Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 580/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 580/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 20211/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 5755/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 580/2015
Ședința publică de la 23 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. D. B.
Judecător M. P.
Grefier R. N. C.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată apelanta G. I. împotriva sentinței civile nr.6105 din data de 26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. R. E. SERVICE BUCUREȘTI REBU S.A., cauza având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal efectuat în ședința publică, răspunde apelanta G. I., prin avocat Giurchița N. ce depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/03.02.2015 și intimata S.C. R. E. SERVICE BUCUREȘTI REBU S.A. prin consilier juridic F. A. ce depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică nr._/20.02.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se prezintă referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă cuvântul pe excepția tardivității declarării apelului, formulată de partea intimată prin întâmpinare.
Intimata S.C. R. E. SERVICE BUCUREȘTI REBU S.A. prin consilier juridic, având cuvântul solicită admiterea excepției având în vedere că apelul a fost înregistrat la registratura secției la data de 05 august 2014 și nu 04 august 2014, astfel cum susține partea apelantă.
Apelanta G. I., prin avocat având cuvântul solicită respingerea excepției având în vedere că apelul a fost depus în termenul prevăzut de lege, conform ștampilei aplicate pe plic.
Curtea cu privire la excepția tardivității declarării apelului, reține faptul că hotărârea a fost comunicată la data de 24.07.2014 și apelul a fost înregistrat la poștă în data de 04.08.2014 în termen legal, astfel că, va respinge excepția ca neîntemeiată și nefiind cererii de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta G. I., prin avocat, având cuvântul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, precizând că instanța de fond nu a avut în vedere argumentele arătate, respectiv faptul că decizia de concediere este nulă absolut pe motivul că nu a fost motivată.
Arată că structura în mod artificial a fost supradimensionată, astfel cum și intimata recunoaște prin referatul nr. 7528/05.04.2013, unde se recunoaște faptul că au supradimensionat serviciul.
Mai arată că a fost o concediere individuală și în conținutul acesteia trebuia să fie specificat că se restructurează în mod efectiv postul ocupat de G. I., solicitând a se observa că nu s-a făcut în acest mod, nefiind respectat art. 86 din Contractul colectiv de muncă.
Pentru cele susținute și arătate în scris, solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata S.C. R. E. SERVICE BUCUREȘTI REBU S.A. prin consilier juridic, având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că decizia prin care a fost dispusă concedierea salariatei conține toate motivele de fapt și de drept care au stat la baza concedierii, precizând că în întâmpinările formulate, precum și din conținutul deciziei de concediere reiese nu numai că aceasta este motivată, ci conține și motive cu privire la postul pe care îl ocupa apelanta.
Pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea formulată, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală decizia pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Curtea în raport de dispozițiile art. 394 din Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
- SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr._ la data de 31.05.2013, contestatoarea G. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata . București REBU SA, contestație împotriva deciziei de concediere nr. 176/25.04.2013 prin care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă nr._/03.04.2006, în baza art.65 din Codul Muncii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea deciziei nr. 176/25.04.2013; repunerea părților in situația anterioara emiterii actului de concediere, prin reintegrarea in cadrul societății pe postul si funcția deținuta anterior; obligarea intimatei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, daca ar fi continuat să execute contractul individual de muncă.
Prin sentința civilă nr.6105 din data de 26 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea G. I., în contradictoriu cu intimata . BUCUREȘTI REBU SA, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea reconvențională ca rămasă fără obiect și s-a luat act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, contestatoarea G. I. a fost angajata intimatei . București REBU SA, în baza contractului individual de muncă nr._/03.04.2006 (filele 17-21 dosar), modificat prin actele adiționale subsecvente.
