Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2079/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2079/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 2079/2015

Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.2079

Ședința publică din data de 26.11.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – L. H.

JUDECĂTOR - P. A.

JUDECĂTOR – E. L. U.

GREFIER - C. F. C.

Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate recurenții S. D. SECȚIA DE ÎNTREȚINERE M. A CĂII (S.I.M.C.), în numele membrilor de sindicat I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., I. L., M. M., R. I., T. I., T. M., M. M. F., S. F., G. F. și . CĂII FERATE, împotriva sentinței civile nr.5646/29.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL, având ca obiect – drepturi bănești.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 19 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 26 noiembrie 2015, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 5646 din 29.05.2015 pronunțată în Dosarul nr._ de către Tribunalul București – secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale s-au dispus următoarele:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. din Secția de Întreținere M. a Căii (S.I.M.C.) București, în numele membrilor săi de sindicat G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., I. L., M. M., R. I., T. I., Ț. M., M. M. F., S. F., în contradictoriu cu pârâta . Căii Ferate,așa cum a fost modificată și precizata.

Admite în parte cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului formulată de Federația Națională Feroviara Mișcare/Comercial.

Respinge ca prescris capătul de cerere privind obligarea paratei la plata salariului suplimentar pe anul 2008, în ceea ce-i privește pe toți membrii de sindicat reprezentați în prezența cauza.

Obligă pârâta la plata către membrii reclamantului S. din Secția de Întreținere M. a Căii (S.I.M.C.) București – G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., I. L., M. M., R. I., T. I., Ț. M., M. M. F., a sumelor reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, proporțional cu perioada efectiv lucrată, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data introducerii acțiunii -22.02.2012 (acțiunea introductiva-fila 2), la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii-22.02.2012, până la data plății efective.

Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata sumelor reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2009 în ceea ce-l privește pe S. F..

Respinge ca prescris capătul de cerere privind obligarea paratei la plata ajutorului material de P. pentru anul 2009 și Ziua Feroviarului pentru anul 2009 în privința membrei de sindicat: M. M. F..

Obliga pârâta să plătească pentru membrii de sindicat G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., M. M., R. I., T. I., Ț. M., ajutoarele materiale pentru Paste și Ziua Feroviarului 2009, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data introducerii acțiunii -22.02.2012 (acțiunea introductiva-fila 2), la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii-22.02.2012, până la data plății efective.

Obliga pârâta să plătească pentru membrii de sindicat I. L. și S. F., ajutoarele materiale pentru Ziua Feroviarului 2009, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data introducerii acțiunii -22.02.2012 (acțiunea introductiva-fila 2), la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii-22.02.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la calcularea și plata către membrii de sindicat - G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., M. M., R. I., T. I., Ț. M., M. M. F., ajutoarele materiale pentru C. 2009, Paste 2010, C. 2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data introducerii acțiunii -22.02.2012 (acțiunea introductiva-fila 2), la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii-22.02.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâta la calcularea și plata către membrii de sindicat - G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., I. L., M. M., R. I., T. I., Ț. M., M. M. F., S. F. ajutoarele materiale Ziua Feroviarului 2010 sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data introducerii acțiunii -22.02.2012 (acțiunea introductiva-fila 2), la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii-22.02.2012, până la data plății efective.

Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata sumelor reprezentând ajutorului material de P. și C. 2009 și 2010 pentru membrii de sindicat I. L. și S. F..

Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada aprilie 2009-aprilie 2010.

Obligă pârâta la calcularea și plata către membrii de sindicat - G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., I. L., M. M., R. I., T. I., Ț. M., M. M. F., S. F., a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței, până la data introducerii acțiunii -04.10.2012 (completarea la acțiune - fila 45), la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii - 04.10.2012, până la data plății efective.

Respinge ca nefondate pretențiile având ca obiect actualizarea sumelor datorate, ulterior datei introducerii acțiunii, respectiv completării la acțiune.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut în esență următoarele:

Potrivit înscrisurilor din dosarul cauzei, reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei în perioada pentru care se solicita drepturile salariale din prezența cauza.

Instanța a reținut că CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 înregistrat sub nr.2836/28.12.2006 aplicabil până la data de 31.01.2011, conform actelor adiționale la acesta înregistrate sub nr.370/20.06.2008 și nr.629/04.01.2011 se aplică și societății parate după cum rezultă din anexa 5 la acest CCM- poziția 36, printre unitățile nominalizate la care se aplică acest contract colectiv de muncă, aflându-se și societatea parată IMCF SA București.

D. Contractul nr. 722/24.01.2008, contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat în Monitorul Oficial partea V, nr. 3 din 11.02.2008, reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor legii nr. 54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate în acest contract colectiv de muncă.

Conform art. 123 din contract, acesta produce efecte în toate unitățile nominalizate la anexă 5. D. această anexă, pct. 36 la contract, reiese că parata face parte dintre unitățile la care se aplică CCM – UNRT 2008-2010.

La nivelul societății parate, au fost încheiate Contracte colective de muncă pentru anii 2009-2010, pentru anii 2010-2011.

Având în vedere că prin ședința publică din data de 05.06.2014, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta prin întâmpinare, în privința capătului de cerere având ca obiect salariul suplimentar pe anul 2008, în ceea ce-i privește pe toți reclamanții, pentru motivele inserate în cuprinsul încheierii de ședința de la acel termen, instanța a respins prescris acest capăt de cerere.

Cu privire la capătul de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2009, instanța a reținut că potrivit art.30 din acest CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 înregistrat sub nr.2836/28.12.2006, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, rezultând așadar că dreptul nu este condiționat nici de posibilitățile financiare ale unității debitoare, nici formulat sub condiție pur potestativă, ci este reglementat de manieră imperativă și necontestat de angajatorul căruia îi revenea sarcina probei, din perspectiva meritului salariaților reclamanți de a-l obține.

De asemenea, potrivit art.32 al.1 din CCM pentru anii 2009-2010 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv iar art.33 al.1 menționează că, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din anexa nr.6.

CCM LA NIVEL DE G. DE UNITĂȚI D. TRANSPORTUL FEROVIAR PE ANII 2006-2008 înregistrat sub nr.2836/28.12.2006, fiind convenit la nivel de grup de unități, din care face parte și pârâta, potrivit art.11 alin.1 lit. c) din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia s-au încheiat, contractul colectiv de muncă produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile grupul pentru care a fost negociat. Mai departe, devine incident art. 8 alin. (2) din același act normativ, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Cât privește apărarea pârâtei, conform căreia salariul suplimentar ar fi putut fi acordat doar dacă societatea ar fi avut în acești ani venituri pentru a se constitui fondul necesar pentru acordarea acestor drepturi salariale, nu poate fi primit, pentru că un drept se sancționează după cum dispune de un temei în lege, contract, etc., necondiționat de posibilitățile de plată ale debitorului, care a consimțit, în calitate de unitate aparținând grupului, la recunoașterea lui, astfel că nu se poate exonera de plată prin invocarea propriei culpe, de a fi contractat peste posibilitățile de plată, răspunzând de îndeplinirea obligațiilor ce-i revin cu tot patrimoniul și desigur, numai până la limita lui, ceea ce însă antamează o problemă de executare, nu de temeinicie pe fond a acțiunii. D. această perspectivă, faptul că pârâta angajatoare nu a avut cuprins în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării Guvernului României și fondul necesar acordării salariului suplimentar, respectiv că sumele cu acest titlu nu au fost încuviințate de ordonatorii de credite, nu este de natură a o exonera pe aceasta de obligația necondiționată ce-i incumbă prin semnarea contractului colectiv de muncă încheiat cu sindicatele. Pretinsul impas financiar nu pune în discuție nici o chestiune de nelegalitate a acordului colectiv, căci acesta a intervenit într-un domeniu și pentru o categorie profesională pentru care negocierea este permisă, peste standardul legii, care rămâne unul minimal. Pârâta nu este instituție bugetară, indiferent de structura acționariatului, astfel că principiul legalității drepturilor de la care nu s-ar putea deroga nu este aplicabil nici din punct de vedere al persoanei angajatorului, nici al sferei destinatarilor. Încadrarea în fondul de salarii este un deziderat legitim, o obligație ce revine angajatorului în primul rând la momentul încheierii unui contract colectiv de muncă, dar nu poate fi opusă salariaților, în contra obligațiilor asumate față de aceștia, pentru a justifica neexecutarea lor.

