Obligaţie de a face. Decizia nr. 758/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 758/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1443/98/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8515/2014)
DECIZIE Nr. 758/2015
Ședința publică de la 10 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător L. U.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant D. I. împotriva sentinței civile nr. 1575/25.09.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. C. PLOIEȘTI, având ca obiect: obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, precum și că în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatului la data de 17.12.2014, care la data de 29.12.2014 a formulat întâmpinare, comunicată apelantului la data de 09.01.2015, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița – Secția Civilă la data de 10.06.2014 sub nr._ reclamantul D. I. a chemat în judecată pe pârâta D. C. PLOIEȘTI, pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că în perioada 02.10._89 a lucrat în grupa I de muncă, în procent de 100% în funcția de acar.
Prin sentința civilă nr.1575/F din data de 25.09.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamantul D. I., în contradictoriu cu pârâta D. C. PLOIEȘTI.
În motivarea soluției, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
În perioada cuprinsă în intervalul 02.10._89, reclamantul a exercitat funcția de acar, așa cum reiese din carnetul de muncă .
Potrivit art. 11 din Decretul nr. 92/1976, datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de muncă se înscriu în carnetul de muncă, așa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unități pe baza scriptelor pe care le dețin.
Decretul-lege nr. 68/1990 prevedea la art. 2 alin. 2 că locurile de muncă și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret-lege.
Ordinul nr. 50/1990, pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II demuncă în vederea pensionarii, prevedea că în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și ÎI de muncă în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că, pentru perioada cuprinsă între 02.10._89, reclamantul a lucrat în funcția de acar.
Așadar, nominalizarea persoanelor și încadrarea activităților în grupa I sau a II de muncă este efectuată de către angajator, ținându-se seama de condițiile deosebite concrete în care și-au desfășurat activitatea salariații sau de către instanța de judecată însă nu în acest cadru procesual, ci în prezența unei cererii de chemare în judecată care să aibă ca obiect constatarea faptului că activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa I de muncă și nu eliberarea unei adeverințe, cum este în speța dedusă judecății și cu un alt material probator (expertiză de specialitate).
Prin urmare, coroborând întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la eliberare a unei adeverințe care să ateste că activitatea desfășurată de acesta în funcția de acar nu apare justificată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel motivat, în termenul legal, reclamantul D. I., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată, în sensul de a se constata că activitatea desfășurata la D. C., în meseria de acar, se încadrează în grupa I de muncă (02.10._89) potrivit dispozițiilor Ordinului 50/1990, Anexa I, poziția 124.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.476 alin. (1) și art.480 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Ordinul nr.50/1990 Anexa I, poz.123-124 apelantul arată că instanța de fond a făcut referire în cuprinsul sentinței la legislația specifică aplicabilă: Ordinul nr. 50/1990, Anexa I, pozițiile 123-124, Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă, Decretul-lege nr. 68/1990, art. 2.
În cererea de chemare în judecată, s-a motivat că funcția de acar se încadrează în grupa I de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa I, poziția 123; în general, ordinul stabilește activitățile care se încadrează în grupa I și II de muncă, la nivel național, iar unitățile de bază sunt obligate să-l respecte.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală, arătând, în esență, că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu rezultă ca apelantul să fi desfășurat vreo activitate încadrată în grupa I de muncă, așa încât, raportat la dispozițiile art. 40 alin 2 lit. h) din Codul muncii, fostul angajator nu poate elibera o adeverință care să ateste o altă situație decât cea care rezultă din evidențele proprii referitoare la activitatea desfășurată de salariații săi.
În apel, nu au fost administrate probe.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel formulate, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului D. C. Ploiești să-i elibereze o adeverință din care să reiasă că, în perioada 02.10._89, a lucrat în grupa I de muncă, în procente de 100%, ca acar. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, Anexa I, poziția 123 pct. 11 și poziția 124, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/200 și Legea nr. 263/2010.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, conform art. 9 alin. 2 din Codul de procedură civilă, obiectul și limitele procesului fiind stabilite prin cererile și apărările părților.
În mod just, Tribunalul, procedând cu respectarea dispozițiilor art. 22 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, a dat cererii calificarea corectă și a reținut că, față de prevederile art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, angajatorul are obligația să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Este adevărat că obligația de a elibera adeverința solicitată de salariat, care să cuprindă date privind activitatea sa, revine angajatorului, însă angajatorul nu poate elibera o adeverință care să ateste o altă situație decât cea rezultată din documentele verificabile aflate în arhive și care, în speță, este conformă cu înscrierile din cartea de muncă a fostului salariat.
Potrivit dispozițiilor art. 126 alin. 1 și 6 din H.G. nr. 257/2011pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive. Pentru a putea fi valorificată, adeverința menționată la alin. (1) se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute.
Or, potrivit anexei nr. 14 la H.G. nr. 257/2011, adeverința eliberată de angajator trebuie să cuprindă, pentru a putea fi valorificată, între altele, mențiuni privind actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.), precum și actul normativ (nr., dată, poziție, anexă etc.) care anterior datei de 1 aprilie 2001 a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupă superioară de muncă.
D. împrejurarea că, în perioada 02.10._89, salariatul a desfășurat o anumită activitate menționată în anexa nr. 1 a Ordinului nr. 50/1990 nu este suficientă pentru a justifica obligarea angajatorului la eliberarea adeverinței solicitate, dacă activitatea astfel desfășurată nu a fost încadrată în grupa I de muncă, cu respectarea procedurii prevăzute de legea în vigoare la data când se pretinde că s-a făcut încadrarea, în funcție de condițiile concrete de muncă.
Din materialul probator administrat în cauză (decizia privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă_/1989 – fila 3, carnetul de muncă – filele 11-13), rezultă că apelantul reclamant a desfășurat activitate în condiții normele de muncă.
Tribunalul a indicat părții calea procedurală ce poate fi urmată pentru a se stabili că a desfășurat activitate în grupa I de muncă, eliberarea adeverinței fiind subsecventă acestei încadrări.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art.480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant D. I., identificat cu CMP:_, domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 1575/25.09.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. C. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., Jud. Prahova, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2015.
Președinte, R. G. | Judecător, L. U. | |
Grefier, Ș. T. |
Ș.T. 12.03.2015/4ex.
Red.: L.U./08.04.2015
Tehnored.: S.Ș./16.03.2015
Jud. fond: C. A.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 580/2015. Curtea... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2342/2015.... → |
|---|
