dacă intimata-reclamantă solicita constatarea nulității clasei 1 din salarizare prevăzută in Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă incheiat la nivelul C.F.R. Călători pe anii 2009-2010 pe durata valabilității acestuia. Or, față de momentul introducerii acțiunii, respectiv 08.11.2012, Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010 a expirat.
Solicită recurenta să se rețină că, in perioada de valabilitate a C.C.M. incheiat la nivelul C.F.R.Călători pe anii 2009-2010 intimata-reclamantă, singură sau prin intermediul organizațiilor sindicale, avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, in condițiile in care constatau că, clauzele prevăzute in anexa 1 la C.C.M. incheiat la nivel de unitate conțineau drepturi la nivel inferior față de drepturile prevăzute in Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi. Ca atare, față de prevederile art.268 alin.(l) lit.d) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, republicată, solicitarea de anulare a clasei 1 de salarizare prevăzută in Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă incheiat la nivelul C.F.R. Călători pe anii 2009-2010 si inlocuirea cu dispozițiile mai favorabile ale art.41 alin.(3) lit.a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este neîntemeiată.
Mai mult, in situația in care se constată nulitatea anexei nr. 1, raportat la art.24, alin. (3) din Legea nr. 130/1996 negocierea se făcea tot de către părțile semnatare.
II. Solicită recurenta să se rețină că în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei aceasta a făcut precizări care arată că intimatii-reclamanti au beneficiat de un salariu mai mare decât cel reglementat de prevederile art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi.
În speța dedusă judecății, unii intimatii-reclamanti ocupă funcții pentru care sunt necesare studii medii in conformitate cu.CCM la nivel de unitate, respectiv casieri CF, curieri, informatori calatori, operatori, contabili, etc, fiindu-le corespunzător un coeficient de 1,5 in CCM la nivel de R. Transporturi, iar fată de prevederile art.41 lit.b), rezultând un salariul de bază brut este de 1.050 lei (700 lei x 1,5), si unii intimatii-reclamanti ocupă funcții pentru care sunt necesare studii superioare in conformitate cu CCM la nivel de unitate, respectiv economist, sef birou, sef revizie, consilier juridic, iar in conformitate cu CCM la nivel de unitate, fiindu-ie corespunzător un coeficient de 2,0 in CCM la nivel de R. Transporturi, rezultând un salariu de baza brut de 1.400 lei (700 lei x 2,0).
Astfel ca, salariul de baza corespunzător clasei de salarizare al intimatilor-reclamanti este superior pragurilor de 1.050 lei, respectiv 1.400 lei, prin CCM încheiat la nivel de angajator stabilindu-se valori mai mari decât valoarea stabilita la CCM la nivel de ramura, aspect peste care instanța de fond a trecut cu superficialitate nepronuntandu-se pe aceste apărări si înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Critică recurenta sentința civilă nr.2954/12.03.2014 ca fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art.247 din Codul Muncii, a principiului negocierii contractelor colective de muncă si a principiului voinței părților semnatare ale CCM la nivel de unitate, pentru următoarele considerente:
Raportat la dispozițiile art.247 din Codul muncii (prevedere existenta pe toată durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, cat si pe durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi si abrogată prin . Legii nr.40/2011, începând cu 30.04.201î), obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar in cazul in care la nivel de angajator nu exista incheiat contract colectiv de muncă.
De asemenea, dispozițiile art.37 din Codul Muncii dispun faptul că „drepturile si obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator si salariat se stabilesc, prin negociere, in cadrul contractelor colective de muncă si al contractelor individuale de muncă
La nivelul recurentei a existat Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, prelungit prin Actul Adițional nr.1708 din 21.04.2010 care a prelungit valabilitatea contractului până la 31.01.2011 in conformitate cu Anexa nr.l la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr.1708 din 21.04.2010, Anexa nr. 1 s-a modificat, iar nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut.
Părțile au inteles de comun acord că pentru anul 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum si alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți in CCM la nivel de ramură transporturi si, pe cale de consecință, instanța de judecată era ținută să analizeze cererea intimatei prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor.
Mai mult, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010, sunt in deplină concordanță cu prevederile contractului de muncă încheiat la nivel imediat superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în 2010, astfel încât, față de dispozițiile art.247 din Codul Muncii, prevederile din CCM la nivel de ramură transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În conformitate cu prevederile Anexei nr.l la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, pentru perioada 01.01._08, nivelul clasei 1 de salarizare a fost de 450 de lei brut, iar urmare modificării Anexei nr.l la acest contract prin Actul adițional nr.370/20.06.2008, pentru perioada 01.07._11, valoarea clasei 1 de salarizare a fost stabilită la 570 de lei brut, astfel salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile CCM incheiat la nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Având in vedere că, sintagma menționată in cuprinsul art.3 alin.(l) din CCM Unic la nivel de ramura transporturi, in sensul că acest contract produce efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile de transporturi si activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului - nu poate fi aplicată salariaților recurentei întrucât aceasta aparține grupului de societăți din sistemul feroviar, existând în acest sens contract de muncă la nivel de grup de unități feroviare.
IV.Critică recurenta sentința recuurată si in ceea ce privește obligarea sa la plata către reclamanta, cu privire la actualizarea sumelor in raport de rata inflației pană la data plătii efective si plata dobânzii legale, rugăm onorata instanță să o respingă ca neîntemeiată, deoarece plata dobânzii legale, în cazul în care suma de bani ar fi actualizată, ar fi excesivă, conducând la o dublă reparație, deoarece prejudiciul suferit de reclamant se acoperă fie din dobânda legală, fie din diferența rezultată din actualizarea sumelor solicitate.
Mai mult, un eventual cumul al dobânzii legale cu inflația ar fi fost admisibil în perioada anterioară intrării în vigoare a O.G. nr.13/2011, când inexistența unei rate legale a dobânzii ar fi putut lăsa loc arbitrariului, însă în prezent, nu mai pot fi găsite argumente întrucât, în principiu, dobânda legală cuprinde si rata inflației, deci si despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale in perioada dintre data exigibilității creanței si data plătii.
In consecință, consideră recurenta că, actualizarea creanței în funcție de rata inflației, nu poate fi cumulată cu dobânda legală atunci când aceasta include si rata inflației, altminteri, ar insemna să se repare de două ori același prejudiciu.
In concluzie, pentru motivele arătate, solicită recurenta admiterea recursului și modificarea in tot a sentinței recurate in sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Prin cererea de recurs formulată de aceeași recurentă, S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA, impotriva sentintei de completare, se solicita să se respingă ca neîntemeiată cererea de completare, deoarece plata dobânzii legale, în cazul în care suma de bani ar fi actualizată, ar fi excesivă, ducând la o dublă reparație, deoarece prejudiciul suferit de reclamanți se acoperă fie din dobânda legală, fie din diferența rezultată din actualizarea sumelor solicitate.
Mai mult, un eventual cumul al dobânzii legale cu inflația ar fi fost admisibil în perioada anterioară intrării în vigoare a O.G. nr. 13/201 1, când inexistența unei rate legale a dobânzii ar fi putut lăsa loc arbitrariului, însă în prezent, nu mai pot fi găsite argumente întrucât, în principiu, dobânda legală cuprinde si rata inflației, deci si despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale in perioada dintre data exigibilității creanței si data plătii.*.
In consecință, consideră recurenta că, actualizarea creanței în funcție de rata inflației, nu poate fi cumulată cu dobânda legală atunci când aceasta include si rata inflației, altminteri, ar insemna să se repare de două ori același prejudiciu.
In concluzie, pentru motivele arătate, solicită recurenta admiterea recursului și modificarea in tot a sentinței civile recurate, in sensul respingerii acordării dobânzii legale.
La data de 02.06.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul S. L. al personalului T. din SNTFM,SNTEC, CNCFR SA, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin motivul de recurs formulat, recurenta critică sentința primei instanțe față de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că este nelegală, pe considerentul că Tribunalul București a aplicat greșit legea.
Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial sau procedural, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs nu subzistă în cauză, prima instanță pronunțând sentința atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a art.28 din Legea 62/2011,art. 57 alineatul 4,art. 268 alineatul 1 lit. e) ,art. 238 din Codul Muncii, art. 239 din același cod, dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 30/1996.
Vor fi înlăturate toate criticile exprimate prin calea de atac.
Astfel, prima critică apare ca nefondată, în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 268 alineatul 1 lit. e din Codul Muncii.
Potrivit acestui text legal, “cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate… în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Prin acțiune s-a solicitat recalcularea salariului prin aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător categoriei profesionale la salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a și b din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, începând cu data de 01.10.2009 până la data de 31.12.2011; plata diferenței dintre drepturile salariale calculate conform celor de mai sus și cele efectiv achitate începând cu 01.10.2009.
Dată fiind natura și obiectul acestor pretenții ce au fost deduse judecății primei instanțe, este evident că prin acțiune se urmărește plata unui element al salariului în sensul prevăzut de art. 160 din Codul Muncii, fiind vorba în esență despre salariul de bază, neavând nicio relevanță faptul că nivelul său valoric a fost stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă. Altfel spus, cererea de chemare în judecată vizează plata unor drepturi salariale
Dreptul la salariul de bază are natură legală și își are izvorul în disp. art. 39 alineatul 1 lit. a, art. 40 alineatul 2 lit. c, art. 159-160 din Codul Muncii. Prin urmare, el nu este de natură convențională și nu își are sursa primordială într-un contract, fie el și colectiv de muncă.
