Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 1160/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1160/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 1902/116/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 756/2015)

DECIZIE Nr. 1160/2015

Ședința publică de la 07 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător E. D. B.

Grefier Ș. T.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, în numele și pentru membri de sindicat P. D., P. M., C. Ș., N. V., C. T. - M., C. A., B. D. împotriva sentinței civile nr. 10/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR.1 CIOCĂNEȘTI, având ca obiect: calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel s-au comunicat intimatului la data de 13.02.2015, după care:

Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.10 din data de 13 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași - Secția civilă a respins cererea formulată de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI în numele membrilor de sindicat B. D., C. Ș., C. A., N. V., P. M., P. D., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR. 1 CIOCĂNEȘTI.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:

Mmembrii de sindicat B. D., C. Ș., C. A., N. V., P. M., P. D., care au mandatat S. liber din învățământ să îi reprezinte în prezenta cauză, au calitatea de personal nedidactic (îngrijitor, muncitor) la unitatea pârâtă Școala gimnazială nr. 1 Ciocănești, fiind angajați anterior anului 2012, după cum rezultă din contractele individuale de muncă.

Prin H.G. nr. 1225/2011, se prevedea că „Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.”.

Prin H.G. nr. 23/2013, s-a prevăzut, la art. 1 că „(1) Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.” și „(2) Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”

De asemenea, prin H.G. nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se prevede, la art. 1, că „(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră” și „(2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.”

Prin aceste acte normative se interzice plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui minim impus prin lege. Începând cu data de 01.01.2012 reclamanții nu s-au aflat în această situație, după cum reiese din actele adiționale la contractele individuale de muncă și deciziile de salariu depuse la dosar.

Personalul administrativ, categorie din care fac parte și reclamanții, este salarizat în baza legii salarizării în domeniul bugetar.

Astfel, potrivit art. 30 alin (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel încât noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la lege. De asemenea, sporurile prevăzute în anexele la lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.

La nota de la anexa nr. II/2 din Legea nr. 330/2009 se precizează faptul că în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul de vechime în muncă, salariul de merit, sporul de prevenție și cuantumul lunar aferent primelor de stabilitate, pentru toate categoriile de personal din sistemul sanitar care au beneficiat în anul 2009 de acestea.

Conform art. 5 alin (1) din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.

În ceea ce privește sporurile și indemnizațiile care se introduc în salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, la lit. a) a articolului sus indicat se arată că se adaugă numai în cazul personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Ulterior, prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit foarte clar care este baza de calcul pentru majorarea salarială prevăzută de lege pentru anul 2011, și anume, „cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/ indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010”- pentru salariul de bază și respectiv, ”cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010”- pentru sporuri, indemnizații și alte compensații.

Apoi, Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a prevăzut la Art. II următoarele:“Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: Art. 1 (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. (2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011. (5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.”

Așadar, față de prevederile legale aflate în vigoare și aplicabile personalului bugetar, salariul de bază al reclamanților este constituit din salariul de încadrare plus sporul de vechime, modalitate de calcul ce a fost aplicată de către angajator, cuantumul rezultat respectând condiția de a nu fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada in litigiu.

Cum capetele de cerere privind includerea sporului de vechime în salariul de bază și acordarea salariului de baza la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată au caracter de cereri principale, în condițiile în care aceste petite s-au dovedit a fi neîntemeiate și au fost respinse, cererile privind acordarea diferențelor de salariu, actualizarea cu rata inflației de la data scadenței la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale solicitate, fiind accesorii, nu pot primi o altă rezolvare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul legal și motivat, S. L. din Învățământ Călărași, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul solicită admiterea apelului, anularea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, iar în subsidiar solicită schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii introductive de instanță așa cum a fost formulată.

Prin motivele de apel formulate, se arată că hotărârea Tribunalului nu respectă prevederile art. 425 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, întrucât nu cuprinde considerentele privind obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătarea motivelor pentru care s-au admis, cât și celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De asemenea, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 14 alin. 5 și art. 22 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Așa fiind, apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond nu făcut o analiză proprie a probatoriului administrat în cauză, respectiv susținerile angajatorului care arată că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier, muncitor necalificat au fost stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), fiind sub nivelul salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.

De asemenea, angajatorul precizează referitor la sporul de vechime că acesta nu a fost calculat, astfel încât nu se poate constata nicio diferență între salariul de bază al unui angajat cu vechime de 1 an și cel cu o vechime de 30 de ani, aspect ignorat de instanța de fond.

Pe fondul cauzei, în ce privește salariul de bază potrivit încadrării, se face referire la dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, art. 1 din H.G. nr. 23/2013, art. 1 și 2 din H.G. nr. 871/2013, arătându-se că dispozițiile actelor normative în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar aplicabile sunt următoarele: art. 2 alin. 1 H.G. nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, art. 1 din O.G. nr. 10/2008, art. 7 și 30-32 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009,art. 4-6 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, art. 7 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.284/2010, art. 1 și 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă faptul că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, membrii de sindicat - personal nedidactic - erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2b din O.G. nr. 10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat - administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale.

Deși O.G. nr. 10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr. 330/_, totuși, în raport de dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010. Era cel prevăzut de anexa nr. V/ 2b Ia O.G. nr.10/2008.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în anexa nr. V/2 b la O.G. NR. 10/2008.

Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat tot în raport de salariile de bază prevăzute de anexa nr. V/2 b la O.G. nr. 10/2008 ( art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012), situația fiind identică pentru anul 2013 ( art. 1 din OUG nr. 84/2012), dar și pentru 2014 (art. 1 din O.U.G. nr.103/2013).

Din anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 rezultă, fără putință de tăgadă, că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 Iei (minim) și 675 lei (maxim), deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plata, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.

De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 01.01.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr. V/2 b) la O.G. nr. 15/2008.

Faptul că salariile de bază ale membrilor de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată rezultă și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.

În ce privește sporul de vechime în muncă a fost calculat, până la data de 01.01.2010, conform art. 7 alin, (1) din H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare.

Apelantul face referire și la dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 10/2008 stipula,art. 16, art. 29 și art. 30 alin. 1 și 5 din Legea-cadrul nr. 330/2009, art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2010, art. 7 alin. 1 și art. 11 alin. 2-4 și 33 alin. 1 din Legea-cadrul nr. 284/2010, art. 1, 2, 4 și 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Atât Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) sub nr._/02.11.2012, cât și Contractul Colectiv de Muncă Unic Ia Nivel de R. învățământ (C.C.M.U.N.R.I.), înregistrat sub nr. 596/12.11.2007 (aplicabil până la data de 02.11,2012) prevăd - la art. 36 alin. (1) lit. a) - acordarea sporului de vechime după cum urmează: Tranșă de vechime 3-5 ani - spor de vechime la salariul de bază de5%; Tranșă de vechime 5-10 ani - spor de vechime la salariul de bază de 10%; Tranșă de vechime 10-15 ani - spor de vechime la salariul de bază de 15%; Tranșă de vechime 15-20 ani - spor de vechime la salariul de bază de 20%; Tranșă de vechime peste 20 de ani - spor de vechime la salariul de bază de 25%.

În teza finală a literei a) a art. 36 alin. (1) din C.C.M.U.N.S.A.I.P., ca și în art. 36 alin. (1) lit. a) din C.C.M.U.N.R.I. se prevede expres că sporul corespunzător vechimii în muncă, calculat conform prevederilor de mai sus, se plătește începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea.

Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art. 229 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților"

Se solicită instanța să aibă în vedere și prevederile art. 41 alin. (2) și (5) din Constituția României; legea fundamentală - la art. 41 alin. (5) - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art. 41 alin. (2) din Constituție, consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc).

În sensul obligativității clauzelor contractelor colective de muncă este și practica instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal.

Mai mult, conform Codului muncii, art. 160 “salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri". De asemenea, art. 162 alin. 3 din Codul muncii prevede că „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".

În acest caz legea o reprezintă actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, hotărârile de guvern prin care s-a stabilit nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată și contractul colectiv de muncă aplicabil. Tot Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevede, în art. 40 alin. 2 lit. c), obligația angajatorului „să acorde salariaților toate drepturile ce decurs din lene, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".

Așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, cât și din statele de plată, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat.

Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază calculat greșit, așa cum s-a demonstrat.

Mai mult, din statele de plată a salariilor, rezultă fără putință de tăgadă că nu există nici o diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime, acestea fiind identice.

În ce privește dobânda legală, sunt evocate dispozițiile art. 161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art. 166 alin. (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare), art. 295 alin. (1) (actualmente art. 278 alin. 1 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, apreciindu-se că, și în privința daunelor - interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, și anume art.1088 din Codul civil anterior, art. 1530, 1531 și 1535 din Codul civil în vigoare.

În egală măsură, sunt incidente în speță în speță dispozițiile art.1din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu modificările și completările ulterioare și dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă.

Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.

Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.

Solicită să se aibă în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de unitatea de învățământ pârâta, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.

Legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art. 166 alin. (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare) că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Legii nr.53/2003, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv, art. 1088 Cod civil, art. 1530 și următoarele NCC. În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale se invocă și Decizia nr.2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

În condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că daunele moratorii sub forma dobânzii legale pot fi acordate pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, cu atât mai mult, având în vedere și argumentul “a fortiori" de interpretare logică a legii civile, daunele interese sub forma dobânzii legale trebuie acordate, dacă au fost solicitate în cazul în care se solicită plata unor diferențe de drepturi salariale, ca urmare a calculului greșit al acestor drepturi.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În apel, nu au fost administrate probe.

Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Apelanții reprezentați de sindicat sunt salariați ai instituției de învățământ intimate, îndeplinind funcțiile de muncitor, îngrijitor și îngrijitor I.

În mod corect prima instanță a reținut caracterul neîntemeiat al cererii privind calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012, pentru categoriile de personal administrativ nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte, având în vedere că salariul de bază al reclamanților este constituit din salariul de încadrare plus sporul de vechime, cuantumul astfel rezultat fiind peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada în litigiu.

Conform prevederilor art. 164 din Codul muncii, republicat, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, angajatorul neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. De asemenea, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.

Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.

Actele normative invocate în motivarea apelului, respectiv H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. nr. 871/2014 stabilesc salariul de bază minim brut garantat în plată, noțiune care desemnează acel nivel al salariului sub care nu se poate coborî, nici în drept și nici în fapt și care este considerat suficient pentru satisfacerea nevoilor vitale de alimente, îmbrăcăminte, educație ale salariaților, ținând seama de dezvoltarea economică.

Angajatorul are obligația să stabilească, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, salarii de bază cel puțin egale cu salariul de bază minim brut garantat în plată, pentru program complet de lucru, însă nici Codul muncii și nici hotărârile de Guvern care stabilesc valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată nu prevăd că, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii trebuie să folosească salariul minim brut pe țară garantat în plată, ca valoare de referință.

Prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost reglementat un nou sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar.

Potrivit dispozițiilor art.1 alin. 2 din acest act normativ, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.

Potrivit art. 88 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic și personal nedidactic și este salarizat conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, iar în conformitate cu dispozițiile alin. 4 al aceluiași text legal, personalul nedidactic din învățământ își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.

Așa cum s-a arătat anterior, începând cu data de 1.01.2010, salarizarea personalului plătit fonduri publice a fost reglementată unitar prin Legea nr. 330/2009. Conform art. 30 alin. (3) și (5) din Legea nr. 330/2009, reîncadrarea personalului s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009, iar pentru personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 s-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009.

Salarizarea categoriilor de personal din care fac parte apelanții s-a făcut în luna decembrie 2009 potrivit O.G. nr.10/2008 - Anexa nr. V/2b abrogată la 01.01.2010, păstrându-se acest cuantum și în anul 2010.

Prin Legea-cadru de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010 s-a stabilit valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a dispus majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 15%, pentru reîntregirea salariilor diminuate.

Totodată, din dispozițiile O.U.G. nr. 19/2012 prin care s-au aprobat măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale și O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, rezultă că s-au dispus măsuri de majorare a salariului de bază, respectiv de menținere în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 a drepturilor prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Prin art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 19/2012, s-a prevăzut majorarea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, iar prin O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, s-a prevăzut că în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010.

Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G. nr. 1193/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a stabilit la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră, iar din dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 rezultă că, începând cu data de 01.01.2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, în anul 2012 reprezentând 4,13 lei pe oră. În același sens, art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 23/2013 conține prevederea potrivit căreia, începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, reprezentând 4,44 lei/oră.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că, în perioada 2012 – 2014, apelanții au primit un salariu de bază egal sau superior nivelului salariului de bază minim brut garantat în plată (format din salariul din grila de salarizare și sporul de vechime), nerezultând o încălcare a prevederilor hotărârilor de Guvern, mai sus menționate.

Spre exemplu, apelanta C. Ș. se reține că a avut, conform actelor adiționale la contractul individual de muncă, în anul 2012, salariul de bază brut superior valorii de 700 lei. De la 1.12.2012, acesta a fost stabilit în cuantum de 880 lei (filele 39-40 din dosarul de fond). Din 01.02.2013, salariul de bază s-a redus cu 10%, întrucât salariata nu a mai beneficiat de sporul de condiții deosebite, fiind stabilit un cuantum al acestuia de 812 lei (fila 38 din dosarul de fond). În anul 2014, salariul de bază al apelantei a crescut la 850 lei din 01.01.2014 și, apoi, la 900 lei, din 01.07.2014 (fila 36 din dosarul de fond).

Tot astfel, apelanta C. A. a avut în anul 2012, salariul de bază brut superior valorii de 700 lei. De la 1.12.2012, acesta fiind stabilit în cuantum de 914 lei (filele 47-48 din dosarul de fond). Din 01.02.2013, salariul de bază s-a redus cu 10%, întrucât salariata nu a mai beneficiat de sporul de condiții deosebite, fiind stabilit un cuantum al acestuia de 846 lei (fila 36 din dosarul de fond). În anul 2014, salariul de bază al apelantei a crescut la 850 lei din 01.01.2014 și, apoi, la 900 lei, din 01.07.2014 (fila 44 din dosarul de fond).

Apelanta N. V. a avut în anul 2012 salariul de bază brut superior valorii de 700 lei, de la 1.12.2012, acesta crescând de la 800 lei la 914 lei (filele 54-55 din dosarul de fond). Din 01.02.2013, salariul de bază s-a redus cu 10%, întrucât salariata nu a mai beneficiat de sporul de condiții deosebite, fiind stabilit un cuantum al acestuia de 846 lei (fila 56 din dosarul de fond). În anul 2014, salariul de bază al apelantei a crescut la 850 lei din 01.01.2014 și, apoi, la 900 lei, din 01.07.2014 (filele 57-58 din dosarul de fond).

Apelantul P. D. a lucrat începând din 01.12.2012 cu normă întreagă, dată de la care salariul de bază a crescut, conform actului adițional nr. 64/2012 de la 868 lei la 993 lei (fila 84 din dosarul de fond).

În privința apelantelor B. D., C. T. și P. M., se reține că acestea au fost angajate cu fracțiune de normă, iar nu cu normă întreagă, salariul fiind calculat proporțional cu timpul lucrat, fără ca salariul de bază pentru norma întreagă să coboare sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Neîntemeiate sunt și criticile privind neacordarea sporului de vechime.

Prin cererea cu care a fost învestită instanța, s-a solicitat calcularea sporului de vechime în muncă în raport de vechimea în muncă a reclamanților, ca procent din salariul de bază determinat conform capătului 1 de cerere pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii, pentru personalul administrativ sau nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II și muncitor necalificat.

După cum rezultă din adeverința depusă la dosar, sporul de vechime a fost calculat separat și a făcut parte din salariul de bază. Acesta a fost diferențiat, în funcție de vechimea în muncă a fiecăreia dintre salariași (20% C. Ș., 25% C. A., N. V. și P. D., 10% B. D., C. T. și P. M.), așa încât nu pot fi primite nici criticile formulate sub acest aspect.

Curtea reține că, în aplicarea prevederilor Legii nr. 330/2009 referitoare la reîncadrare, la data de 01.01.2010 reclamanților angajați anterior acestei date li s-au emis decizii de reîncadrare, iar ulterior li s-au stabilit salariile de bază potrivit actelor normative menționate, sporul de vechime fiind calculat și inclus în acest salariu.

Cu alte cuvinte, începând cu 1 ianuarie 2010, sporul de vechime și salariul de bază nu mai reprezintă două elemente distincte, iar faptul că valoarea concretă a sporului poate fi determinată nu contrazice această afirmație.

În ce privește capetele de cerere accesorii, având ca obiect actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală, se reține că acestea nu pot primi o altă rezolvare decât petitul principal, care a fost respins, așa cum corect a stabilit prima instanță.

Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul,ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., Jud. Călărași, având CF_, în numele și pentru membri de sindicat P. D., P. M., C. Ș., N. V., C. T. - M., C. A., B. D. împotriva sentinței civile nr. 10/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR.1 CIOCĂNEȘTI, cu sediul în ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015.

Președinte,

L. U.

Judecător,

E. D. B.

Grefier,

Ș. T.

Ș.T. 09.04.2015/4ex.

Red.: L.U./05.05.2015

Rehnored.: S.Ș./04.05.2015

Jud. fond: S. Sevastița

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 1160/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI