Despăgubire. Decizia nr. 122/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 18898/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6298/2014)
DECIZIE Nr. 122/2015
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător A. F.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul R. A. împotriva sentinței civile nr. 7173/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . COMPANY SRL, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au fost depuse și comunicate motivele de recurs, după care:
Curtea procedează la identificarea recurentului, acesta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului în susținerea recursului.
Recurentul, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, solicitând a fi avute în vedere documentele depuse de la Ministerul Finanțelor, cerute inițial de instanță și ignorate ulterior Arată că, capătul de cerere referitor la acordarea salariilor compensatorii, pe care instanța nu s-a pronunțat, este justificat de faptul că nu avea cum să cunoască dacă o instituție a avut sau nu un contract colectiv de muncă, deși, în opinia sa era obligată să aibă. Arată că, documentele depuse de la Ministerul de Finanțe dovedesc în totalitate susținerile sale, în cuprinsul acestora fiind menționat numărul de salariați, acesta depășind numărul minim de salariați ce permitea încheierea unui contract colectiv de muncă. Referitor la salariile compensatorii pretinse, arată că, la momentul concedierii, era în vigoare o lege ce permitea acordarea acestor drepturi, precizând că, și în prezent consideră concedierea frauduloasă și ilegală. Arată că a aflat ulterior că s-a dat o lege nouă care a modificat Contractul Colectiv de muncă pe anii 2011-2014, CCM putând fi încheiate contracte la nivel de grup de unități sau societăți, dar care ar fi preluat dispozițiile din vechile contracte la nivel național.
Curtea, în raport de susținerile recurentului solicită acestuia să precizeze baza legală în raport de care solicită obligarea societății la plata unor sume cu titlul de salarii compensatorii.
Recurentul, în raport de solicitarea Curții, arată că solicită plata salariilor compensatorii având în vedere ilegalitățile constatate în legătură cu contractele de muncă, atât individuale cât și colective, care trebuiau să existe la momentul respectiv.
Curtea, în raport de prevederile art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de recurs înregistrată pe rolul Curții de apel București la data de 13.08.2014, recurentul R. A. a criticat sentința civilă nr.7173/18.06.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _ , susținând că instanța de fond a refuzat să constate și să se pronunțe în mod just deși existau în dosar documente privind prezentarea pe larg a numeroase mențiuni ale activității frauduloase ale societății Medco care îi obliga pe salariați la acțiuni ilegale în relațiile cu clienții. Recurentul a criticat și refuzul instanței de fond de a analiza motivele penibile, hilare, absolut inexistente, invocate de conducere care trebuiau să mascheze adevăratele motive ale concedierii sale și a colegilor săi, datorate numeroaselor sesizări adresate de salariați ,dar și de către clienți conducerii firmei asupra ilegalităților financiar-contabile, dar și comerciale pe care conducerea încerca să o impună, prin intermediul salariaților, în activitatea cu clienții, aspecte prezentate în dosarul nr._/3/2011, dar cărora nu li s-a cordat atenție.
Recurentul a mai susținut că instanța de fond a refuzat să constate și să se pronunțe asupra neregulilor din contractul său individual de muncă, expuse pe larg în dosarul nr._/3/2011, situații care nu le erau imputabile, ci Inspectoratului teritorial de muncă, instituție căreia i-au fost sesizate, dar care nu a făcut nicio verificare asupra condițiilor din contract.
Cu referire la pretenția constând în acordarea de plăți compensatorii în cuantum de cel puțin un salariu, recurentul a arătat că instanța de fond a ignorat prevederile art…( recurentul nu a indicat niciun număr de articol) din Legea nr.53/2011, toate documentele depuse, precum cele de la Ministerul finanțelor publice, inclusiv în dosarul nr._/3/2011 și a refuzat să dispună verificările solicitate la instituții precum Ministerul finanțelor publice, Inspectoratului teritorial de muncă, Protecția consumatorilor, Pompieri, I.. muncii, Inspectoratul de metrologie legală, verificări cu care s-ar fi putut proba susținerile.