În concluzie, acordarea suplimentului salarial, astfel cum a fost reglementată în contractul colectiv la nivel de grup în vigoare până la 31.01.2011, reprezintă o obligație contractuală a pârâtei angajatoare și nu o facultate a acesteia, raportat și la prevederile 977-985 din C.civ, precum și art. 40 alin. 2 din Codul muncii, motiv pentru care instanța urmează a obliga pârâta la plata către membrii reclamantului S. din Secția de Întreținere M. a Căii (S.I.M.C.) București: G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., I. L., M. M., R. I., T. I., Ț. M., M. M. F. a sumelor reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2009, echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, având în vedere că din adeverința nr. S1/1702/11.05.2015 emisă de parata, aflată la fila 102, rezulta că aceștia îndeplinesc criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar prevăzute în anexa nr.6 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2009-2010.

În ceea ce-l privește pe membrul de sindicat S. F., constatând din adeverința sus menționată ca acesta a absentat nemotivat de la serviciu 2 zile și văzând dispozițiile punctului 2) lit. d din anexa 6, potrivit cărora de salariul suplimentar nu beneficiază salariații care, în decursul anului calendaristic respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, Tribunalul a respins ca nefondata cererea acestuia privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009.

Referitor la capetele de cerere privind ajutoarele material de P., C., Ziua Feroviarului pentru anii 2009 și 2010, instanța reține următoarele:

Având în vedere că prin încheierea de ședința din 05.06.2014, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința capetelor de cerere având ca obiect ajutorul material de P. pentru anul 2009 și Ziua Feroviarului pentru anul 2009 solicitat de membră de sindicat M. M. F., instanța a respins că prescrise aceste capete de cerere cu privire la aceasta.

Conform art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, contract prelungit succesiv până la data de 31.01.2011 astfel cum reiese din actul adițional înregistrat la MMFPS-SDS sub nr. 629/04.01.2011, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. se afla în concediu fără plată cu o durată de un an; pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.

Potrivit dispozițiilor actului adițional la CCM pe anul 2009-2010 încheiat la nivelul societății parate și înregistrat la D.M.P.S. a Municipiului București cu nr. 2690/15.06.2009, părțile semnatare, de comun acord, au convenit ca articolul 65 să fie modificat astfel:, pentru anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C. și de Ziua Feroviarului.”

Potrivit art.65 din CCM pe anul 2010-2011 încheiat la nivelul societății parate și înregistrat la D.M.P.S. a Municipiului București cu nr. 1802/29.04.2010:, pentru anul 2010 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C. și de Ziua Feroviarului.”

Instanța a avut în vedere prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 conform cărora „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.”

Prin urmare, contractele colective de muncă pe anii 2009-2010, 2010-2011 ale paratei nu poate cuprinde drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unitate sau, mai precis, nu poate suprima total dreptul său condiționa acordarea dreptului prevăzut prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.

În cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 238 din Codul muncii potrivit cu care „contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior”. În măsura în care ne aflam în situația în care CCM la nivel de unitate conține clauze mai puțin favorabile decât CCM la nivel de grup de unități (la nivel superior) se va face aplicarea dispozițiilor legale anterior citate și pur și simplu nu se va da eficienta dispozițiilor mai puțin favorabile din CCM la nivel de unitate, făcându-se aplicarea directă a prevederilor din CCM la nivel de grup de unități.

Nu are relevanta faptul că exista o prevedere în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, mai puțin favorabilă și care nu a fost niciodată anulată sau că o atare prevedere nu există deloc, atâta timp cât drepturile ce fac obiectul acțiunii sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel superior și, implicit direct aplicabile în cauză, fără a fi necesară preluarea lor în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Într-adevăr un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, însă în cauza de față nu s-a constatat nicio încălcare a vreunei dispoziții legale prin inserarea în contractul colectiv de muncă de la nivel de grup de unități a unor drepturi bănești în favoarea angajaților din unitățile ce aparțin respectivei ramuri.

Pe de altă parte, lipsa fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor rezultând din contractul colectiv de muncă la nivel superior nu justifică neacordarea lor, deoarece existența dreptului este certă și nu a fost condiționată în vreun fel de crearea fondurilor pentru plata lor.

Se da prevalență astfel prevederilor din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2006-2008 înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006 și care potrivit actului adițional nr. 620/04.01.2011 (art. unic) se aplică de la data înregistrării, până la data de 31.01.2011, acte care reglementau dreptul salariaților companiei de a beneficia de salarii suplimentare, prime cu ocazia Zilei Feroviarului și de ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de C. și P., în condițiile în care art.236 alin.4 din Codul muncii prevede caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, arătând că acestea constituie legea părților, iar art.243 alin.1 din Codul muncii stipulează că executarea Contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

S-a reținut și faptul că prevederile inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar în discuție (deci contractul colectiv la nivel superior) au caracter imperativ în sensul că salariații vor beneficia de salarii suplimentare, prime cu ocazia Zilei Feroviarului și de ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de C. și P., neînscriindu-se, așadar, în acest contracte că salariații „pot” beneficia de drepturile respective, acordarea lor nefiind, prin urmare, condiționată de situația financiară a companiei ori de performanțele economice ale acesteia și, ca atare, în executarea contractelor colective de muncă mai sus arătate,

Având în vedere aceste considerente, instanța reține că se impune acordarea ajutoarelor materiale pentru P. pentru anul 2009 și Ziua Feroviarului pentru anul 2009 în privința următorilor membrii de sindicat: G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., M. M., R. I., T. I., Ț. M., și ajutoarele materiale pentru C. 2009, P. 2010, C. 2010 pentru membrii de sindicat: G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., M. M., R. I., T. I., Ț. M., M. M. F., ajutoarele materiale pentru Ziua Feroviarului 2009 pentru membrii de sindicat I. L. și S. F. și a ajutoarelor materiale pentru Ziua Feroviarului 2010 pentru membrii de sindicat - G. F., I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., I. L., M. M., R. I., T. I., Ț. M., M. M. F., S. F., având în vedere că din adeverința nr. S1/1702/11.05.2015 emisă de parata, aflată la fila 102, rezulta că aceștia îndeplinesc criteriile care condiționează acordarea ajutoarelor materiale de P. și C. prevăzute în art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu.

