Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1376/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1376/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 7526/2/2014
Dosar nr._ (8668/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1376
Ședința publică din data de 07 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - E. L. U.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul I. G. V. C. împotriva deciziei civile nr. 197 R din data de 23 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în cauza având ca obiect - contestație decizie pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul I. G. V. C., personal, lipsind intimata C. de P. a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul I. G. V. C., personal solicită conform art.13 din Legea nr.304/2004 cu toate modificările, obligarea instanței de a i se comunica transcrierea din caietul de grefă a ședinței coroborată cu înregistrarea audio și certificată.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Contestatorul I. G. V. C., personal arată că instanța de recurs nu a verificat legalitatea parțială a hotărârii de fond și a deciziei de pensie contestată; solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile, admiterea recursului, modificarea sentinței de fond și obligarea C.P.M.B. să emită o nouă decizie de pensie prin luarea în calcul a hotărârii din revizuire; cu privire la cheltuielile de judecată, arată că le va solicita pe cale separată.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată din data de 04.08.2011, reclamantul I. G. V. C., în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București, a contestat decizia de pensionare nr._/07.07.2011, apreciind că aceasta este nelegală. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale necuantificate.
Prin sentința civilă nr.1084/31.01.2013 pronunțată de Tribunalului București – Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul I. G. V. C. în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I. G. V. C., arătând că este netemeinică și nelegală, iar considerentele contrazic actele din dosarul de pensie, actele în probațiune depuse, susținerile sale, cât și a faptului că hotărârea este dată de judecător cu încălcarea prevederilor art. 7 din Protocolul 6 CEDO și art. 27 alin.7 și 9 Cod procedură civilă, iar considerentele sunt contradictorii.
Prin decizia civilă nr.197 din data de 23.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2011, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant I. G. V. C. împotriva sentinței civile nr.1084/31.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. de P. a Municipiului București.
În considerente, s-a reținut că prima critică vizează legalitatea compunerii completului, recurentul susținând încălcarea art. 27 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, motiv ce poate fi încadrat în art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă. Recurentul are în vedere ipoteza în care judecătorul nu avea dreptul să facă parte din compunerea completului pentru că fusese admisă o cerere de abținere sau de recuzare, situație în care se analizează aspectul calitativ al compunerii.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că în fața tribunalului nu s-a formulat o cerere de recuzare întemeiată pe art. 27 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, deci nu s-a constatat că judecătorul cauzei nu are dreptul de a participa la soluționare, condiții în care invocarea nelegalității sentinței prin prisma acestui motiv are semnificația unei cereri noi în recurs, inadmisibilă față de dispozițiile art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
Față de limitele învestirii în recursul de față, ce are ca obiect sentința nr. 1084/31.01.2011, Curtea a reținut că nu pot fi primite critici ce privesc legalitatea sentinței civile 4395/ 03.05.2011, în baza căreia a fost emisă decizia de pensie contestată.
În ceea ce privește încălcarea Protocolului 6 la CEDO, Curtea a reținut că acesta se referă la abolirea pedepsei cu moartea, astfel că față de obiectul cauzei - contestație împotriva deciziei de pensionare, nu poate fi reținut că aplicabil în speță.
În continuare, recurentul critică sentința susținând că în mod nelegal prima instanța nu a constatat nulitatea deciziei de pensionare ce face obiectul contestației, decizie emisă de casa de pensii pentru punerea în executare a sentinței 4395/03.05.2011, în condițiile în care împotriva sentinței au fost exercitate calea de atac a recursului și revizuirii.
S-a reținut ca nefondată această critică, neputându-se constata lipsa temeiului legal ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ca motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât în mod corect instanța fondului a reținut că sentința 4395/03.05.2011 este definitivă și executorie, astfel că executarea dispozițiilor din cuprinsul său nu este condiționată de soluționarea căilor de atac. Concluzia se impune față de art. 377 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia hotărârile date fără drept de apel sunt definitive, art. 278 pct. 3 Cod procedură civilă, prevăzând că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale.
Nefondată este și critică privind încălcarea de către judecătorul fondului a principiului rolului activ reglementat de art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, recurentul invocând neîndeplinirea de către instanță a obligației de a solicita casei de pensii toate înscrisurile din dosarul de pensie. Ori, judecătorul conduce desfășurarea procesului civil și are puterea de a ordona prezentarea unor probe, însă numai în măsura în care apreciază că sunt de natură a conduce la dezlegarea cauzei. În speță, față de motivele invocate în contestația împotriva deciziei de pensionare, aprecierea judecătorului în sensul că nu este necesar a se depune întregul dosar de pensie este corectă, astfel că nu se poate reproșa acestuia că nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului.
Criticile privind cererea de repunere pe rol și modul de soluționare a dosarului nr._._ în recurs, dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4395 în baza căreia s-a emis decizia de pensie_ din 07.07.2011, contestată, nu au fost primite, față de obiectul prezentului recurs - sentința nr. 1084/31.01.2013, ce stabilește limitele învestirii.
Critica privind insuficiența probatoriului prin nedepunerea de către pârâtă a buletinelor de calcul anexă la emiterea deciziei contestate, este nefondată, întrucât, prin prisma motivelor din contestație, motive ce se limitează la momentul emiterii deciziei (înainte de rămânerea irevocabilă a sentinței care prevede o asemenea obligație), înscrisurile menționate de recurent nu sunt utile cauzei, în acest sens fiind și aprecierea instanței de fond.
