Despăgubire. Decizia nr. 1034/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1034/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 939/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8388/2014)
DECIZIE Nr. 1034/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamantul S. M. T. M. împotriva sentinței civile nr. 1154/22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale, C.-administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta B. O., având ca obiect: despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 223(3) Cod procedură civilă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatului la data de 15.12.2014 care a data de 29.12.2014 a formulat întâmpinare, comunicată apelantului la data de 08.01.2015, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de apel înregistrată pe rolul Curții de apel București la data de 5.12.2014, apelantul S. M. T. M. a criticat sentința civilă nr.1154/22.09.2014, pronunțată în dosarul nr._ , susținând că pretenția constând în restituirea unor drepturi salariale a avut drept temei decizia nr.85/10.10.2013 a Curții de Conturi prin care s-a stabilit răspunderea patrimonială a salariaților față de angajator, în considerentele sentinței nereținându-se nimic referitor la prejudiciul cauzat și constatat de Curtea de Conturi.
Prin întâmpinarea depusă, intimata B. O. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Asupra acestuia, Curtea reține următoarele:
Așa cum și instanța de fond a arătat, intimata a încasat drepturi salariale în cuantumul prevăzut de dispozițiilor legale, împrejurarea că, pentru acordarea acestor drepturi, a fost necesar să se depășească procentul de 70% menționat în art.197 alin.2 din legea nr.95/2006 nu poate fi imputată salariatului, ci are cauze exterioare acestuia, respectiv insuficiența fondurilor și, eventual, o ineficientă gestionare a bugetului alocat, aspecte care nu pot fi acoperite printr-un pretins „prejudiciu” creat de salariatul care a primit drepturi salariale în cuantumul prevăzut de lege.
În Decizia nr. nr.85/2013 se face vorbire despre pretinse sume încasate nelegal, fără însă a se specifica și motivele pentru care instituția în cauză a ajuns la o asemenea concluzie, precum și obligația recurentei de a promova în instanță acțiuni pentru recuperarea acestor sume, ceea ce arată că nu Curtea de Conturi stabilește, cu o forță juridică asimilată puterii de lucru judecat, prejudicii, ci instanța de judecată, orice altă interpretare conducând la o veritabilă interzicere a accesului salariatului, afectat de măsurile dispuse de către o instituție a statului, la justiție, câtă vreme acționarea sa în instanță de către angajatorul obligat în acest sens de către Curtea de conturi ar fi doar o simplă formalitate, cu un final previzibil, în raport de stabilirea anterioară, cu grad de maximă certitudine și cu forță juridică obligatorie pentru instanță, a „prejudiciului” de către Curtea de conturi.
Așa cum s-a subliniat în cele ce preced, nu poate fi primită teoria producerii unui prejudiciu, în condițiile încasării corecte a drepturilor salariale, pentru motivul neîncadrării, strict contabile, într-un procent care, se pare, nu a fost deloc corelat de cei care au întocmit bugetul cu necesitățile financiare ale Spitalului din T. - M..
Conform dispozițiilor Codului muncii, plata integrală a salariilor are prioritate, ceea ce înseamnă că angajatorul trebuia să se îngrijească să achite drepturile salariale datorate și abia apoi să realizeze și celelalte plăți.
În cauză, în raport de modificările legislative intervenite între data pronunțării sentinței și data judecării apelului, se ajunge la situația paradoxală în care, și dacă apelanta ar fi avut câștig de cauză la fond, iar soluția ar fi rămas neschimbată în apel, nu ar mai fi putut să pună în executare sentința deoarece, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.125/2014, a fost aprobată exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1(este vorba despre personalul bugetar) trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii, adică exact ipoteza care a generat chemarea în judecată a intimatului pârât.
Este adevărat că dispozițiile Legii nr.125/2014 ( acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1.10. 2014) sunt ulterioare formulării cererii de chemare în judecată și pronunțării sentinței apelate, ceea ce ar împiedica analizarea pretențiilor raportat la Legea nr.125/2014 în această etapă procesuală, aceste dispoziții legale având incidență în ipoteza punerii în executare a sentinței (firește, doar dacă apelanta ar fi avut câștig de cauză), însă, în raport de scopul oricărui demers procesual, respectiv acela de recunoaștere și valorificare, prin punerea în executare, a unor pretenții, ar deveni excesiv și exclusiv formal ca un debit (reprezentat de drepturi salariale încasate necuvenit) să fie confirmat scriptic, doar pentru atestarea unor împrejurări în privința cărora însuși legiuitorul a optat să nu le mai acorde relevanță de vreme ce a legiferat nevalorificarea lor ca efect al exonerării de la plată.
Având în vedere ansamblul considerentelor ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de S. M. T. M., având cod de înregistrare fiscală_, cu sediul în T. M., ., Jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1154/22.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale, C.-administrativ fiscal - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta B. O., identificată cu CNP._, domiciliată în T. M.. .. M1, ., Jud. Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | |
Grefier, Ș. T. |
Red:A.F.
Dact.: D.A.M.
4ex./18.05.2015
Jud.apel:Z. L.
Ș.T. 03 Aprilie 2015/4ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1967/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
