Despăgubire. Decizia nr. 1125/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1125/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1021/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8389/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.1125
Ședința publică din data de 03.04.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Judecător D. E. O.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul S. M. T. M., împotriva sentinței civile nr.1153 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Ț. T., având ca obiect „despăgubire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare, la data de 05.01.2015, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că atât apelantul cât și intimata au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.411 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de apel și întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1153 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, pentru perioada 01.01._11, și, pe cale de consecință, au fost respinse pretențiile pentru această perioadă constatând prescris dreptul material la acțiune.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul S. M. T. M., în contradictoriu cu pârâta Ț. T..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, referitoare la pretențiile aferente perioadei 01.01._11, că este întemeiată, deoarece potrivit art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cum obiectul cauzei de față vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2822 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 este evident că acesta se circumscrie prevederilor art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, astfel că, față de data promovării acțiunii, dreptul material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.01._11 s-a prescris.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că prin decizia nr.85/2013 emisă de Curtea de Conturi a României, s-a stabilit la pct.1 în sarcina reclamantului obligația de a lua angajamente de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal aferente perioadei 01.01.2011 – 29.02.2012, precum și introducerea de acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care s-a solicitat obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată la restituirea sumelor încasate nelegal.
Camera de Conturi Teleorman a avut în vedere dispozițiile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:
1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
2) Salarizarea personalului din spitalele private se stabilește prin negociere între părți.
Prin OUG nr.48/2010, articolul 197 din Legea nr.95/2006 a fost modificat în sensul că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal din unitățile sanitare reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Dispozițiile legale conduc la concluzia că toate cheltuielile aferente salarizării personalului care își desfășoară activitatea în cadrul unităților sanitare publice trebuie să reprezinte 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
În vederea îndeplinirii obligațiilor impuse prin decizia nr.85/2013 Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Teleorman cu privire la recuperarea prejudiciului, reclamantul a chemat în judecată pârâtul și a solicitat restituirea drepturilor salariale pentru care s-a reținut că ar fi fost încasate necuvenit în perioada 01.01.2011–29.02.2012.
Dispozițiile art.256 din Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, rezultă că aceste dispoziții instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată.
Potrivit art.162 alin.3 din Codul muncii, sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetele locale se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, iar art.197 alin.1 din Legea nr.95/2006 prevede că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivit alin.1 reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație.
Încasarea necuvenită a drepturilor salariale presupune inexistența unei baze legale care să justifice acordarea drepturilor salariale, situație care nu se regăsește în cauză.
Acordarea drepturilor salariale în perioada 01.01.2011 – 29.02.2012 în favoarea pârâtului a avut, ca și temei legal, prevederile Legii nr.285/2010 și Legii nr.283/2011 care au reglementat, în perioada menționată, salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Chiar dacă Camera de Conturi Teleorman a constatat că reclamantul, în calitatea de angajator, în anul 2011 și parțial în anul 2012, prin plata salariilor a depășit plafonul de 70% menționat de art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006, această împrejurare nu poate fi imputată pârâtului care, în perioada menționată, și-a primit drepturile salariale în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Împrejurarea că prin decizia Curții de Conturi nr.85/2013 s-a dispus luarea unor măsuri vizând recuperarea de la salariați a unor drepturi salariale plătite nelegal, nu poate constitui temei pentru aplicarea dispozițiilor art.256 din Codul muncii, atâta timp cât aceste prevederi instituie obligația restituirii doar pentru salariații care au încasat o sumă nedatorată.
Concluzionând, obligația reclamantului de a acorda pârâtului drepturile salariale a fost una legală, fiind prevăzută de dispozițiile Legii nr.285/2010 și Legii nr.283/2011, care sunt imperative și nu condiționează acordarea acestora de procentul de 70% la care face referire Legea nr.95/2006, modificată prin O.U.G. nr.48/2010.
Începând cu datele la care actele normative arătate au intrat în vigoare, angajatorul și-a îndeplinit obligația de a achita salariaților drepturile bănești cuvenite conform acestor reglementări.
Reclamantul nu a făcut dovada că stabilirea cuantumului drepturilor salariale acordate pârâtului a fost în neconcordanță cu dispozițiile legale în vigoare, iar interdicția impusă angajatorului de a modifica prin acte unilaterale un element esențial al contractului individual de muncă, respectiv cuantumul salariului, cu ignorarea dispozițiilor legale, îl împiedică să stabilească un cuantum al salariului neconform cu acestea.
Având în vedere atât dispozițiile art.160, art.162 și art.169 din Codul muncii precum și faptul că, în cauză, pârâta este îndreptățită să beneficieze, sub aspectul cuantumului salarial, de prevederile legale care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Tribunalul a apreciat că pretenția reclamantului ce vizează obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2822 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 01.01.2011 – 29.02.2012, este neîntemeiată.
Chiar și în situația în care cuantumul fondului de salarii reglementat de dispozițiile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006 nu este influențat de numărul de salariați, ci de procentul de 70%, iar prin depășirea acestui plafon s-au diminuat resursele financiare alocate pentru plata celorlalte categorii de cheltuieli privind achiziții de bunuri și servicii, taxe, impozite, contribuții către bugetul de stat, neîncadrarea angajatorului în acest plafon nu poate fi imputată pârâtului și nu îi conferă reclamantului, în calitatea sa de angajator, dreptul de obține de la salariați restituirea unei părți din drepturile salariale stabilite și achitate în conformitate cu prevederile legale.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, în locul respectului datorat pentru obligațiile prevăzute în legi și alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaște angajatorilor - instituții publice, posibilitatea de a nu plăti drepturile salariale în cuantumul prevăzut de lege, ceea ce nu poate fi primit.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termen și motivat, reclamantul S. M. T. M..
În motivare, apelantul a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, întrucât prin acțiunea depusă s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unei sume de bani în cuantum de 2822 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012, urmare deciziei nr.85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Teleorman prin care s-a stabilit angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator.
A arătat instanței de judecata faptul ca prin decizia nr.85/10 octombrie 2013, comunicata cu adresa nr.1299/10.10.2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat o . abateri în urma unui raport de audit financiar efectuat la nivelul unității sanitare publice cu paturi - S. M. T. M., dispunând, totodată, o . măsuri pentru înlăturarea abaterilor sesizate printre care și luarea unor angajamente de plata de la personalul contractual pentru stingerea obligațiilor reciproce de plata, respectiv introducerea unor acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plata pentru restituirea sumelor încasate nelegal, potrivit dispozițiilor din Codul Muncii.
În motivarea deciziei nr.85/10 octombrie 2013, Camera de Conturi a Județului Teleorman a avut in vedere prevederile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, în forma in care acest text de lege a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010 și anume: „Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal, reprezintă maximum 70% din sumele; decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceasta destinație".
În acest sens, Camera de Conturi a Județului Teleorman a constatat ca s-a cauzat un prejudiciu prin plata unor drepturi salariale mai mari decât cele stabilite prin lege, respectiv art.197 alin.1 și alin.2 din Legea nr.95/2006 cu modificările si completările ulterioare, in sensul că din aceste prevederile legale se poate observa ca salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum si a celorlalte categorii de personal stabilite potrivit legii, reprezintă maximum 70% din sumele decontate de Casele de Asigurări de Sănătate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceasta destinație si nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul ca daca aceste sume (decontate) nu vor fi încasate nu sunt create posibilități (fonduri) de plată in procent de 100%.
Mai mult decât atât, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și daca nu are prevederi bugetare și surse de finanțare, astfel încât s-a efectuat plata unor drepturi salariale cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art.14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
Solicită să se observe faptul că în ceea ce privește considerentele care au stat la baza dispozitivului sentinței civile atacate, din expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, din motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, nu s-a reținut nimic referitor la prejudiciul cauzat și constatat de Camera de Conturi a Județului Teleorman.
Menționează că recalcularea statelor lunare de plata s-a realizat prin diminuarea proporțională a drepturilor salariale avându-se în vedere, pe de o parte, eliminarea sporurilor, iar, pe de alta parte, plecând de la decizia nr.85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman, în cazul in care urmare diminuării sporurilor suma a fost insuficienta reparării prejudiciului constatat s-a trecut la măsura diminuării salariilor de baza astfel încât sa fie duse la îndeplinire măsurile dispuse prin decizia nr.85/2013 a Camerei de Conturi Teleorman.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Ț. T., a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Obiectul acțiunii ce a fost soluționată de către instanța de fond este reprezentat de solicitarea apelantului reclamant de obligare a intimatei pârâte la restituirea unei sume de bani încasate necuvenit, pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 29.02.2012, urmare a deciziei nr.85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi României - Camera de Conturi a Județului Teleorman.
Deși apelantul își întemeiază pretențiile pe decizia nr.85/10 octombrie 2013 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Teleorman, din conținutul acesteia nu rezultă însă,plata drepturilor respective către intimata-pârâtă și nici caracterul nedatorat al unor sume încasate de aceasta,prin decizia mai sus indicată constatându-se o . abateri în modul de gestionare a fondurilor de către apelant, ca urmare a raportului de audit financiar efectuat și dispunându-se măsuri de recuperare a unor sume prin luarea unor angajamente de plată de la salariați, introducerea unor acțiuni judecătorești, efectuarea procedurilor de corectare și compensare a sumelor plătite către bugetul de stat și bugetele speciale.
Totodată, apelantul invocă faptul că decizia Curții de Conturi a avut în vedere prevederile art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificat prin O.U.G. nr.48/2010 potrivit căruia, începând cu data de 01 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medica furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceeași destinație.
Curtea constată că nu există nici un temei pentru obligarea intimatei la plata unor sume de bani pe care le-a încasat în mod legal cu titlu de drepturi salariale, potrivit contractului său individual de muncă și deciziilor de încadrare în funcție, constatarea de către Curtea de Conturi a depășirii de către angajator a plafonului de cheltuieli neputând constitui temei de încălcare a drepturilor salariatului prin reducerea nejustificată a drepturilor salariale cuvenite acestuia.
Aceasta deoarece salariata a fost încadrată în perioada 01 ianuarie 2011 – 29 februarie 2012, la care se referă pretențiile reclamantului și potrivit susținerilor acestuia, în baza Legii nr.285/2010 și Legii nr.283/2011, iar deciziile de încadrare nu au fost anulate sau modificate, astfel încât, drepturile salariale au fost stabilite pentru intimată în baza legii.
Faptul că apelantul în calitate de angajator nu a respectat dispozițiile prevederilor art.197 alin.2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în forma în care acest text de lege a fost modificat potrivit O.U.G. nr.48/2010, în sensul că, în stabilirea cheltuielilor aferente drepturilor de personal, a depășit plafonul de 70% din sumele decontate de casele de asiguri de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medica furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu aceeași destinație, nu echivalează cu plata unor sume nedatorate către salariată, intimata beneficiind de drepturi salariale în baza contractului individual de muncă încheiat cu apelantul și în baza deciziilor de încadrare prevăzute de lege.
Urmează a se reține și faptul că, prin . Legii nr.124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (publicată în Monitorul Oficial al României la data de 24.09.2014) s-a dispus în art.2 că ”Se exonerează de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art.1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.”
Potrivit dispozițiilor art.1 ”Prezenta lege se aplică: personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr.339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009, cu modificările ulterioare, OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, Legii nr.283/2011 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, OUG nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012, cu modificările ulterioare, OUG nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr.36/2014, OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr.28/2014, cu modificările și completările ulterioare”.
Așadar, chiar dacă intimata ar fi încasat necuvenit sume reprezentând drepturi salariale, ceea ce în speță nu s-a dovedit, potrivit Legii nr.124/2014, aceasta este exonerată de la plata respectivelor sume.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul S. M. T. M., cu sediul în T. M., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.1153 din data de 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Ț. T., domiciliată în T. M., ., ., CNP_.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. G. C. D. E. O.
GREFIER
N. C.
Red.: C.G.C.
Dact.: A.C./4ex.
16.04.2015
Jud. fond: L. Z.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
