Despăgubire. Decizia nr. 4668/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4668/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 4668/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă nr. 4668
Ședința publică din data de 26 Noiembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de către apelantul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar din România Sector 5 în numele și pentru membrii săi: R. P., I. L., N. E. A., M. D., T. V., T. L. și S. Ș., împotriva sentinței civile nr.7489/15.07.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Școala G. „Luceafărul”, cauza pe fond având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință în cadrul căruia se învederează Curții faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, precum și faptul că prin cererea de apel formulată apelantul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar din România Sector 5 în numele și pentru membrii săi a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform dispozițiilor prev. de art. 411 alin.(1) pct.2 din Codul de procedură civilă.
La data de 16.11.2015 s-a depus la dosarul cauzei prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții de către intimata-pârâtă, întâmpinare la motivele de apel deduse judecății, în dublu exemplar, cu depășirea termenului legal stabilit la data de 27.10.2015.
Curtea în temeiul dispozițiilor art.394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părții apelante de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7489/15.07.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar din România Sector 5 - în numele și pentru membrii săi de sindicat în contradictoriu cu pârâta Școala G. Luceafărul, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții, membri de sindicat în numele cărora a fost exercitată acțiunea, intra în categoria personalului nedidactic din unitățile de învățământ (îndeplinind funcția de îngrijitor, muncitor, paznic, fochist).
Începând cu 01.10.2008, salariile personalului nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat au fost sunt stabilite conform Anexei V/2b la Ordonanța Guvernului nr 10/2008.
Conform grilei din aceasta anexa, pentru funcția de îngrijitor salariul de bază în luna aprilie este minim 610 și maxim 642, iar începând cu octombrie minim 641 maxim 675, iar pentru funcția de muncitor calificat salariul de bază în luna aprilie este minim 660 și maxim 851, iar începând cu octombrie minim 693 maxim 894.
La aceste salarii de încadrare se adăugau conform dispozițiilor OG nr. 10/2008 sporurile cuvenite, respectiv: salariu de merit (15%), unde este cazul, spor de stabilitate (15%), spor de ecran (15%), la care se adaugă sporul de vechime aferent vechimii totale în munca cu luarea în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare, (art. 22(1) din OG nr. 10/2008).
Potrivit dispozițiilor OUG nr. 1/2009, dispozițiile OG nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, au rămas în vigoare și la nivelul anului 2009.
În ceea ce privește valoarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru perioada de referință din prezența cauză, au fost menționate dispozițiile HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013, HG nr. 871/2013 și HG nr. 1091/2014.
Față de faptul că, în speță, s-a solicitat calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în conformitate cu prevederile art. 2 din H.G. nr.1225/2011, din H.G. nr. 23/2012, respectiv din H.G. nr. 871/2013, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, în speță, prezintă relevanță și HG nr. 1091/2014.
Au fost invocate dispozițiile art. 1 și 2 alin.1 din HG nr. 1091/2014.
Pe lângă actele normative anterior indicate, care reglementează valoarea salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada de referință din prezența cauză, trebuie menționat faptul că pentru soluționarea cauzei prezintă relevanță cadrul legal în materie de salarizare în sistemul public în perioada de referință din prezența cauză, respectiv art. 1, art. 30 din Legea nr. 330/2009, art. 5 alin.1 din OUG nr. 1/2010, art. 1 din Legea nr. 118/2010.
Prin urmare, ceea ce rezultă, din economia dispozițiilor legale anterior menționate, este faptul că, regulă în materie de salarizare era aceea a introducerii sporurilor în salariul de bază, ceea ce înseamnă că atunci când se analizează dacă valoarea salariului de bază este în concordanță cu valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată menționat în HG-urile anterior indicate, se are în vedere salariul potrivit încadrării în care este inclus și sporul de vechime în muncă.
Au fost invocate dispozițiile art. 1 alin.1 din OUG nr. 19/2012, art. 1 din OUG nr. 84/2012, art. 1 alin.1și 2 din OUG nr. 103/2013, art. 1 alin.1 și 2 din OUG nr. 83/2014, art. 48 alin.1 pct. 12 din Legea nr. 330/2009.
Aceasta însemnă că, după data abrogării OG nr. 10/2008, în forma indicată de dispozițiile art. 48 alin.1 pct. 12 din Legea nr. 330/2009, în materie de salarizare sunt incidente actele normative speciale, la care s-a făcut referire în prezentele considerente.
Așadar, modul de calcul al salariului de bază, în sensul includerii sporului de vechime în acesta, nu poate fi ignorat atunci când se analizează dacă valoarea salariului de bază este corespunzătoare HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013, HG nr. 871/2013 și HG nr. 1091/2014, anterior indicate în prezentelor considerente, ce stabilesc valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada de referință din prezența cauză.
În adeverințele referitoare la membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea, depuse în copie la dosar, la care s-a făcut referire în prezentele considerente, sunt indicate valorile salariilor de bază, potrivit încadrării (fără spor de vechime) și separat sunt indicate sporurile vechime în muncă, în procente.
Adeverințele emise de pârâtă, la care s-a făcut referire în prezentele considerente, depuse la dosar, fac referire la drepturile salariale avute, însă nu atestă drepturile salariale încasate.
Începând cu data de 01.01.2014, prin HG nr. 871/15.11.2013 a fost reglementat salariul minim brut pe țara în suma de 850 lei, iar începând cu data de 01.07.2014 nivelul acestuia este de 900 lei.
Instanța a reținut și la nivelul anului 2015, salarizarea personalului nedidactic din învățământul preuniversitar de stat se face folosindu-se ca punct de referința OG nr. 10/2008, neexistând o grilă care să actualizeze, salariile acestuia.
Nu se mai ține cont de sporul de vechime, ci indiferent dacă persoana este debutanta sau cu vechime maximă, salariile au fost egalizate, rezultând în acest caz o discriminare intre salariații din aceeași categorie. Aceasta nu o constituie însă o culpă a angajatorului, ci o problemă ce se impune a se rezolva la nivel legislativ prin actualizarea și publicarea unei grile de salarizare care să cuprindă toate categoriile de personal din sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
Pretențiile deduse judecății nu pot fi primite, întrucât prin Deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819 nr.820 și nr.821/3 iulie 2008, care sunt generale și obligatorii conform art.31 din legea nr.47/1992, republicată s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 a.3 și art.227 al.1 din OG nr.137/2000, statuându-se că sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt aplicabile și în speța de față, întrucât reclamanții afirmă că situația discriminatorie în care se află a fost creată prin acte normative cu putere de lege.
Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, nicio instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceasta înseamnă că în situații precum și cea din prezența cauză, instanța nu mai poate constata discriminarea. Neexistând discriminare, nu pot fi luate niciun fel de măsuri dintre cele prevăzute de art.27 al.1 din OG nr.137/2000 republicată, respectiv anularea situației create prin discriminare.
Întrucât constata că unitatea pârâtă, deși avea de aplicat personalului nedidactic din învățământ o legislație specială, care păstra și la nivelul anilor 2012, 2013, 2014 și 2015 valoarea salariilor din luna ianuarie a anului 2010, fără să țină cont de rață inflației, nu a făcut abstracție de prevederile generale ale Hotărârilor de Guvern ce stabileau salariului minim brut pe țara garantat în plata, și a efectuat plata salariilor în conformitate cu prevederile legale încadrând și plătind salariații aflați în această situație, cu salariul mediu brut prevăzut, instanța apreciază ca cererea reclamanților este neîntemeiat.
În consecință, cererea reclamantului referitoare la calcularea salariului de bază, potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul indicat în cererea de chemare în judecată, cererea reclamantului referitoare la calcularea sporului de vechime în muncă, în sensul indicat în cererea de chemare în judecată, nu sunt întemeiate, situație în care nici cererea referitoare la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul indicat în cererea de chemare în judecată, actualizate în funcție de coeficientul de inflație și la plata dobânzii legale, în sensul indicat în cererea de chemare în judecată, precum și cererea referitoare la calcularea și plata în viitor a salariului de bază, potrivit încadrării și a sporului de vechime în muncă, în sensul indicat în cererea de chemare în judecată, nu sunt întemeiate.