Prin adresa nr. 8544/22.04.2013 (filele 38-40 dosar) înmânată salariatei sub semnătură de primire în aceeași zi, societatea îi comunică faptul că urmează să se desființeze un post de Agent Servicii Clienți (back-office) și că în vederea selectării angajaților ce vor fi menținuți pe posturile de Agent Servicii Clienți (back-office) rămase vor fi urmate procedurile generale de verificare a aptitudinilor și a pregătirii profesionale, respectiv proba practică și interviu. De asemenea, se menționează că, în situația în care nu-și manifestă intenția de a ocupa unul din posturile vacante în termen de 3 zile lucrătoare, începe să curgă termenul de preaviz de 20 zile lucrătoare, la expirarea căruia societatea va emite decizie de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
La data de 25.04.2013, . București REBU SA a emis decizia nr. 176/25.04.2013 (filele 43-45 dosar), prin care a dispus desfacerea contractului de muncă nr._/03.04.2006 încheiat cu doamna G. I. în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin. 1 din codul muncii. În decizia de concediere se menționează că desfacerea contractului de muncă se datorează desființării postului de Agent Servicii Clienți (back-office). Decizia a fost comunicată contestatoarei la data de 25.04.2013, aceasta semnând de primire.
Împotriva deciziei de concediere nr. 176/25.04.2013, în termen legal, contestatoarea a formulat prezenta contestație.
Sub aspectul legalității, Tribunalul a apreciat că decizia de concediere contestată întrunește toate condițiile necesare a fi îndeplinite, în mod obligatoriu, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 din Codul muncii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 din Codul Muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
În speța de față, concedierea fiind individuală, a rezultat că în decizia de concediere nu trebuie să fie trecute criteriile de stabilire a ordinii de priorități (nefiind vorba despre o concediere colectivă).
În ceea ce privește elementul prevăzut la lit. d din art. 76, instanța a reținut că prin decizia nr. 6/09.05.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanță potrivit art. 3307 alin. 4 cod proc.civ., s-a stabilit că dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. d din Codul Muncii nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Din coroborarea acestor aspecte rezultă că, în cazul concedierilor individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului (cum este cazul și în speță), decizia de concediere trebuie să cuprindă doar elementele prevăzute la literele a și b ale art. 7 Codul Muncii, respectiv motivele care determină concedierea și durata preavizului.
În speța de față, analizând conținutul deciziei de concediere, instanța a reținut faptul că aceasta întrunește elementele obligatorii prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. a și b Codul Muncii, respectiv în conținutul său sunt inserate motivul desfacerii contractului de muncă (respectiv desființarea postului salariatei de „Agent Servicii Clienți (back-office)”) și durata preavizului (20 zile lucrătoare).
Instanța nu a putut reține ca întemeiată susținerea contestatoarei, în sensul că decizia de concediere nu cuprinde motivele ce au condus la concedierea sa, atâta vreme cât la articolul 1 al deciziei se menționează clar că desfacerea contractului de muncă este urmarea desființării postului de Agent Servicii Clienți (back-office), motivele desființării postului fiind pe larg expuse la lit. c din preambulul deciziei.
Prin urmare, instanța a constatat că decizia nr. 176/25.04.2013 atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale sub aspectul condițiilor de formă impuse de art. 76 din Codul Muncii.
În ceea ce privește temeinicia deciziei de încetare a contractului individual de muncă, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin.1 din Legea nr. 53/2003, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Conform alin. 2 din același text de lege desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Prin urmare, în raport de aceste dispoziții legale, trebuie determinat dacă locul de muncă al contestatoarei a fost desființat efectiv și dacă măsura desființării are o cauză reală și serioasă.
În speță, postul de „Agent Servicii Clienți (back-office)” pe care era angajată contestatoarea a fost desființat în integralitate, prin hotărârea Consiliului de Administrație nr. 2/08.04.2013 (filele 48-50 dosar), desființarea fiind determinată de restructurarea și reorganizarea activității societății.
Desființarea postului rezultă din compararea organigramei valabilă la data de 04.05.2012 (fila 77 dosar), anterior concedierii, cu cea valabilă la data de 08.04.2013 (fila 76 dosar) ulterior concedierii, în noua organigramă regăsindu-se 2 posturi de „Agent Servicii Clienți (back-office)” în cadrul Biroului Contracte, față de 3 posturi de „Agent Servicii Clienți (back-office)” în cadrul fostului Birou Vânzări – Încheiere și Monitorizare Contracte Clienți, birou ce a fost desființat și reorganizat.
Pentru a fi efectivă desființarea locului de muncă este necesară înlăturarea acestuia din structura angajatorului, deci să nu se mai regăsească în organigrama sau în statul de funcții al angajatorului, fapt care, în speță, este dovedit prin compararea organigramelor depuse de intimată la dosar, așa cum anterior s-a menționat în prezentele considerente.
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că opțiunea angajatorului pentru desființarea postului ocupat de contestatoare a fost determinată de motive obiective, analizată și a fost apreciată ca relevantă pentru activitatea societății, împrejurare care este explicitată și în motivarea deciziei nr. 176/25.04.2013.
Toate aceste motive invocate chiar și în preavizul dat salariatei dovedesc că desființarea postului ocupat de contestatoare a fost reală și serioasă, fiind generată de motive cu o justificare total obiectivă.
Mai mult decât atât, stabilirea oportunității deciziilor asupra reorganizării activității aparține angajatorului, care are prerogativa de a decide asupra condițiilor în care își desfășoară activitatea, de a decide asupra structurii sale interne, asupra modului de distribuire a resurselor umane pentru îndeplinirea obiectivelor ce le are în competență.
Instanța nu a putut reține ca întemeiată susținerea contestatoarei în sensul că nu trebuia să fie concediată deoarece are un minor în îngrijire.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că art. 86 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 100/07.03.2012 (fila 118 dosar) prevede că reducerea de posturi se va face ținându-se cont de următoarele criterii: a) dacă măsura ar putea afecta doi soți care lucrează în unitate, se desface contractul de muncă al soțului care are venitul mai mic; b) măsura să afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreținere; c) măsura să afecteze numai în ultimul rând femeile care au în îngrijire copii, pe bărbații văduvi sau divorțați care au în îngrijire copii, pe unicii întreținători de familie.
Însă, potrivit dispozițiilor art. 69 alin. 3 din codul muncii, astfel cum au fost modificate prin legea nr. 40/2011, criteriile prevăzute la alin. 2 lit. d (respectiv criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere) se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.
Analizând aceste dispoziții legale rezultă că acestea impun departajarea salariaților pe baza criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanță individuală, în caz de egalitate de punctaj între mai mulți candidați, noua reglementare având la bază criteriul performanței profesionale, cu aplicarea în subsidiar a criteriilor de ordin social.
Or, în speța de față, intimata a urmat procedurile generale de verificare a aptitudinilor și a pregătirii profesionale, respectiv proba practică și interviu, în vederea selectării angajaților ce vor fi menținuți pe posturile de Agent Servicii Clienți (back-office).
Din raportul de evaluare a cunoștințelor nr. 8798/24.04.2013 (fila 84 dosar) rezultă că I. G. a obținut punctajul cel mai mic, fiind descalificată, astfel încât, nefiind la paritate de punctaj cu un alt angajat, nu avea cum să se aplice criteriile de selecție prevăzute de art. 86 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 100/07.03.2012.
Prin urmare, Tribunalul a reținut că decizia de concediere este legală și temeinică, fiind conformă dispozițiilor art. 65 alin.1 din Codul Muncii, astfel încât a respins contestația (sub aspectul tuturor capetelor de cerere) ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, Tribunalul a respins cererea reconvențională ce are ca obiect restituirea plăților compensatorii, ca rămasă fără obiect.
În baza art. 453 cod proc. civ., Tribunalul a lua act că intimata își rezervă dreptul să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
- APELUL FORMULAT DE G. I.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, contestatoarea G. I., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată în fapt că, prin sentința, pronunțata de Tribunalul București, a fost respinsă acțiunea mea ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această soluție instanța a motivat ca decizia de concediere contestată întrunește toate condițiile necesare a fi îndeplinite conform art.76 al.1 Codul Muncii.
Deși a arătat ca decizia de concediere nu este motivată iar potrivit dispozițiilor imperative ale art.76 din Codul muncii, reprezintă chiar o cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului, ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem" instanța nu da importanță celor arătate și chiar fără prea multe detalii trage concluzia că decizia este motivată.
Din analiza concretă a deciziei de concediere rezultă că, la litera c) din decizie, angajatorul precizează că motivele concedierii sunt detaliate în Hotărârea Consiliului de Administrație al Societății nr.2 din data de 08.04.2013, apoi, la modul general sunt făcute câteva mențiuni însă fără a se indica precis care sunt motivele care au stat la baza concedierii sale.
Astfel, se poate reține lipsa mențiunii prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. a din Codul Muncii referitoare la motivele care determină concedierea și care nu poate fi acoperită doar de o simplă mențiune a unei Hotărâri a Consiliului de Administrație din 08.04.2013.
Decizia de concediere este evazivă, motivele fiind prezentate la modul general, apoi procesul-verbal al ședinței din 08.04.2013 nu a fost indicat în decizia de concediere, iar potrivit art. 79, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Așadar decizia nu e motivata în sensul de a se preciza în cuprinsul deciziei motivele care au determinat concedierea, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, lista locurilor de munca disponibile.
Lipsa mențiunilor obligatorii expres prevăzute de lege constituie, potrivit art. 78 alin. 1 din Codul Muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului/ ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
Deși a arătat instanței și de altfel rezulta și din probele administrate în cauză că societatea parată, anterior concedierii, și-a supradimensionat artificial structura Serviciului Vânzări apoi a înlăturat-o pe apelantă din cadrul serviciului iar persoanele angajate după ea, au rămas pe posturi. În acest sens a indicat Referatul înregistrat sub numărul 7528 din 05.04.2013 care la fila 2 recunoaște supradimensionarea serviciului.
Instanța nu a reținut nici aspectele care țin de faptul că înainte de concediere a fost în perioada de creștere a copilului și imediat ce a revenit la fostul său loc de munca au început anumite presiuni din partea angajatorului, finalizate cu concedierea sa abuziva după 4 luni de la revenirea definitivă.
Prevederile în vigoare, din OUG nr. 111/2010, stipulează că angajatorul nu poate dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei care se afla în concediu pentru creșterea copilului în vârsta de până la un an, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, sau salariatei care se afla în plata stimulentului de 500 ron, timp de 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în firmă.
Mai departe, instanța reține că rezulta din organigramele depuse că s-a făcut dovada unei concedieri legale, că în realitate a avut loc o suprimare efectivă și definitivă a acestui post din structura funcțional-organizatorică a angajatorului.
Fiind vorba de o concediere individuală actele depuse de angajator conțin o propunere, la general, de reducerea a unui post de Agent servicii client (back office), fără a fi indicată nominal persoana concediată.
Analizând conținutul actelor ce au stat la baza concedierii, Hotărârea Consiliului de Administrație al Societății nr.2 din data de 08.04.2013 precum și Referatul din data de 05.04.2013 nu rezultă că ar fi fost desființat postul ocupat de G. I., mai ales că e vorba de o concediere individuală, motivare pe care instanța nu o reține.
De asemenea a arătat că în cadrul Serviciului de Vânzări, Biroul vânzări-încheiere și monitorizare contracte client exista mai multe posturi de Agent servicii client, posturi similare cu al său, iar persoanele rămase în continuare pe post nu au copii în întreținere.
În Contractul colectiv, încheiat la nivel de unitate, se prevede, la art.86, ca la aplicarea efectivă a reducerii de personal nu vor fi afectate persoanele care au copii în îngrijire iar apelanta are în îngrijire un copil în vârsta de 2 ani.
- ANALIZA APELULUI
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Apelanta susține în primul rând că prima instanță, în mod eronat a reținut că decizia de concediere este motivată.
În decizia de concediere trebuie descrise circumstanțiat motivele care au determinat desființarea locului de muncă, urmând ca, prin aprecierea acestora, să se poată stabili dacă a existat o cauză reală și serioasă a desființării postului.
Motivele care au condus la concedierea angajatului trebuie arătate în concret în decizia de concediere, nefiind posibilă expunerea acestora pe parcursul judecății. Neinserarea în decizia de concediere a motivelor care au determinat concedierea atrage, în condițiile art. 76 din codul muncii, nulitatea absolută a măsurii dispuse.
Curtea constată că în decizia contestată, nr. 176/25.04.2013, se arată că postul de agent servicii client (back office), ocupat de apelanta reclamantă, a fost desființat, ca urmare a restructurării și reorganizării activității societății, în baza hotărârii nr. 2/08.04.2013. S-a mai menționat că structura organizatorică este supradimensionată față de necesitățile societății, unele posturi existente în organigramă nemaigăsindu-și justificarea; astfel, activitatea desfășurată de către agenții servicii clienți (back-office) s-a redus, ca urmare a încetării unor contracte de prestări servicii. În plus, agenții servicii clienți urmează să aibă atribuții privind introducerea în baza de date a contractelor pe care le gestionează, astfel încât activitatea agenților servicii clienți (back office) ar fi redusă semnificativ.
Această motivare este suficientă pentru a îndeplini condițiile cerute de lege, întrucât pe baza ei se poate determina dacă a existat o cauză reală și serioasă a desființării locului de muncă, în sensul că se poate stabili: dacă a existat un plan de reorganizare, dacă există o supradimensionare a personalului față de necesitățile societății, dacă au încetat contractele de prestări servicii menționate generic, care au determinat scăderea activității, dacă anumite atribuții ale agenților servicii clienți (back office) – introducerea în baza de date a contractelor pe care le gestionează - au fost preluate de alți angajați, în speță agenții servicii clienți (teren).
Așadar, întrucât decizia de concediere este suficient motivată încât să se poată analiza caracterul real și serios al concedierii în funcție de elementele menționate în decizie, Curtea constată că prima critică a apelantei este neîntemeiată.
În ceea ce privește susținerea apelantei conform căreia anterior concedierii, intimata și-a supradimensionat artificial structura Serviciului Vânzări apoi a înlăturat-o pe apelantă din cadrul serviciului, din probele administrate în cauză nu rezultă acest aspect. Astfel, din probele administrate nu rezultă angajarea, într-o perioadă scurtă, a unui număr important de persoane pe posturi similare cu cel al apelantei, aspect care ar putea determina prezumția unei supradimensionări artificiale în scopul invocat de apelantă.
Mai mult, astfel cum rezultă din hotărârea nr. 2/08.04.2013 a Consiliului de Administrație, reorganizarea societății a presupus desființarea și înființarea mai multor posturi, prin urmare nu se poate concluziona că reorganizarea a avut ca scop concedierea apelantei reclamantei.
Așadar, cum din probele administrate în cauză nu rezultă intenția angajatorului de a determina concedierea apelantei, ci rezultă existența unui proces de reorganizare real, susținerile apelantei vor fi înlăturate.
Cu privire la invocarea dispozițiilor OUG nr. 111/2010, Curtea constată că motivul de nulitate a deciziei de concediere întemeiat pe acest act normativ nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Prin cauză se înțelege temeiul juridic al dreptului invocat prin cerere.
În speță, în condițiile în care în fața primei instanțe nu s-au invocat dispozițiile OUG nr. 111/2010, acestea nu pot fi invocate direct în fața instanței de apel, prin urmare Curtea nu va analiza motivul de nulitate întemeiat pe acest act normativ.
Apelanta rezultă că din actele anterioare concedierii nu rezultă că s-a dispus desființarea postului ocupat de aceasta iar prin desființarea postului său, deși existau și alte posturi similare, au fost încălcate dispozițiile art. 86 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care în speță nu este vorba despre o concediere colectivă (care ar fi presupus concedierea, într-un interval de 30 de zile, a unui număr de 30 de angajați), în cauză nu este aplicabil art. 86 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
De asemenea, în condițiile în care se dispune concedierea în temeiul art. 65 din Codul muncii, fără a fi incidente dispozițiile privind concedierea colectivă, angajatorul are prerogativa de a alege, dintre mai multe posturi similare, pe cel ce urmează a fi desființat, neexistând nici în legislația muncii, nici în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, o dispoziție care să oblige angajatorul să respecte o anumită ordine în cazul concedierii individuale pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Față de aceste considerente, întrucât criticile apelantei sunt neîntemeiate, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelanta G. I. având CNP_, domiciliată în București, .. 8, ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr.6105 din data de 26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. R. E. SERVICE BUCUREȘTI REBU S.A., cu sediul în București, .. 35, sector 5, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2015.
Președinte, E. D. B. | Judecător, M. P. | |
Grefier, R. N. C. |
Tehnored.: E.D.B./07.05.2015
Dact: S.Ș./2 ex./10.03.2015
Jud. fond: B. D. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1087/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 758/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