De asemenea, recurentul a susținut că nu le poate fi imputat, câtă vreme la toate firmele ce aparțin familiei C. tronau ilegalitățile financiar-contabile, ilegalitatea contractelor individuale de muncă și a contractelor colective de muncă sau a contractelor cu beneficiarii-cumpărători ai aparaturii medicale vândute, față de care nu există niciun respect pentru banii acestora care nu sunt deloc puțini.
În drept, cererea de recurs nu a fost întemeiată pe nicio dispoziție procesuală din codul de procedură civilă în vigoare până la data de 15.02.2013.
Intimata . COMPANY SRL nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului, Curtea reține următoarele:
Majoritatea criticilor expuse de către recurent în cererea sa de recurs nu are legătură cu pretenția ce a format obiectul prezentului dosar, dosar disjuns din dosarul nr._/3/2011 prin sentința civilă nr.8223/10.10.2012 și care, ca efect al disjungerii, a dobândit independență procesuală față de dosarul din care a fost disjuns, în acest sens fiind și împrejurarea conform căreia în cele două dosare au fost pronunțate sentințe distincte, cât și două decizii distincte, în măsura în care în fiecare din cele două dosare ar fi fost utilizată calea de atac a recursului.
Prin urmare, ca efect al disjungerii, recurentul nu mai este în măsură să aducă critici soluției pronunțată de instanța de fond, în prezentul dosar, critici legate de susținerile pe care recurentul reclamant le-a formulat în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, pentru că în prezenta cauză nu se discută asupra conduitei angajatorului, ci despre existența sau inexistența obligației acestuia de a plăti reclamantului contravaloarea unui salariu ca plată compensatorie pentru concedierea sa.
Așadar, criticile din cererea de recurs referitoare la condițiile în care ar fi avut loc concedierea, pretinse nereguli ale contractelor individuale de muncă sau ipotetice conduite incorecte ale angajatorului în relațiile acestuia cu clienții (aceste din urmă critici, de altfel, nu au nicio legătură cu nicio acțiune în care sunt aduse în discuție raporturi de muncă dintre salariat și angajator, pentru că salariatul nu reprezintă, legal sau convențional, interesele clienților) nu pot avea legătură cu obiectul prezentului dosar, recurentul dând impresia, din modalitatea în care și-a conceput cererea de recurs, că nu înțelege efectul juridic al disjungerii, efect pe care Curtea l-a înfățișat în cele ce preced.
Nu are nicicio importanță dacă au existat sau nu “motive hilare, penibile, absolut inexistente” de natură să “mascheze adevăratele motive ale concedierii noastre”, cât timp obiectul dosarului disjuns a constat în acordarea unei plăți compensatorii.
În mod similar, nu are relevanță și legătură juridică de tip cauză-efect în prezentul dosar, dacă au fost sau nu nereguli în contractele individuale de muncă sau inacțiunea pretinsă a inspectoratului teritorial de muncă, atât timp cât compensațiile bănești pentru contracararea efectelor concedierii au ca izvor juridic nu contractul individual de muncă, ci contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității.
În raport de natura pretenției din dosarul disjuns, Tribunalul nu avea de ce să emită un număr de adrese către instituțiile enumerate de către recurent, pentru că probele nu sunt încuviințate doar pentru că o parte le solicită, ci sunt încuviințate numai în măsura în care judecătorul apreciază că ar avea aptitudinea de a contribui la soluționarea cauzei.
Or, din această perspectivă, cu titlu de exemplu, nu s-ar fi dovedit de nicio utilitate, emiterea unor adrese către instituții de tipul Protecția consumatorului, Pompieri, I.. Inspectoratul de metrologie legală, deoarece aceste instituții nu au nicio atribuție în a verifica dacă angajatorul și-a respectat obligațiile asumate față de salariați, precum și dacă subzista sau nu o bază legală ori convențională pentru astfel de obligații.
