Pretentii. Decizia nr. 4679/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4679/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 4679/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă nr.4679
Ședința publică din data de 26 Noiembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE S. G. I.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelantul-reclamant S. Național Tehnic din Infrastructură în numele și pentru membrii săi: M. G., K. I., P. A. ,D. Ștzefan, K. Ș., P. M., C. V., B. F., B. G., P. S., împotriva sentinței civile nr.1906/03.03.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ /_, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA, cauza pe fond având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA, prin consilier juridic S. G., cu delegație de reprezentare atașată la fila 32 dosar, lipsind apelantul-reclamant S. Național Tehnic din Infrastructură în numele și pentru membrii săI.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, interpelată fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către apelantul-reclamant,ca nefondat, menținerea hotărârii judecătorești atacate, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele pe larg arătate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1906/03.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecata precizată, formulată reclamantul S. Național Tehnic din Infrastructură, pentru membrii săi: M. G., K. I., P. A., D. Ștzefan, K. Ș., P. M., C. V., B. F., B. G., P. S. în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în temeiul raporturilor de munca reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariate calculate în raport de salariul de bază minim brut de 670 lei, conform HG nr.1193/2010, în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de HG nr.1225/2011, în raport de HG nr.23/2013 ce stipulează că începând cu 01 februarie 2013 salariul de bază minim brut este 750 lei și începând cu 01 iulie 2013 salariul de bază minim brut este 800 lei lunar, și drepturile salariale efectiv plătite corespunzător activității desfășurate în perioada în care hotărârile de guvern sunt incidente, pe intervalul de timp 25.03._14.
H.G. nr.1193/24 noiembrie 2010, invocat ca temei al pretențiilor reclamanților, prevăd că ”Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră”.
Totodată, potrivit H.G. nr.1225/14 decembrie 2011,” Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră”.
De asemenea, H.G. nr.23/2013 prevede că “Începând cu data de 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,44 lei pe oră. Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de baza minim brut pe țara garantat în plata se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.
Conform art.160 din Codul muncii, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.
Din coroborarea celor două dispoziții legale menționate rezultă că salariul de 670 lei, 700 lei, 750 lei și 800 lei la care fac referire actele normative invocate de către reclamanți reprezintă salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, la care se aplică sporurile și adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor să stabilească salarii de bază sub acest nivel.
Reclamanții pretind prin cererea introductivă că acest cuantum al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei, 700 lei, 750 lei și 800 lei ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din CCM la nivel de unitate, pentru a determina salariul de bază.
Acest cuantum de 670 lei, 700 lei, 750 lei și 800 lei la care fac referire actele normative invocate de reclamanți nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin CCM la nivel de unitate, care se înmulțește cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în aceeași convenție colectivă de muncă, pentru determinarea salariului de bază, această interpretare fiind eronată.
Etalonul de 600 lei, agreat prin CCM, servește la determinarea salariului de bază, numai rezultatul obținut după aplicarea coeficienților de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de bază minim garantat în plată.
Potrivit art.164 alin.3 Codul muncii, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Argumentul că acest salariu minim brut pe țară stabilit prin actele normative sus-menționate trebuie avut în vedere la algoritmul de calcul stabilit prin contractul colectiv de muncă este eronat, întrucât scopul avut în vedere de actul constituțional nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părțile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecție a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe țară.
Or, în cauză, pârâta a procedat la calcularea salariului, conform art.162 Codul muncii, prin care nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile și cu algoritmul de calcul prevăzut în anexa 1 la CCM la nivel de unitate valabil pentru perioada menționată.
Tribunalul a reținut că acțiunea reclamanților nu este întemeiată și pentru faptul că obligația instituită în art.164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar nu salariul de bază brut al fiecărei categorii. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda salarii brute sub minimul stabilit de hotărârile de guvern mai sus enunțate.
Pentru toate considerentele anterior expuse, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamant în numele săi:, ca neîntemeiată, atât în privința capetelor de cerere având ca obiect obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale actualizate cu indicele de inflație, cât și în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea de adeverințe cu aceste diferențe salariale pentru reclamanții din dosarul cauzei pentru a fi atașate la Cărțile de Muncă ale reclamanților, față de caracterul accesoriu al acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul S. Național Tehnic din Infrastructură.
În motivarea apelului, apelantul a susținut că hotărârea atacată este nemotivată instanța s-a limitat să explice doar pe ultima pagină a sentinței atacate netemeinicia acțiunii judecătorești.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., să calculeze și să plătească membrilor de sindicat mai sus enumerați diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 670 lei, diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei prevăzut de HG nr.1225/2011 și în raport de HG nr.23/28.11.2013 ce stipulează că începând cu 01.02.2013 salariul de baza minim brut este de 750 lei și începând cu 01.07.2013, salariul de baza minim brut este 800 lei lunar și drepturile salariale efectiv plătite corespunzător activității desfășurate în perioada în care hotărârile de guvern sunt incidente, pe intervalul de timp 25.03._14, sume ce urmează să fie actualizate în raport de rață inflației de la data nașterii drepturilor până la data plații efective. Au solicitat de asemenea obligarea pârâtei la eliberarea de adeverințe care să ateste diferențele salariale pentru fiecare membru de sindicat indicat în acțiune pentru a fi consemnate în carnetele de muncă.
Pentru perioada 01.02.2013, plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale de care au beneficiat calculate la valoarea salariului de bază minim brut 600 lei și drepturile salariale cuvenite calculate la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate la o valoare a salariului de bază minim brut de 700 de lei, în conformitate cu art.41, alin.3, litera a, din C.C.M Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2011-CCM-RT și în baza CCM la nivel de unitate C.N.C.F. "CFR"S.A pe anii_, precum și în baza H.G. 1225/2011 și a legislației muncii;
Pentru perioada 01.07.2013, plata diferențelor salariate rezultate dintre drepturile salariale de care au beneficiat calculate la valoarea salariului de bază minim brut 600 lei și drepturile salariale cuvenite calculate la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate la o valoare a salariului de bază minim brut de 750 de lei stabilit prin H.G. 23/2013 -, art.1 (1) prin care salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu data de 01.02.2013 se stabilește la 750 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168,66 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră, calculat la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate conform CCM la nivel de unitate C.N.C.F. "CFR" S.A 2012/2013;
Pentru perioada 01.01.2014, plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale de care au beneficiat calculate la valoarea salariului de bază minim brut 600 lei și drepturile salariale cuvenite calculate la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate la o valoare a salariului de bază minim brut de 800 lei stabilit prin H.G. 23/2013 art.1 (2) prin care salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu data de 01.07.2013 se stabilește la 800 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168,66 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră, calculat la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate, conform CCM la nivel de unitate C.N.C.F. "CFR"S.A pe anii 2012/2013 prelungit prin Act Adițional până în 2014;
Pentru perioada 01.01._14, plata diferențelor salariale rezultate dintre drepturile salariale de care au beneficiat calculate la valoarea salariului de bază minim brut 600 lei și drepturile salariale cuvenite calculate la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate la o valoare a salariului de bază minim brut de 850 lei stabilit prin H.G. 871/2013 art.1 (1) prin care salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată începând cu data de 01.07.2013 se stabilește la 850 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră, calculat la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate conform CCM la nivel de unitate C.N.C.F. "CFR"S.A pe anii 2012/2013/prelungit prin Act Adițional până în 2014;
Tribunalul trebuia să constatate și nulitatea Anexei 1 prevăzută prin Actul adițional din 19.04.2013 la CCM 2012/2013 la nivel de unitate CNCF "CFR" SA, care prelungește valabilitatea CCM 2012/2013 cu, 12 luni și aplicarea prevederilor (coeficienți de ierarhizare și formula de calcul) din Anexa 1 din CCM la nivel de unitate C.N.C.F. "CFR" S.A an 2012/2013, înregistrat ITM București cu nr.116 din 23.04.2012, în continuare și după data de 19.04.2013 până la data de 23.04.2014, pentru a se putea aplica atât cele prevăzute la art.7 (nemodificat) din CCM 2012/2013 la nivel de unitate CNCF "CFR" SA. Cât și celelalte prevederi (nemodificate) care se raportează la clasele de salarizare;
În subsidiar, pentru situația respingerii petitelor 2, 3 și 4 ale prezenței cauze, vă solicităm constatarea nulității clauzei privind valoarea clasei 1 de salarizare, salariul de baza minim brut pe unitate, de 600 de lei menținută în Anexai din CCM_ ; 2011/2012 și_ și înlocuirea cu valoarea de 700 de lei pentru clasa de salarizare 1, salariul de baza minim brut pe unitate, așa cum a fost stabilită irevocabil pe cale judecătorească pentru anii 2009, 2010 și în unele instanțe și pe anul 2011, pentru CCM la nivel de unitate_, conform jurisprudenței unitare la nivel național, în concordanță cu valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, prevăzută la art.41, pct. 3, litera a, de 700 de lei din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi - CCM -RT nr.722 pe anii 2008 - 2011, în continuare până la data de 23.04.2014, precum și plata diferențelor dintre drepturile salariale de care au beneficiat și drepturile salariale cuvenite în acest caz, calculate la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate.
De asemenea, solicită obligarea pârâtei la plata de daune interese, constând în reactualizarea sumelor datorate cu rata inflației și dobânda legală la suma datorată pentru fiecare caz (salariat) în parte, începând cu data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată pe care le vor face membrii de sindicat cu prezentul proces dacă va fi cazul.
Prevederile art.41 alin.2 din Constituție, ca măsura de protecție socială a muncii, instituie un salariu minim brut pe țara, iar în Legea nr.53/2003- Codul Muncii republicat, art.164 prevede că salariul minim brut pe țară garantat în plată se stabilește prin Hotărâre de Guvern după consultarea sindicatelor și patronatelor, angajatorul neputând stabili și negocia salarii de bază în cuantum mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Potrivit art.162 alin.1 din Legea nr.53/2003-Codul Muncii republicat, nivelul salarial minim se stabilește prin contractele colective de munca aplicabile și în conformitate cu prevederile Convenției nr.131/1970 privind fixarea salariilor minime adoptată de OIM, unde la art.2 alin.1 se prevede în mod expres că salariile minime vor avea putere de lege și nu vor putea fi scăzute, neaplicarea lor va duce la aplicarea de sancțiuni corespunzătoare, penale sau de altă natură, persoanelor responsabile.
Din înscrisurile depuse se poate constata că nivelul minim salarial, salariul de baza minim brut la nivel de unitate stabilit de către angajator prin CCM pe unitate conform art.162 alin.1, pentru prima clasă de salarizare la valoarea de 600 de lei, este inferior atât celui stabilit prin CCM superior cât și celui stabilit prin hotărâri de guvern la nivel național după consultarea sindicatelor și patronatelor conform art.164 (sau art.2 alin. L din Convenție).
Contractul colectiv de muncă - CCM trebuie să respecte normele legale în vigoare și se impune, în conținutul {inclusiv art.2 alin.4, 6 și 8 sau art.7 și 8 alin.1 său, părților semnatare ale contractului individual și creează drepturi în favoarea salariaților la care aceștia nu pot renunța,
În conformitate cu caracterul social al dreptului muncii, clauzele contractului colectiv de muncă nu constituie decât un prag minim de la care contractele individuale pot deroga doar în favoarea salariaților.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și se stabilește conform art.7 din CCM luând în considerare nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competențelor profesionale și este prevăzut în Anexa 1 sub forma claselor de salarizare, de la nivelul minim clasa 1 până la nivelul maxim clasa 46, în raport fata de care se calculează celelalte drepturi constitutive ale venitului salarial cum ar fi sporurile, premiile, indemnizațiile etc., acestea formând partea variabilă a salariului.