Or, în situația în care se pretind asemenea drepturi sau despăgubiri pentru nerespectarea lor, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de art. 268 alineatul 1 lit. c (3 ani), iar nu cel de 6 luni stabilit de art. 268 alineatul 1 lit. e din Codul Muncii.
În speță se pune în special și cu prioritate problematica neacordării unor drepturi salariale, iar nu cea a neexecutării unor clauze dintr-un contract colectiv de muncă (așa cum susțin recurenta), ceea ce face să fie incidente prevederile art. 268 alineatul 1 lit. c) din Legea nr. 53/2003.
Dispozițiile art. 268 alineatul 1 lit. e) au aplicabilitate în ipotezele în care drepturile bănești pe care le prevăd nu au caracter salarial, de exemplu în cazul primelor, ajutoarelor, bonusurilor ori altor beneficii acordate salariaților prin diverse clauze ale CCM și care nu sunt o contraprestație a muncii depuse de angajat în temeiul contractului individual de muncă, așa cum cere art. 159 din Codul Muncii.
Nici a doua critică nu este fondată.
Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, actul juridic bilateral pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății, și-a încetat efectele în ce o privește pe recurenta-pârâtă SNTFM CFR MARFĂ SA la data de 31.12.2010, urmare a denunțării unilaterale a contractului respectiv de către Confederația Națională a Patronatului Român, confederație al cărei membru este recurenta.
Potrivit art. 4 alin. 2 din respectivul CCM, „dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic".
Or, notificarea de denunțare a CCM a fost transmisă părților contractante la data de 17.11.2010, respectându-se astfel întrutotul cerințele impuse de clauza de la art. 4 alin. 2 din contract. Ca atare, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 a încetat să mai aibă consecințe juridice de la data de 31.12.2010.
Așa fiind, diferențele bănești dintre drepturile salariale recalculate și cele efectiv achitate, trebuie plătite pentru intervalul de timp cuprins corect avut in vedere de catre tribunal.
Neparcurgerea procedurii prealabile stabilită prin clauze din Contractul Colectiv de Muncă nu poate fi sancționată cu respingerea ca inadmisibilă a unei acțiuni de genul celei ce face obiectul prezentei pricini, căci ar însemna să se aducă atingere principiului fundamental prevăzut de art. 21 din Constituția României referitor la liberul acces la justiție.
Numai dacă o astfel de procedură prealabilă ar fi prevăzută printr-o lege ori printr-un act normativ cu aceeași forță juridică, s-ar putea vorbi despre aspectul inadmisibilității unei acțiuni, dar și într-o astfel de ipoteză, s-ar putea discuta problema constituționalității acelei norme juridice, asupra căreia doar Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe.
Un contract colectiv de muncă rămâne ceea ce este, adică doar o convenție, neputând fi asimilat unui act normativ cu putere de lege și neavând forța juridică a unei legi. Nerespectarea sa poate atrage doar angajarea răspunderii contractuale, însă nu poate duce la negarea unui principiu constituțional și a unui drept ce are consfințire în Constituție, cum este liberul acces la justiție.
Ultima critică de recurs nu este fondată.
Art. 134 din Legea nr. 62/2011 (ce reia prevederile art. 24 din Legea nr. 130/1996) are următorul conținut:
„(1) Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate.
(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanțele judecătorești competente, la cererea părții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
(3) În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, părțile pot conveni renegocierea acestora.
(4) Până la renegocierea clauzelor a căror nulitate a fost constatată, acestea sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile angajaților, cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul superior, după caz.”
Interpretarea logico-gramaticală a acestui text legal conduce la concluzia că în cazul constatării de către instanța judecătorească a nulității unei clauze a unui contract colectiv de muncă, respectiva clauză este înlocuită cu prevederile mai favorabile angajaților, cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
O asemenea ipoteză constituie o excepție de la regulile de drept comun din materia nulității actelor juridice civile în sens larg, reguli potrivit cărora nulitatea produce efecte nu doar pentru viitor, ci și pentru trecut (adică retroactiv), părțile fiind repuse în situația anterioară încheierii actului, ca și cum acesta nu ar fi fost perfectat niciodată, cu toate consecințele decurgând de aici, inclusiv cel al restituirii prestațiilor eventual executate. Deci, nulitatea unei clauze dintr-un CCM de nivel inferior nu înseamnă lipsirea totală de efecte a acesteia, ci înlocuirea ei de drept (până la o eventuală renegociere) cu clauzele mai favorabile salariaților din lege sau dintr-un CCM superior.
Or, în speță, constatarea prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința nr. 652/M/08.05.2012 a Tribunalului B. – Secția I Civilă, pronunțată în dosar nr._ ) a nulității anexei nr. 1 din CCM pe anii 2009-2010 la nivelul CFR Marfă SA, este un argument în plus în sprijinul temeiniciei pretențiilor deduse judecății, deoarece nulitatea a fost constatată tocmai pentru că valoarea salariului mediu brut de bază stabilită prin CCM amintit era inferioară celei de 700 de lei prevăzută de art. 41 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, adică exact ceea ce s-a susținut prin acțiunea ce face obiectul prezentului proces.
Date fiind dispozițiile art. 134 alineatul 4 din Legea nr. 62/2011, clauza a cărei nulitate a fost constatată este înlocuită (întrucât nu au existat renegocieri între părți pe acest aspect, nefăcându-se nicio dovadă în acest sens de către angajator conform art. 272 din Codul Muncii) cu prevederea corespunzătoare din CCM de la nivel superior, respectiv art. 41 din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi, care este mai favorabilă salariaților câtă vreme stabilește o valoare a salariului mediu brut de bază superioară celei fixate prin CCM la nivel de unitate. Pe cale de consecință, nu există nicio rațiune pentru a îmbrățișa teza expusă în motivarea recursului și a considera lipsite de temei pretențiile deduse judecății.
De asemenea, art. 243 din Codul Muncii în forma de dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 40/2011 (în prezent art. 148 din Legea nr. 62/2011) arăta că „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”. În condițiile în care prevederile CCM la nivel de ramură transporturi trebuiau să producă efecte și pentru salariații pârâtei-recurente, aceasta din urmă avea obligația de a aplica în mod corespunzător la nivel de unitate dispozițiile art. 41 din acest CCM.
Aceasta și pentru că, în conformitate cu art. 40 alineatul 2 lit. c) din Codul Muncii, angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
Mai mult, art. 57 alineatul 4 din Legea nr. 53/2003 din materia nulității contractului individual de muncă, prevede în mod foarte clar că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
Potrivit art. 168 din Codul Muncii:
„(1) Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
(2) Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.”
Iar art. 166 alineatul ultim din același cod prevede:
„Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”
Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 272 din Codul Muncii, în conformitate cu care „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.”
În raport de toate cele ce preced, este evident că recurenta-pârâtă avea obligația de a dovedi că a plătit drepturile salariale cuvenite reclamantilor prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 din CCM valabil la nivel de ramură transporturi.
Această dovadă trebuia realizată prin depunerea statelor de plată sau altor documentelor justificative din care să reiasă în mod cert că reclamantilor li s-au achitat drepturile salariale stabilite conform celor mai sus arătate. Or, recurenta-pârâtă nu a depus la dosar astfel de înscrisuri.
Nici recursul formulat impotriva sentinței civile nr._ / 18.12.2014 nu este fondat.
Acordarea sumei actualizate în raport de rata inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului, iar plata dobanzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță a cererii de chemare in judecată), până la data plății efective, are in vedere repararea integrala a prejudiciului suferit de către reclamanti.
Pentru toate aceste considerente, in baza art.312 C.., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate cererile de recurs formulate de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA împotriva sentinței civile nr. 2954 din data de 12.03.2014 și a sentinței civile nr._ din data de 18.12.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. AL PERSONALULUI T. DIN SNTFM, SNTFC, CNCFR, în numele și pentru membrii de sindicat ȘURCA N., S. F., D. I., M. C., C. N., C. G., S. E., D. F., V. E., I. E. V., O. L., A. C., G. E. M., M. N., I. N., U. E., M. P., V. M., I. F., L. E., T. I., M. L., D. C., P. G., P. I., M. A., C. D., P. C., F. M., R. M., P. M., B. F., S. E., P. E. D., P. (C.) E., R. F., C. C., C. A. E., I. V., I. G., O. E., M. C., P. M., T. F., F. I., B. L., B. C., B. V., C. M., C. ANIȘOARA, I. C., I. I. D., I. M., M. D., M. M., M. FĂNUȚA, N. V. G., P. O., P. G., S. A. D., S. G., T. A., T. I., V. T., Z. P., M. I., I. E. M., E. A. F., S. VICTORIȚA, G. P., M. R., M. G., N. S., V. I., V. C. C., F. V. C., V. D. V., V. M. A., V. O., S. N. L., G. A., G. M., având ca obiect „drepturi bănești”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. L. U. L. C. Dobraniște L. H.
GREFIER
F. V.
Red. Jud. L.H.08.07.2015
Dact: Z.G./2 ex/01.07.2015
Jud.fond: V.S.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 2244/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 1160/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