În ceea ce-i privește pe membrii de sindicat S. F. și I. L., constatând din adeverința sus menționată ca aceștia au absentat nemotivat de la serviciu și văzând dispozițiile art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, potrivit cărora de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu, Tribunalul a respins ca nefondată cererea acestora privind plata sumelor reprezentând ajutorului material de P. și C. 2009 și 2010.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masa pentru perioada aprilie 2009-aprilie 2010, instanța a apreciat că cererea reclamanților este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art.78 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate pentru 2009 – 2010 „personalul . de acordarea a câte unui tichet de masă/zi/angajat, în conformitate cu prevederile legale”, iar conform art.81 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2010 „începând cu data de 1.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de câte un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.”

Potrivit legislației în vigoare, respectiv art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998, tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii.

Așadar, având în vedere dispozițiile enunțate, angajatorul nu avea o obligație de a acorda salariaților săi tichetelor de masă, ci numai o posibilitate, condiționată de bugetele de venituri și cheltuieli și de resursele financiare proprii.

Sub acest aspect, prin decizia nr.14 din 18.02.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.

În speță, bugetul de venituri și cheltuieli al societății parate, societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, conform art.15 alin.1 din OUG nr.37/2008.

Avându-se în vedere faptul că bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei nu a fost aprobat pentru anul 2009, 2010 parata fiind în imposibilitatea de a acorda salariaților tichetele de masă, instanța a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

Cu privire la capătul de cerere privind plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10._10, instanța a reținut următoarele:

În art. 41 din CCM – UNRT 2008-2010 sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar la alin. 3 lit. a se prevede că salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta. Lit. b a aceluiași articol prevede expres că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 41 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.

D. Contractele colective de muncă la nivel de unitate, rezultă că salariul de bază brut corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 a fost sub 700 lei în perioada 01.10._11.

Față de dispozițiile art. 236 al. 4 Codul muncii și art. 7 al. 2 din Legea nr. 130/1996, instanța apreciază că apărarea pârâtei nu poate fi reținută, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituind legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractuale.

În conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților având un caracter minimal.

De asemenea, potrivit art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate și părțile pot cerere renegocierea. Însă nu se poate ignora nici dispoziția art. 24 alin 4 din aceeași lege care dispune ca până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.

Astfel, Tribunalul a constatat că în toate normele legale menționate se consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României, conform căruia” dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.

Prin urmare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la momentul analizat în prezența cauză.

Astfel, contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.

Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate au fost stabilite drepturi la un nivel inferior, iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.

Pe de altă parte, lipsa fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor rezultând din contractul colectiv de muncă la nivel superior nu justifică neacordarea lor, deoarece existența dreptului este certă și nu a fost condiționată în vreun fel de crearea fondurilor pentru plata lor.

În consecință, instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legale care consacră forța obligatorie a contractului colectiv de muncă, și anume art. 236 alin. 4 Codul muncii (în forma în vigoare la data încheierii contractului) conform căruia contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților și art. 243 alin. 1 Codul muncii, conform căruia executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale dintre cele calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare și cele efectiv plătite pentru perioada 01.10._10.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor respective actualizate cu rata inflației la care se va adăuga dobânda legală, instanța a constatat că sub acest aspect acțiunea este întemeiată în parte, în sensul respingerii ca neîntemeiate a pretențiilor având ca obiect actualizarea sumelor datorate ulterior datei introducerii acțiunii, data de la care se va aplica dobânda legală.

S-a reținut și faptul că art. 1088 alin. 2 cod civil prevede că daunele interese cu titlu de dobânzi nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. Angajatorul nefiind de drept în întârziere și nici pus în întârziere de către salariat în formele prevăzute de lege (art. 1079 Cod civil) anterior cererii de chemare în judecată, rezultă că data punerii în întârziere și data de la care curge dobânda legală este ziua cererii de chemare în judecată, iar reclamantul nu poate solicita dobânda legală în acest caz mai devreme de ziua cererii de chemare în judecată.

Pentru perioadă anterioară cererii introductive de instanță, și anume de la data scadenței până la data introducerii acțiunii, sumele cuvenite reclamanților membri de sindicat trebuie însă actualizate în funcția de rață inflației, pentru a fi asigurată recuperarea creanței la valoarea ei reală, ca urmare a procesului de devalorizare a monedei naționale datorate procesului de inflație. Dacă instanța acordă creditorului o sumă de bani reactualizată de la data scadenței acesteia, creditorul nu primește o valoare mai mare decât cea pe care ar fi trebuit să o primească la dată când aceasta ar fi trebuit achitată, pentru că în realitatea economică faptul devalorizării monedei este prezent, iar consecințele sale nu trebuie suportate de creditorul obligației, deoarece s-ar ajunge în situația în care posibilitatea recuperării sumei la valoarea ei reală ar fi doar ipotetică. Acordarea sumei actualizate în raport de rață inflației se impune și față de principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 Cod civil, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării monedei fiind pus în sarcina debitorului.

Pentru aceeași perioadă, respectiv în cauză de la data cererii, și până la data plății efective, nu se poate acorda însă atât dobânda solicitată, cât și actualizarea creanței cu rata inflației, astfel cum rezultă și din dispozițiile anterior arătate. Actualizarea creanței cu rata inflației are natură moratorie deoarece prejudiciul ce urmează a fi acoperit astfel este cauzat numai prin întârziere, având în vedere că obligațiile bănești pot fi executate (în principiu) în natură întotdeauna. Solicitarea unei astfel de actualizări a unei sume la care a fost stabilită calcularea dobânzii legale înseamnă o dublă reparație, prejudiciul fiind acoperit fie de dobânda legală, fie de diferența rezultată din actualizarea datoriei cu rata inflației.

Nu pot fi aplicate două metode de actualizare ale aceluiași prejudiciu, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, neajunsul reprezentat de devalorizarea continuă a sumelor de bani și de lipsa acestora până la data executării este complinit de instanță prin aplicarea dobânzii legale. Prin cumularea acestora s-ar ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a creditorului, întrucât acordarea dobânzii legale acoperă întregul prejudiciu suferit de creditor, motiv pentru care instanța va respinge ca nefondate pretențiile având ca obiect actualizarea sumelor datorate, ulterior datei introducerii acțiunii, respectiv completării la acțiune.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți.

Prin recursul reclamanților s-a solicitat admiterea acestuia și obligarea pârâtei la plata capătului de cerere privind contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada aprilie 2009-aprilile 2010, solicitând modificarea în acest sens a sentinței atacate și acordarea acestor drepturi reclamanților.

Recurentul a arătat instanței de control judiciar că sentința civilă nr. 5646/29.05.2015 este dată în parte cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, urmând a analiză în cele ce urmează capătul de cerere care au fost respins de Tribunalul București în mod netemeinic cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 V.C.P.C - "Când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Totodată, recurenta a solicitat instanței să aibă în vedere și dispozițiile art. 3041 V.C.P.C "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să analizeze cauza sub toate aspectele”.

Cu privire la capătul de cerere respins de către Tribunalul București criticat de către recurentă și anume - Plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada aprilie 2009 - aprilie 2010, aceasta a apreciat că soluția pronunța este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Conform art. 81 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006/2008 înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006 "începând cu data de 01.01.2007 salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare" iar conform art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate pentru anul 2009-2010."

Personalul . de acordarea a câte un tichet de masă/zi/angajat, în conformitate cu prevederile legale.

Recurentul a arătat că instanța în mod netemeinic a respins acest capăt de cerere. Este adevărat că Curtea Constituționala, prin Decizia nr. 297/2008, a constatat că legiuitorul a instituit doar posibilitatea pentru o anumită categorie de personal de a primi o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, iar nu o obligație a angajatorului. Însă atât timp cât în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și în contractul colectiv la nivel de ramură a fost menționat în mod expres faptul că fiecare salariat va beneficia de un tichet de masă pe zi, apreciem că plata acestora s-a transformat într-o veritabilă obligație contractuală.

