Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3064/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 3064/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 3064/2015

Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3064/2015

Ședința publică de la 14 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. G. E.

Judecător D. A. C.

Grefier I. R. M.

Pe rol, judecarea apelurilor formulate de apelanta-contestatoare D. R. M. și de apelanta-intimată S.C. A. R. - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. împotriva sentinței civile nr._ din data de 27.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, cauza având ca obiect – contestație decizie de concediere.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 07.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise referitor la extrasul REVISAL, în temeiul art.396 alin.1 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 14.09.2015.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/27.11.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins contestația formulată de contestatoarea D. R. M. în contradictoriu cu intimata . VIENNA INSURANCE GROUP SA, ca neîntemeiată. A fost obligată contestatoarea la plata către intimată a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, contestația vizează 9 capete de cerere, în urma completării, respectiv precizării contestației inițiale, după cum urmează:

- anularea Notificării nr. V-1/3062/14.08.2013 și a Deciziei de concediere nr. 611/18.10.2013;

- repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea contestatoarei pe postul ocupat de expert de specialitate;

- obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data notificării/desfacerii contractului individual de muncă, precum și acordarea unor despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul suferit, acestea din urmă în cuantum de 450.000 RON;

- constatarea nulității absolute a Raportului de Evaluare a Activității Profesionale a Salariaților din 20.06.2013 dispusă prin Regulamentul privind Evaluarea Activității Profesionale a salariaților din data de 4.06.2013;

- constatarea lipsei de opozabilitate față de contestatoare a Evaluării Activității Profesionale precum și a Adresei nr. 2827/24.07.2013 în urma contestației formulată de contestatoare înregistrată sub nr._/15.07.2013;

- anularea rezultatului obținut în urma evaluării;

- obligarea intimatei să rectifice înregistrările din carnetul de muncă, pentru perioada 07.03._09 și să rectifice funcția conform contractului inițial și anume aceea de referent;

- obligarea intimatei la plata sporurilor de vechime și fidelitate recalculate, indexate, majorate și actualizate începând cu data de 13.10.2010 și până în prezent (ca urmare a admiterii excepției prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 01.10._10);

- obligarea intimatei la plata cheltuieli de judecată.

În privința primului capăt de cerere vizând anularea Notificării nr. V-1/3062/14.08.2013, Tribunalul a reținut că acest act constituie înștiințarea contestatoarei asupra măsurilor de reorganizare care au condus la reducerea unui număr de 2 de posturi din cadrul Departamentului Controlling Tehnic, în care activa contestatoarea (potrivit contractului individual de muncă nr. 5354/II/M/23.10.2008, modificat prin actele adiționale ulterioare – filele 55-64), precum și perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare.

Instanța a constatat că după expunerea faptică a situației contestatoarei și a postului acesteia, se invocă nulitatea Notificării nr. V-1/3062/14.08.2013, fără a se invoca nici un motiv de nulitate, și, nici instanța nu decelează vreun motiv care să poată fi analizat din oficiu.

Ca atare, Tribunalul a respins petitul privind anularea Notificării nr. V-1/3062/14.08.2013, ca neîntemeiat.

Cât privește nulitatea deciziei de concediere nr. 611/18.10.2013, Tribunalul a reținut următoarele:

Între părțile litigante din prezența cauză au intervenit raporturi de muncă, conform contractului individual de muncă nr. 5354/II/M/23.10.2008 (fila 55), în temeiul căruia contestatoarea a fost angajată la societatea intimată în funcția de secretar dactilograf. Prin acte adiționale succesive (filele 56-66), au fost modificate salariul și felul de muncii (contestatoarea urmând ca din 12.01.2009 să îndeplinească funcția de expert de specialitate, iar prin Decizia nr. 181/14.03.2013 contestatoarea a trecut începând cu data de 15.03.2013 în cadrul Departamentului Controlling Tehnic.

Prin Decizia nr. 611/18.10.2013 s-a dispus că, începând cu data de 18.10.2013 dnei D. R. M., expert de specialitate în cadrul Departamentului Controlling Tehnic îi încetează contractul individual de muncă din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării postului ocupat, conform art. 65 alin. 1 din Codul muncii, consecință a rezultatelor slabe înregistrate de societate în semestrul I al anului 2013 (nerealizarea planului de prime brute subscrise și pierderile financiare înregistrate).

La baza emiterii deciziei contestate a stat Decizia Directoratului nr. 64/16.07.2013 privind reorganizarea Departamentului Controlling Tehnic. Potrivit acestei Deciziei Directoratului nr. 64/16.07.2013, avându-se în vedere analiza rezultatelor financiare ale companiei în perioada 01.01. - 30.06.2013 efectuată în cadrul ședinței de Directorat din data de 16.07.2013, s-a decis reducerea numărului de posturi din cadrul Departamentului Controlling Tehnic de la 7 la 5 prin desființarea unui post de execuție și transferul postului de actuar în cadrul Diviziei Operațiuni Daune Asigurări Generale.

În baza art. 65 din Codul muncii, concedierea individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului poate fi dispusă numai ca urmare a desființării locului de munca ocupat de salariat, determinată de dificultăți economice, transformări tehnologice sau de reorganizarea activității.

Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectiva și să aibă o cauză reală și serioasă. Cauza este serioasă atunci când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Desființarea este efectivă, atunci când locul de muncă a fost suprimat din structura angajatorului și reală, dacă are un caracter obiectiv și este determinată de dificultăți economice.

Or, instanța a constatat că, într-adevăr, societatea intimată a înregistrat pierderi financiare, ce au determinat și generat o politică de reorganizare restructurare (filele 122-131), oportunitatea deciziilor asupra restructurării activității aparținând angajatorului, care se bucură de o marjă largă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale economice.

Așa fiind, desființarea postului de expert de specialitate din cadrul Departamentului Controlling Tehnic a avut un caracter obiectiv, fiind impusă de rațiuni de eficientizare a întregii activități și a avut și o cauză serioasă, prin reducerea cheltuielilor, diminuarea și raționalizarea activității.

Instanța apreciază că simpla reorganizare a serviciilor nu presupune un motiv suficient și justificativ pentru concedierea unei persoane, în condițiile în care după reorganizare postul există în continuare. Însă, din înscrisul depus la fila 133 din dosar rezultă că, potrivit Deciziei Directoratului nr. 64/16.07.2013, un post de expert de specialitate (din patru existente) și un post de actuar nu se mai regăsesc în structura Departamentului Controlling Tehnic la data de 20.10.2013, dată ulterioară deciziei contestate.

Prin urmare, intimata a demonstrat faptul că desființarea locului de muncă al contestatorului ar fi avut caracter efectiv și că fost legitimată de existența unei cauze reale și serioase, din piesele probatorii ale dosarului rezultând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 65 din Codul muncii, invocat de intimată ca fundament juridic al deciziei de concediere.

Cu toate acestea, contestatoarea invocă nulitatea absolută a Raportului de Evaluare a Activității Profesionale a Salariaților din 20.06.2013, lipsa de opozabilitate față de contestatoare a Evaluării Activității Profesionale precum și a Adresei nr. 2827/24.07.2013 în urma contestației formulată de contestatoare înregistrată sub nr._/15.07.2013, precum și anularea rezultatului obținut în urma evaluării.

Instanța de fond a reținut că în preambulul deciziei contestate nr. 611/18.10.2013 este menționată notificarea nr. V-1/3062/14.08.2013, prin care i se aduce la cunoștință contestatoarei faptul că drept criteriu de selecție a salariatului concediat ca urmare a desființării unui post de execuție (cel ocupat de contestatoare) a fost folosită evaluarea activității profesionale.

Prima instanța nu a putut reține argumentele contestatoarei în sensul că evaluarea activității profesionale se poate face numai în vederea promovării, acordării de premii/bonusuri, retrogradării, diminuării salariale, demiterii pentru necorespundere profesională.

Deși intimata nu este obligată în sensul dispozițiilor art. 76 lit. c) din Legea nr. 53/2003 să precizeze criteriile de stabilire a ordinii de priorități, dispoziție care se aplică numai în cazul concedierilor colective, totuși, pentru a putea fi efectuată o departajare a persoanei care urmează a fi concediată dintre cele 4 care ocupa același post, în mod corect a folosit drept criteriu performanțele profesionale.

Nu s-a putut reține nici argumentele contestatoarei potrivit cu care nu se prevăd criteriile ce au fost avute în vedere la momentul formării comisiei de evaluare, aceasta făcând simple alegații fără să indice în concret vreun motiv de incompatibilitate al vreunui membru al comisiei de evaluare, pentru a da posibilitatea instanței de a verifica.

În ce privește Regulamentul privind Evaluarea Activității Profesionale a Salariaților, instanța în temeiul art. 63 alin. 2 teza finală coroborat cu art. 242 lit. i) din Legea nr. 53/2003, apreciază că acesta este un act intern al angajatorului care este suveran în a aprecia informațiile pe care trebuie să le cuprindă, precum temeiul de drept, scopul, criteriile obiective, periodicitatea cu care se efectuează și să stabilească să stabilească obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora, astfel cum prevăd dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. f din Legea nr. 53/2003.