Clasele de salarizare ulterioare clasei 1 de salarizare rezulta din înmulțirea unui coeficient de ierarhizare (expres stabilit pentru fiecare clasă) cu salariul de baza corespunzător clasei 1 ca nivel minim stabilit de angajator prin CCM, iar acești coeficienți de ierarhizare precum și formula de calcul sunt stabiliți expres și fără echivoc că rezultat al negocierilor dintre patronat și sindicate ca și recunoaștere a cerințelor impuse de angajator în legătura cu nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, competențelor profesionale, etc.
Odată stabilit nivelul minimal al salariului de baza brut corespunzător clasei I de salarizare trebuie aplicate prevederile art.7 din CCM pentru aflarea salariului de baza brut corespunzător celorlalte clase de salarizare și prevăzut în contractul individual de muncă al fiecărui angajat.
Este adevărat că salariul reclamanților are o valoare mai mare decât salariul de baza minim brut pe țara garantat în plata, aspect necontestat de către reclamanți, însă acest salariu superior este numai rezultatul unei clase superioare și deci a unui coeficient de ierarhizare corespunzător cerințelor activității desfășurate, fără a reprezenta transpunerea corectă a salariului tarifar pe oră, deși în CCM la nivel de unitate s-a menționat expres, în art.8 alin.1 ca modificarea tarifelor se face conform prevederilor legale.
Nivelul salarial minim, corespunzător clasei 1, prevăzut în CCM la nivel de unitate din 2008 și până în 2014 a fost inferior și celui stabilit prin contractul colectiv de munca superior CCM-RT valabil și în cursul anului 2011 întrucât, așa cum am argumentat în răspunsul la întâmpinare, acesta nu poate înceta să-și producă efecte prin folosirea dreptului la denunțare unilaterală a contractului (acordat pârtii contractuale în întregul ei), de către o simplă parte semnatară reprezentanță a pârtii contractuale conform dreptului muncii (adică angajator reprezentat de două entități juridice semnatare).
Indiferent de izvorul său (lege sau o clauză contractuală) actul de denunțare unilaterală a unui contract nu poate fi opozabil parților dacă este exercitat ca un drept discreționar și nelegal numai de un semnatar reprezentant al unei părți din contract fără a respecta formă simetrică la semnarea contractului în ceea ce privește părțile contractului, fără respectarea propriilor angajamente (cu 30 de zile înainte de expirare) și obligații asumate de respectare a legii (art.6) chiar prin contractul valid încheiat, precum și fără respectarea normelor legale în vigoare (notificare în cinci zile a depozitarului legal).
Chiar dacă clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură nu au fost renegociate la nivel de unitate așa cum prevăd dispozițiile art.24 alin.2 din fosta Legea nr.130/1996, respectiv nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate" iar la alin.3 al aceluiași articol se prevede că „în cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective.", clauza salariala defavorabilă din contractul individual de muncă - CIM este inaplicabilă fără a fi necesară constatarea nulități clauzei pe cale judecătorească, fiind doar culpa partenerilor sociali că nu a avut loc o renegociere a contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate.
Dacă în contractul individual de muncă, dreptul salarial stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii s-au ale unui act cu forță juridică superioară, clauza este inaplicabilă.
Este și situația invocată de pârâtă prin întâmpinare potrivit căreia reclamanții și-au exprimat liber acordul la semnarea actului adițional la contractul individual de muncă, prin care aceștia au fost de acord cu stabilirea unui salariu minim brut de 600 de lei.
Ori, reclamanții nu și-au dat niciodată acordul pentru micșorarea salariului de baza minim brut la nivel de unitate de la 700 lei la 600 lei, mai ales după ce instanțele au stabilit definitiv și irevocabil aplicarea valorii de 700 prevăzute de CCM-RT, fiind în fapt induși în eroare.
Potrivit art.4 alin.2 din HG nr.500/2011 pârâta era obligată să înregistreze în sistemul REVISAL orice modificare de salariu, aici intrând și modificările salariale datorate hotărârilor judecătorești prin care pentru perioada 2008 - 2011, conform CCM -RT, salariul de baza minim brut corespunzător primei clase de salarizare de la care se calculează celelalte salarii de bază este de 700 lei și nu de 600 lei, ori conform adeverințelor REVISAL din 31.12.2010 au același salariu.
În măsura în care pârâta nu a făcut cuvenitele modificări în sistemul REVISAL, informând angajații în prealabil semnării actelor adiționale succesive la CIM asupra modificărilor respective, nu poate susține că reclamanții și-ar fi dat acordul la semnare actului adițional la contractul individual de muncă, întrucât ar fi însemnat un acord pentru o evidentă micșorare salarială.
Prin contractele colective de muncă la nivel de unitate încheiate succesiv din 2009 și până la sfârșitul perioadei dedusă judecății se stabilește la art.2 alin.4 obligația pentru părți de a nu promova, susține sau aplica clauze care ar conduce la diminuări de drepturi sau drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele de munca superioare sau prin legislație, iar la art.2 alin.6 din CCM obligația ca în situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementari legale favorabile, ele vor face parte de drept din contract în condițiile prevăzute de acestea.
Cu toate că existau sau au intervenit clauze salariale mai favorabile, obligațiile menționate mai sus au fost încălcate continuu de către angajator, inclusiv cu nerespectarea art.57 alin.4 din Legea 53/_, Codul Muncii republicat, prin menținerea în toată această perioadă a unei clauze salariale minimale prevăzuta în CCM la nivel de unitate inferioară celei stabilite de CCM superior, stabilite pe cale judiciară sau prin dispozițiile legale din H.G. succesive.
Pentru faptul că pârâta nu a acordat și nu a plătit angajaților drepturile salariale care li se cuvin conform CCM la data scadenței, încălcând astfel art.40 alin.2 lit. c din Legea nr.53/2003 - Codul muncii potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractual individual de muncă, precum și prevederile art.229 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii potrivit cărora „Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților."", inclusiv cu respectarea dispozițiilor legale stabilite de HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013 și HG nr.871/2013., coroborat cu prevederile art.57 alin.4 din Legea 53/2003, salariații au suferit un prejudiciu material din culpă pârâtei în legătură cu serviciul, pentru care pârâta în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale se cuvine să-i despăgubească așa cum prevede art.253 raportat la art.166 alin.1 și alin.4 din Codul Muncii, prin plata diferențelor cuvenite dintre ce au primit salariații și ceea ce ar fi trebuit să primească dacă pârâta ar fi respectat obligațiile contractuale și normele legale în materie.
Prejudiciu material produs reclamanților consta în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut cuvenit de 700 lei, respectiv 750 lei, 800 lei și 850 lei fata de drepturilor salariale primite și calculate în raport de valoarea nelegală de 600 lei a salariului de baza minim pe unitate corespunzător clasei 1 de salarizare.
Întrucât prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamanții au suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte, în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, consideră că pârâta trebuie obligată și la actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, la care se adaugă și dobânda legală, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA, a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prima instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente in speța, criticile apelanților reprezentați de S. Tehnic din Infrastructură fiind nefondate.
HG nr.1193/2010, H.G.nr.1225/14 decembrie 2011, H.G. nr.23/22.01.2013 și HG nr.871/2013 invocate ca temei al pretențiilor reclamanților prevăd ca „începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră”, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,33 de ore în medie pe lună în anul 2012 reprezentând 4,13 lei/oră”, începând cu data de 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,44 lei pe oră, începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, iar începând cu 1.01.2014 era de 850 lei.
Conform art. 160 din Codul muncii, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din coroborarea dispozițiilor legale menționate, rezulta ca salariul de 670, 700, 750, 800, respectiv 850 lei la care fac referire actele normative reprezintă salariul de baza brut, la care se aplica sporurile si adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor sa stabilească salarii de baza sub acest nivel.
Apelantul-reclamant pretinde ca acest cuantum de 670 lei, 700 lei, 750 lei, 800 lei, respectiv 850 lei ar trebui înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru a determina salariul de baza.
Aceasta interpretare este eronata, întrucât cuantumul de 600 lei reprezintă doar un etalon agreat prin CCM, care înmulțit cu coeficienții de ierarhizare din anexa conduce la stabilirea salariului de baza brut, si care nu trebuie sa fie sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată(670 lei, 700 lei, 750 lei, 800 lei, respectiv 850 lei), reglementat HG nr.1193/2010, H.G. nr.1225/14 decembrie 2011, H.G. nr.23/22.01.2013 și HG nr.871/2013.
Curtea constată că reclamanții în calitate de angajați ai pârâtei, pe funcțiile precizate în contractele individuale de muncă, așa cum au fost modificate prin actele adiționale, au fost salarizați cu salarii de bază brute lunare superioare salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, aplicându-i-se clasa de salarizare specifică funcției la coeficientul de ierarhizare, conform conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, la care au fost adăugate sporuri, conform convenției părților, deci, evident, un salariu brut mai mare de 670 lei, 700 lei, 750 lei, 800 lei, respectiv 850 lei pentru anii 2011, 2012, 2013 respectiv 2014.
Acest cuantum de 670 lei, 700 lei, 750 lei, 800 lei, respectiv 850 lei la care fac referire actele normative invocate nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin CCM la nivel de unitate (600 lei in speța), care se înmulțește cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți in aceeași convenție colectiva de munca, pentru determinarea salariului de baza, aceasta interpretare a apelantului fiind eronata.
Intimata -parata a respectat intru-totul prevederile HG nr.1193/2010, H.G. nr.1225/ 2011, H.G. nr.23/22.01.2013 și HG nr.871/2013, stabilind in favoarea reclamanților un salariu de baza brut mai mare decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, astfel cum rezulta din actele adiționale, in copie la dosarul de fond.
Etalonul de 600 lei, agreat prin CCM, servește la determinarea salariului de baza, numai rezultatul obținut după aplicarea coeficienților de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de baza minim garantat in plata.
Potrivit art. 164, alin.3 Codul muncii, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o formă de protecție socială a angajatului, căruia i se garantează un venit minim de subzistență.
Argumentul expus de reclamant, în sensul că acest salariu minim brut pe țară stabilit prin HG nr.1193/2010, H.G. nr.1225/ 2011, H.G. nr.23/2013 și HG nr.871/2013 trebuie avut în vedere la algoritmul de calcul stabilit prin contractul colectiv de muncă este eronat, întrucât scopul avut în vedere nu a fost de stabilire a unui salariu obligatoriu de la care părțile contractuale să procedeze la negociere, ci o măsură de protecție a angajatului prin care să i se recunoască în plată un salariu brut lunar care să nu fie inferior celui de bază minim brut pe țară.
Or, în cauză intimata pârâtă a procedat la calcularea salariului, conform art. 162 Codul muncii, prin care nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile și cu algoritmul de calcul prevăzut în anexa 1 la CCM la nivel de unitate valabil pentru perioada menționată.
Curtea reține că acțiunea reclamanților nu este întemeiată și pentru faptul că obligația instituită în art. 164 Codul muncii vizează numai garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, iar nu salariul de bază brut al fiecărei categorii. Cu alte cuvinte, nu se pot acorda salarii brute sub minimul de 670 lei, 700 lei, 750 lei, 800 lei, respectiv 850 lei pentru anii 2011, 2012, 2013 respectiv 2014, condiție respectată în cazul reclamanților.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant S. Național Tehnic din Infrastructură, cu sediul situat în Municipiul București, Piața Gării de Nord, nr.1-3, sector 1, în numele și pentru membrii săi: M. G., K. I., P. A., D. Ștzefan, K. Ș., P. M., C. V., B. F., B. G., P. S., împotriva sentinței civile nr.1906/03.03.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ /_, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA, cu sediul aflat în Municipiul București, ..38, sector 1, înregistrată la Registrul Oficiul Comerțului sub nr.J_, având CUI_.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2015.
Președinte Judecător Grefier
S. G. I. M. C. M. Colindeață
Red: I.S.G./15.12.2015
Dact: A.C./4 ex.
10.12.2015
Jud. fond: O. G.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 4668/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