De asemenea, nu reprezintă un motiv temeinic faptul că, societatea pârâtă nu avea aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2009 și 2010 deoarece acest fapt nu reprezintă o culpă a salariaților (membrii de sindicat) ci a pârâtei, ori nimeni nu își poate invoca propria culpa, incorectitudine, necinste și nu poate să se apere valorificând un asemenea temei "Nemo auditur propriam turpitudinem allegans."

Dacă în contractul colectiv de muncă lipsea orice mențiune cu privire la acordarea tichetelor de masă, susținerile Tribunalului București ar fi fost întemeiate, însă atât timp cât în legea părților (contractul colectiv la nivel de ramura cât și cel la nivel de unitate) prevede în mod expres plata tichetelor de masă recurenta consideră că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale motiv pentru care a solicitat instanței să dispună obligarea acesteia la plată.

Prin recursul formulat pârâta a solicitat admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii reclamanților referitoare la obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2009-2010, ajutoarele materiale de C., P. și Ziua Feroviarului pentru anii 2009-2010 și diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art. 41 alin. (3) lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite.

Vizează interpretarea greșita de către prima instanță a prevederilor CCM propriu, cu consecința acordării unora dintre reclamanți a salariului suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată. Recurenta a arătat că a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale active a unor membri de sindicat, pentru o parte din drepturile bănești solicitate, în baza dispozițiilor art.161 alin. 1 C. pr. civ., art.54 C. muncii, coroborate cu art.32 din CCM al S.C. IMCF S.A., excepție asupra căreia instanță de fond a omis să se pronunțe.

De asemenea, recurenta a arătat în întâmpinare că nu au dreptul la salariul suplimentar pentru anul 2009 deoarece nu îndeplinesc condiția prevăzută la art.32 coroborat cu art. 1 din Anexa nr.6 la CCM al S.C. IMCF S.A. pe anii 2009-2010, respectiv de a presta activitate pe întreaga perioadă a anului următorii reclamanți:

- D. I.: concediu fără salariu în perioada 21.09._09; 28.10._09; 11.11.2009;

- D. G.: concediu fără salariu în perioada 05.10._09;

- F. E.: concediu fără salariu în perioada 04.06._09;

- G. V.: concediu fără salariu în perioada 28.09._09;

- I. L.: absent nemotivat în data de 14.05.2009;

- M. M.: angajat 16.02.2009;

- M. M.: concediu fără salariu în perioada 20.07._09; 16.09._09; 09.11._09;

- R. I.: concediu fără salariu în data de 17.09.2009;

- T. I.: concediu fără salariu în perioada 21.09._09; 28.09._09;

- Ț. M.: concediu fără salariu în data de 17.12.2009.

Ignorând prevederile legale anterior menționate, Tribunalul București a acordat reclamanților în cauză salariul suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată. Recurenta a apreciat că s-a realizat o interpretare eronată a prevederilor art.32 coroborat cu art. 1 din Anexa nr.6 din CCM al S.C. IMCF S.A. pe anii 2009-2010, care stipulează că salariul suplimentar se acorda pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic.

per a contrario, rezultă că toți salariații care nu au prestat activitate pentru angajator în tot cuprinsul anului calendaristic nu sunt îndreptățiți să beneficieze de salariul suplimentar. Niciun articol din CCM nu reglementează acordarea acestui salariu proporțional cu munca desfășurată și nici modul de calcul în acest sens, cuantumul acestuia fiind echivalent cu un salariu de bază al angajatului înregistrat la luna decembrie a anului respectiv.

D. cele înfățișate mai sus reiese în mod evident că membrii de sindicat mai susmenționați nu pot beneficia de drepturile solicitate, nemaideținând calitatea procesuală activă, și pe cale de consecința vă rugăm să admiteți excepția invocată și să nu le acordați drepturile solicitate și necuvenite.

Al doilea motiv de recurs care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 C.pr. civ., îl constituie acordarea eronată lui S. F. a ajutorului pentru Ziua Feroviarului 2010, prin încălcarea prevederilor art.65 CCM al S.C. IMCF S.A. pe anii 2010-2011. Recurenta a arătat în întâmpinare ca acest reclamant nu este îndreptățit să beneficieze de ajutoarele materiale de P., Ziua Feroviarului și C. pentru anul 2010, deoarece în cursul anului respectiv a absentat nemotivat mai mult de o zi, respectiv în datele de 13.07.2010 și 02.11.2010.

Ignorând prevederile contractuale proprii Tribunalul București a respins ajutoarele materiale de P. și C. 2010 pentru acest salariat, dar a acordat ajutorul pentru Ziua Feroviarului 2010, deși toate aceste drepturi aveau același regim juridic. Pe cale de consecința, vă solicităm admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii capătului de cerere referitor la obligarea S.C. IMCF S.A., la acordarea dreptului anterior menționat pentru S. F..

Al treilea motiv de recurs care se încadrează în prevederile art.304 pct.8 C. pr. civ., îl constituie acordarea diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 alin.3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.10._10, pentru reclamanți care nu au prestat activitate pentru angajator în tot acest interval. Astfel următorii salariați au avut contractele individuale de muncă suspendate pentru concediu fără plată pentru interese personale:

- D. G.: 05.10._09 (în această perioadă a avut concediu fără salariu);

- D. I.: 21.09._09; 28.10._09; 11.11.2009 (în aceste perioade a avut concediu fără salariu);

- M. M.: 20.07._09; 16.09._09; 09.11._09; 26.07._10; 13.09._10 (în această perioadă a avut concediu fără salariu);

- F. E.: 04.06.2009; 28.06.2010; 05.07.2010; 04.10.2010; 18.10.2010; 25.10.2010; 24.11.2010 (în această perioade a avut concediu fără salariu);

- S. F.: 13.07.2010; 27.10._10; 02.11.2010 (în această perioadă a avut concediu fără salariu și absente nemotivate);

- N. N.: 19.07._10; 26.07._10; 16.08._10; 30.08._10; 13.09._10 (în această perioadă a avut concediu fără salariu);

- Ț. M.: 17.12.2009 (în această perioadă a avut concediu fără salariu).

D. cele înfățișate mai sus rezulta în mod evident că salariații respectivi nu pot beneficia de plată diferențelor de drepturi salariale pe perioadele menționate motiv pentru care recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate prin prisma celor anterior prezentate.

Al patrulea motiv de recurs care se încadrează în prevederile art.304 pct.8 C.pr. civ., îl constituie aprecierea eronată de către Tribunalul București ca CCM la nivel de grup de unități este opozabil societății noastre, arătând ca subscrisa este menționată în Anexa nr.5. În primul rând, prima instanța se afla într-o gravă eroare când afirma că recurenta este nominalizată în Anexa nr.5, întrucât acest CCM nu are decât 4 Anexe aceasta neavând cum să se regăsească evident într-o anexă inexistentă.

În al doilea rând, acest CCM invocat în acordarea drepturilor bănești solicitate, nu este aplicabil S.C. IMCF S.A. deoarece nu este parte semnatară a acestui contract și niciun text de lege nu o obligă în mod expres să respecte dispozițiile acestuia. Recurenta nu poate fi obligată să respecte un contract colectiv în care nu este parte contractantă, acestea fiind Patronatul Feroviar din care aceasta nu face parte, CFR Călători și CFR Marfa și o . federații sindicale, printre acestea nefiind și Federația Naționala „Drum de F.", semnatara a CCM la nivel de unitate.

Mai mult la finalul contractului este prezentată lista semnatarilor, care nu cuprinde evident societatea noastră, aspect ce putea fi verificat cu ușurința de către Tribunalul București. De asemenea obiectul principal de activitate al S.C. IMCF S.A. îl constituie cod CAEN 4212- Lucrări de construcție a căilor ferate de suprafața și subterane, care nu are nicio legătură cu transporturile (cod CAEN 4920, respectiv_ CCM la nivel de grup de unități transporturi așa cum îi spune numele, aplicându-se numai societăților care efectuează acest obiect de activitate.

Menționarea societății recurente în Anexa nr.4 că beneficiara a prevederilor acestuia s-a făcut în mod abuziv, cu încălcarea prevederilor art.11 lit. b din Legea nr.130/1996 (în vigoare la data încheierii CCM analizate în cauză), având în vedere că nu facem parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, neexistând nicio convenție scrisă în acest sens, precum și raportat la obiectul de activitate descris mai sus. Aceeași opinie este împărtășită de legiuitor și consfințită ca atare în prevederile art.128 alin.2 din Legea nr.62/2011 care stipulează: „criteriul de apartenența la sectoarele de activitate, este cel al obiectului principal de activitate înregistrat la registrul comerțului, conform codului CAEN". Precum și art.128 alin.3 „Unitățile din același sector de activitate definite prin apartenența la aceeași diviziune, grupă sau clasă, conform codului CAEN, se pot constitui voluntar în grupuri de unități, în vederea negocierii contractelor colective la nivelul respectiv. Angajatorii care intenționează să negocieze contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități pot constitui în mod voluntar grupul de unități, atât prin hotărâre judecătorească de constituire, cât și prin proces-verbal sau orice altă convenție scrisă între părți."

Ar fi absurd să se interpreteze ca CCM aplicabil este CCM la nivel de grup de unități, atâta timp cât acesta nu conține o . capitole cum ar fi ierarhizarea personalului pe funcții și clase de salarizare, normativ de acordare a echipamentului de protecție, acordarea materialelor igienico - sanitare și a alimentației de protecție. D. cele expuse mai sus, rezultă că întemeierea acțiunii pe prevederile CCM la nivel de grup de unități în transporturi este nelegala, având în vedere că acesta nu este opozabil la nivelul S.C. IMCF S.A.

Instanță de fond a încălcat prin hotărârea pronunțată și prevederile art.24 raportat la art.8 alin.2 și 3 din Legea nr.130/1996 aplicabile în perioada de valabilitate a CCM la nivel de grup de unități în transportul feroviar, care stabilesc ca clauzele CCM încheiate Ia nivel inferior care conțin drepturi sub cele la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea nu operează de drept, ci ea va fi constatata de instanță competenta la cererea pârtii interesate. După obținerea unei hotărâri în acest sens, trebuie demarata renegocierea cauzei, pe parcursul căreia clauzele anulate se înlocuiesc cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege și/sau contractele colective de muncă, după caz.

Or, prima instanță a făcut în mod direct aplicarea prevederilor CCM Ia nivel superior, fără a constata din oficiu sau Ia cererea vreunei părți, nulitatea CCM ale S.C. IMCF S.A

Recurenta a apreciat că numai în acest context și în condițiile în care instanță de judecată astfel sesizata, constata nulitatea respectivelor clauze, clauzele încheiate la nivel superior puteau fi aplicate, așa cum prevede art.24 alin.4. De asemenea, recurenta a solicitat instanței să aibă în vedere prevederile art.268 alin. 1 lit. d C. muncii care stipulează că cererile privind constatarea nulității unor clauze ale CCM se pot formula pe toată durata existenței CCM în cauză.

Față de cele mai sus prezentate, recurenta a solicitat instanței să țină cont la pronunțarea soluției în prezența cauza de următoarele aspecte:

- Instanța de judecată nu a fost investită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale CCM încheiate la nivelul S.C. IMCF S.A.;

- Chiar dacă instanța va califica prezenta cerere ca fiind de constatare a nulității unor clauze ale CCM proprii, o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art.268 alin. 1 lit. d C. muncii, motivat de faptul că CCM la nivel de grup de unități a expirat la data de31.01.2011, iar CCM ale S.C. IMCF S.A. pe anii 2009-2010, respectiv 2010-2011, au expirat la data de 11.02.2010, respectiv 29.04.2011, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la 22.12.2012 deci după încetarea valabilității CCM menționate;

- Clauzele CCM ale S.C. IMCF S.A. nu pot fi înlocuite de către instanță de judecată cu clauzele mai favorabile prevăzute în CCM la nivel de grup de unități, în lipsa unei cereri în acest sens, introdusă în termenul legal prevăzut de art.268 alin. 1 lit. d C. muncii.

D. cele expuse mai sus, rezultă că întemeierea acțiunii pe prevederile CCM Ia nivel de grup de unități în transporturi este nelegală, având în vedere că acesta nu este opozabil la nivelul S.C. IMCF S.A. și ca prevederile contractuale la nivel superior nu se aplică ipso jure, ci numai după ce se constată pe cale judecătoreasca nulitatea clauzelor încheiate la nivel de unitate, lucru care nu s-a realizat, drept pentru care recurenta a solicitat instanței să admită recursul, respingând pretențiile reclamanților întemeiate pe acest contract.

Al cincilea motiv de nelegalitate care se încadrează în prevederile art.304 pct.8 C.pr. civ., îl constituie faptul că instanța a apreciat în mod eronat că acordarea salariului suplimentar solicitat de reclamanți se face în baza art.30 din CCM la nivel de grup de unități. Aceasta a ignorat însă apărarea noastră bazată pe art.32 alin.3 din CCM referitoare la existența unui fond constituit lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, din veniturile realizate.

D. interpretarea acestui articol se subînțelege că, constituirea fondului necesar plații salariului suplimentar depinde de veniturile realizate, deci este o condiționare a acordării acestui drept de veniturile realizate. Exprimarea folosită de părți trebuie interpretată din perspectiva teleologică (prin raportare la rațiunea avută în vedere de părți), pornind chiar de la termenii folosiți în cuprinsul contractului.

Astfel, părțile nu au înțeles să stabilească în termeni preciși, lipsiți de orice echivoc, dreptul la acordarea salariilor suplimentare indiferent de orice circumstanțe, ci au reglementat cadrul în care s-ar putea acorda aceste drepturi, făcându-se trimitere la sursa fondurilor din care s-ar putea plăti acest salariu. Aceasta trimitere trebuie corelata în același timp cu modul de funcționare a oricărei societăți comerciale și cu principiile evidentelor contabile în cadrul acesteia.

Având în vedere considerentele expuse, interpretarea ce poate fi dată dispozițiilor art.32 din CCM la nivel de unitate, respectiv art.30 din CCM la nivel de grup de unități, este în sensul că dreptul la acordarea salariilor suplimentare este unul afectat de condiție, respectiv, sub condiția obținerii unor venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestui tip de salariu. În cazul de față o astfel de condiție nu s-a îndeplinit subscrisa arătând în întâmpinare că nu am avut buget de venituri și cheltuieli în anul 2009 astfel ca neavând stabilit cuantumul veniturilor și fondul salariilor de bază aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar și că nu am avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009 și 2010, precum și plați restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc. În acest sens s-a pronunțat Curtea de Apel București prin deciziile nr.788/04.03.2015 și nr.3795/28.06.2013.

De asemenea, recurenta a solicitat instanței să aibă în vedere și faptul că tot pe fondul unei crize economice, în anul 1997, Guvernul a emis, OUG nr. 81/1997 pentru reglementarea plații premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de această natură, suportate din fondul de salarii, care, de regulă, se acorda Ia finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat (cum este cazul societății noastre) și care, potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plați restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plați, la finele anului premiul anual, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.

Raportat la cele prezentate, recurenta a solicitat instanței să admită recursul și să modifice în parte sentința atacată în sensul respingerii capătului de cerere referitor la acordarea salariului suplimentar pentru anul 2009, ca nelegal și netemeinic.

AI șaselea motiv de nelegalitate care se încadrează prevederile art.304 pct.9 C.pr. civ., îl reprezintă ignorarea de către instanță de judecată a prevederilor Actului Adițional nr.1/10.06.2009 la CCM pe 2009-2010 și art.65 ultimul aliniat din CCM pe 2010-2011 cu privire la plata ajutoarelor materiale pentru C., Paști și Ziua Feroviarilor 2009 și 2010. Astfel în baza acestor prevederi contractuale ajutoarele materiale pentru anii 2009 și 2010 au fost eliminate.

Având în vedere că CCM are caracter consensual, reprezentând voința părților, apreciem că acest motiv este de ordine publică și instanță a dispus în contra acestora prin încălcarea principiului forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispozițiile art.969 C.civ.

Este evident că solicitarea acestora pentru acordarea ajutorului material pentru C. pe anul 2009 și 2010 este neîntemeiata atâta timp cât exista prevederile Actului Adițional nr.1/10.06.2009 la CCM pe anii 2009-2010 și CCM pe anii 2010-2011 (aplicabil de la 29.04.2010) care stipulează că nu se acordă acest ajutor, acte ce au fost înregistrate anterior datei de 25.12.2009 și 25.12.2010 – sărbătoarea Crăciunului.

Aceeași situație se regăsește și în cazul ajutoarelor de P. și Ziua Feroviarilor pentru anul 2010, drepturi bănești ce se achitau nu la momentul celebrării sărbătorilor, ci o dată cu plata salariului pentru luna aprilie care se realiza chenzinal, la data de 30 aprilie, respectiv 15 mai, conform art.34 alin. 1 din CCM. Or, anterior exigibilității acestor drepturi, respectiv în data de 29.04.2010 intrase în vigoare CCM pe anii 2010-2011 al S.C. IMCF S.A. care elimină acordarea acestor ajutoare, nemaiexistând astfel nicio bază legală pentru plata lor.

Cu privire la aplicabilitatea în speța a prevederilor art.71 din CCM la nivel de grup de unități în transportul feroviar a arătat la anterior că acesta nu este opozabil recurentei, și a solicitat instanței să aibă în vedere considerațiile respective. Totodată, invocarea de către reclamant în favoarea sa a CCM la nivel de grup de unități nu produce nicio consecința juridică întrucât nu poate fi ignorată înțelegerea dintre partenerii sociali, care au convenit de comun acord că aceste drepturi să nu se acorde pentru o perioadă limitată de timp.

Tribunalul București a aplicat în mod eronat dispozițiile contractuale mai favorabile, întrucât angajatorul are posibilitatea să nu acorde ajutoarele materiale în discuție, fiind o măsură negociata cu reprezentanții organizațiilor sindicale și care are valoare de lege. Prin înlăturarea temeiului convențional al acordării acestor ajutoare, solicitarea reclamantului ar deveni lipsită de temei juridic.

Rezultă că sentința a fost dată cu aplicarea greșita a legii, în speța a CCM al S.C. IMCF S.A., motiv pentru care recurenta a solicitat admiterea recursul și respingerea căpătui de cerere referitor la acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarilor ca nelegal și netemeinic.

AI șaptelea motiv de nelegalitate care este reglementat de art.304 pct.9 C. pr. civ., vizează aprecierea eronată a primei instanțe, ca CCM unic Ia nivel de ramura transporturi este opozabil societății.

Aceasta întrucât S.C. IMCF S.A. nu este semnatara a acestui contract și niciun text de lege nu o obligă în mod expres să respecte dispozițiile CCM la nivel de ramura.

Recurenta nu poate fi obligată să respecte un contract colectiv care nu îi este aplicabil, părțile contractante fiind CNPR, UNTRR, din care subscrisa nu face parte. De asemenea obiectul principal de activitate al S.C. IMCF S.A. îl constituie cod CAEN 4212- Lucrări de construcție a căilor ferate de suprafața și subterane, care nu are nicio legătură cu transporturile (cod CAEN 4920, respectiv 4910), CCM la nivel de ramura transporturi așa cum îi spune numele, aplicându-se numai societăților care efectuează acest obiect de activitate.

Menționarea societății recurente în Anexa nr.5 că beneficiara a prevederilor acestuia s-a făcut în mod abuziv, fără acordul său, cu încălcarea prevederilor art. 2 lit. c din Legea nr.130/1996 (în vigoare la data încheierii CCM analizate în cauză), având în vedere că nu este parte semnatară, precum și raportat la obiectul de activitate descris mai sus. Astfel atât art. 2 lit. c din Legea nr.130/1996, cât și art.241 lit. c C. muncii (în vigoare la data negocierii CCM în cauză) prevăd următoarele: „Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat CCM la acest nivel".

Or, ramură de activitate pentru care s-a încheiat CCM revendicat în cauză este cea de transporturi, care se regăsește clasificată în CAEN Rev.2 aprobat prin Ordinul președintelui Institutului Național de S. nr.337/2007 sub cod 4910. Respectiv 4920. Coduri total diferite de 4212 - Lucrări de construcție a căilor ferate de suprafața și subterane care este obiectul principal de activitate al acesteia. Motivația recurentei că CCM la nivelul ramurii transporturi nu ne este aplicabil se regăsește și în prevederile art.21 din Legea nr.130/1996 care stabilește: "Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național, părțile stabilesc ramurile de activitate ale economiei naționale".

Astfel CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010 prevede la Anexă nr.4 lista ramurilor de activitate pentru care se vor încheia contracte colective de muncă pentru fiecare activitate în parte raportat la codul CAEN deținut. La poziția 19 se regăsește ramura construcții căreia îi corespunde cod CAEN 45, iar la poziția 22 se regăsește ramura transporturi căreia îi corespund cod CAEN 60, 61,62, 63.

Recurenta a menționat că aceste coduri erau identificate potrivit CAEN Rev. 1 aprobat prin Ordinul președintelui Institutului Național de S. nr.601/2002, iar potrivit CAEN rev.2, aplicabil din data de 01.01.2008, își regăsesc corespondentul în cod CAEN 42, respectiv cod CAEN 49. Aceeași opinie este împărtășită de legiuitor și consfințita ca atare în prevederile art.128 alin.2 din Legea nr.62/2011 care stipulează: „criteriul de apartenența la sectoarele de activitate (fostele ramuri de activitate), este cel al obiectului principal de activitate înregistrat la registrul comerțului, conform codului CAEN". Potrivit HG nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform Legii nr.62/2011 sectorul de construcții cu cod CAEN 42 se regăsește la poziția 14. Iar sectorul transporturi cu cod CAEN 49 este identificat distinct la poziția 16.

Totodată Tribunalul București a interpretat în mod eronat, așa cum am arătat și Ia punctul 3, prevederile art.24 raportat la art.8 alin.2 și 3 din Legea nr.130/1996, care stabilesc ca acele clauze ale CCM încheiate la nivel inferior care conțin drepturi sub cele la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constata de instanță competenta Ia cererea pârtii interesate. Or. Reclamanții nu au invocat aceasta nulitate, așa cum prevede art.268 alin. 1 lit. d C. muncii, pe toată durata existenței CCM în cauză.

Al optulea motiv de nelegalitate care se încadrează în prevederile art.304 pct.6 este acela că instanță de fond a acordat reclamantei M. M. F. mai mult decât a cerut, respectiv actualizarea drepturilor bănești constând în salariul suplimentar pentru anul 2009, ajutoarele materiale de C., Paste și Ziua Feroviarilor pentru anii 2009-2010 cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii -22.02.2012 până la data plații efective. Or, M. M. F. a fost introdusă în cauză prin cererea completatoare și precizatoare depusă în data de 04.10.2012, motiv pentru care acordarea dobânzii de Ia data introducerii acțiunii principale nu este întemeiată.

Ultimul motiv de nelegalitate, reglementat de prevederile art.304 pct.9 vizează actualizarea de către instanță de fond a sumelor datorate atât cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii, cât și cu rata inflației pentru perioadă anterioară formulării cererii.

Recurenta a apreciat că în materia dreptului muncii exista prevederi exprese referitoare la actualizarea prejudiciului, respectiv prevederile art.166 alin.4 C. muncii, legiuitorul prezumând ca acesta este echivalent cu dobânda legală, (daunele interese moratorii care reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației).

Actualizarea creanței are natură moratorie, deoarece prejudiciul ce urmează a fi acoperit astfel este cauzat numai prin întârziere, întrucât obligațiile bănești pot fi executate în natura întotdeauna, prejudiciul fiind acoperit de dobândă legală. Mai mult, în condițiile în care, la momentul actual, dobânda legală se calculează ținând seama de o . factori care reflectă fluctuațiile monetare, recurenta a apreciat că valoarea prejudiciului este acoperită prin dobânda legală.

În plus, legiuitorul a prevăzut raportarea calculului dobânzii legale în funcție de un parametru variabil, flexibil urmându-se astfel ca prejudiciul să fie acoperit numai prin plata dobânzii legale și să evite suplimentarea acesteia prin adăugarea de noi valori. În consecința, fiind solicitată și acordată dobânda legală iar daunele interese moratorii nefiind prevăzute prin convenția părților, nu se mai pot pretinde alte despăgubiri ca urmare a neîndeplinirii totale sau parțiale a obligației contractuale în afara dobânzii legale.

Intimata Federația Națională Feroviară Mișcare Comercială a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului formulat de . Căii Ferate SĂ ca fiind nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de către recurenta-reclamantă, Curtea pentru motivele ce se vor arăta, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., urmează să dispună respingerea recursului reclamantului S. SIMC București formulat în numele membrilor săi de sindicat, ca nefondat.

Astfel, Curte reține că instanța de fond a respins în mod temeinic și legal pretențiile referitoare la acordarea contravalorii tichetelor de masă pe perioada aprilie 2009-aprilile 2010 reținând în acest sens următoarele:

” Astfel, potrivit art.78 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate pentru 2009 – 2010 „personalul . de acordarea a câte unui tichet de masă/zi/angajat, în conformitate cu prevederile legale”, iar conform art.81 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pentru anii 2006 – 2010 „începând cu data de 1.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de câte un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.”

Potrivit legislației în vigoare, respectiv art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998, tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii.

Așadar, având în vedere dispozițiile enunțate, angajatorul nu avea o obligație de a acorda salariaților săi tichetelor de masă, ci numai o posibilitate, condiționată de bugetele de venituri și cheltuieli și de resursele financiare proprii.

Sub acest aspect, prin decizia nr.14 din 18.02.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.

În speță, bugetul de venituri și cheltuieli al societății parate, societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, conform art.15 alin.1 din OUG nr.37/2008”.

Prin urmare, fiind doar o vocație pentru salariații și nu un drept, Curtea reține astfel că intimata-pârâtă nu este obligată prin efectul legii ori a contractului colectiv de muncă să acorde în orice condiții tichetele de masă.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de către recurenta-pârâtă, Curtea în temeiul art. 312 alin. (1) (2) și (3) C. pr. civ., pentru motivele care se vor arăta urmează să dispună admiterea recursului pârâtei . CĂII FERATE în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D. SECȚIA DE ÎNTREȚINERE M. A CĂII (S.I.M.C.) BUCUREȘTI în sensul că: va modifica în parte sentința atacată; va respinge pretențiile reclamantului S. D. SECȚIA DE ÎNTREȚINERE M. A CĂII (S.I.M.C.) BUCUREȘTI formulate în numele membrilor săi de sindicat în ceea ce privește următoarele drepturi solicitate: salariul suplimentar pe anul 2009, ajutorul material de Paști pe anul 2010, ajutorul material de C. pe anii 2009 și 2010, precum și ajutorul material pentru ziua feroviarului pe anii 2009-2010, ca neîntemeiate; va respinge pretențiile reclamantului S. D. SECȚIA DE ÎNTREȚINERE M. A CĂII (S.I.M.C.) BUCUREȘTI, constând în diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, pentru următorii membri de sindicat și pentru perioadele aferente fiecăruia, după cum urmează: D. G. - 05.10._09; D. I. - 21.09._09; 28.10._09; 11.11.2009; M. M. - 20.07._09; 16.09._09; 09.11._09; 26.07._10; 13.09._10; F. E. - 04.06.2009; 28.06.2010; 05.07.2010; 04.10.2010; 18.10.2010; 25.10.2010; 24.11.2010; S. F. - 13.07.2010; 27.10._10; 02.11.2010; N. N. - 19.07._10; 26.07._10; 16.08._10; 30.08._10; 13.09._10; și Ț. M. - 17.12.2009, ca fiind neîntemeiate, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Cu privire la ajutoarelor materiale pentru C., Paști și Ziua Feroviarului pentru anii 2009 -2010, Curtea constată că fiind întemeiată critica adusă sentinței recurate întrucât prima instanță în mod greșit nu a luat în considerare prevederile art.65 Actului adițional nr.1/10.06.2009 la CCM pe anii 2009-2010.

Sub acest aspect, potrivit Actului adițional nr.1/10.06.2009 la CCM pe anii 2009-2010, înregistrat sub nr.2690/15.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, părțile contractului colectiv de muncă pe anii 2009 – 2010 înregistrat la DMSSF a Municipiului București sub nr.671/11.02.2009 au convenit să aducă unele modificări la acesta, respectiv să nu mai fie acordate în anul 2009 următoarele drepturi: ajutoare materiale acordate salariaților cu ocazia Paștelui și Crăciunului, ajutorul acordat cu ocazia Zilei Feroviarului (art.65).

De asemenea, art.65 din CCM pe 2010-2011 prevedea că pentru anul 2010 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. și Ziua Feroviarului.

Faptul că reclamantul a invocat în favoarea sa contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități nu produce nici un fel de consecințe juridice întrucât nu poate fi ignorată înțelegerea dintre partenerii sociali, care au convenit de comun acord că aceste drepturi suplimentare să nu se acorde pe o anumită perioadă limitată de timp.

Instanța de recurs apreciază că în speță nu este vorba de o aplicare a dispozițiilor contractuale mai favorabile, angajatorul având posibilitatea neacordării ajutoarelor materiale în discuție, fiind o măsură negociată cu reprezentanții organizațiilor sindicale și care are valoare de lege.

