Contestaţie la executare. Decizia nr. 2843/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2843/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 3595/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi 2368/2015)
Decizia Civilă Nr.2843
Ședința publică din data de 03 Septembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul-reclamant Ș. P., împotriva sentinței civile nr.325/12.03.2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Teleorman, cauza pe fond având ca obiect „contestație la executare ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează faptul că pricina se află la primul termen de judecată, cât și faptul că prin cererea de apel dedusă judecății apelantul-reclamant a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor prev. de art. 411 alin.(1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.
La data de 19.08.2015 s-a depus la dosarul cauzei prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții de către apelantul-reclamant concluzii scrise față de cererea de apel formulată în cauză.
Curtea în temeiul dispozițiilor art.394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părții apelante de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ reclamantul Ș. P. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii Teleorman solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună, în principal, anularea deciziei nr._/27.01.2014, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, iar în subsidiar, a solicitat revenirea la plata pensiei calculată în conformitate cu decizia anterioară.
Prin sentința civilă nr. 325 din data de 12.03.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de muncă asigurări sociale și de C. Administrativ Fiscal în dosarul cu nr._ a fost respinsă ca nefondată acțiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamantul Ș. P. împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Teleorman.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr. 240/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea reclamantului, pârâta fiind obligată la revizuirea drepturilor de pensie prin acordarea punctajului suplimentar conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și O.U.G. nr. 100/2008, iar la solicitarea reclamantului, această hotărâre a fost pusă în executare, pârâta procedând la recalcularea drepturilor de pensie, în conformitate cu hotărârea judecătorească, drepturile de pensie fiindu-i stabilite începând cu data de 06.11.2009.
În luna iunie 2013 reclamantului i-au fost plătite drepturile de pensie recalculate potrivit sentinței civile nr. 240/23.01.2013, în cuantum de_ lei, reprezentând diferențe rezultate ca urmare a valorificării punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008 și acordarea diferenței dintre punctajul mediu anual conform art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Ulterior, urmare promovării recursului împotriva sentinței civile nr. 240/23.01.2013, recurs admis de Curtea de Apel București, pârâta, la data de 27.01.2014, a emis decizia nr._ prin care s-a dispus constituirea în sarcina reclamantului a unui debit în sumă totală de_ lei, reprezentând sume încasate necuvenit în perioada 06.11.2009 – 31.01.2014, nemaiexistând temei legal pentru acordarea majorării prevăzute de O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Decizia de debit a fost emisă ca urmare a desființării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 240/23.01.2013 a Tribunalului Teleorman ca urmare a admiterii recursului declarat împotriva acesteia, astfel că, fiind desființat titlul executoriu în baza căruia au fost plătite aceste sume, s-a apreciat că pârâta era îndreptățită să procedeze la recuperarea lor în baza art. 179 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 potrivit căruia sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție.
Totodată, față de împrejurarea că sumele ce constituie debitul stabilit au fost achitate reclamantului în luna iunie 2013, chiar dacă aceste drepturi sunt aferente perioadei începând cu 06.11.2009, instanța apreciază că, în cauză, nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune, termenul de prescripție de 3 ani calculându-se de la data desființării titlului executoriu în baza căruia s-a făcut plata, respectiv de la data de 14.11.2013, dată la care a fost pronunțată decizia civilă nr. 2391, prin care a fost desființat titlul executoriu în baza căruia pârâta a plătit suma totală de_ lei, întrucât numai din acel moment pârâta avea dreptul la întoarcerea executării.
Cu privire la susținerile reclamantului, în sensul că, în cauză, ar fi incidente prevederile Legii nr. 125/2014, se apreciază că acestea sunt lipsite de temei, întrucât, pe de o parte, legalitatea și temeinicia deciziei de debit se analizează în funcție de legislația de la data emiterii acesteia, Legea nr. 125/2014 fiind un act normativ ulterior, iar pe de altă parte, prevederile legii precitate nu afectează valabilitatea deciziei de debit, în baza acesteia putând avea loc doar exonerarea de plată atunci când sunt îndeplinite condițiile legii.
În plus, este de observat că debitul pus în sarcina reclamantului nu se încadrează în prevederile Legii nr. 125/23.09.2014, deoarece nu provine din eroare de calcul sau din alte cauze strict prevăzute de lege, ci din punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, care a fost schimbată în calea de atac a recursului.
Față de considerentele expuse, Tribunalul a respins ca nefondată, acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul Ș. P. .
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie admis apelul și să fie anulată sentința amintită, pentru următoarele motive:
În fapt, prin acțiunea înregistrata sub numărul_, apelantul a solicitat instanței ca prin acțiunea ce va pronunța să dispună anularea deciziei de debit_/27.01.2014 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.
La data de 05.02.2015, în baza articolului 204 NCPC în termen legal, a depus la Registratură Tribunalului Teleorman o cerere de modificare a cererii de chemare în judecata prin care a solicitat că decizia de debit_/27.01.2014 să fie anulată prin amnistia aplicată conform prevederilor Legii 125/2014, având în vedere că speța apelantului nu face obiectul art.13 din Normele metodologice de aplicare a legii în care sunt menționate cazurile de excludere de la amnistia sumelor debitate.
Tribunalul Teleorman a ignorat în totalitate cererea sa de modificare a cererii de chemare în judecată dându-i calificativul de cerere precizatoare, lucru care este total greșit dacă ne raportăm la cererea modificatoare conform art.204 NCPC aflată la dosar.
Dacă s-ar admite ipoteza susținută de C. Județeana de Pensii Teleorman și preluată de Tribunalul Teleorman în motivarea sentinței ca debitul apelantului rezulta în urma aplicării unei sentințe judecătorești și se cuvine a cade în culpă debitorului, aceasta ar însemna încălcarea Constituției și a drepturilor fundamentale ale omului de a avea acces la justiție.
Tribunalul Teleorman nu reține faptul ca respectiva hotărâre judecătoreasca în urma căreia, după aplicarea ei s-a stabilit acel debit este un act jurisdicțional care emana de la autoritatea judecătoreasca și astfel nu poate primi calificarea de act normativ.
A nu ține cont de Legea 125/2014 apărută ulterior de care s-a prevalat în cererea de modificare a acțiunii ar însemna a nu se ține cont de principiul separației puterilor în stat, pentru a atribui hotărârii judecătorești menționate valențe care sunt specifice actelor normative emise de alte puteri ale statului - legislativ sau executiv. Ba mai mult, legiuitorul dacă avea de gând ca acest tip de debit să nu intre în sfera de aplicare a Legii 125/2014, art. l, putea să specifice acest lucru în normele de aplicare ale ordinului comun MMFPSPV/MFP -_, dar chiar și în norma de la art.13 în care sunt specificate cauzele care nu fac obiectul prevederilor art. l din lege, respectiv exonerarea de la plata debitelor nu este prevăzută aceasta speța.
Având în vedere că Legea 125/2014 a apărut ulterior stabilirii debitului prin decizia_/27.01.2014 se încadrează în termenul stabilit de lege de exonerare de la plata, respectiv 01.01._14, solicită admiterea apelului și modificarea sentinței 325/12.03.2015 în sensul de a fi aplicate prevederile Legii 125/2014 conform cererii de modificare a cererii de chemare în judecată depusă în baza art.204 NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Având în vedere situația de fapt așa cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că soluția de respingere a acțiunii formulate de contestator, așa cum a fost precizată, este legală și temeinică, apelul fiind nefondat.
Curtea va analiza hotărârea pronunțată în limitele criticilor formulate de apelant, potrivit principiului disponibilității, reținând că acesta a invocat faptul că prima instanță nu a făcut aplicarea Legii nr.125/2014 și nu a ținut seama de cererea sa modificatoare prin care a solicitat constatarea amnistierii debitului în baza actului normativ menționat.
Curtea nu poate reține susținerile apelantului referitoare la ignorarea cererii sale modificatoare, deoarece Tribunalul a analizat motivele de nulitate întemeiate pe Legea nr.125/2014 invocate de contestator. Astfel, prin cererea formulată la data de 9.03.2015, contestatorul a solicitat anularea deciziei de debit contestate ca urmare a amnistiei prevăzută de art.1 din Legea nr.125/2014. În considerentele hotărârii apelate, Tribunalul a analizat și această critică, reținând că „susținerile reclamantului, în sensul că, în cauză, ar fi incidente prevederile Legii nr. 125/2014, se apreciază că … sunt lipsite de temei, întrucât, pe de o parte, legalitatea și temeinicia deciziei de debit se analizează în funcție de legislația de la data emiterii acesteia, Legea nr. 125/2014 fiind un act normativ ulterior, iar pe de altă parte, prevederile legii precitate nu afectează valabilitatea deciziei de debit, în baza acesteia putând avea loc doar exonerarea de plată atunci când sunt îndeplinite condițiile legii. În plus, este de observat că debitul pus în sarcina reclamantului nu se încadrează în prevederile Legii nr. 125/23.09.2014, deoarece nu provine din eroare de calcul sau din alte cauze strict prevăzute de lege, ci din punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, care a fost schimbată în calea de atac a recursului.”
Nu sunt întemeiate nici criticile apelantului pe fondul soluției pronunțate de Tribunal, deoarece . Legii nr. 125/2014, act normativ ulterior deciziei de debit contestate, nu poate avea ca efect nulitatea acesteia. Legea menționată nu afectează legalitatea și temeinicia deciziei de debit emise ca urmare a desființării hotărârii judecătorești în baza căreia se plătiseră reclamantului diferențe cu titlu de drepturi de pensie.
Astfel, prin decizia contestată nr._/27.01.2014 s-a dispus recuperarea sumei de_ lei, încasată necuvenit de apelantul-reclamant în perioada 6.11._14. În motivarea deciziei de debit, intimata a arătat că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de admiterea recursului prin decizia civilă nr.2391/14.11.2013.
Curtea constată că debitul a rezultat ca urmare a recalculării drepturilor de pensie în baza sentinței civile nr.240/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în baza căreia intimata fusese obligată și la plata diferențelor de pensie rezultate începând cu 1.02.2011.
Având în vedere caracterul executoriu al sentinței respective, C. de pensii a procedat la punerea sa în executare și a plătit intimatului diferențele stabilite rezultate ca urmare a valorificării punctajului cuvenit conform art. 169 din Legea 263/2010. De asemenea, intimata a continuat să plătească lunar drepturile de pensie cu acordarea punctajului suplimentar în baza sentinței civile nr. 240/23.01.2013 a Tribunalului Teleorman, până în ianuarie 2014, aspect care rezultă din buletinul de calcul de la dosarul de fond.
În paralel, s-a declarat recurs împotriva sentinței respective, iar prin decizia civilă nr.2391/14.11.2013 a Curții de apel București a fost admis recursul Casei Județene de Pensii Teleorman, s-a modificat sentința recurată și s-au respins pretențiile apelantului din prezenta cauză pentru acordarea punctajului suplimentar.
Sumele totale plătite în baza titlului executoriu desființat prin decizia civilă nr. 2391/14.11.2013 a Curții de apel București au fost de 15.260 lei, așa cum rezultă din buletinul de calcul de la filele 12-13 din dosarul de fond.
În consecință, decizia de debit a fost emisă ca urmare a desființării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 240/23.01.2013 a Tribunalului Teleorman, ca o consecință a admiterii recursului declarat împotriva acesteia.
Fiind desființat titlul executoriu în baza căruia au fost plătite aceste sume, este evident că apelanta era îndreptățită să procedeze la recuperarea lor, în baza art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani.
Nu pot fi reținute nici susținerile apelantului referitoare la anularea deciziei pe motivul amnistierii debitului în baza Legii nr.125/2014, deoarece, așa cum corect a reținut și prima instanță, legea nu afectează legalitatea și temeinicia deciziei de debit, fiind o problemă de executare a acesteia. Intervenția unei legi în baza căreia nu se mai recuperează debitul nu este de natură să determine nulitatea deciziei, ci în condițiile aplicării acesteia la cazul în speță, beneficiarul, după ce va parcurge procedura prevăzută de Legea nr.125/2014, ar putea avea dreptul fie la recuperarea sumelor reținute, fie C. de Pensii nu va dispune recuperarea debitului stabilit. Dispozițiile Legii nr.125/2014 nu afectează valabilitatea deciziei de debit, în baza acesteia putând avea loc o eventuală exonerare de plată, dacă sunt îndeplinite condițiile legii, persoanele îndreptățite fiind obligate să urmeze procedura prevăzută de acest act normativ pentru recuperarea sumelor reținute, cu respectarea etapelor prevăzute de lege.
În speță însă, Curtea constată că în niciun caz nu se poate reține existența unei plăți făcute din eroare din partea intimatei, deoarece aceasta a plătit diferențele în executarea unui titlu reprezentat de o hotărâre judecătorească, fiind obligată prin lege să procedeze la executarea acestuia sub sancțiunea prevederilor legale, titlu care ulterior a fost însă desființat prin admiterea recursului.
În aceste condiții nu pot fi reținute nici susținerile apelantului referitoare la nesocotirea principiului separației puterilor în stat, deoarece Legea nr.125/2014 nu poate determina retroactiv nulitatea unor decizii emise anterior emiterii acesteia. Actul normativ prevede o procedură specială pe care debitorul trebuie să o urmeze, în cadrul căreia se va stabili dacă debitul va fi amnistiat. Astfel, potrivit art.1 alin.3-6 din Legea nr.125/2014, restituirea se realizează pe baza cererilor depuse de către pensionari la casele județene de pensii, C. de Pensii a Municipiului București, respectiv casele de pensii sectoriale. Nedepunerea cererii prevăzute la alin. (3) atrage nerestituirea sumelor. Sumele ce urmează a fi restituite pensionarilor în condițiile alin. (2) nu se actualizează cu indicele de inflație și nu sunt purtătoare de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz. Procedura de efectuare a restituirilor prevăzute la alin. (2) va fi stabilită prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului finanțelor publice.
În concluzie, față de dispozițiile art. 179 din Legea nr. 263/2010, Curtea reține că decizia de debit este legală și temeinică, motiv pentru care se impunea respingerea acesteia.
Având în vedere considerentele arătate, în temeiul art.480 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant Ș. P., identificat cu CNP:_, cu domiciliul situat în ., împotriva sentinței civile nr.325/12.03.2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Teleorman, având CUI_, cont bancar RO87TREZ__ deschis la Trezoreria A. și sediul în A., ., județ Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 septembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red.M.C.
Tehnored. M.C./D.M.
4 ex./10.09.2015
Jud.fond: N. M.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 2188/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1831/2015.... → |
|---|