Curtea observă de asemenea faptul că recurentul alternează, în cererea de recurs, expunerea criticilor între persoana I singular și persoana I plural, context în care atrage atenția recurentului că a avut singur calitatea de reclamant în prezenta cauză, nu a promovat o acțiune în numele său și a altor salariați în baza vreunui mandat convențional acordat de către aceștia din urmă și, pe cale de consecință, nu are niciun temei legal să formuleze critici în numele altor persoane rămase neidentificate prin redarea numelor și prenumelor, dar menționate generic ca având calitatea de salariați. Referirea generică la “noi”, iar nu la sine nu este în măsură să confere mai multă forță de convingere criticilor formulate, ci, cel mult, să conducă spre o stare de confuzie cu privire la cadrul procesual al speței.
Singura critică pe care recurentul o dezvoltă în legătură cu obiectul prezentului dosar este cea referitoare la netemeinicia motivului pentru care instanța de fond nu a reținut obligația intimatei pârâte de a achita reclamantului recurent contravaloarea indemnizației compensatorii pentru împrejurarea concedierii.
Tribunalul a respins pretenția ce a constituit obiectul dosarului disjuns, motivat de faptul că singurul contract colectiv de muncă care a menționat dreptul salariaților de a primi contravaloarea unui salariu cu titlu de compensație financiară pentru evenimentul concedierii a fost cel încheiat la nivel național pentru anii 2011-2014, însă acest contract nu a fost înregistrat, în conformitate cu art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996, până la data de 13.2011, dată la care a intrat în vigoare Legea nr.62/2011(menționată, în mod eronat, în cererea de recurs, de către recurent, ca fiind Legea nr.53/2011), act normativ prin care Legea nr.130/1996 a fost abrogată, iar legiuitorul nu a mai prevăzut posibilitatea legală a încheierii unui contract colectiv la nivel național.
Prin urmare, până la data de 13.05.2011 subzista posibilitatea înregistrării contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național la Ministerul muncii și protecției sociale, după această dată nemaifiind posibilă o astfel de înregistrare.
Efectul neînregistrării îl constituie, așa cum și instanța de fond a arătat, inaplicarea respectivului contract colectiv de muncă, indiferent de nivelul la care ar fi fost negociat și încheiat: la nivel național, la nivel de ramură, grup de unități sau la nivel de societate/întreprindere.
Recurentul amintește generic în cererea sa de recurs despre contracte colective de muncă, însă nu pare să fi citit considerentele sentinței pe care, totuși, a înțeles să o recureze. Dacă ar fi lecturat cu atenție această sentință, ar fi observat că Tribunalul face vorbire despre neînregistrarea și efectele acestei neînregistrări pentru contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2011-2014, context în care ar fi putut argumenta de ce a greșit instanța de fond în raționamentul expus în considerentele sentinței pronunțate.
O astfel de argumentație nu se regăsește în cererea de recurs, astfel încât Curtea nu are ce anume analiza, în condițiile în care, într-adevîr, în raport de dispozițiile corect enunțate de către Tribunal, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național pentru anii 2011-2014 nu a fost supus procedurii înregistrării, procedură care putea fi inițiată nu doar de către patronatul ce a negociat respectivul contract, ci și de sindicatele care au participat la aceeași negociere.
Chiar dacă este indubitabil că nu se poate reproșa reclamantului neîndeplinirea formalității înregistrării contractului colectiv de muncă mai sus amintit, totuși, cum legea nu distinge în astfel de situații, singurul rezultat legal rămâne cel al neaplicării contractului pentru care nu a fost respectată procedura prevăzută de lege.
Având în vedere ansamblul argumentelor ce preced, Curtea, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă în vigoare până la data de 15.02.2013, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul R. A. împotriva sentinței civile nr. 7173/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . COMPANY SRL, ca nefundat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. G. A. F. A. D.
Ș.
Grefier,
Ș. T.
Ș.T. 19 Ianuarie 2015
Red:A.F.
Dact.: D.A.M.
2ex./16.02.2015
Jud.fond:G. C. L.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1967/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