Chiar și în situația în care Regulamentul privind Evaluarea Activității Profesionale a Salariaților aprobat de către intimată nu prevede modalitatea de contestare și termenul în care poate fi contestată, instanța constată că a fost posibilă formularea unei contestații, contestatoarea beneficiind de o reevaluare a performanțelor profesionale de către o comisie de cercetare a contestației, iar prin adresa nr. 2827/24.07.2013 i s-a adus la cunoștință faptul că reevaluarea efectuată de comisia de analizare a contestațiilor formată dintr-un număr de 5 membri, a confirmat punctajul comisiei de evaluare care a procedat într-o manieră imparțială.

De asemenea, nimic nu a împiedicat salariata de a se adresa instanței judecătorești, contestatoarea având acces la instanță prin faptul că a contestat acest rezultat.

Or, având în vedere că aceste mențiuni ale procedurii de evaluare sunt lăsate la dispoziția angajatorului, faptul că aceste mențiuni nu sunt menționate în rezultatul evaluării unui angajat, evaluare care însă are la bază o procedură internă, nu este de natură să afecteze rezultatul evaluării.

Pentru aceste considerente, instanța a respins capetele 4, 5 și 6 de cerere prin care se solicita constatarea nulității absolute a Raportului de Evaluare a Activității Profesionale a Salariaților din 20.06.2013 dispusă prin Regulamentul privind Evaluarea Activității Profesionale a salariaților din data de 4.06.2013, constatarea lipsei de opozabilitate față de contestatoare a Evaluării Activității Profesionale precum și a adresei nr. 2827/24.07.2013 în urma contestației formulată de contestatoare înregistrată sub nr._/15.07.2013 și anularea rezultatului obținut în urma evaluării, ca neîntemeiate.

Întrucât evaluarea activității profesionale a contestatoarei care a stat la baza selecției acesteia în vederea concedierii ca urmare a desființării unui post de expert de specialitate nu comportă nici un viciu, instanța a constatat că în mod legal a fost emisă decizia de concediere nr. 611/18.10.2013 și pe cale de consecință, va fi respins cel de-al doilea capăt de cerere ca neîntemeiat.

Întrucât capetele de cerere 2 și 3 privind repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere și obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data notificării/desfacerii contractului individual de muncă, precum și acordarea unor despăgubiri materiale și morale pentru prejudiciul suferit, acestea din urmă în cuantum de 450.000 RON, sunt accesorii capătului de cerere privind anularea deciziei de concediere, în virtutea principiului accesoriul urmează principalul, vor fi respinse ca neîntemeiate.

În privința capătului 7 de cerere prin care se solicită obligarea intimatei să rectifice înregistrările din carnetul de muncă, pentru perioada 7.03._09 și să rectifice funcția conform contractului inițial și anume aceea de referent, instanța constată că potrivit contractului de muncă nr.5354/II/M/23.10.2008, contestatoarea în perioada 01.05._09 a fost angajată în funcția de secretar dactilograf, funcția fiind modificată în expert de specialitate potrivit Actului adițional nr. 5/5.01.2009.

Instanța nu va putea reține înscrisul depus de contestatoare la fila 54, care ar reprezenta un contract de muncă încheiat între părțile litigante, contestatoarea fiind încadrată în funcția de referent, atâta vreme cât acest contract nu poartă ștampila societății intimate și nici nu este înregistrat la ITM.

Pe cale de consecință, a respins capătul 7 de cerere ca neîntemeiat.

Instanța de fond a respins ca neîntemeiat și capătul 8 de cerere prin care se solicită obligarea intimatei la plata sporurilor de vechime și fidelitate recalculate, indexate, majorate și actualizate începând cu data de 13.10.2010 și până în prezent, având în vedere că potrivit actului adițional nr. 5/5.01.2009 (fila 61), începând cu data de 12.01.2009, s-a prevăzut că sporurile de vechime și de fidelitate sunt incluse în salariu.

Având în vedere respingerea capetelor de cerere 1-8, instanța a respins și ultimul capăt de cerere privind cheltuielile de judecată.

În temeiul art. 453 alin. 1 coroborat cu art. 451 alin. 1 NCPC, având în vedere culpa procesuală a contestatoarei, a fost obligată la plata către intimată a sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată prin reducerea onorariului în cuantum de 18.600 RON, ca fiind excesiv față de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat care a formulat întâmpinări și s-a prezentat la 7 termene de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel motivat apelanta-contestatoare D. R. M. și de apelanta-intimată S.C. A. R. - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ., Legea nr.53/2003 republicată, Codul muncii, Directiva Consiliului 91/533/CEE din 14 octombrie 1991 și Directiva 91/533/CEE.

Prin motivele de apel formulate, apelanta-intimată S.C. A. R. - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, astfel încât aceasta a solicitat instanței să admită apelul, să desființeze în parte hotărârea pronunțată de instanță de fond și să admită cererea formulată de acordare a cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerațiuni:

Instanța de fond a admis în parte cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând ca suma de 18.600 lei este disproporționata față de complexitatea cauzei și munca depusă de avocat care a redactat întâmpinări și s-a prezentat la 7 termene de judecată.

Onorariul de avocat în cuantum de 18.600 de lei este perfect justificat de complexitatea spetei - apelanta a solicitat instanței să aibă în vedere volumul și complexitatea cererilor formulate de reclamanta, precum și a precizărilor și completărilor ulterioare. În prezenta cauză s-au formulat în total 9 capete de cerere - precizate și modificate succesiv.

Apelanta a formulat apărări la toate aceste pretenții și susțineri ale reclamantei, reprezentând un volum considerabil de studiu și ore de muncă pentru redactarea acestora.

În cauză, complexitatea și volumul de muncă trebuie analizate și în contextul multiplelor cereri formulate de reclamanta la fiecare termen de judecată: înscrierea în fals față de un număr impresionant de înscrisuri, efectuarea de adrese, cereri de probatorii suplimentare etc.

În ceea ce privește munca depusă aceasta include studiul dosarului, discuții cu clientul, reprezentare la instanță, studii jurisprudență etc., care nu se concretizează în acțiuni evidente în fața instanței însă sunt implicite în cazul oricărui contract de asistenta juridică.

Prin urmare, apelanta a solicitat instanței să aprecieze că atât numărul de termene la care s-a prezentat cât și munca depusă în pregătirea apărării justifica onorariul stabilit. De asemenea, mai solicită instanței să aprecieze că prezența cauza este una complexă - față de numărul de capete de cerere, modificări și precizări și față de diversitatea și obiectul acestor capete de cerere.

În concluzie, apelanta a solicitat instanței să aprecieze că soluția pronunțată de instanță de fond care a redus cheltuielile de judecata la 1000 lei îngrădește excesiv dreptul său la reparație și încălcare astfel dispozițiile art.451 din Codul de procedură civilă.

Prin apelul formulat, apelanta D. R. M. a arătat că în data de 13.09.2013 a solicitat anularea deciziei nr. V-l/3062/14.08.2013. Acest document reprezintă preavizul prevăzut de art. 75 din Codul muncii. În data de 18.10.2013 a fost emisă decizia nr. 611/18.10.2013, drept pentru care a formulat o precizare în data de 02.12.2013 deoarece această decizie a fost emisă după data introducerii acțiunii. Apelanta a solicitat anularea acestei decizii, indicând motivele în acest sens. De asemenea, apelanta a mai solicitat repunerea părților în situația anterioară și obligarea angajatorului la plata tuturor drepturilor salariale, la zi, indexate, majorate.

Totodată, apelanta a solicitat anularea Raportului de evaluare a activității profesionale a salariaților și contestarea lipsei opozabilității față de ea a acestei evaluări și o consecința anularea rezultatului obținut la această evaluare.

A mai solicitat apelanta acest lucru motivat de faptul că anularea rezultatului atrăgea automat anularea deciziilor emise în urma acestei evaluări.

În cadrul mențiunilor la cererea de chemare în judecată din data de 03.10.2013, și că urmare a apariției ca elemente de noutate rezultate din procedura prealabilă, a solicitat obligarea angajatorului să rectifice mențiunile din carnetul de muncă în vederea unei corecte calculări a stagiului de cotizare și stabilirii punctului de pensie, și să achite sumele de bani ce i se cuveneau în acest sens (majorări și sporuri), precum și achitarea taxelor și impozitelor către stat aferente sumelor respective.

Ulterior apelanta a indicat și suma neachitată, precum și obligarea angajatorului la plata acestei sume de bani ce i se cuvine.

Apelanta consideră că hotărârea nr._/27.11.2014 este nelegală și netemeinică pentru că lipsește motivarea temeinică a hotărârii. Totodată, apelanta consideră hotărârea ca fiind dată cu o vădită lipsă de imparțialitate a judecătorului, care a analizat și s-a pronunțat greșit asupra lucrului dedus judecății. Se invocă și lipsa rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

În acest scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, așa cum prevede art. 22 C.pr.civ., potrivit acestui principiu, instanțele de judecata au obligația să stabilească dacă actele procesuale de dispoziție ale părților nu s-au făcut în vederea realizării unor scopuri ilicite, dacă părțile au capacitate de dispoziție, precum și dacă consimțământul a fost dat în mod legal.

Rolul activ în cadrul procesului conferă instanței de judecata dreptul și obligația de a ordona dovezile pe care le considera utile în aflarea adevărului în afara celor propuse de părți și uneori chiar împotriva susținerii comune a părților.

Cu privire la rolul activ, prin numeroasele sale decizii:Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât ca, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (4) C.pr.civ. (art. 22 NCPC), cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare. Sub acest aspect, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al pârtii, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa parților, în scopul stabilirii adevărului.

Înalta Curte a reținut că, în realitate, judecătorul nu a exercitat un rol activ, trecând cu ușurința peste argumentele pe care reclamantul le-a adus în susținerea cererii sale, în baza cărora putea să califice în mod corect cererea de chemare în judecată (Decizia nr. 2049 din 23 mai 2013 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect rezoluțiune contract).

În cauza apelantei, din modul de argumentare a soluției pronunțate, rezulta că instanța de fond nu a respectat principiul disponibilității, încălcând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, cenzurând în mod nelegal cererile mele și ignorând cererea de denunțare a înscrisurilor false din dosar și menținând aceste acte în probatoriu, folosindu-le la emiterea hotărârii. Instanța i-a respins probatoriul dar nu a obligat pârâta să producă documentele necesare corectei soluționări a cauzei, acte pe care angajatorul era obligat să le pună la dispoziția instanței.

Se invocă încălcarea dreptului la apărare prin împiedicarea administrării probatoriului complet: nu i s-a permis administrarea tuturor probelor necesare; nu i s-a permis audierea niciunui martor: nici persoanele indicate în petitul acțiunii pentru a putea dovedi cele afirmate, dar nici persoanele semnatare ale documentelor indicate ca fiind false (dacă au semnat sau nu aceste acte), lipsă fiind consimțământul acestora. De asemenea, a fost împiedicată să produc dovezile care să poată suplini lipsa actelor pe care angajatorul cu toate că era obligat să le depună la dosar, a refuzat acest lucru, cu toate că erau în sarcina sa

Instanța de fond a înlăturat din probatoriu unul dintre cele mai importante acte: CIM din data de 01.01.2002 (pag. 9 alin. 7 din hotărâre). Acest document este produs, depus și însușit de partea adversă; acest document (CIM) a produs efecte juridice (a se vedea filele 12-13 din carnetul de muncă), dar instanța consideră că acesta nu este apt să producă consecințe juridice întrucât nu poartă ștampila societății și viza ITM.

Instanța nu a analizat toate susținerile apelantei, concluziile de final din data de 27.11.2015 atunci când a solicitat amânarea pronunțării nu sunt reținute de către instanță sub niciun fel.

Nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere, motivarea este lacunară cu privire la capetele de cerere 4, 5, 6.

Motive contradictorii – instanța deși a arătat faptul că salariatul a fost concediat pe motive ce nu țin de persoana să și nici de angajator, la alin. penultim de la pag. 8 din Hotărâre arată faptul ca evaluarea salariatului a avut loc în condițiile art. 63 din Codul muncii coroborat cu art. 242 lit. i) care face referire strictă la concedierea salariatului pentru motive care țin de persoana acestuia. În această idee este evident că instanța de judecată a interpretat greșit actul dedus judecații și nu a înțeles prezenta speța.

Pentru toate aceste motive apelanta a solicitat în baza art. 480 pct. 3 C.pr.civ., anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București în vederea administrării complete a probatoriului și a justei și legalei soluționări a cauzei. În subsidiar, analizând cauza, să se dispună admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii contestației apelantei așa cum a fost formulată și completată.

Așa cum a arătat, apelanta consideră că soluția primei instanțe ca fiind nelegala și netemeinica, deoarece este dată cu încălcarea legii și nu reflectă adevărul. Astfel, prin emiterea acestei soluții se perpetuează abuzul, instanța legalizând o ilegalitate comisă de către angajatorul apelantei, care a emis decizia de concediere abuziv și care i-a creat un prejudiciu material și moral, prin disimularea unei concedieri pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, respectiv desființarea postului.

Apelanta a arătat și susținut cererile sale în petitul acțiunii introductive și prin completările ulterioare, atunci când indica faptul că angajatorul a dispus concedierea sa motivat de faptul că situația economico-financiara a societății impune acest lucru.

În acest sens, angajatorul a depus o copie de pe Contul Tehnic al Asigurării Generale la data de 30.06.2013 motivând o scădere a primelor subscrise brute pentru primele luni ale anului 2013 drept motiv al concedierii apelantei.

Acest lucru a condus societatea la concedierea apelantei, fiind de altfel singura îndepărtată din firma, așa cum rezultă din Decizia nr. 64 din 16.07.2013, ca fiind soluția salvatoare a declinului economic al societății prin restructurarea postului acesteia (cu privire la acest aspect, apelanta consideră soluția angajatorului de a "desființa" postul său ca fiind neserioasă. Nu poți afirma că efectuezi o reorganizare restructurând un singur post în cadrul unei societăți cu mii de angajați așa cum susține pârâta, ventru că ulterior să achiți suma de_ lei ca onorariu de avocat, tocmai în litigiul cu acel salariat la asemenea sume drept onorariu în litigii de muncă nu reflectă o situație economică precară. Acea sumă reprezintă salariul apelantei pe aproape un an de zile, deci putea fi păstrată în continuare la muncă).

Cu privire la această Decizie nr. 64/2013, care a condus instanța de fond la concluzia unei reale și serioase desființări a postului, considerând-o reorganizare economică și fiind suficientă a demonstra faptul că desființarea locului apelantei de muncă a avut un caracter efectiv, constituie o reținere eronată a situației de fapt.

În realitate, documentul prezentat nu reprezintă actul oficial cerut de către legiuitor, în speța Codul fiscal, adică nu este Bilanțul sau Raportul Anual care să reflecte situația economico-financiara a societății și care să constituie baza de calcul a impozitului și a beneficiului, ci este o raportare periodică către ASF privind calitatea și desfășurarea activității de profil al societăților de asigurare. Asemănătoare cu aceasta raportare mai este și cea a raportații reclamațiilor în vederea controlului pe care ASF (fostul CSA) îl solicită în vederea îndeplinirii condițiilor de licențiere a societăților de asigurare din România.

Instanța a pronunțat hotărârea pe baza unor documente "inapte" din punct de vedere juridic și legal să reflecte adevărul.

Chiar și în ipoteza în care ar avea în vedere vreo scădere a subscrierii asigurărilor pe primul trimestru al anului 2013, reorganizarea și restructurarea activității ar trebui să se facă într-un cadru legal la nivelul manageriatului de vârf al societății prin implementarea unor soluții evident benefice, iar departamentul vizat ar trebui să fie cel numit marketing- vânzări, respectiv acel departament responsabil direct de neîndeplinirea target-ului impus.

Apelanta a reamintit faptul că este economist și își desfășura activitatea ca expert de specialitate în cadrul departamentului financiar –contabil - reclamanții (petiții) - controlul calității.

Postul apelantei este în cadrul unui departament indispensabil desfășurării activității unei societății de asigurare, fiind expres prevăzut de Ordinul CSA (actualul ASF) așa cum apelanta a arătat în cererea sa introductiva și cea completatoare. Postul său nu poate fi desființat. Mai exact, a spus că acest post nu poate fi desființat.

Potrivit Ordinului CSA nr. 11/2012, norma care se aplică la acea vreme, dar și acum se păstrează aceleași criterii prin Norma nr. 24/2014, toate societățile de asigurare erau și sunt obligate "să aibă desemnat din cadrul societății un colectiv de analiză și soluționare a petițiilor, din care să facă parte personal de specialitate și cu experiența în domeniul asigurărilor, calificat pe clasele de asigurări la care se referă petițiile, care să analizeze, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile fiecărui caz, toate aspectele sesizate de petenți; colectivul de analiză și soluționare a petițiilor va fi condus de către un coordonator".

A se vedea mai ales art. 3, lit. d) din Norma privind soluționarea petițiilor prevăzută de Ordinul CSA nr. 11/2012.

În scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România se emit prezentele norme, care au ca obiect reglementarea modului de soluționare a petițiilor privind activitatea asigurătorilor și intermediarilor în asigurări.

Prin petiție, în sensul prezentelor norme, se înțelege cererea, reclamația, sesizarea formulată în scris ori prin poștă electronică, prin intermediul căreia un asigurat/păgubit își exprimă nemulțumirea sau insatisfacția cu privire ia activitatea asigurătorilor și intermediarilor în asigurări.

Potrivit prevederilor art. 5 lit. n) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are ca atribuții să primească și să răspundă la toate petițiile privind activitatea asigurătorilor și intermediarilor în asigurări, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002.

În vederea soluționării corespunzătoare și în termenul legal a petițiilor care le sunt adresate atât direct, cât și prin intermediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) lit. f²) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii au următoarele obligații:

- să dețină proceduri scrise de primire și soluționare a petițiilor atât la sediul central al asigurătorului, cât și la sediile teritoriale ale acestuia. Societățile care aduc modificări procedurilor existente au obligația de a le transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, însoțite de decizia de aprobare, în termen de 30 de zile de la aprobarea modificării lor. Procedurile de soluționare a petițiilor, informațiile despre modalitățile de rezolvare pe cale amiabilă a acestora, precum și informațiile referitoare la adresa de e-mail și numărul de telefon unde se pot solicita informații despre stadiul rezolvării petițiilor trebuie să fie permanent accesibile publicului la sediu și pe site-ul internet al asigurătorului;

- să dețină și să mențină un registru unic de petiții în format electronic, în care să înregistreze toate petițiile primite, inclusiv cele primite la sediile teritoriale, indiferent de modalitatea de primire a acestora: prin registratură, prin poștă electronică, prin sistemul on-line;

- să dețină și să mențină operațional și unb sistem on-lin de primire a petițiilor de petenți;

- să aibă desemnat din cadrul societății un colectiv de analiză și soluționare a petițiilor din care să facă parte personal de specialitate și cu experiență în domeniul asigurărilor, calificat pe clase de asigurări la care se referă petițiile, care să analizeze, cu respectarea dispozițiilor legii aplicabile fiecărui caz, toate aspectele sesizate de petenți; colectivul de analiză și soluționare a petițiilor va fi condus de către un coordonator. Decizia de desemnare a colectivului de analiză și soluționare a petițiilor, a coordonatorului său și a înlocuitorului acestuia va fi transmisă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către societățile care au operat modificări în componența acestuia în termen de 7 zile lucrătoare de la aprobarea noii componențe. Coordonatorul desemnat sau, după caz, înlocuitorul acestuia este răspunzător de activitatea colectivului și de legalitatea soluției finale adoptate în fiecare caz analizat;

- să răspundă la fiecare petiție primită direct de la petenți, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării petiției, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă;

- să transmită pentru fiecare solicitare primită de la autoritatea de supraveghere, în termen de maximum 10 zile lucrătoare sau în termenul precizat în mod expres în aceasta, următoarele documente: o notă de fundamentare întocmită de colectivul de analiză și soluționare a petițiilor menționat la lit. d), în care soluția adoptată să fie justificată temeinic, cu respectarea și precizarea, în mod obligatoriu, a dispozițiilor legale/contractuale în vigoare avute în vedere la adoptarea deciziei comunicate; copia integrală a dosarului de daună; copia raportului de investigații proprii/expertiză tehnică întocmit; fotografiile existente la dosar în format electronic.

Mai face referire hotărârea instanței la Decizia nr. 64/16.07.2013 (pag. 8, alin. 2-3 din hotărâre), ca fiind suficientă și doveditoare nu în sensul reorganizării serviciilor societății, dar în schimb suficientă în sensul desființării postului.

Or, decizia 64/16.07.2013 (fila 133 din dosar), arată că la propunerea Departamentului Resurse Umane s-a decis desființarea postului. În realitate, doar "postul" apelantei figurează ca fiind desființat, celălalt post a fost mutat. În fapt, de reclamații se ocupă acum o altă persoană. Apelanta a fost concediată.

Din acest motiv angajatorul a refuzat să prezinte organigrama, statele de plată și extrasul REVISAL. Toate aceste documente ar fi indicat faptul că apelanta a ocupat de reclamații/petiții în cadrul societății. Mai mult decât atât, instanța de fond a nesocotit înscrisurile pe care le-a utilizat în cauză, nefăcându-se nici măcar o referire la ele pe parcursul celor 9 pagini ale hotărârii, ca și cum ele nu ar fi în dosar, actele au fost înlăturate de instanță fără a se arăta motivele pentru care nu au fost luate în considerare.

A se vedea două aspecte interesante, și, în opinia apelantei suficiente cât să creeze bănuiala legitimă a concedierii sale abuzive:

Primul aspect îl constituie faptul că Departamentul Resurse Umane propune organizarea/reorganizarea activității.

Reorganizarea activității unei societăți, și mai ales de anvergura ASIROM, nu este atributul resurselor umane. O astfel de activitate se decide într-un context amplu, dar mai ales de către persoanele abilitate să o facă, cum ar fi Directoratul.

În cazul apelantei, lucrurile stau exact invers. Resursele umane analizează și apoi propun Directoratului: soluția salvatoare pentru redresarea activității economico-financiara a societății concedierea apelantei!

Interesant însă, că instanța reține aprecierile pârâtei la adresa mea ca fiind "ilare" susținerile apelantei atunci când îi cer drepturile salariale cuvenite (pag. 5, alin. 3 din hotărâre), în schimb trece cu vederea ilogicitatea Deciziei nr. 64/2013 când contrar celor firești un departament inferior și fără abilitatea necesară, decid soluția reorganizatorice a concedierii unui salariat.

Nefirescul acestei decizii apare în opinia apelantei și prin raportare la perioada scurtă de analiză a rezultatelor financiare indicate, respectiv 5 luni de analiză financiară (01.01._13), dar mai ales prin raportare la soluția găsită: concedierea unui singur salariat!

Cu privire la rezultatele slabe realizate de companie, nu au fost făcute dovezi în acest sens.

În orice caz nu au fost depuse documentele oficiale care atestă starea financiară cum ar fi: bilanțul în format ANAF, bilanțul asigurător și contul de profit și pierderi.

În lipsa acestor documente oficiale, coroborat cu declarațiile de presă precum și cu postările de pe site-ul oficial www.asirom.ro prin care se arată că angajatorul este lider de piață în domeniul asigurărilor, nu dovedesc motivele invocate în luarea deciziei de concediere.

Al doilea aspect îl reprezintă A.. Apelanta a criticat această decizie nr. 64, ca fiind luată fără întrunirea Adunării Generale a Acționarilor, așa cum trebuia.

Cu privire la art. 2 din Decizia nr. 64/2013, reiese faptul că persoana care va fi concediată, va fi cea care va avea punctajul cel mai mic la evaluare.

O primă critică constă asupra faptului că un astfel de criteriu ar conduce la concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului, respectiv necorespunderea profesională, în vreme ce concedierea apelantei a fost dispusă pe un alt motiv. Aceasta poate fi singură interpretare, câtă vreme apelanta a fost cea concediată. O altă interpretare, cum că acesta ar fi un criteriu nu poate fi reținută, de vreme ce sunt alte criterii prioritare în cest sens, respectiv cele conținute în Contractul colectiv de muncă, precum vechimea în cadrul societății sau pregătirea profesională a salariatului. În ambele situații de departajare, apelanta ar fi fost cea care ar fi rămas în societate, fiind cea mai veche din departament (din anul 1996) și cu o bună pregătire profesională.

Se mai vorbește la același punct 2 din Decizia nr. 64/2013 despre: desființarea posturilor (la plural), însă în realitate a fost desființat doar "postul" apelantei, care așa cum a arătat nu putea fi desființat, celălalt post fiind mutat.

O altă chestiune de nelegalitate a Hotărârii dată de către instanța de fond, poartă asupra denunțării ca false a unor documente pe care le-a indicat pe tot parcursul procesului, începând cu data de 02.12.2013 prin cererea completatoare și răspunsul la întâmpinare depuse, atunci când a arătat faptul că a constatat inadvertențe în actele depuse de angajator, semnături false, modificări și adăugiri.

De asemenea, la fiecare termen a readus în discuție acest lucru, defăimând înscrisurile folosite de angajator, mai cu seamă preavizul și decizia de concediere, solicitând înscrierea în fals, dar de fiecare dată instanța a prorogat această chestiune, așa cum rezultă din caietul grefierului și înregistrările audio ale ședințelor de judecată, precum și din încheierile de ședință (a se vedea ședința din data de 13.06.2014).

Pentru termenul din data 14.11.2014, apelanta a depus o cerere prin serviciul registratură, în care a reluat cererea privind defăimarea acelor înscrisuri și înscrierea în fals.

În această cerere a indicat filele unde se află acele documente precum și ce reprezintă ele. De asemenea, pe fiecare act depus de apelantă la instanță (prin acțiunea introductivă) a indicat ce anume este viciat/modificat/falsificat, lucruri ce se găsesc la dosarul cauzei încă de la data depunerii lor.

Toate aceste documente au fost ignorate de către instanță, trecându-se peste tot ceea ce aceasta a defăimat ca fiind nelegal și falsificat, rezultatul fiind o hotărâre nelegală.

De la lipsa mențiunii pe decizia de concediere a contractului individual de muncă ce încetează, în contextul în care avea trei CIM (cel din anul 1996 - decizia 181, cel din anul 2002, și cel din anul 2003) și încheind cu semnătura falsă a Președintelui ASIROM, a indicat ce anume este modificat sau alterat.

Pe fondul cauzei, a mai arătat faptul că preavizul acordat anterior concedierii conținea elemente ce țin de persoana salariatului, precum și elemente ce nu țin de persoana salariatului, fiind astfel o concediere nelegală.

Niciunul dintre aceste aspecte de o maximă importanță nu au fost analizate de instanță și nici nu s-a pronunțat asupra lor, lipsă fiind motivarea hotărârii în acest sens.

Simplele referiri la elementele neimportante pe care instanța le-a reținut, au condus către respingerea acțiunii, fără însă a se ține cont de apărările apelantei.

Din lecturarea hotărârii apelate, constat că în spatele aparenței de legalitate și temeinicie a hotărârii, trenează un aer cu caracter părtinitor în favoarea societății pârâte.

Interpretarea actelor deduse judecății sunt în favoarea pârâtei. De exemplu, la pag. 9 alin. 7 din hotărâre, instanța a dat eficiență juridică în favoarea pârâtei, motivând că lipsa ștampilei și lipsa înregistrării la ITM ar lipsi de valoare și consecință juridică actul, anulându-l, dar ignoră faptul că acest act a fost conformat cu originalul de chiar societatea pârâtă, care a înțeles să-i folosească în cauză și în baza căruia au fost operate modificări în dreptul său în dosarul de personal, mai exact fila 12 din carnetul de muncă, producând consecințe juridice.

Faptul că angajatorul nu a înregistrat acest CIM la ITM nu-i incumbă apelantei, dar nici nu anulează actul juridic (mai ales că nu a fost solicitat acest lucru de nicuna dintre părți, fiind încălcat principiul disponibilității, ci în cel mai rău caz atrage răspunderea angajatorului pentru neîndeplinirea obligațiilor sale legale în acest sens, actul a produs efecte juridice.

În realitate se trece peste toate neregulile de conținut și formă, peste toate falsurile din dosar, creându-se aparența unei soluții legale.

Apelanta a solicitat anularea deciziei de concediere în primul rând pentru lipsa mențiunii asupra actului (CIM) care a fost desfăcut. Prin înlăturarea acestui CIM din data de 01.01.2002, apărările apelantei cu privire la cele trei contracte cu care figura la angajator (aceasta a menționat că niciunul dintre CIM nu a fost anulat), instanța a încercat să anuleze practic susținerile acesteia asupra faptului că decizia de concediere nu face mențiuni asupra cărui contract individual de muncă poartă efecte juridice, consecința fiind faptul că dacă i-a fost desfăcut un CIM, putea continua activitatea în cadrul societății în baza celuilalt CIM.

De altfel, acest lucru l-a și făcut. A doua zi, imediat după primirea deciziei de concediere, pe data de 18.10.2013, apelanta s-a prezentat la locul de muncă, dar i-a fost interzis accesul în interiorul societății. La aceiași dată a înregistrat fișa de prezență sub nr._/18.10.2013. Nici despre aceste lucruri hotărârea apelată nu face vorbire.

Motivarea hotărârii de fond, aparent bine structurată, comportă criticile arătate atunci când sunt analizate obiectiv motivele apelantei și prin raportare la întregul ansamblu probator, se poate constata faptul că avea de a face cu o hotărâre nemotivată și nelegală, nefiind bazată pe probe!

În baza rolului activ, instanța avea obligația să stăruie pentru aflarea adevărului, nu să decidă trunchiat.

Pe de altă parte, lipsa ștampilei nu conduce la lipsa de valabilitate a actului, iar neînregistrarea la ITM, conduce la lipsa opozabilității față de terți, nicidecum la anularea actului. Lipsa înregistrării la ITM a contractului atrage asupra angajatorului răspunderea nicidecum asupra apelantei..

În schimb, înlăturarea acestui înscris din ansamblul probator, permite instanței de fond să acopere lipsa mențiunii contractului individual care a fost desființat, din decizia de concediere atacată.

Apelanta a criticat faptul că decizia de concediere nu indică CIM care încetează, iar cum între ea și angajator există mai multe Contracte individuale de muncă, iar prin încetarea unui CIM de muncă nespecificat de angajator nu putea fi dată afară.

În realitate a indicat, și se află la dosar 3 (trei) Contracte Individuale de Muncă - pe al treilea instanța a omis să-l mai analizeze... Cel de-al treilea este Decizia nr. 181/08.11.1996. Niciunul din cele trei C.I.M. nu a fost reziliat sau anulat vreodată.

Astfel, prin înlăturarea forțată, dar mai ales nesolicitată de niciuna dintre părți, instanța „acoperă, lipsa mențiunii din decizia de concediere atacată a mențiunii obligatorii a CIM ce încetează”.

Pe de altă parte, potrivit legii civile acordul părților este lege pentru ele; instanța nu a putut să anuleze acel document, mai ales că nu i s-a cerut acest lucru - niciuna dintre părți nu a cerut acest lucru. Instanța a dat ceea ce nu s-a cerut.

Instanța de fond nu i permis apelantei administrarea tuturor probelor apte să conducă la aflarea adevărului, îngrădindu-i dreptul la un proces echitabil și accesul la justiție.

Astfel, nu a emis cerere solicitată către ITM privind emiterea unei adrese pe care a solicitat-o din care să rezulte dacă după concedierea sa au fost angajate alte persoane pe același post.

ITM, potrivit art. 3 din H.G. nr. 500/2011 deține aceste informații, esențiale pentru dezlegarea pricinii, în condițiile în care apelanta, în calitate de salariată nu are acces la aceste informații, iar sarcina probei incumba angajatorului. Cum angajatorul a refuzat să depună organigrama instanța trebuia să pronunțe hotărârea pe bază de probe concludente.

În schimb, hotărârea a fost pronunțată pe baza unui înscris sumar (adeverință), adresat departamentului juridic de către serviciul personal al pârâtei și falsificat/neînsușit de managerul departamentului resurse umane.

Acest document este semnat de o persoană fără mandat. Acest înscris a fost depus la ultimul termen, adică la data de 14.11.2014 și a fost defăimat de apelantă în ședința publică că fiind fals, dar instanța nu a ținut cont de acest lucru, ba mai mult în loc să facă aplicarea dispozițiilor art. 292 și următoarele C.pr.civ., privind defăimarea înscrisului și înlăturarea sa din ansamblul probator, sau să îl interpreteze în favoarea sa, a luat în considerare drept actul apt să dovedească desființarea postului și s-a pronunțat pe baza lui. Practic, acest act a fost substituit drept singurele acte demne să dovedească situația reclamată, adică: organigramă, REVISAL, state de plată.

De asemenea, apelanta a solicitat în repetate rânduri emiterea unei adrese către actuala conducere ASIROM (fosta conducere a fost destituită de acționari), dar instanța nu a emis această adresă legal solicitată.

Această adresă avea drept scop dovedirea faptului că în realitate, nu conducerea societății a dispus desființarea postului, ci a fost o "excludere pe criterii preferențiale dintr-un grup", realizată și orchestrată pe fondul celor sesizate și reclamate de apelantă în anul 2010, atunci când prezenta niște inadvertențe în cadrul activității pe care o presta la serviciul contabilitate.

Aceste afirmații au fost susținute cu înscrisurile depuse la dosar, dar nici despre aceste lucruri instanța nu a făcut vorbire, fiind nesocotite.

Cu privire la pretinsa tergiversare a cauzei, prima instanță a reținut afirmațiile pârâtei precum că apelanta este cea care dorește tergiversarea cauzei și nu i-a admis suplimentarea probatoriului atunci când acesta rezultă din discuții, dar mai ales după ce instanța admite excepția tardivității denunțării actelor ca false, motivat de faptul că suplimentarea probatoriului ar conduce la tergiversarea cauza. Așa cum apelanta a arătat, dar și cum rezultă în mod firesc, în calitate de reclamantă/contestatoare, fără serviciu de doi ani, cu familie și copil, nu are niciun interes în tergiversarea cauzei.

În acest sens, lungirea procesului a fost generată de către angajator, având permisiunea instanței.

Prin întâmpinare, angajatorul a invocat inadmisibilitatea cererii, motivul fiind lipsa medierii.

În acest sens, a fost obligată să reia procedura informării în vederea medierii de 3 ori, cu toate că o făcuse în mod legal și anterior introducerii acțiunii și a dovedit acest lucru, instanța cântărind diferit față de apelantă obligațiile ce i-ar fi revenit, prin comparare cu indulgența dovedită față de partea adversă atunci când a refuzat să se supună dispozițiilor instanței privind actele pe care trebuia să le furnizeze. Mai mult decât atât, nu mai era obligată să parcurgă procedura informării, câtă vreme prin Decizia nr. 266/2014 Curtea Constituțională a României potrivit documentului, CCR admite excepția de neconstituționalitate ridicată de o societate comercială și constată că prevederile art. 2 alin. (1) și (1²) din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.

Cum angajatorul a susținut faptul că desființarea postului este reală, trebuia să și dovedească acest lucru.

Motivul potrivit căruia REVISAL nu conține informații pe departamente este neserios. Potrivit art. 3 din H.G. nr. 500/2011 privind registrul general de evidența salariaților - REVISAL, la momentul încadrării în muncă a unei persoane se înregistrează în format electronic în REVISAL conform Codului muncii contractele individuale ale persoanelor.

La înregistrare se completează obligatoriu elementele de identificarea salariaților, nume, prenume etc., dar și prevederile de la lit. d), respectiv: funcția/ocupația conform C..

„Art. 3 – H.G. nr. 500/2011 - REVISAL: - Registrul se în tocmește în formă electronică; - Registrul se completează în ordinea angajarli și cuprinde următoarele elemente: elementele de identificare a tuturor salariaților: numele; prenumele, codul numeric personal CNP, cetățenia și țară de proveniența Uniunea Europeană UE, non-UE, Spațiul Economic European SEE; data angajării; perioada detașării și denumirea angajatorului la care se face detașarea; funcția/ocupată conform specificației Clasificării Ocupațiilor din Român la (C.) sau altor acte normative; tipul contractului individual de muncă; durata normală a timpului de muncă și repartizarea acestuia; salariul, sporurile și cuantumul acestora; perioadă și cauzele de suspendare a contractului Individual de muncă, cu excepția cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale; data încetării contractului individual de muncă."

Așa fiind, susținerile pârâtei cum că nu au putut furniza informațiile solicitate de instanță în dovedirea desființării postului apelantei sunt neîntemeiate. În realitate, angajatorul a refuzat să prezinte acest document/extras REVISAL.

Această adeverință, pe lângă faptul că nu este documentul oficial, apt de crezare și care să reflecte situația reală cum este instituția REVISAL de la ITM, izvorăște de la societatea pârâtă care are un interes vădit de a ascunde realitatea, și, mai cu seamă: nu este documentul solicitat de către instanța de judecată.

O altă critică asupra acestui document este falsificarea semnăturii Directorului resurse umane conținută de acest document - acest document poartă semnătura altei persoane decât cea a d-nei M. C..

Asupra acestui fapt, apelanta a făcut mențiune în ședința publică de la ultimul termen de judecată din data de 14.11.2014, atunci când a denunțat acest înscris ca fiind fals, dar instanța a nesocotit acest lucru și a păstrat acest document în cadrul probelor (pag. 3 din hotărârea atacată).

Mai mult decât atât, pe baza acestui document (numit adeverință de către angajator la pag. 1, alin. 5 din hotărâre), instanța a pronunțat hotărârea să, concluzionând că este dovedită desființarea postului.

Or, în lipsa prezentării acestei Organigrame la nivel de societate, sau a extrasului REVISAL, instanța trebuie să dea eficiență dispozițiilor art. 292 și următoarelor C.pr.civ., socotind refuzul angajatorului de a prezenta organigrama societății "instanța va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute cu privire la conținutul celui înscris de partea care a cerut înfățișarea" - art. 295 C.pr.civ..

Prin raportare la art. 272 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului. Angajatorul a refuzat să prezinte documentul oficial ce putea să lămurească dacă s-a efectuat în mod efectiv, real și serios desființarea postului său și dacă acest post a fost sau nu reînființat ulterior. În fața acestui refuz, instanța trebuia să socotească ca fiind dovedite afirmațiile apelantei, și anume faptul că postul său nu a fost desființat.

Apelanta a arătat faptul că figurează din anul 2009 (de la reluarea activității după concediul de doi ani pentru creșterea copilului), ca expert de specialitate în cadrul societății, fără a se indica postul pe care și-a desfășurat activitatea (a se vedea Nota nr. V-l/3161/23.08.2013).

În realitate a fost pe un singur post, acela de economist, dar a fost mutată dintr-un birou în altul până la excludere.

Cu privire la capătul numit 7, respectiv modificările din carnetul de muncă și plata drepturilor bănești solicitate, apelanta a arătat inadvertențele înregistrate în carnetul de muncă, precum și neplata sporurilor de vechime și de fidelitate la care era îndreptățită, angajatorul recunoaște că nu i-a plătit sumele de bani solicitate.

Deși a invocat în repetate rânduri aceste falsuri, prima oară chiar în completarea depusă la data de 02.12.2013 pag. 15 și deși au fost prorogate aceste discuții la fiecare termen de judecată, în final nu s-au verificat înscrisurile contestate așa cum prevede art. 301 C.pr.civ., dar nu au fost nici verificate așa cum prevede art. 302 și următoarele C.pr.civ..

A mai denunțat unele înscrisuri ca fiind neconforme realității/false (fie semnături neconforme, fie alterate/modificate), dar a fost respinsă cererea apelantei, chiar dacă la ultimul termen a indicat din nou ca fiind neconform (nu poartă semnătura dir. HR M. C.) - acel document servind drept organigramă.

Chestiunile indicate de apelantă puteau fi lesne constatate, comparând actele din dosar (înscrisuri depuse de apelantă versus cele depuse de angajator, semnăturile persoanelor indicate ca fiind altele decât cele care semnează ex. cele două decizii anterior concedierii și cea de concedie, fluturașii de salariu nesemnați de apelantă etc.) și puteau să formeze unica opinie cu privire la aceste lucruri și anume: constatarea celor arătate, iar consecința firească ar fi fost înlăturarea acestor documente.

Astfel, cea mai relevantă inadvertență și ca urmare conducând la anularea să este semnătura Președintelui ASIROM M. D. de pe cele două Decizii nr. V- 1/3062/14.08.2013 și nr. 611/18.10.2013, acolo unde apar două semnături diferite sub același nume.

Consecința imediată este anularea/înlăturarea unuia dintre cele două documente, și aș indica aici preavizul (nr v-1/3062/14.08.2013) el fiind semnat de o altă persoană alta decât președintele D-na. M. D.. Cel de al doilea document este semnat de Domnia sa.

Consecința subsecventă este anularea și celui de-al doilea document prin emiterea sa cu nerespectarea obligației de emiterea preavizului de 20 de zile prevăzut de art. 75 din Codul muncii, urmând a fi admisă cererea sa.

Așa cum se poate constata, la dosar au fost depuse mai multe contracte individuale de muncă, dar nu s-a indicat care anume este desființat. Așa se explică de ce a fost la muncă imediat a doua zi pe data de 18.10.2013 pentru a presta activitatea pe care era obligată să o prestez conform contractelor pe care le avea.

Apelanta a detaliat în concluziile depuse la amânarea de pronunțare din data de 27.11.2014 la filele 7-10 toate aceste chestiuni, dar instanța nu le-a lecturat și nici nu le-a menționat în hotărâre.

Cu privire la evaluarea profesională și reevaluare după contestație:

Nota V-l/3161/23.08.2013 prin care se atestă faptul că este expert de specialitate pe un singur post, când în realitate s-au prezentat mai multe decizii iar în final se dispunea desființarea postului apelantei.

Tot aici se atestă faptul că în perioada 2007-2009 a avut CIM suspendat (dar în carnetul de muncă s-au produs modificări, majorări și decizii în acea perioadă). Un alt document ce suscită atenție îl constituie nota nr. V-1/3027 din 09.08.2013. Răspunsul negativ la interviul pe care l-a prestat pentru ocuparea unui alt birou, dar tot ca expert de specialitate. Aici trebuie observat faptul că unul dintre semnatarii refuzului este tocmai directorul HR M. C., care era și evaluator și membru în comisia de reevaluare, dar și persoana care a intervievat-o, fiind în evident conflict de interese. Tot domnia sa a și propus concedierea la care s-a făcut referire că a stat la baza deciziei nr 64, adică Nota nr. V-l/2308/01.07.2013, incompatibilitatea fiind evidentă (conflictul de interese este prevăzut și pedepsit de art. 301 C.pen. cu aplicarea disp. art. 308 C.pen.).

În acest sens, instanța de fond a reținut faptul că nu a indicat niciun motiv de incompatibilitate (pag. 8 alin. 8 din hotărâre), ci a făcut simple alegații. Prin definiție, alegația face trimitere la o teorie. Or apelanta a indicat în concret de ce anume consideră că membră Comisiei de Evaluare d-na M. C. era incompatibilă, a indicat în concluziile scrise la amânarea de pronunțare depuse la data de 25.11.2014, la pagina nr. 9, atunci când vorbea despre evaluarea profesională.

Faptul că instanța nu a citit concluziile apelantei, nu înseamnă că nu a indicat în concret motivul incompatibilității. Pentru a verifica, era suficient să analizeze actele din dosar acolo unde apare persoana indicată pe aproape toate documentele. D-na M. C. este Director HR, membru în Comisia de evaluare, în cea de reevaluare, precum și în comisia de intervievarea, atunci când a fost respinsă și a fost angajată o altă persoană. Tot sub numele domniei sale, apare și ultimul document considerat de instanța drept organigramă, extras REVISAL etc., doar că nu l-a semnat.

În final, dar nu în ultimul rând, procesul-verbal nr. V-1/2896/01.08.2013, indică persoane nou angajate pe postul vacant. Normal era că acel post să fie ocupat de apelantă ca salariată veche în cadrul societății, nu să fie angajată o nouă persoană, dacă tot vorbea de concedieri din cauze economice.

Pe lângă aspectele arătate, de nelegalitate demne să atragă nulitate absolută, apelanta a solicitat instanței să analizeze cauza și prin raportarea la realitatea desființării postului.

Cu privire la desființarea postului:

Apelanta a criticat decizia angajatorului de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului și a arătat printre altele faptul că decizia cuprinde motive ce nu țin de persoana sa cu motive ce țin de persoana sa.

În motivele ce nu țin de persoana apelantei, angajatorul arată ca a desființat postul ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate de societate, mai exact nerealizarea planului de prime brute. Or, apelanta a solicitat instanței să observe faptul că nu a prestat o activitate în cadrul departamentului respectiv, marketing-vânzări, aceasta fiind economist, încadrat la sediul social, acolo unde nu se vând polițe de asigurări.

În motivarea Deciziei nr V-1/3062, se arată la alin. 1 teza finală faptul că,apelanta a fost cea disponibilizată: "urmarea evaluării activității profesionale", invocându-se astfel motive ce țin de persoana salariatului, respectiv necorespunderea profesională prevăzută de art. 61 lit. d) din Codul muncii.

În acest ultim caz, angajatorului îi reveneau două obligații:

- prima obligație consta în emiterea deciziei de concediere în termen maxim de 30 de zile de la data constatării cauzei de concediere (art. 62, alin. 1 din Codul muncii), motivată în fapt și în drept, fiind vorba de textul de lege aplicabil din Codul muncii, precum și cel din Contractul colectiv de muncă aplicabil și Regulamentul intern.

În cazul apelantei presupusa necorespundere profesională, a fost constatată în data de 20.06.2013, adică cu peste 60 de zile înainte; tot aici, angajatorul era obligat să descrie situația avută în vedere în cadrul necorespunderii profesionale și anume: de ce salariatul nu corespunde profesional și cum a fost constatată necorespunderea.

Simplă afirmație făcută de angajator (și indicată mai sus) în decizia V-l/3062, nu satisface cerința Legiuitorului. De asemenea nu trebuie deloc neglijat faptul că a primit calificativul "Bine", ceea ce evident nu atrăgea necorespunderea apelantei profesională, bineînțeles dacă ar fi fost vorba de un motiv real și legal al concedierii sale.

Cea de a doua obligație ce-i revenea angajatorului se regăsește în enunțul art. 64 din Codul muncii "... angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate." Acest lucru nu s-a întâmplat.

Angajatorul face vorbire de înscrierea și participarea apelantei la un interviu organizat pentru ocuparea unui post de Expert de specialitate într-un alt birou, de acolo de unde a fost respinsă. Deci, nu poate fi vorba de a i se fi oferit un alt loc de muncă, câtă vreme, aceasta aplicat pentru acest post (anterior deciziei de concediere), nu i-a fost oferit acest post că urmarea necorespunderii sale profesionale, și, mai mult decât atât - a fost respinsă. Obligativitatea textului din Codul muncii nu-i dădea posibilitatea angajatorului să o respingă pe apelantă și să angajeze o persoană nouă.

De asemenea, decizia de concediere trebuia să conțină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul de opțiune în vederea, ocupării locului de muncă oferit.

Lipsa acestor documente, echivalează cu ne veridicitatea acțiunilor ce se pretind a fi fost realizate și se interpretează în contra părții care refuză prezentarea înscrisului, potrivit art. 295 C.pr.civ.. Cu privire la plata sporurilor înregistrate în carentul de muncă acestea nu au fost achitate.

Dovada plății, conform art. 168 din Codul muncii se face cu ștatele de plată semnate, sau cu alte documente care atestă plata. În cazul apelantei i-au fost plătite doar salariile de bază fără sporuri. Apelanta a arătat faptul că fluturașii de salariu depuși în cauză nu sunt toți semnați de aceasta, dar instanța a ignorat și acest aspect.

Pentru toate aceste considerente, apelanta solicită admiterea apelului și în baza art. 480 pct. 3 C.pr.civ., anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București în vederea administrării complete a probatoriului și a justei și legalei soluționări a cauzei. În subsidiar, analizând cauza, să se dispună admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii contestației apelantei așa cum a fost formulată și completată, urmând a administra completarea probatoriului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Apelul declarat de apelanta D. R. M. este nefondat.

În ce privește cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată, prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.

Prima instanță a respectat principiul disponibilității și a analizat în mod real apărările apelantei reclamante, s-a răspuns motivat mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă invocate de părți. In acest sens, prima instanța si-a motivat întocmai hotărârea judecătoreasca, soluția luata fiind întărita de argumentele invocate in cursul procedurii. Unele susțineri (alegații) ale parții e posibil sa nu primească întotdeauna răspuns, garanția procesului echitabil presupunând ca observațiile au fost în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, lucru care s-a întâmplat si la fond.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, par.33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (hotărârea Perez împotriva Franței (MC), cererea nr. 47.287/99, par.80 și hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, par. 59). Obligația pe care o impune art. 6 par.1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea Perez, par.81; hotărârea V. der Hurk, paragraful 61; hotărârea Ruiz Torija, par. 29; a se vedea, de asemenea, decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, cererea nr. 40.490/98).

Legat de lipsa de urgenta in administrarea probatoriului, admisibilitatea, administrarea și pertinența probelor sunt reglementate de dreptul intern, iar CEDO se pronunță doar cu privire la modul cum au procedat instanțele naționale, respectiv dacă procedura în cauză, în ansamblul său, a avut un caracter echitabil. Aprecierea probelor făcută de judecătorul național nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenție, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste și arbitrarii (CEDO, Isgrὸ c. Italiei, hotărârea din 19 februarie 1991, par. 31). Au fost administrate toate probele cu adevărat relevante soluționării litigiului (proba cu martori apare inutilă în raport de datele concrete ale speței – s-a solicitat administrarea sa pentru a se dovedi abuzurile pe care contestatoarea era obligată să le facă, a se vedea fila 379 dosar fond), instanța de fond manifestându-și rolul său activ in materie probatorie, in temeiul art. 22 alin. 2 din Codul de procedura civila aplicabil in cauza. Oricum, în faza apelului, prin încheierea din 8 iunie 2015, Curtea a pus în vedere intimatei-pârâte să depună extrase REVISAL cu 3 luni înainte și cu 3 luni după concedierea contestatoarei, de la locul de muncă unde și-a desfășurat aceasta activitatea, atașate la filele 61-124 dosar apel. De asemenea, decăderea reclamantei din dreptul de a defăima înscrisuri, dispusă prin încheierea din 14.11.2014, a survenit ca urmare a neprecizării în termen a înscrisurilor și neindicării motivelor respective. Prin reiterarea acelorași probe și în apel, s-ar eluda chiar dispoziția privind decăderea reglementată de legiuitor. În baza art. 301 alin. (1) din Codul de procedura civila, acela caruia i se opune un inscris sub semnatura privata este dator fie sa recunoasca, fie sa conteste scrierea ori semnatura. Contestarea scrierii sau semnaturii poate fi facuta, la primul termen dupa depunerea inscrisului, sub sanctiunea decaderii. De asemenea, potrivit art. 304 alin. (1) din Codul de procedura civila, daca cel mai tarziu la primul termen dupa prezentarea unui inscris folosit in proces una dintre parti declara ca acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnaturii, ea este obligata sa arate motivele pe care se sprijina.

Așadar, este evident că în cauză nu se poate reține că procedura, în ansamblul său, nu a avut un caracter echitabil.

Decizia de concediere nr. 611/18.10.2013 este motivată în fapt și în drept. Decizia cuprinde temeiul legal al încetării contractului de muncă (art. 65 din Codul muncii) si motivele care determină concedierea, alături de durata preavizului. Se precizează expres desființarea postului ocupat, ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate de societate în semestrul I al anului 2013 (nerealizarea planului de prime brute subscrise și pierderile financiare înregistrate), așa cum reiese din Decizia nr. 64/16.07.2013 privind reorganizarea Departamentului Controlling Tehnic, ce ține seama de analiza rezultatelor financiare ale companiei în perioada 01.01._13 efectuată în cadrul ședinței de Directorat din data de 16.07.2013, prin care s-a stabilit reducerea numărului de posturi din cadrul Departamentului Controlling Tehnic de la 7 la 5 prin desființarea unui post de execuție și transferul postului de actuar în cadrul Diviziei Operațiuni Daune Asigurări Generale.

În baza art. 65 din Codul muncii, concedierea individuala pentru motive care nu țin de persoana salariatului poate fi dispusa numai ca urmare a desființării locului de munca ocupat de salariat determinata de dificultăți economice, transformări tehnologice sau de reorganizarea activității.

Totodată, desființarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa. Cauza este serioasă atunci când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Desființarea este efectiva, atunci când locul de munca a fost suprimat din structura angajatorului si reala, daca are un caracter obiectiv si este determinata de dificultăți economice.

Aceste condiții au fost îndeplinite in cauza.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese, fără putința de tăgadă, faptul că postul ocupat de apelantă a fost desființat efectiv, acesta nemaiexistând în organigrama societății, din cauza dificultăților economice (filele 122-131 dosar prima instanță; nu era necesară verificarea raportării periodice către ASF privind calitatea și desfășurarea activității de profil al societăților de asigurare, cât timp Bilanțul asigurători și contul netehnic dovedesc aceeași situație economică; în apel s-a depus raportul anual pentru 2013 – fila 57 – care probează existența pierderilor). Astfel, s-au depus probe (fila 133 dosar fond) din care reiese că un post de expert de specialitate (din patru existente) și un post de expert actuar nu se mai află în structura Departamentului Controlling Tehnic la data de 20.10.2013, dată ulterioară deciziei contestate. Nota nr. V-1/2308/01.07.2013 propunea restructurarea a 29 de posturi (7 la sediul social și 22 la sucursale). Și din extrasele REVISAL cu 3 luni înainte și cu 3 luni după concedierea contestatoarei, de la locul de muncă unde și-a desfășurat aceasta activitatea, atașate la filele 61-124 dosar apel, reiese aceeași situație de fapt, neputându-se deduce faptul că postul respectiv nu a fost desființat. Dimpotrivă, nu se poate reține nici că în departamentul respectiv au fost angajate alte persoane.

Ca atare, desființarea a avut un caracter obiectiv, fiind impusă de rațiuni de eficientizare a întregii activități a societății și a avut o cauză serioasă, reducerea cheltuielilor, prin diminuarea și raționalizarea activității. Este logic ca printre măsurile pe care angajatorul are dreptul să le ia în astfel de situații sa se afle și aceea a desființării unor posturi.

E posibil ca, in urma desființării locului de muncă ocupat de salariat, societatea comercială sa realizeze sau nu un profit (inclusiv atunci când angajatorul este lider de piață), dar aceste aspecte țin de managementul societății, care se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale financiare si comerciale, nefiind rolul instanței de a verifica în ce măsură existau soluții mai adecvate pentru atingerea obiectivului urmărit (în cauză, cum susține apelanta, reorganizarea și restructurarea activității să se facă într-un cadru legal la nivelul manageriatului de vârf al societății prin implementarea unor soluții benefice, iar departamentul vizat să fie cel numit marketing-vânzări, respectiv acel departament responsabil direct de neîndeplinirea targetului impus), cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților manageriale este vădit lipsită de orice temei, ceea ce nu pare sa fi cazul in speță.

Nici faptul că postul ocupat de apelanta reclamantă nu ar fi putut fi desființat, prin prisma Ordinului CSA nr. 11/2012, norma care se aplică la acea vreme, întrucât societățile de asigurare erau obligate să aibă desemnat din cadrul societății un colectiv de analiză și soluționare a petițiilor, din care să facă parte personal de specialitate și cu experiența în domeniul asigurărilor, calificat pe clasele de asigurări la care se referă petițiile, care să analizeze, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile fiecărui caz, toate aspectele sesizate de petenți, nu reprezintă un motiv de nulitate, pentru că desemnarea atribuțiilor în cadrul personalului ține exclusiv de aprecierea autorităților manageriale.

Legea nu obligă angajatorul să facă o selecție a personalului care va fi disponibilizat câtă vreme angajatorul are prerogativa de organizare și decide într-o concediere individuală, iar nu colectivă, ce post nu se mai impune a fi păstrat în nou structură.

Cu toate acestea, pentru a putea fi efectuată o departajare a persoanei care urmează a fi concediată dintre cele 4 care ocupa același post, în mod temeinic intimata a utilizat drept criteriu performanțele profesionale.

Decizia de concediere și unicul contract individual de muncă existent între părți (modificat prin diverse acte adiționale) identifică fără dubiu persoana apelantei și postul în cauză, exact acela desființat prin decizia de concediere atacată.

Cu privire la capătul 7 de cerere, respectiv rectificarea înregistrărilor din carnetul de muncă și plata drepturilor bănești solicitate, în mod temeinic prima instanță nu a reținut înscrisul depus la fila 54 dosar fond, care ar reprezenta un contract de muncă încheiat între părțile litigante, contestatoarea fiind încadrată în funcția de referent, deoarece înscrisul nu poartă ștampila societății pârâte și nici nu este înregistrat la ITM. De asemenea, și în acest caz, decăderea reclamantei apelante din dreptul de a defăima înscrisuri, dispusă prin încheierea din 14.11.2014, a survenit ca urmare a neprecizării în termen a înscrisurilor și neindicării motivelor respective, iar prin reiterarea acelorași probe în apel, s-ar eluda dispoziția privind decăderea reglementată expres de legiuitor.

Aspectele detaliate în concluziile scrise depuse la amânarea de pronunțare în mod logic n-au mai fost avute în vedere de prima instanță, nici nu vor fi analizate de instanța de apel, deoarece, potrivit art. 394 alin. 3 din Codul de procedură civilă, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă (prin urmare nici faptul că apelanta a indicat în concret de ce anume consideră că M. C., membrul Comisiei de Evaluare, era incompatibilă, a indicat în concluziile scrise la amânarea de pronunțare depuse la data de 25.11.2014, la pagina nr. 9, atunci când vorbea despre evaluarea profesională).

Referitor la nulitatea absoluta a deciziei de concediere, pentru nerespectarea cerintelor de continut obligatorii prevazute de art. 76 alin. 1 lit. a), c) si d) din Codul muncii in noua reglementare, decizia de concediere indeplineste toate condițiile imperative prevăzute de acest articol.

Prin Decizia nr. 6 din 9 mai 2011 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, au fost admise recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București și, în consecință, s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii (art. 76 alin. 1 lit. d în noua reglementare) nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii. Decizia este obligatorie, potrivit art. 330⁷ alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Dispozițiile art. 64 din Codul muncii au în vedere numai situațiile în care concedierea se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d) și la art. 56 lit. f) din Codul muncii.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că decizia de concediere trebuie să conțină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant numai în situația în care concedierea se dispune pentru motive care țin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat, pentru necorespundere profesională, precum și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat anterior acel post.

Art. 64 alin. 1 din Codul muncii are caracter de excepție, de strictă interpretare, astfel că orice extindere a sferei situațiilor avute în vedere de art. 64 din Codul muncii în care dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. d) trebuie aplicate este nelegală.

Ca atare, dispozițiile legale înscrise în art. 76 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse și la situațiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Legiuitorul nu se referă și la ipoteza concedierii individuale prevăzute de art. 65 din Codul muncii, astfel că, în cazul desființării locului de muncă în această situație, angajatorului nu îi revine obligația de a-i oferi salariatului un alt loc de muncă.

În mod temeinic, prima instanță a respins ca neîntemeiat capătul 8 de cerere, prin care se solicita obligarea intimatei la plata sporurilor de vechime și fidelitate recalculate, indexate, majorate și actualizate începând cu data de 13.10.2010 și până în prezent, deoarece sporurile de vechime și de fidelitate au fost incluse în salariu, potrivit actului adițional nr. 5/5.01.2009 (fila 61), începând cu data de 12.01.2009. Faptul că fluturașii de salariu depuși în cauză nu sunt toți semnați nu are astfel nicio relevanță probatorie.

Prin urmare, Curtea va respinge apelul declarat de apelanta D. R. M. împotriva sentinței civile nr._ din data de 27.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, ca nefondat.

Apelul declarat de apelanta S.C ASIGURARE R. ASIROM-VIENNA-INSURANCE GROUP S.A. este fondat.

Referitor la cheltuielile de judecată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a impus drept criterii realitatea, necesitatea si, in plus, caracterul rezonabil al cuantumului lor [CEDO, Iatridis împotriva Greciei (satisfacție echitabila) [MC], nr. 31.107/96, par. 54, CEDO 2000-XI]. In baza art. 451 din Codul de procedura civila, cheltuielile de judecată constau in taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților si ale specialiștilor numiți in condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si, daca este cazul, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Într-adevăr, onorariul în cuantum de 18.600 lei este excesiv față de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat care a formulat întâmpinări și s-a prezentat la 7 termene de judecată, o sumă de 3.000 lei fiind însă rezonabilă în raport de împrejurările cauzei, iar cheltuielile având un caracter real și necesar.

În consecință, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, va admite apelul declarat de apelanta S.C ASIGURARE R. ASIROM-VIENNA-INSURANCE GROUP S.A., va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va obliga contestatoarea la plata către intimată a sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată la fond, reprezentând onorariu de avocat redus, conform art.451 alin.2 din Codul de procedură civilă, înlocuind dispoziția primei instanțe referitoare la cheltuielile de judecată.

Va menține în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta D. R. M. – CNP_, cu domiciliul în București, .. 79, ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr._ din data de 27.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, ca nefondat.

Admite apelul declarat de apelanta S.C ASIGURARE R. ASIROM-VIENNA-INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în București, .. 31-33 CUI_, cont bancar RO54RNCB_0001 deschis la BCR – Sucursala Unirea, împotriva sentinței civile nr._ din data de 27.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ .

Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 3.000 lei, cheltuieli de judecată la fond, reprezentând onorariu de avocat redus, conform art.451 alin.2 din Codul de procedură civilă, înlocuind dispoziția primei instanțe referitoare la cheltuielile de judecată.

Menține în rest sentința.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 septembrie 2015.

Președinte, D. G. E.		Judecător, D. A. C.
	Grefier, I. R. M.

Red.CDA

Tehnored.:C.C

4ex./14.10.2015

Jud.fond: B.I.S.

← Despăgubire. Decizia nr. 2808/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Acţiune în constatare. Decizia nr. 3217/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Despăgubire. Decizia nr. 4871/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 3068/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 3074/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Despăgubire. Decizia nr. 2808/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 3217/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI