Despăgubire. Decizia nr. 4589/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4589/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 4589/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizie Nr.4589/2015
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător L. U.
Grefier M. L. V.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelanta O. F. împotriva sentinței civile nr.3028/30.03.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SA, cauza având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelanta O. F. personal și asistată de avocat D. L.-Rivelino, conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/27.07.2015, care se depune la dosar și intimata . SA, prin apărător ales Peniuc M., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/27.05.2015, care se depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 14.09.2015; a fost formulată întâmpinare la data de 29.09.2015, comunicată la data de 13.10.2015 apelantei, care la data de 22.10.2015 a formulat răspuns la întâmpinare, după care:
Curtea, în raport de prevederile art.219 alin. 1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea intimatei, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Apărătorul apelantei depune precizări pentru explicitarea cererii de chemare în judecată și copia deciziei concediere, comunicând un exemplar și părții adverse.
Apărătorul intimatului arată că nu este de acord cu precizările depuse, respectiv cu completarea cuantumului daunelor morale și materiale, astfel fiind modificată cererea de chemare în judecată.
Curtea ia act că s-a depus precizări ale cererii de apel și că au fost comunicate la acest termen apărătorului intimatului, în prezenta cauză.
Apelanta prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând o copie a interogatoriului din altă cauză, comunicând un exemplar și părții adverse.
Intimatul prin apărător ales arată că nu se opune probei cu înscrisuri, lăsând la aprecierea instanței.
Curtea în raport de prevederile art.479 alin 2 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri.
Apărătorul apelantei solicită încuviințarea probei testimoniale în prezenta cauză pentru dovedirea motivelor concedierii.
Intimatul prin apărător ales arată că nu este de acord cu proba testimonială, aceasta fiind lipsită de interes.
Deliberând, Curtea constată că proba testimonială solicitată nu are relevanță pentru soluționarea prezentei căi de atac, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele sub aspectul prevederilor art.309 Cod procedură civilă, motiv pentru care o respinge.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorilor părților în dezbaterea motivelor de apel.
Apelanta prin apărător ales, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, susținând verbal motivele de apel expuse pe larg în cererea scrisă, modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței privind onorariul, ce se depune la dosar. De asemenea, solicită amânarea pronunțării pentru a putea depune concluzii scrise.
Intimatul prin apărător ales, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, susținând verbal motivele din întâmpinare expuse pe larg în cererea scrisă, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în fond și în apel, conform chitanței privind onorariul, ce se depune la dosar.
Curtea, în temeiul art.394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterii și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3028/30.03.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis, în parte, acțiunea formulată de contestatoarea O. F., în contradictoriu cu intimata . SA, a anulat decizia nr.23/01.11.2013 emisă de intimată și a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect reintegrarea în funcția deținută anterior și plata despăgubirilor materiale și morale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
între părți a fost încheiat contractul individual de muncă nr.8/31.08.2011, în temeiul căruia reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă în funcția de economist.
Raporturile de muncă au încetat în baza deciziei de concediere nr.23/01.11.2013, conform art.65 Codul muncii, ca urmare a desființării postului ocupat de reclamantă, motivată de externalizarea serviciului financiar-contabilitate.
Instanța a constatat că decizia de concediere este afectată de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art.60 lit. a) Codul muncii, întrucât, la data emiterii deciziei de concediere – 01.11.2013, salariata se afla în incapacitate temporară de muncă, conform certificatului de concediu medical . nr._.
Împrejurarea invocată de intimată, în sensul că nu a avut cunoștință despre această situație, nu este de natură să valideze decizia de concediere, câtă vreme dispozițiile legale mai sus enunțate instituie o interdicție expresă, în sensul imposibilității dispunerii concedierii pe durata incapacității temporare de muncă, independent de cunoașterea sau nu de către angajator a acestei situații.
Așa fiind, instanța a reținut că măsura concedierii reclamantei este lovită de nulitate, sens în care a făcut aplicarea dispozițiilor art.78 Codul muncii.
În acest context, s-a reținut că este de prisos cercetarea legalității și temeiniciei deciziei de concediere, prin raportare la dispozițiile art.65, art.76 Codul muncii, aspecte invocate de intimată în apărare, cu atât mai mult cu cât contestatoarea nu a adus astfel de critici deciziei de concediere.
În ceea ce privește pretențiile accesorii deduse judecății, referitoare la reintegrarea contestatoarei și plata cuvenitelor despăgubiri materiale și morale, instanța a constatat că sunt neîntemeiate.
În acest sens, s-a constatat faptul că reclamanta s-a aflat în incapacitate de muncă până la data de 20.05.2014, conform certificatelor de concediu medical, perioadă în care angajatorul și-a îndeplinit obligația de plată a drepturilor salariale, așa cum atestă fluturașii de salariu, împrejurare, de altfel, necontestată de reclamantă.
În continuare, în temeiul deciziei medicale nr.1269/06.06.2014, angajatorul a emis decizia nr.5/25.06.2014, potrivit căreia raporturile de muncă între părți au încetat conform art.56 lit. c) Codul muncii, începând cu 25.06.2014.
În aceste condiții, rezultă că decizia de concediere contestată în cauză nu a produs efectele juridice specifice, și anume încetarea raporturilor de muncă, întrucât termenul de preaviz ce a început să curgă o dată cu comunicarea acesteia, conform adresei nr.1196/30.12.2013, a fost suspendat, în temeiul art.75 alin.3 Codul muncii, datorită suspendării contractului individual de muncă potrivit art.50 lit. b) Codul muncii.
Ulterior, raporturile de muncă au încetat, însă nu ca urmare a concedierii, ci ca urmare a deschiderii drepturilor de pensie de invaliditate ale contestatoarei, astfel cum atestă adeverința nr.601/02.07.2014.
Deși împrejurările mai sus analizate au survenit ulterior promovării prezentei acțiuni, nu se poate face abstracție de această situație de fapt, astfel încât nu se poate dispune reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii și nici plata despăgubirilor ce i s-ar cuveni în contextul constatării nelegalității concedierii (conform art.80 Codul muncii), câtă vreme la momentul soluționării cauzei pendinte, contractul individual de muncă a încetat de drept (în urma pensionării de invaliditate), iar până la data încetării raporturilor de muncă, angajatorul și-a îndeplinit obligația de plată a drepturilor salariale (cuvenite reclamantei pe perioada incapacității temporare de muncă).
În ceea ce privește decizia nr.5/25.06.2014, aceasta nu a fost contestată în cadrul procesual de față, instanța nefiind învestită cu un petit distinct care să aibă ca obiect cercetarea valabilității acesteia, astfel încât susținerile reclamantei din cadrul răspunsului la întâmpinare, conform cărora în mod abuziv a fost emisă această decizie, angajatorul refuzând reducerea programului de muncă la 4 ore/zi, nu sunt de natură să legitimeze pretențiile acesteia deduse prezentei judecăți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel motivat, în termenul legal, contestatoarea O. F., înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 20.08.2015.
În motivarea apelului, aceasta a susținut că soluția primei instanțe este nelegala, netemeinica și abuziva întrucât:
Completul de judecată a încălcat cu rea-credință toate prevederile și drepturile care îi sunt garantate de Constituția României (- Accesul liber la justiție; - Dreptul la apărare; - Dreptul la ocrotirea sănătății; - Dreptul la muncă; - Nivelul de trai), precum și Codul de procedura civilă (art.222), întrucât, la termenul din 30.03.2015, se afla internată în spital așa cum rezultă din Biletul de trimitere pentru servicii medicale/Bilet de internare . nr.7430365fr7.03.2015, pe care instanța de fond l-a considerat un simplu bilet de trimitere. Prin adresa de însoțire a biletului de internare a precizat că va prezenta instanței documentele care atestă faptul că a fost internată în spital, respectiv biletul de ieșire din spital/scrisoarea medicală care dovedesc internarea din perioada 20.03._15.
Chiar în condițiile în care instanța refuza amânarea judecății pentru lipsa de apărare, respectiv pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții, aceasta avea obligația să amâne pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, ceea ce nu s-a întâmplat.
În altă ordine de idei, instanța de fond apreciază eronat că, după emiterea deciziei de concediere nr.23/01.11.2013, mai poate fi emisă o altă decizie de concediere, respectiv decizia nr.5/25.06.2014.
De fapt, instanța de fond s-a pronunțat fără a fi investita într-o altă cauză, respectiv dosarul_/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a, deși trebuia să analizeze strict legalitatea emiterii deciziei contestate.
Apreciază ca nelegalitatea, netemeinicia și abuzul instanței de fond rezultă și din respingerea capetelor de cerere având ca obiect reintegrarea în funcția deținută anterior și plata despăgubirilor materiale și morale la care era îndreptățită.
Prin întâmpinarea formulată, intimata . SA a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând, în esență, următoarele:
Conform art. 222 din Codul de procedură civilă, instanța va amâna pronunțarea numai dacă partea cere acest lucru.
Prin sentința atacată, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra legalității deciziei nr. 5/25.06.2012, cerere care face obiectul dosarului nr._/3/2014, ci a constatat că, după înregistrarea acțiunii ce face obiectul dosarului nr._, a intervenit o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, ce a fost constatată de angajator prin decizia nr. 5/25.06.2014, astfel încât nu mai este posibilă reintegrarea solicitată.
În ce privește despăgubirile materiale și morale, în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că decizia contestată nu a produs efectele juridice specifice constând în încetarea raporturilor de muncă, având în vedere suspendarea contractului individual de muncă pe durata concediului medical, timp în care angajatorul și-a îndeplinit obligația de plată a drepturilor salariale, împrejurare necontestată de apelantă.
În apel, în cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus la dosarul cauzei: biletul de ieșire din spital nr. 228/31.03.2015 eliberat de Centrul de Evaluare și tratament al Toxicodependențelor pentru Tineri „S. S.” – C.E.T.T.T. „S. S.”; decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 1269/6.06.2014; decizia pentru acordarea pensiei de invaliditate nr._/25.06.2014 emisă de Casa teritorială de pensii sector 6; adresa nr._/P/15.05.2014 eliberată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență; Raportul de intervenție SIAMUB nr._/24.10.2013; adresa nr. 145/18.02.2014 emisă de S.C. T. M. G. S.A.; notificarea nr. 1196/30.12.2013 privind decizia de concediere nr. 23/1.11.2013; situația concediului medical și de odihnă în perioada 2010-2015.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
La termenul din 30.03.2015, a fost depusă la dosarul Tribunalului București, de către o persoană fără împuternicire, o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, formulată de contestatoare, însoțită de înscrisul intitulat „Bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice/Bilet de internare utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate” . nr._/17.03.2015 (fila 133 din dosarul de fond).
Astfel cum rezultă din practicaua sentinței apelate, cererea a fost respinsă, cu motivarea că nu este dovedită, înscrisul depus reprezentând bilet de trimitere din data de 17.03.2015.
Potrivit dispozițiilor art. 222 din Codul de procedură civilă, cu privire la care apelanta arată că au fost încălcate: „(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei. (2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.”
În sensul dispoziției evocate, prin „lipsă de apărare” se înțelege lipsa apărării calificate, respectiv că partea nu și-a angajat încă un avocat sau imposibilitatea de prezentare a avocatului ales ori imposibilitatea acestuia de a pregăti apărarea.
Norma este dispozitivă, amânarea judecății fiind lăsată la aprecierea instanței, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, de motivele invocate, dar mai ales de caracterul excepțional al măsurii.
În lipsa cererii părții formulate în acest sens, instanța nu are nici obligația de a dispune din oficiu amânarea pronunțării, în ipoteza în care nu a încuviințat cererea de amânare a cauzei.
Totodată, se reține că, în speță, contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 10.02.2014, cu un an înaintea termenului de judecată din 30.03.2015, a fost parcursă procedura scrisă, premergătoare primului termen de judecată, contestatoarea depunând răspuns la întâmpinare, iar citația a fost comunicată la data de 28.01.2015, astfel încât partea ar fi avut suficient timp la dispoziție pentru a-și pregăti și asigura apărarea.
Prin urmare, dând eficiență dispoziției din legea de procedură evocate, prima instanță nu a încălcat dreptul contestatoarei la apărare, astfel cum se susține.
Cu referire la fondul cauzei, se reține că, prin sentința atacată, a fost anulată decizia de concediere nr. 23/01.11.2013 din motive care nu țin de persoana salariatului (filele 6-7 din dosarul de fond), întemeiată pe dispozițiile art. 65 din Codul muncii, stabilindu-se că aceasta a fost emisă în perioada în care salariata concediată se afla în incapacitate temporară de muncă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a) din Codul muncii.
Sub acest aspect sentința nu a fost criticată, problema astfel tranșată neformând obiectul analizei instanței de control judiciar.
Potrivit prevederilor art. 80 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat.
Prin anularea deciziei de concediere, contractul individual de muncă este păstrat în ființă, menținându-se continuitatea raporturilor de muncă, ca și cum decizia anulată nu ar fi intervenit.
În aceste condiții, întrucât ulterior concedierii salariatul nu mai prestează muncă pentru angajator, acesta nu mai poate primi salariu, fiind îndreptățit, până la reintegrare sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, în cazul în care nu solicită repunerea în situația anterioară, în condițiile art. 80 alin. 3 din Codul muncii, la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a faptului că a fost lipsit de plata drepturilor salariale în această perioadă, despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, dacă nu ar fi fost concediat.
Or, în cauză, decizia de concediere contestată a fost emisă la data de 01.11.2013, moment în care salariata se afla în concediu medical, conform certificatului de concediu medical . nr._ din 31.10.2013 (fila 11 din dosarul de fond).
Concediul medical a fost prelungit succesiv, până la data de 20.05.2014 (filele 22-35 din dosarul de fond).
Prin decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 12 din 6.06.2014 (fila 7 din dosarul de apel), s-a stabilit că apelanta-contestatoare are capacitatea de muncă pierdută cel puțin jumătate, fiind încadrată în gradul III de invaliditate, iar prin decizia nr._/25.06.2014 (fila 8 din dosarul de apel), s-au deschis drepturile acesteia la pensia de invaliditate, cu începere din 11.06.2014.
Pe durata incapacității temporare de muncă, contractul individual de muncă a fost suspendat de drept, conform dispozițiilor art. 50 lit. b) din Codul muncii, apelanta-contestatoare fiind îndreptățită la indemnizația de concediu medical, de care a beneficiat, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 61-62 din dosarul de fond.
Prin urmare, în mod just Tribunalul a reținut că, în cauză, nu se justifică acordarea pentru aceeași perioadă, cumulat cu indemnizația de concediu medical pe care apelanta-contestatoare a primit-o, și a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata, întrucât, pe durata concediului medical, așa cum s-a arătat, aceasta nu ar fi beneficiat de drepturi salariale, contractul individual de muncă fiind suspendat.
Potrivit dispozițiilor art. 80 alin. 2 din Codul muncii, la solicitarea salariatului, instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Or, așa cum în mod just a reținut instanța de fond, potrivit art. 56 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, contractul individual de muncă existent încetează de drept „(…) la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate”.
Cum încetarea contractului individual de muncă în această situație intervine prin efectul legii, Tribunalul nu putea ignora faptul că partea contestatoare beneficiază de pensie de invaliditate, cu începere din data de 11.06.2014, astfel încât, fără a depăși limitele învestirii și a se pronunța asupra deciziei angajatorului nr. 5/25.06.2014, ce formează obiectul unui alt dosar, a reținut că, după încetarea de drept a contractului individual de muncă, nu mai poate fi dispusă reintegrarea.
În ce privește daunele materiale și morale, în mod just Tribunalul a stabilit că, atâta vreme cât decizia de concediere anulată nu a produs efecte, salariata nu a suferit un prejudiciu material, care să se impună a fi reparat.
Cu privire la prejudiciul moral, Curtea reține că anularea deciziei de concediere emisă cu încălcarea unei interdicții temporare la concediere reprezintă o reparație suficientă, astfel încât nu se justifică, în plus, acordarea despăgubirii bănești, în cuantum de 50.000 lei, astfel cum a fost precizată de apelantă în calea de atac, în raport de dispozițiile art. 478 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pentru considerentele arătate, Curtea, văzând și dispozițiile art.480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta O. F., CNP_, domiciliată în București, ..28, ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr.3028/30.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SA, prin av. M. Peniuc, cu sediul în București ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2015.
PreședinteJudecător
R. GlodeanuLucia U.
Grefier
M. L. V.
Red.: L.U./28.12.2015
Dact.: A.C./4ex./07.12.2015
Jud. fond: L. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 4580/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