S-a constatat că, deși recurentul a invocat în motivarea în drept a căii de atac și art. 304 pct. 4, 6, 7, 8, nu sunt indicate argumentele în susținerea acestor motive de nelegalitate a sentinței, simpla afirmație nefiind suficientă pentru admiterea recursului. Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept.
Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2014, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._ /2015, recurentul-reclamant I. G. V. C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.197R din data de 23.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2011.
Se arată în dezvoltarea căii de atac extraordinare formulate că instanța de recurs a nesocotit prevederile art.3041 din codul de procedură civilă (1865) prin refuzul efectuării cercetării judecătorești, cu încălcarea prevederilor art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă(1865), cât și a administrării probei solicitate, respectiv a sentinței civile pronunțate în dosarul de revizuire dar neadministrată, în temeiul prevederilor art.317 alin.2 ultima teză și a art.318 Codul de procedură civilă, solicitând admiterea contestației în anulare, casarea hotărârii contestate, iar prin rejudecarea fondului să se constate nulitatea parțială a deciziei de pensie nr._/07.07.2011 și obligarea pârâtei C. de P. a Municipiului București la emiterea unei noi decizii de pensie din care să rezulte drepturile de pensie, astfel cum a fost rectificată prin sentința civilă nr.9472 pronunțată în dosarul nr._/3/2011, cât și la plata acestor drepturi cu reactualizarea sumelor și dobânda pentru lipsa de folosință, așa precum s-a solicitat în petitul acțiunii formulate la instanța de fond dar care nu a fost soluționat.
Analizând contestația în anulare dedusă judecății, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Prevederile art.317 alin.2 Cod Procedură Civilă, ultima teză invocate în cauză vizează ipoteza ca recursul să fi fost respins fără a fi judecat în fond,situație ce nu se regăsește în cauză, instanța de recurs analizând criticile invocate în cuprinsul recursului,apreciindu-le neîntemeiate, inclusiv critica privind încălcarea de către judecătorul fondului a principiului rolului activ reglementat de art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, critica privind insuficiența probatoriului raportat la motivele din contestație, motive ce se limitează la momentul emiterii deciziei de pensie contestate.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 318 Cod Procedură Civilă:„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Însă, examinând conținutul (motivarea) contestației în anulare ce face obiectul pricinii de față, Curtea observă că autorul acestei căi de atac nu invocă niciuna dintre ipoteze anterior arătate. Aspectele și nemulțumirile exprimate de contestator constituie aspecte nu pot fi puse în discuție pe calea contestației în anulare, căci fiind vorba despre o cale extraordinară de atac, ea poate fi exercitată doar în cazurile și condițiile stabilite strict și limitativ de către legiuitor.
Art. 317 și 318 Cod Procedură Civilă sunt texte prin care se reglementează situații de excepție, iar acest tip de norme juridice sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte ipoteze, potrivit principiului exprimat în adagiul latin „exceptio est strictissimae interpretationis”.
Contestatorul invocă de asemenea și prevederile art.318 Cod procedură civilă, potrivit cu care: „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Din motivarea contestației în anulare reiese că autorul acesteia are în vedere teza I-a a art.318 Cod Procedură Civilă, exprimată în formula „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Sub acest aspect se invocă de către contestator: „refuzul efectuării cercetării judecătorești, cu încălcarea prevederilor art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă(1865), cât și a administrării probei solicitate, respectiv a sentinței civile pronunțate în dosarul de revizuire dar neadministrată.”
Altfel spus, ceea ce invocă autorul contestației este o greșeală de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale ce prezentau relevanță în cauză.
Însă, acest tip de eroare nu face parte din categoria greșelilor materiale la care face referire art.318 Cod Procedură Civilă.
În măsura în care a existat în realitate, ea constituie o greșeală de judecată ce nu poate fi îndepărtată pe calea contestației în anulare, pentru că ar însemna să se admită un „recurs contra unei decizii dată în recurs”, aducându-se atingere caracterului irevocabil al unor astfel de decizii, dar și regulilor de bază ale autorității de lucru judecat și asigurării stabilității raporturilor juridice civile, și în final, principiului preeminenței dreptului, adeseori amintit în jurisprudența relevantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului.
În sensul art.318, prin noțiunea de „greșeală materială” se înțelege acea eroare de ordin strict formal (procedural), care a avut drept rezultat pronunțarea unei hotărâri vădit nelegale. Se înscriu în această sferă, de exemplu, anularea unui recurs ca netimbrat, deși la dosar exista dovada achitării taxei de timbru; respingerea unui recurs ca tardiv, în condițiile în care la dosar exista proba depunerii sale în termen și altele de aceeași natură. În toate aceste situații, decizia pronunțată în recurs nu vizează fondul cauzei, ci se rezumă la chestiuni strict de formă; altfel spus, recursul nu este soluționat în fond, ci prin admiterea unei excepții.
În caz contrar, s-ar ajunge să se deschidă calea exercitării unui recurs contra unei decizii dată în recurs, ceea ce ar pune în pericol siguranța și stabilitatea raporturilor juridice civile și ar contraveni principiului fundamental al preeminenței dreptului, exprimat în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului.
În raport de toate cele ce preced și întrucât în speță nu sunt întrunite cerințele niciuneia dintre ipotezele prevăzute de lege, Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul I. G. V. C. împotriva deciziei civile nr.197 R din data de 23 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. C. Dobraniște E. L. U. P. A.
GREFIER,
F. V.
Tehnored.L.E.U.
Dact. V.N./2 ex./18.05.2015
Jud.fond: C. F. I.
Jud.recurs: C. N. I.;
M. D. O.; A. P. B.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 2002/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale.... → |
|---|