Pentru aceste considerente, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat, în termenul legal, apelantul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar din România Sector 5 în numele și pentru membrii săi, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate că instanța judecând fondul în mod greșit a respins cererea formulată de S. Învățământului Preuniversitar din România - Sector 5, în numele membrilor săi.
Potrivit art. 88 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare „Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar și personal administrativ sau nedidactic”.
Membrii apelantului de sindicat, personal nedidactic din unitățile de învățământ, au fost și sunt în continuare salarizați conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, acte normative care au fost încălcate de către unitatea de învățământ pârâtă, atunci când s-a stabilit salariul de bază, și, în consecință, și sporul de vechime în muncă.
În ce privește salariul de bază, potrivit încadrării și calcularea acestuia la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a invocat dispozițiile art. 162 alin. 2 din Codul Muncii.
Personalul nedidactic este salarizat și în prezent, în baza sistemului de salarizare consacrat în luna decembrie 2009, prin O.G. nr. 10/2008, respectiv în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 - alte funcții comune din sectorul bugetar - salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire - funcții de execuție pe trepte profesionale, dispoziții care trebuiau corelate cu prevederile hotărârile de guvern care reglementau valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, așa cum vom demonstra în cele ce urmează:
S-au invocat dispozițiile art. 1,2 din H.G. nr. 1225/2011,art. 1 din H. G. nr. 23/2013, art.1, 2 din Hotărârea nr. 871/2013.
Actele normative în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, prin care s-a stabilit nivelul salariului de bază, au fost următoarele:
În anul 2010, salariile au fost stabilite conform Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care, la art. 30 alin. 5, prevedea că: „În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:- noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege;- sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
S-au invocat dispozițiile art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010.
Sintagma „salariu de bază corespunzător funcției avute la data de 31 decembrie 2009" utilizată în cele două acte normative trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea salariilor de bază de la momentul decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării în anul 2010. Pentru personalul nedidactic din învățământ acest cadru legal este reprezentat de prevederile anexei nr. V/2B din O.G. nr. 10/2008 - alte funcții comune din sectorul bugetar – salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat –administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire – funcții de execuție pe trepte profesionale, în vigoare la acea dată.
Tot în anul 2010 și-a produs efectele, începând cu 03.07.2010 și Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, invocându-se art. 1 alin. 1 .
În anul 2011 salarizarea personalului plătit din fonduri publice, implicit a personalului nedidactic, s-a făcut prin raportare la salariul lunii octombrie 2010 conform Legii nr. 285/2010, fiind redate dispozițiile art. 1.
În anul 2012 s-a aplicat O.U.G. nr. 19/2012, fiind invocate dispozițiile art. 1 alin. (1).
De subliniat că majorările acordate prin efectul Legii nr. 285/2010 și al O.U.G. nr. 19/2012 (de 15%, respectiv de 8% și 7,4%) erau majorări cu caracter reparatoriu, prin care se înlătura efectul diminuării salariale de 25% din luna iulie 2010 reglementate de Legea nr. 118/2010 n.n.
În anul 2013 au fost aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, invocând art.1.
În prezent (anul 2014) salariile personalului plătit din fonduri publice, conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G nr. 103/2013.
În concluzie, potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, membrii noștri de sindicat - personal nedidactic - erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr. V/2B din O.G. nr. 10/2008, iar în anul 2010, personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, respectiv salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008. Raportat la acest element de calcul s-a făcut ulterior aplicarea actelor normative prin care s-au diminuat și, ulterior, s-au majorat drepturile salariale, respectiv a Legii nr. 118/2010, a Legii nr, 285/2010, și a O.U.G. nr. 19/2012, așa cum am demonstrat anterior.
Totodată, din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă faptul că salariul de bază stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.
Prin salariu de bază, potrivit încadrării se are în vedere, salariul de bază concret al fiecărui salariat, potrivit încadrării acestuia în grila de salarizare, prin raportare la elemente individuale, respectiv funcția acestuia și treapta profesională.
În ceea ce privește salarizarea personalului nedidactic pârâta era obligată să facă și aplicarea prevederilor hotărârilor de Guvern care stabilesc valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată și care reglementează, la art. 2, în privința personalului din sectorul bugetar, o normă specială în ceea ce privește stabilirea valorii salariului de bază, potrivit încadrării.
În acest sens, apelantul a solicitat instanța de judecată să aibă în vedere și dispozițiile art. 47 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia: „Elementul structural de bază al părții dispozitive îl constituie articolul. Articolul cuprinde, de regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date".
Analizând dispozițiile art. 1 și art.2 din hotărârile guvernului nr. 1225/2011, nr. 23/2013 și nr. 871/2013 se constată că sunt reglementate două situații distincte:
- Instituirea, prin art. 1, a unei norme generale - salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată la nivel național;
- Instituirea, prin art. 2, a unei norme speciale pentru personalul din sectorul bugetar, și anume interdicția de se stabili un nivel al salariului de bază, potrivit încadrării, inferior nivelului salariului de bază minim brut pe tară garantat în plată prevăzut la art. 1.
Mai mult, art. 3 alin. (1) din hotărârile de guvern mai sus menționate prevăd expres că „Stabilirea pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă (situație în care se află membra noastră de sindicat), de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la (...) art. 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei. "
Aceeași idee se desprinde și din interpretare istorico-teleologică, logică și sistematică a celor două articole. Este evident că prin hotărârile pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a dorit instituirea unei norme speciale cu privire la salariații din sectorul bugetar, pentru că numai în aceste condiții își găsește sensul introducerea art. 2 în această redactare. Dacă s-ar fi dorit ca salariile brute ale salariaților din sectorul bugetar să nu se situeze sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, situația ar fi fost deja reglementată la art. 1, fără a mai fi necesară introducerea art. 2, respectiv a sintagmei „salariu de bază, potrivit încadrării”.
Trebuie avut în vedere și faptul că, ori de câte ori s-a dorit să se edicteze o normă referitoare la salariile brute, o asemenea prevedere s-a regăsit expres în actele normative adoptate - a se vedea dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, art. 1 alin. (1) din O.U.G. 19/2012 și art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 (redate în prezența acțiune) în care se face referire expresă la cuantumul brut al salariilor de bază.
Așadar, raportat la actele normative privind nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nivelul salariului de bază potrivit încadrării al reclamanților (care se stabilește pe baza grilei de salarizare), nu trebuia să fie mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În fapt, însă, în intervalul 01.01.2012 și până în prezent, salariile de bază ale reclamanților au fost calculate cu încălcarea dispozițiilor cuprinse în hotărârile de guvern menționate, privitor la stabilirea cuantumului salariului de bază la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, așa cum rezultă și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă.
Sporul de vechime în muncă a fost calculat, până la data de 01.01.2010, conform art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, a invocat și art. 22 din O.G. nr. 10/2008, aArt. 30 alin. 5. Apelantul a menționat că aceste anexe și modul de stabilire a sporului de vechime prevăzut de acestea nu s-au aplicat niciodată, deoarece Legea nr. 330/2009 a fost abrogată de la data de 01.01.201 n.n.);
Acordarea sporului de vechime în muncă s-a menținut ulterior, conform acelorași acte normative care reglementau salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Acordarea sporului de vechime în muncă în intervalul 01.01.2012 - prezent a fost consacrată și de prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. învățământ (C.C.M.U.N.R.I.), înregistrat sub nr. 596/12.11.2007 la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse (aplicabil până la data de 02.11.2012), precum și de prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) sub nr._/02.11.2012, care prevăd - la art. 36 alin. (1) lit. a)- acordarea sporului de vechime după cum urmează:- Tranșă de vechime 3-5 ani - spor de vechime la salariul de bază de 5%; - Tranșă de vechime 5-10 ani - spor de vechime la salariul de bază de 10%; - Transă de vechime 10-15 ani- spor de vechime la salariul de bază de 15%; - Transă de vechime 15-20 ani - spor de vechime la salariul de bază de 20%; - Tranșă de vechime peste 20 de ani - spor de vechime la salariul de bază de 25%.
Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art. 229 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”.
Așa cum reiese și din adeverința eliberată de pârâtă, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat, întrucât acesta a fost raportat la o bază de calcul greșită, prin nerespectarea, de către angajator a regulii impuse de art. 2 din H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. 871/2013. Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază calculat greșit, inferior valorii salariului minim brut pe țară garantat în plată, așa cum am demonstrat, mai sus, la pct. I.
Mai mult, în ceea ce privește venitul net încasat, s-a ajuns la situații absurde, când nu există nici o diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de acest spor, acestea fiind identice.
Această situație se datorează faptului că, deoarece salariile de bază, potrivit încadrării, nu au mai fost modificate, rămânând la nivelul anului 2008, în urma stabilirii drepturilor salariate brute pentru persoane având un spor de vechime diferit (suma salariului de bază cu sporul de vechime în muncă și cu alte sporuri de care beneficiază salariatul), acestea sunt inferioare valorii salariului minim brut pe țară garantat în plată.
În consecință, devin aplicabile prevederile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 și H.G. 871/2013, toate salariile brute fiind "nivelate" la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată. Dacă s-ar fi respectat norma specială stabilită de art. 2 din hotărârile de guvern menționate, valoarea drepturilor salariale brute nu ar fi niciodată inferioară salariului minim brut pe țară garantat în plată, iar acordarea sporului de vechime s-ar reflecta atât în valoarea brută, cât și în valoarea netă a drepturilor salariale.
În ceea ce privește dobânda legală, a invocat dispozițiile art. 166 alin.4 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii .
Definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Codului Muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv, art. 1530 ș.u. NCC.
De asemenea sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011.
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariate prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă (art. 1523 cod civil și 161 Codul muncii), astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Apelantul a arătat că, pentru diferențele de drepturi salariate restante, pot fi acordate atât dobânzi legale, cât și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
De asemenea, apelantul a solicitat instanței să aibă în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de unitatea de învățământ pârâtă, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea executării obligației de plată integrală a drepturilor salariale, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale invocăm și Decizia nr. 2/2014 (Monitorul Oficial al României Partea I nr. 411/03.06.2014), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în dosarul nr. 21/2013, prin care, s-a stabilit: Admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art.1535 alin. (1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile ari 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare
În condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că daunele moratorii sub forma dobânzii legale pot fi acordate pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, apreciem că, cu atât mai mult se impune acordarea daunelor interese sub forma dobânzii legale, în cazul diferențelor de drepturi salariale, rezultate ca urmare a calculului greșit al acestor drepturi.
În concluzie, având în vedere toate aceste aspecte legale și considerente, apelantul solicită admiterea apelul, modificarea hotărârii atacată iar pe fondul cauzei admiterea în totalitate a acțiunii ca întemeiată, astfel cum aceasta a fost formulată.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Din materialul probator administrat în cauză, făcând aplicarea prevederilor legale incidente în speță, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată, criticile apelantului fiind nefondate în întregime.
Tribunalul a fost învestit cu pretenții având ca obiect diferențele salariale rezultate din nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la salariul minim brut pe țară garantat în plată.
În privința argumentelor pe fond ale apelantului, circumscrise cererii acestuia de a se calcula salariul de bază la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2012, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.
Curtea reține că în baza art. 164 din Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, stabilit prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, constituie un punct de referință în stabilirea salariilor de către angajator în sensul angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Din adeverințele depuse de apelant la dosarul de fond (fila 41 și următoarele dosar fond) rezultă că, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul reclamanților a fost de mai mare decât cel stabilit prin hotărârile de guvern referitoare la stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, aplicabile în perioada de referință 2012-2014, respectiv HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013, HG nr. 871/2013 și HG nr. 1091/2014. Prin urmare, sunt respectate atât dispoziția art. 2 din acest act normativ, cât și cea a art. 164 alin. 3 din Codul muncii potrivit cu care angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Faptul că salariul de bază astfel calculat include sporul de vechime reprezintă rezultatul aplicării dispozițiilor legale în materie de salarizare, așa cum se arată chiar în adeverințele eliberate de angajator, și anume 5 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2010.
În acest context, se impune precizarea că sistemul de salarizare aplicabil membrilor de sindicat este stabilit prin acte normative de ordine publică atât pentru părțile contractante, cât și pentru instanța de judecată, astfel că nu poate fi primită cererea apelantului de a se considera salariul de bază fără sporurile pe care le include, de vreme ce această includere a fost realizată chiar în temeiul legii, ori de a lăsa neaplicate dispozițiile legale privind salarizarea personalului reclamant.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 330/2009, „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”.
Cum, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, reclamanții membrii de sindicat beneficiau de spor de vechime potrivit Hotărârii de Guvern nr. 281/1993, acesta s-a introdus în salariul de bază, situație confirmată de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2010, care prevede la art. 5 alin. 1 lit.a) că „a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, iar la art. 5 alin. 3 că „În salariile de bază ale funcțiilor de execuție și ale funcțiilor de conducere este cuprins în toate cazurile sporul de vechime în muncă în cuantumul avut în luna decembrie 2009”. Or, angajatorul a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale.
În consecință, sporul de vechime și salariul de bază nu mai reprezintă două elemente distincte începând cu 1 ianuarie 2010, iar faptul că valoarea concretă a sporului poate fi determinată nu contrazice această afirmație, deoarece este rezultatul modului de stabilire a lui, însă, din perspectiva reglementărilor care vizează salariul de bază, acesta nu poate fi considerat separat de sporul de vechime pe care-l include, afară de excepțiile prevăzute de lege.
Mai mult, instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență. Scopul avut în vedere de actul normativ nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părțile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecție a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe țară.
Curtea reține că acțiunea reclamanților nu este întemeiată și pentru faptul că obligația instituită în art. 164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar nu a salariului de încadrare. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda salarii brute sub minimul de 700, 750 lei, 800 lei, 850 lei respectiv 900 lei, condiție respectată în cazul apelanților-reclamanți.
În ceea ce privește sporul de vechime, instanța a fost sesizată cu pretențiile reclamanților în sensul calculării acestuia ca procent din salariul de bază calculat conform capătului 1 din cerere, adică la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată care pretindeau reclamanții că trebuie să li se aplice. Prin urmare, calculul sporului de vechime este o chestiune accesorie în raport cu primul capăt de cerere formulat de apelanți. Așa cum am arătat pretențiile ce formează petitul principal sunt nefondate, motiv pentru care și cererea privind calculul sporului de vechime este neîntemeiată. Din acest motiv, susținerile apelanților în sensul că nu există nici o diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime sunt lipsite de pertinență pentru soluționarea cererii cu care instanța a fost învestită. În plus, așa cum am precizat, în baza art. 30 din Legea nr. 330/2009, sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat și îl va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant S. Învățământului Preuniversitar din România Sector 5, cu sediul aflat în Municipiul București, .. 6, sector 5, înregistrat ca persoană juridică în baza sentinței civile nr. 689/27.11.1991, având Cod fiscal nr._, cont 87CECEB50331RON0648856, deschis la CEC Bank, în numele și pentru membrii săi: R. P., I. L., N. E. A., M. D., T. V., T. L. și S. Ș., împotriva sentinței civile nr.7489/15.07.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Școala G. „Luceafărul”, cu sediul situat în Municipiul București, ., sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red.M.C.
Tehnored. M.C./CC
4 ex./ 04.12.2015
Jud.fond: B. D. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 4679/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