Prin înlăturarea temeiului convențional al acordării acestor ajutoare materiale, solicitarea recurentului reclamant ar devine lipsită de temei juridic.

Cu privire la salariul suplimentar, Curtea reține că dreptul salariaților la acest salariu suplimentar este condiționat, pe lângă criterii subiective ce privesc comportamentul fiecărui angajat în parte, de existența sursei de finanțare prevăzută expres la art.32 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și cel la nivel de grup de unități, în sensul că fondul necesar pentru acordarea salariului se constituie lunar din veniturile realizate în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

Așadar, anual, angajatorul trebuia să constituie din fondul de salarii un fond special în procent de maxim 10% cu destinația plății salariului suplimentar. Or, în contextul în care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi, iar constituirea fondului necesar plății acestuia este condiționat de veniturile realizate, acesta nu poate fi obligat la plata salariului suplimentar pretins în cauză.

De adăugat că partenerii sociali au convenit în mod expres că salariul suplimentar să nu se acorde pentru anii 2010 și 2011, astfel cum rezultă din conținutul art.32 alin.5 din CCM la nivel de unitate pe anii 2010-2011 și pe anii 2011 – 2012.

Cu privire la diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, Curtea reține că aceste drepturi nu se cuvin reclamanților membri de sindicat pentru că potrivit dovezilor aflate la dosarul de fond, aceștia au beneficiat de concediul fără plată, astfel că în perioadele de timp enunțate nu au desfășurat raporturi de muncă, după cum urmează: D. G. (cererea de concediu fără plată aflată la fila 162 dosar fond) - 05.10._09; D. I. (cererile de concediu fără plată aflate la filele 154-156 dosar fond) - 21.09._09; 28.10._09; 11.11.2009; M. M. (cererile de concediu fără plată aflate la filele 192-196 dosar fond) - 20.07._09; 16.09._09; 09.11._09; 26.07._10; 13.09._10; F. E. (cererile de concediu fără plată aflate la filele 168-174 dosar fond) - 04.06.2009; 28.06.2010; 05.07.2010; 04.10.2010; 18.10.2010; 25.10.2010; 24.11.2010; S. F. (cererea de concediu fără plată și pontajul aflate la filele 225-227 dosar fond) - 13.07.2010; 27.10._10; 02.11.2010; N. N. (cererile de concediu aflate la filele 129-133 dosar fond) - 19.07._10; 26.07._10; 16.08._10; 30.08._10; 13.09._10; și Ț. M. (cererea de la fila 214 dosar fond - 17.12.2009, astfel că în aceste condiții drepturile solicitate și mențioante mai sus referitoare la aplicarea art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM unic, pentru aceste perioade de timp nu li se cuvin și vor fi respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM unic pentru restul reclamanților și pentru intervalul de timp cuprins între 01.10.2009 – 31.12.2010, Curtea reține că acestea li se cuvin și criticile astfel formulate sunt nefondate.

În art. 41 din CCM – UNRT 2008-2010 sunt prevăzuți coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar la alin. 3 lit. a se prevede că salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta. Lit. b a aceluiași articol prevede expres că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art. 41 pct. 3 lit. a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.

D. Contractele colective de muncă la nivel de unitate, rezultă că salariul de bază brut corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 a fost sub 700 lei în perioada 01.10._11.

Față de dispozițiile art. 236 al. 4 Codul muncii și art. 7 al. 2 din Legea nr. 130/1996, instanța apreciază că apărarea pârâtei nu poate fi reținută, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituind legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractuale.

În conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii, în forma în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților având un caracter minimal.

Art. 37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același act normativ sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că recurenta-reclamantă nu face parte din anexa 5 la CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, Curtea reține că mențiunea instanței de fond este doar o eroare materială, întrucât din înscrisul aflat la efila 96 dosar de fond, rezultă că . CĂII FERATE SA – BUCUREȘTI se află la poziția 36 din Anexa 4 (fila 96 dosar fond) unde se menționează clar Unitățile la care se aplică CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, fără a se distinge în funcție de Codul CAEN deținut de această recurentă-pârâtă, fiind astfel fără relevanță atribuirea unor Coduri CAEN în cazul obligațiilor rezultate din executarea CCM la care recurenta-pârâtă este parte.

În ceea ce privește ultima critică referitoare la intimata M. M. F. cu privire la acordarea drepturilor începând cu data de 04.10.2012 când a fost introdusă în cauză, Curtea reține că pe de o parte recurenta-pârâtă nu a formulat recurs la încheierea de îndreptare a erorii materiale și astfel nu poate analizată această chestiune, întrucât prin încheierea de îndreptare din 11.09.2015 a fost realizat acest lucru, iar pe de altă parte în considerentele acelei încheieri se menționează că dată a acordării acestor drepturi, chiar dată introducerii acesteia în proces și anume 04.10.2012, astfel că se poate executa hotărârea având menționată dată corectă. În plus, nimic nu împiedică pe recurentul-pârât să formuleze la instanța de fond care a pronunțat încheierea de îndreptare o cerere de îndreptare a acestei erori materiale.

Pentru aceste motive vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantului S. D. SECȚIA DE ÎNTREȚINERE M. A CĂII (S.I.M.C.) BUCUREȘTI în numele membrilor săi de sindicat: I. N. D., M. M., M. S. V., N. Nicușor, P. M. F., S. O. M., S. Ș., D. I., D. G., F. E., G. V., I. L., M. M., R. I., T. I., T. M., M. M. F., S. F., G. F., împotriva sentinței civile nr.5646/29.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta . CĂII FERATE și intimata FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIA, ca nefondat.

Admite recursul pârâtei . CĂII FERATE, împotriva sentinței civile nr.5646/29.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D. SECȚIA DE ÎNTREȚINERE M. A CĂII (S.I.M.C.) BUCUREȘTI și intimata FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL.

Modifică în parte sentința atacată.

Respinge pretențiile reclamantului S. D. SECȚIA DE ÎNTREȚINERE M. A CĂII (S.I.M.C.) BUCUREȘTI formulate în numele membrilor săi de sindicat în ceea ce privește următoarele drepturi solicitate: salariul suplimentar pe anul 2009, ajutorul material de Paști pe anul 2010, ajutorul material de C. pe anii 2009 și 2010, precum și ajutorul material pentru ziua feroviarului pe anii 2009-2010, ca neîntemeiate.

Respinge pretențiile reclamantului S. D. SECȚIA DE ÎNTREȚINERE M. A CĂII (S.I.M.C.) BUCUREȘTI, constând în diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit. a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, pentru următorii membri de sindicat și pentru perioadele aferente fiecăruia, după cum urmează: D. G. - 05.10._09; D. I. - 21.09._09; 28.10._09; 11.11.2009; M. M. - 20.07._09; 16.09._09; 09.11._09; 26.07._10; 13.09._10; F. E. - 04.06.2009; 28.06.2010; 05.07.2010; 04.10.2010; 18.10.2010; 25.10.2010; 24.11.2010; S. F. - 13.07.2010; 27.10._10; 02.11.2010; N. N. - 19.07._10; 26.07._10; 16.08._10; 30.08._10; 13.09._10 și T. M. - 17.12.2009, ca fiind neîntemeiate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

L. H. P. A. E. L. U.

GREFIER,

C. F. C.

Tehnored.A.P.

Dact. C.C./2 ex./16.12.2015

Judecător fond –M. L. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2079/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI