Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2241/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2241/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 1625/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 664/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 2241
Ședința publică din data de 11.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă I. C. împotriva sentinței civile nr.1735 din data de 04.12.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. S. E. OLTENIA S.A. prin administrator judiciar M. & Asociații Restructuring & Insolvency SPRL și intimatul S. L. DIN ELECTRICITATE OLTENIA, având ca obiect „contestație decizie de concediere”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 11.06.2015 și a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 1735 din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de muncă asigurări sociale și de contencios administrativ fiscal în dosarul cu nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. L. din Electricitate Oltenia.
A fost respinsă, ca nefondată, excepția nulității deciziei de concediere, invocată de reclamantă.
A fost respinsă, ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta I. C. împotriva pârâtei S.C. S. E. Oltenia S.A. prin administrator judiciar M. & Asociații Restructuring & Insolvency SPRL, și în contradictoriu cu S. L. din Electricitate Oltenia, având ca obiect anularea deciziei nr. 117/24.03.2014 și reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii.
A fost respinsă acțiunea față de pârâtul S. L. din Electricitate Oltenia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost disjunsă acțiunea formulată de reclamantă sub aspectul celorlalte capete de cerere, cu formarea unui nou dosar ce va fi repartizat aceluiași complet.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei în temeiul unui contract individual de munca pe durata nedeterminata până 31.03.2014, dată la care i-a fost înmânată decizia de concediere nr. 117/24.03.2014, contestată în prezenta cauză.
Prin decizia de concediere nr. 117/31.03.2014, pârâta a dispus că, începând cu data de 01.04.2014, contractul individual de muncă al reclamantei încetează în temeiul dispozițiilor art. 65 și urm. din Legea nr. 53/2003 și în temeiul dispozițiilor art. 4.90 alin. 3 lit. b) pct. a din CCM modificat prin actele adiționale nr. 1, 2 și 3 și prelungit prin actul adițional nr. 4.
Din preambulul deciziei de concediere, rezultă că la emiterea acesteia pârâta a avut în vedere hotărârea Consiliului de Administrație al . SA nr. 1/21.02.2014 prin care s-a aprobat Planul de reorganizare al . SA, Metodologia privind concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, Organigrama după concediere din care rezultă că postul de șofer din cadrul Direcției Tehnic Producție-CSI A., post ocupat de reclamant, a fost desființat, neexistând la nivelul societății posturi vacante corespunzătoare pregătirii profesionale la care să poată fi redistribuit, dispozițiile art. 65 și următoarele din Legea 53/2003 (Codul Muncii) și Dispozițiile art. 4.90 alin(3) lit. B) pct. a) din Contractul Colectiv de Muncă al . SA, înregistrat la ITM D. sub nr. 100/23.04.2012, modificat prin Actele Adiționale 1, 2 și 3 si prelungit prin Actul Adițional nr. 4 privind concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
În aceeași decizie sunt menționate cauzele care au determinat concedierea colectiva în conformitate cu art. 4.90 alin. (3) lit. B) pct. a) din Contractul Colectiv de Muncă al S.C. S. E. Oltenia S.A., prin care „societatea și-a redus personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării sau restrângerii activității", așa cum au fost precizate în Planul de reorganizare al S.C. S. E. Oltenia S.A., aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al . SA nr. 1/21.02.2014, respectiv restrângerea investițiilor de către principalul achizitor din zona de activitate fata de anii anteriori și condiționările legislative în vigoare privind fundamentarea Bugetului de Venituri si Cheltuieli (OUG 26/2013, privind masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici).
Referitor la criteriile de stabilire a ordinii de priorități la concedierea colectivă, în decizie se menționează că acestea sunt în conformitate cu prevederile art. 4.95 din Contractul Colectiv de Muncă al S.C. S. E. Oltenia S.A., precum si cele din Metodologia privind concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului (concediere colectivă) șu au vizat salariații care se încadrează in prevederile art. 4.90 alin (3) lit. A, pct. g), salariații care cumulează pensia pentru limita de vârsta cu salariul, salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare pentru limită de vârstă standard și stagiu minim de cotizare sau limita de vârsta cu reducerea vârstei standard, salariații cu aprecieri minimale la evaluarea anuala, pe categorii si grade profesionale, conform procedurii de evaluare, salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare anticipată.
În fine, în decizie pârâta a precizat că reclamantei I. C. i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare în perioada 04.03-31.03.2014, preavizarea fiind înregistrată cu nr. 1885/03.03.2014, iar în conformitate cu dispozițiile art. 69 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, republicată (Codul Muncii), pârâta a susținut că, la nivelul societății, au avut loc consultări cu sindicatul reprezentativ pentru a permite acestuia să formuleze propuneri, după ce, în prealabile, i-au fost furnizate toate informațiile relevante prin notificarea cu nr. 1652/25.02.2014, la care acesta a răspuns prin adresa cu nr. 15/28.02.2014 și 20/03.03.2014.
Prin prezenta acțiunea Instanța a fost investită să soluționeze acțiunea formulată de către reclamanta I. C. în contradictoriu cu pârâții S.C. S. E. OLTENIA S.A. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR M. & ASOCIAȚII RESTRUCTURING & INSOLVENCY SPRL și S. L. DIN ELECTRICITATE OLTENIA având ca obiect anularea deciziei nr. 117/24.03.2014 emisă de pârâtă, reintegrarea sa pe postul deținut anterior, obligarea acesteia la plata unor despăgubirii egale cu salariile și celelalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat, indexate, majorate și reactualizate conform art. 80 alin. 1 din Codul muncii, precum și la plata drepturilor reținute în procent de 10% din salariul pe lunile ianuarie și februarie și de 28% pentru luna martie 2014 și a ajutorului de concediere în cuantumul prevăzut de art. 4.93 din CCM la nivel de unitate.
Prin preavizarea înregistrată sub nr. 1885/03.03.2014 reclamantei i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare în perioada 04.03.2014 – 31.03.2014, iar prin decizia nr. 117/31.03.2014 în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, începând cu data de 01.04.2014, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, generate de desființarea efectivă a postului ocupat.
Prin urmare, decizia de concediere emisă de pârâtă concretizează o măsură luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului și trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică.
Sub aspectul condițiilor de formă, art. 76 din Codul muncii prevede că aceasta trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate conform art. 69 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant, în condițiile art. 64 din Codul muncii.
Analizând decizia contestată prin prisma cerințelor de formă obligatorii, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, Tribunalul a constatat că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii, prevăzute de textul de lege precitat.
Astfel, decizia de concediere contestată cuprinde motivele care au generat desființarea efectivă a postului ocupat de reclamant, respectiv cauzele care au determinat concedierea colectiva în conformitate cu art. 4.90 alin. (3) lit. B) pct. a) din Contractul Colectiv de Muncă al S.C. S. E. Oltenia S.A., prin care „societatea și-a redus personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării sau restrângerii activității", așa cum au fost precizate în Planul de reorganizare al S.C. S. E. Oltenia S.A., aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al . SA nr. 1/21.02.2014, în decizie menționându-se expres că desființarea efectivă a postului ocupat de reclamant a fost determinat de restrângerea investițiilor de către principalul achizitor din zona de activitate fata de anii anteriori și condiționările legislative în vigoare privind fundamentarea Bugetului de Venituri si Cheltuieli (OUG 26/2013, privind masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici).
De asemenea, măsura de desființare a postului a fost adusă la cunoștința reclamantei, prin adresa nr. 1885/03.03.2014 prin care acesteia i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare în perioada 04.03.2014 – 31.03.2014, astfel că decizia de concediere nr. 117/31.03.2014 emisă de către pârâtă confirmă faptul că s-au produs efectele notificării preavizului, determinând în sine încetarea raporturilor de muncă.
De asemenea, față de împrejurarea că decizia contestată concretizează o concediere dispusă în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul Muncii, se apreciază că, în mod corect, aceasta nu cuprinde mențiunea prevăzută de art. 76 alin. 1 din Codul Muncii, aspect tranșat prin decizia nr. 6/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, potrivit căreia decizia de concediere trebuie să conțină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant numai în situația în care concedierea se dispune pentru motive care țin de persoana salariatului, astfel că dispozițiile legale înscrise în art. 74 alin. 1 lit. d) din Codul Muncii, nu pot fi extinse și la situațiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul Muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, așa cum este situația în cauză.
În ceea ce privește susținerile reclamantei în sensul că în conținutul deciziei de concediere nu se menționează termenul în care se poate contesta decizia de concediere și nici instanța competentă să judece contestația ar atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, se constată că acestea nu sunt întemeiate, pe de o parte pentru faptul că printre elementele obligatorii prevăzute de art. 76 din Codul Muncii, nu figurează menționarea termenului în care măsura concedierii poate fi contestată, iar pe de altă parte, în cuprinsul decizie, la art. 4, se menționează că decizia se poate contesta în termen de 45 de zile de la comunicare la instanța competentă în a cărei circumscripție titularul deciziei își are domiciliul, astfel că nu poate fi reținută nulitatea absolută a deciziei de concediere invocată de reclamant nici pe acest aspect.
În raport de cele expuse, se apreciază că decizia nr. 117/24.03.2014, contestată de reclamantă, a fost emisă, sub aspectul condițiilor de formă, cu respectarea dispozițiilor legale impuse de art. 76 din Codul Muncii, iar împrejurarea că, în decizia de concediere, din eroare, a fost menționat greșit numărul contractului individual de muncă al reclamantei, nu este de natură a atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, așa încât excepția nulității deciziei de concediere invocată de reclamantă, a fost respinsă ca fiind nefondată.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de încetare a contractului de muncă, criticile reclamantei vizează faptul că, în cazul său, concedierea s-a dispus cu încălcarea prevederilor art. 65 din Codul muncii, deoarece desființarea locului său de muncă nu are o cauză reală și serioasă, situațiile financiare nesusținând măsurile dispuse.
Art. 65 din Codul muncii, republicat, care reglementează concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului nu permite ca încetarea contractului individual de muncă din voința unilaterală a angajatorului să se facă din motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exercițiul dreptului la muncă, acesta fiind și spiritul art. 24 lit. a) din carta socială și europeană care menționează dreptul lucrătorilor de nu fi concediați fără un motiv întemeiat.
În cauza dedusă judecății, condițiile prevăzute de art. 65 alin. (2) din Codul muncii sunt îndeplinite.
În accepțiunea art. 65 alin 2 din Codul Muncii, indicat drept temei juridic al concedierii contestate, controlul judiciar se limitează la a analiza dacă desființarea postului ocupat de salariatul concediat este efectivă, adică dacă postul acestuia este suprimat din structura organizatorică a societății, iar cauza desființării a fost reală și serioasă, dacă are caracter obiectiv, fiind independentă de factorii subiectivi care au legătură cu persoana angajatului, determinând cu necesitate reorganizarea societății.
Angajatorul, fiind agent economic cu capital privat, are prerogativa de a stabili organizarea și funcționarea societății, conform art. 40 din Codul Muncii, respectiv de a organiza eficient structurile interne, în conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente, iar în raport cu acestea poate dimensiona numărul de personal angajat pe diferite posturi, potrivit nevoilor sale reale, respectiv poate selecta acele puncte de lucru pe care să le desființeze în cazul în care apreciază că această măsură conduce la eficientizarea activității societății.
De asemenea, reorganizarea în înțelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare, fiind suficientă doar o modificare a schemei de personal, în funcție de oportunitățile unității.
Reorganizarea unității în scopul eficientizării activității poate constitui temei al efectuării unor concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului, cu condiția respectării cerințelor prevăzute de lege.
Astfel, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă, ceea ce presupune ca postul desființat să fie suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în ștatul de funcții și organigramă, având o cauză reală și serioasă, bazată pe studii temeinice vizând îmbunătățirea activității, fără a disimula realitatea.
Tribunalul a reținut caracterul efectiv și real al concedierii individuale contestate, în condițiile în care postul ocupat de contestator a fost suprimat din structura societății, așa cum reiese prin compararea organigramei valabile anterior datei adoptării măsurii de desființare și organigrama în vigoare după adoptarea acestei decizii.
Pentru a se reține cauza reală și serioasă a reorganizării, Tribunalul as apreciat că nu este necesară dovedirea de către angajator a existenței unor dificultăți economice ce ar presupune pierderi financiare efective, ci este suficient ca acesta să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim al resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează unitatea.
Tribunalul a constatat că motivul desființării postului ocupat de către reclamantă a avut o cauză reală, respectiv pierderile înregistrate de societate în ultimii ani, depășirea nivelului cheltuielilor totale stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli, ceea ce a determinarea luarea unor măsuri de reorganizare prin diminuarea cheltuielilor cu personalul, cu consecința desființării unor posturi de muncă (180 posturi).
Toate aceste aspecte care concretizează cauza reală și serioasă în concedierea care a avut loc la nivelul lunii martie 2014 în societate au fost prezentate detaliat în Planul de reorganizare al societății aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație nr. 1/21.02.2014 pe baza căruia s-a aprobat noua structură organizatorică a societății.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Tribunalul a constatat că pârâta a respectat procedura obligatorie, respectiv dispozițiile art. 69-71 Codul muncii, în cazul în care la nivelul angajatorului are loc o concediere colectivă iar postul deținut de către aceasta nu se mai regăsește in organigrama si statul de funcții ulterioară concedierii, desființarea postului a fost efectiva si serioasa fiind impusa de dificultățile economice.
Mai mult decât atât, stabilirea oportunității deciziilor asupra reorganizării activității aparține angajatorului, care are prerogativa de a decide asupra condițiilor în care își desfășoară activitatea, de a decide asupra structurii sale interne, asupra modului de distribuire a resurselor umane pentru îndeplinirea obiectivelor ce le are în competență.
În plus, așa cum s-a arătat, această măsură de reorganizare a fost adusă atât la cunoștința reclamantei, cât și la cunoștința Sindicatului reprezentativ pentru a permite acestuia să formuleze propuneri.
În acest sens, la nivelul pârâtei, în conformitate cu dispozițiile art. 69 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, au avut loc consultări cu S. reprezentativ căruia, prin notificarea cu nr. 1652/25.02.2014, i-au fost furnizate toate informațiile relevante, iar sindicatul a răspuns prin adresele nr. 15/28.02.2014 și nr. 20/03.03.2014.
Tribunalul nu a putut aprecia subiectivă concedierea reclamantei, de vreme ce postul său a fost desființat, iar pe de altă parte, angajatorul este interesat pentru eficientizarea activității să utilizeze cu randament maxim resursele umane și financiare, astfel că acesta justifică în cauză măsura dispusă, desființarea unor posturi de muncă neputând fi socotită o dovadă a caracterului nereal și neserios al concedierii, ci este consecința exercitării prerogativei generale a oricărui agent economic de a-și organiza activitatea în scopul creșterii eficienței, competitivității și, pe cale de consecință, a profitului realizat.
Prin urmare, din perspectiva prevederilor art. 76 alin. 1 lit. a) din Codul Muncii, decizia de concediere contestată expune motivele de fapt fără legătură cu persoana salariatului care au justificat desființarea postului reclamantei, neexistând indicii pe baza cărora să se poată aprecia că măsura nu a avut un caracter real și serios, iar alegerea angajatorului de a desființa postul ocupat de reclamantă, nu poate fi supusă cenzurii instanței, acesta respectând condițiile de fond și de formă impuse de Codul Muncii pentru concedierea individuală a reclamantei.
În raport de considerentele expuse, capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei nr. 117/31.03.2014 prin care reclamantei i-a fost desfăcut contractul individual de munca este apreciat ca fiind neîntemeiat și va fi respins ca nefondat, aceeași soluție urmând a primi și cererile accesorii vizând reintegrarea sa în funcția deținută anterior concedierii, precum și obligarea angajatorului la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe toata perioada concedierii și până la repunerea în drepturi.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. L. DIN ELECTRICITATE OLTENIA, invocată de acest pârât, Tribunalul a constatat, față de obiectul cauzei, că aceasta este întemeiată, acest pârât nefiind emitentul actului contestat, astfel că excepția a fost admisă, iar acțiunea față de acest pârât a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de soluția dată cererii privind anularea deciziei de concediere, Tribunalul nu a mai analizat cererea reconvențională formulată de pârâtă, aceasta, potrivit solicitării pârâtei, urmând să fi fost soluționată de instanță numai în cazul în care se admitea cererea reclamantei de anulare a deciziei de concediere.
Referitor la capetele de cerere privind plata drepturilor salariale reprezentând procentul de 10% din salariul pe lunile ianuarie și februarie și 28% din salariul pentru luna martie 2014, precum și plata ajutorului de concediere în cuantumul prevăzut de art. 4.93 din CCM la nivel de unitate impune, instanța constată că se impune lămurirea unor împrejurări legate de starea de insolvență a pârâtei, astfel că Tribunalul a disjuns judecata acestor capete de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamanta I. C..
În motivarea apelului, apelanta reclamantă critică sentința civilă sentința civilă nr.1735/04.12.2014, pronunțată de către Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală și solicită admiterea apelului pentru următoarele considerente.
Apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind greșita, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art.68-76 din Codul Muncii, concedierea este supusă unei proceduri, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită ulterior prin confirmare, ori prin îndreptarea erorilor existente în decizia de concediere.
Articolul 72 din Codul Muncii stabilește că angajatorul ce decide aplicarea măsuri de concediere colectivă, are obligația să notifice în scris Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Teritorială de Ocupare a Forței de Muncă, cu cei puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
Ori, în speța notificarea emisă către AJ.O.F.M. Teleorman, infirma respectarea acestui termen de către intimată, respectivă notificare fiind înregistrata la data de 03.02.2014 la angajator, astfel încât nu avea cum să fie comunicata către AJ.O.F.M. Teleorman în termenul de 30 de zile.
De asemenea, nu rezultă de niciunde dată la care a fost notificata intenția de concediere colectivă, către S. L. din Electricitate Oltenia. Presupunând că ar fi fost comunicată în aceiași zi în care a fost înregistrata la intimate, tot nu ar fi respectat termenul de 30 de zile, având în vedere că decizia de concediere a fost emisă pe data de 24.03.2014.
Au fost încălcate și dispozițiile art.4 pct.91 alin. 1 din Actul adițional nr.3 la Contractul colectiv de muncă al S.C. S. E. OLTENIA S.A., în sensul că în situația în care angajatorul este în situația de a opera reduceri de personal pentru concedieri colective, ca urmare a proceselor de restructurare, reorganizare, închidere operaționala parțiala ori totală a activității, sau lichidare, se va proceda la notificarea organizației sindicale cu privire la numărul și structura posturilor pe care urmează să le reducă, precum și asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariați, a eventualelor posibilități de redistribuire a acestora, cu 60-90 zile calendaristice înainte, dacă reducerea se datorează reorganizării activității integrale a societății, închiderii operaționale parțiale sau reorganizării societății.
În speța, intimata se afla în situația reorganizării integrale a activității societății, motiv pentru care aceasta era obligate să respecte termenul de 60- 90 zile, socotit anterior emiterii deciziilor de concediere și să înainteze organizației sindicale reprezentative toate informațiile legale, precum și termenul în care sindicatul ori reprezentanții angajaților pot face propuneri pentru evitarea, ori diminuarea numărului de salariați disponibilizați. Această obligație nu a fost respectată de către intimate, care a înaintat respectivele informații către S. L. din Electricitate Oltenia, la data de 25.02.2014, cu nerespectarea termenului de 60-90 de zile. Întreaga procedură derulată de către intimate fiind pur formală, făcută cu scopul de a crea aparența de legalitate a procedurii de concediere colectivă.
De asemenea, un alt aspect important consta în cronologia desfășurării evenimentelor.
Astfel, la data de 21.02.2014, Consiliul de Administrație al intimatei prin hotărârea nr.1/21.02.2014 a decis să aprobe Planul de reorganizare, formulând la același data și cerere instanței de judecata prin care solicita ca intimata să fie supusă procedurii de insolventa.
În această situație, în care simultan intimata a hotărât concedierea colectivă ca urmare a reorganizării cât și . perioada în care propusese plan de reorganizare, intimate nu a precizat de ce a procedat în acest mod.
Apelanta reclamantă solicită să se observe că deși dispozițiile legale în materie stabilesc cu caracter imperativ, ce anume trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității, decizia de concediere, printre altele și numărul contractului de muncă a cărui încetare o realizează decizia, intimata nu a respectat această cerință, în sensul că întreaga procedură aferentă deciziei de concediere cât și decizia de în sine, privesc un contact de muncă, altul decât contractul său de muncă, situație recunoscută chiar și de către reprezentantul intimatei cu ocazia soluționării în fond a cauzei, aspect care în opinia sa ar fi trebuit să atragă nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din perspectiva dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I și art. 477 alin. (1) C. pr. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica în limita cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea pentru considerentele ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, urmând să admită în parte acțiunea formulată de reclamanta I. C. în contradictoriu cu pârâta . SA - prin Administrator Judiciar M. si Asociații Restructuring Insolvency; va anula decizia nr. 117 din 24.03.2014 emisă de pârât și va dispune repunerea părților în situația anterioară concedierii în sensul reintegrării reclamantei în postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere; va obliga pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsită de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Așa cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri), intimata-pârâtă a derulat o procedură de concediere colectivă, procedură în cadrul căreia s-a emis și decizia contestată în prezentul proces și înregistrată sub nr. 117/24.03.2014.
Prin această decizie s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al apelantei-reclamante în conformitate cu prevederile art. 65 și urm. din Codul Muncii.
Fiind vorba despre o decizie întocmită în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, intimata era obligată să asigure respectarea tuturor cerințelor impuse prin dispozițiile art. 68 și urm. din Codul Muncii, inclusiv a celor ale art. 72 alin. 1 din același cod.
Potrivit acestui text legal ce are caracter imperativ și de ordine publică, „În situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanții salariaților, potrivit prevederilor art. 69 și 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere”.
Încălcarea acestor norme juridice de către angajator are drept consecință nulitatea concedierii, întrucât în conformitate cu prevederile art. 78 din Legea nr. 53/2003, „Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”.
Așa cum rezultă din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, decizia contestată a fost emisă la data de 24.03.2014. Notificarea prevăzută de art. 72 alin. 1 din Codul Muncii a fost transmisă de intimată la data de 03.03.2014 către inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă. De altfel, și în motivarea întâmpinării se arată acest ultim aspect.
Procedând astfel, intimata-pârâtă nu a respectat termenul prevăzut de art. 72 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, între momentul transmiterii notificării către ITM și AJOFM (03.03.2014) și cel al emiterii deciziei de concediere contestate (24.03.2014) fiind mai puțin de 30 zile calendaristice.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 68-76 din Codul muncii, concedierea este supusa unei proceduri, a cărei nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută.
Or, notificările emise către S. Lucratorilor din Electricitate Oltenia și către Agenția Județeana pentru Ocuparea Forței de muncă Teleorman au fost comunicate cu încălcarea obligației de a notifica în scris cele doua entități cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, în condițiile in care decizia de concediere a fost emisa la data de 24 martie 2014.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, Curtea în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., urmează să admită apelul și să schimbe în parte sentința atacată așa cum s-a menționat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă I. C. – CNP_, cu domiciliul procesual ales la cb.av. C. C., cu sediul în A., ., ., împotriva sentinței civile nr.1735 din data de 04.12.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. S. E. OLTENIA S.A. cu sediul în C., ., județul D., prin administrator judiciar M. & Asociații Restructuring & Insolvency SPRL, cu sediul în București, ., sector 1 și intimatul S. L. DIN ELECTRICITATE OLTENIA, cu sediul în Slatina, ., județul O..
Schimbă în parte sentința apelată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta I. C. în contradictoriu cu pârâta . SA - prin Administrator Judiciar M. si Asociații Restructuring Insolvency.
Anulează decizia nr. 117 din 24.03.2014 emisă de pârât. Dispune repunerea părților în situația anterioară concedierii în sensul reintegrării reclamantei în postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere.
Obligă pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile neîncasate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publica azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, L. H. P. A.
GREFIER,
F. V.
Red: P.A.
Dact: D.A.M.
6ex./08.07.2015
Jud.fond:N. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 841/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
