Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4673/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4673/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 4673/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă nr.4673
Ședința publică din data de 26 Noiembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de către apelanta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate „C.” SA, împotriva sentinței civile nr.5217/20.05.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. M. G., cauza pe fond având ca obiect „contestație împotriva deciziei de concediere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate „C.” SA, prin consilier juridic S. L., cu delegație de reprezentare atașată la fila 45 dosar și intimata-reclamantă L. M. G., prin avocat L. G., din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 44 dosar apel, emisă în baza contractului de asistență juridică încheiat sub nr._ din 14.09.2014.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Apelanta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate „C.” SA, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea apelului pentru motivele dezvoltate pe larg în cererea de apel și în răspunsul la întâmpinare și, în acest sens, solicită a se reține că decizia de sancționare disciplinară este una legală și temeinică, având în vedere că aceasta conține elemente suficiente elemente astfel încât instanța să aprecieze că reclamanta a săvârșit unele abateri disciplinare. De asemenea, consideră că în mod eronat instanța reține în dispozitiv faptul că nu reiese de nicăieri, din cuprinsul, acelei decizii sancționare, faptul că pârâta nu a putut proba în niciun fel modul în care au fost trasate sarcini de serviciu reclamantei și că în relațiile de serviciu, în timpul a 8 ore de program un șef poate să transmită sarcini de serviciu, verbal, subalternului, nu numai în scris. Mai departe, însăși faptul că nu a semnat condica de prezență reprezintă o abatere disciplinară, fapt pentru care opinează în sensul că sancțiunea disciplinară a fost una legală și temeinică, iar decizia nr._ este una legală și temeinică.
Față de decizia de concediere nr._, de asemenea, solicită a se reține că este una legală și temeinică, contestatoarea neprezentându-se la serviciu într-o anumită perioadă de timp și, ca și justificare, a prezentat o adeverință, care din punctul său de vedere nu poate fi reținută ca fiind o scutire de la locul de muncă deoarece actul medical menționat face referire la efectuarea unor analize de urgență, respectiv la efectuarea unor investigații medicale și nicidecum nu reprezintă un act care să ateste incapacitatea temporară de muncă a acesteia.
Față de toate aceste considerente, față de cele pe larg arătate în cuprinsul motivelor de apel deduse judecății, apelanta-pârâtă, prin consilier juridic, concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea apelului declarat de către apelanta-pârâtă, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești apelate, ca fiind temeinică și legală.
Astfel, în ceea ce privește prima decizie emisă de către instituția angajatoare nr.1/4257/01.09.2014 solicită a se constata faptul că soluția primei instanțe este una temeinică și legală și asta întrucât, în cauză, nu există culpa salariatei în acel caz, într-adevăr i s-a dat un ordin de serviciu pentru acea zi însă, reclamanta l-a primit la ora 1100, angajatorul susține că las ora 1000 și, chiar și așa, consideră că îi era imposibil ca într-un interval de timp atât de scurt să se procedeze la eliberarea biroului. Așa fiind, din situația de fapt apreciază că nu există o culpă în acest sens și că motivele acesteia sunt neîntemeiate, în realitate neavând timp efectiv pentru mutare, astfel că, pe acest aspect, consideră că prima instanță a soluționat corect și legal pricina de față, neexistând o culpă din partea reclamantei din cauza de față.
Referitor la cea de a doua decizie de sancționare nr.1/4259/01.09.2014, intimata-reclamantă, prin avocat, arată că, în opinia sa, corect prima instanță a soluționat și această situație, reținând în acest sens faptul că nu s-au precizat motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei din decizia de concediere și, ca atare decizia este nulă, nefiind întocmită conform dispozițiilor legale în vigoare, fiind incidente în cauză disp. prev. de art.252 alin.(2) din Codul muncii.
În ce privește adeverința medicală, solicită a se constata că au fost depuse la dosar detalii și chiar angajatorul recunoaște că a fost depusă acea adeverință, însă, față de faptul că nu a depus investigațiile medicale este un aspect care, în opinia sa, nu are relevanță. Depune concluzii scrise precum și dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5217/20.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta L. M. G., în contradictoriu cu pârâta C. C. – SA, au fost anulate Decizia nr.1/4257/01.09.2014 și Decizia nr.1/4259/01.09.2014, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția și postul deținut anterior concedierii și a fost obligata pârâta la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective. Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia nr.1/4257/01.09.2014 pârâta a dispus sancționarea reclamantei cu avertisment scris pentru faptele constând în: -nu a dat curs dispozitiei șefului de serviciu de la Serviciul Analize Contracte și Proiecte Europene de a se muta în noile spații repartizate serviciului; -a refuzat să mute documentele și calculatorul în noul spațiu din dispoziția scrisă a directorului Direcției Asistenta juridică; -a refuzat să primească dispoziția scrisă data de directorul DAJ înregistrată cu nr.14/8681/12.06.2014; -a părăsit în repetate rânduri locul permanent de muncă, nerespectând programul de lucru, la care s-a obligat prin semnarea CIM și a actelor subsecvente acestuia, încălcând în acest fel disciplina muncii.
Din cuprinsul deciziei reiese că de aceste fapte s-a luat la cunoștință prin Raportul nr.14/8684/13.06.2014.
Au fost reținute dispozițiile art.252 Codul muncii.
Din dispozițiile legale menționate, instanța a reținut că decizia contestată, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează asupra celor referitoare la temeinicia deciziilor. Din analiza deciziei de sancționare emisă și din actele care au stat la baza acesteia, instanța constată că, în speță, cererea reclamantei este întemeiată, dispoziția de sancționare neîndeplinind condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, dispoziția legală menționată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligația de a indica în mod concret abaterile disciplinare pentru care a emis decizia de sancționare disciplinară, pentru a permite angajatului să-și formuleze apărările și pentru a permite instanței să exercite controlul prevăzut de art.252 alin.(5) C. muncii. În decizie nu numai că nu se arată data la care au fost săvârșite faptele imputate, dar nici nu se menționează alte elemente care să dea posibilitatea instanței a verifica existența faptelor. Astfel, nu se menționează în ce act a fost concretizata dispoziția șefului de serviciu, în ce modalitate a fost comunicat acest act reclamantei, termenul până la care trebuia să îndeplinească obligația, la fel și în ceea ce privește cea de-a doua faptă. În ceea ce privește fapta de părăsire a locului de muncă și nerespectarea programului de lucru, de asemenea nu se menționează datele când reclamanta a părăsit locul de muncă, în ce modalitatea a fost constata această absentă și de către cine.
Oricum, în conformitate cu prevederile art.79 C. muncii, „în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere”. Indicarea datei săvârșirii abaterii disciplinare se subsumează cerinței referitoare la „motivele de fapt” ce trebuie să figureze în decizie. În plus, principiile ce acționează în materia nulității actelor juridice civile, prevăd că nulitatea absolută nu poate fi acoperită în niciun fel – deci nici printr-un act întocmit separat de actul nul și exterior acestuia, deoarece această sancțiune este instituită de legiuitor în cazul încălcării unor norme juridice cu caracter imperativ și de ordine publică, prin care se urmărește apărarea unui interes general.
Data săvârșirii faptei prezintă o mare importanță, deoarece, în lipsă, instanța nu poate calcula termenul de prescripție prevăzut de art.252 alin.(1) C. muncii, iar angajatului nu îi este permisă exercitarea dreptului la apărare. Lipsa mențiunii privind data săvârșirii faptei echivalează cu o lipsă a descrierii faptei, care trebuie să fie detaliată, pentru a se aprecia concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii de sancționare. Curgerea termenului de 6 luni are drept consecință prescrierea dreptului angajatorului de a-l sancționa pe salariatul vinovat, or, în lipsa mențiunii datei săvârșirii faptelor, respectarea cerinței art.252 alin.(2) C. muncii nu poate fi verificată, constituind un motiv de nelegalitate a deciziei de sancționare.
Instanța a putut reține însă, raportat la data luării paratei la cunoștință de faptele săvârșite de către reclamanta, aceasta fiind data înregistrării raportului nr.14/8684/13.06.2014, în speță nefiind în prezența aplicării unei sancțiuni care să fi impus efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, astfel încât acest termen să curgă de la data înregistrării raportului final de cercetare disciplinara, că dreptul paratei la aplicarea sancțiunii disciplinare s-a prescris, de la data de 13.06.2014 până la data aplicării sanctiunii-01.09.2014 scurgându-se aproape 3 luni, termenul de 30 zile fiind cu mult depășit.
Neîndeplinirea condițiilor de legalitate a deciziei de sancționare conduce la anularea măsurii de sancționare, independent de realitatea faptelor imputate salariatului, reținute ca abateri disciplinare. Astfel, în contextul în care s-a demonstrat că decizia este nelegal întocmită, apare ca lipsit de utilitate orice demers privitor la problematica temeiniciei, prioritară fiind chestiunea legalității emiterii decizii.
Prin decizia nr.1/4259/01.09.2014 pârâta a dispus sancționarea reclamantei cu desfacerea CIM pentru faptele constând în-pg.2 decizie, fila 17 dosar, constatarea comisiei de cercetare prealabilă: nerespectarea programului de lucru prin prezentarea la locul de muncă cu întârziere, după ora 8.00, părăsirea în mod repetat și nejustificat a locului de munca înainte de terminarea programului de muncă, ora 16.00, în perioada 21-23.05.2014 și 02.06.2014 și absentarea nemotivată de la serviciu pe o perioadă mai mare de trei zile, în intervalul 26-30.05.2014.
Reclamanta a criticat decizia de concediere prin prisma lipsei mențiunilor referitoare la motivele pentru care pârâta i-a înlăturat apărările.
Instanța a reținut dispozițiile art.252(2) c) Codul muncii.
În decizia criticată, nu se regăsesc aceste mențiuni obligatorii, astfel, instanță reține ca în decizie se regăsește un subpunct intitulat” motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariata în timpul cercetării disciplinare prealabile”, însă pârâta s-a mărginit doar la a insera acest subpunct fără a face o analiză a apărărilor formulate de către salariata și o argumentare a neprimirii acestor apărări.
La acest subpunct pârâta a justificat doar de ce a înlăturat ca nedovedite anumite afirmații din Nota de constatare nr.14/8280.1/02.06.2014, nota ce a stat la baza declanșării cercetării disciplinare și de ce a reținut vinovăția reclamantei doar pentru o parte din faptele inițial sesizate.
Neîndeplinirea condițiilor de legalitate a deciziei de concediere conduce la anularea măsurii de sancționare, independent de realitatea faptelor imputate salariatului, reținute ca abateri disciplinare. Astfel, în ceea ce privește răspunderea disciplinară a salariatului, Codul muncii reglementează strict și limitativ, prin norme legale imperative, cazurile și procedura aplicării sancțiunii disciplinare, precum și cerințele obligatorii de formă și de fond ale deciziei de sancționare – actul juridic în care se materializează măsura decisă de către angajator. Orice încălcare a acestor dispoziții legale imperative este sancționată cu nulitatea actului (deciziei, dispoziției etc.) de sancționare, legiuitorul utilizând sintagma „nulitatea absolută”, pentru a înlătura orice dubiu asupra felului nulității ce intervine. Nu trebuie ca toate cerințele legale obligatorii să fie încălcate, ci este suficient că numai una dintre acestea să nu fie respectată, pentru că actul de sancționare să fie nul. Aceasta întrucât legiuitorul a dorit să ofere o protecție suplimentară salariatului, împotriva sancționării abuzive.
Pe de altă parte, nici prin prisma temeiniciei aplicării sancțiunii instanța nu poate reține măsura concedierii ca fiind justificată. Astfel, raportat la prima faptă nerespectarea programului de lucru prin prezentarea la locul de muncă cu întârziere, după ora 8.00, părăsirea în mod repetat și nejustificat a locului de munca înainte de terminarea programului de muncă, ora 16.00, în perioada 21-23.05.2014 și 02.06.2014, instanț a reținut ca pârâta a făcut această constatare pe baza condicii de prezența, a declarației unui alt salariat M. I., care a arăta ca în perioada 21-23.05.2014 reclamanta a fost prezentă la serviciu, lipsind cu intermitențe din birou, fără să poată preciza intervalul orar în care a lipsit din birou, acesta arătând ca referitor la data de 02.06. nu-și amintește vreu aspect legat de prezența sau absența reclamantei de la birou. În condica de prezenta-fila 93-94 pentru zilele de 21,22 și 23.05.2014 apare mențiunea condica nesemnată, la fel în 02.06.2014-fila 97. Instanța a reținut ca lipsa semnăturii din condica de prezența nu echivalează cu absența salariatului de la serviciu, aceste mențiuni din condica de prezența trebuind a fi coroborate cu alte mijloace de probă. Or, declarația angajatului menționat mai sus nu lămurește cu nimic aspectele reținute în sarcina reclamantei. Astfel, pârâta a reținut că reclamanta a venit târziu și a plecat devreme, ba chiar, în timpul desfășurării programului de lucru a părăsit locul de muncă. Nu există la dosar înscrisuri care să certifice cele reținute în sarcina reclamantei. Astfel, un sitem de prezența pe baza unei cartele care să înregistreze ora intrării, respectiv ieșirii din unitate, sau a unui registru ținut de vreun agent de securitate, însărcinat cu notarea acestor mențiuni, instanța nu a putut reține și pârâta nu a putut poate proba cele reținute în sarcina reclamantei. Pe de altă parte, postul reclamantei și funcția acesteia nu presupunea să stea în birou său timp de 8 ore neîntrerupt și să nu părăsească biroul, astfel încât să i se poată rețină în sarcina acesteia părăsirea în mod repetat și nejustificat a locului de muncă.
Referitor la cea de-a doua faptă instanța a reținut ca absentarea de la serviciu în intervalul 26-30.05.2014 nu poate fi reținută ca nemotivata. Astfel, reclamanta a depus adeverința medicală de la fila 21 emisă în data de 26.05.2014 pentru perioada 26-30.05.2014, în care medicul emitent inserează mențiunea că a fost emisă spre a servi ca scutire.
După cum a arătat pârâta nu a înserat motivele pentru care a înlăturat apărările reclamantei referitoare la acest înscris, iar din susținerile pe calea întâmpinării reiese că nu l-ar fi luat în considerare deoarece, absentele nemotivate pot fi justificate doar printr-un certificat medical.
Instanța nu a primit aceste apărări, caracterul motivat al absentării putând fi dovedit cu un asemenea înscris, la fel și cu o dispoziție scrisă sau verbală a conducătorului unității. Certificatul medical atestă o stare de boala ce determina lipsa de la serviciu, este dovada unei incapacități temporare de muncă, ori absență de la serviciu poate fi datorată și altor cauze care nu se circumscriu unei incapacități determinate de starea de sănătate.
Concedierea disciplinară, fiind o sancțiune extremă, presupune întrunirea tuturor elementelor constitutive ale răspunderii disciplinare, inclusiv vinovăția salariatului, în oricare dintre formele sale, ceea ce nu se regăsește în cauza dedusă judecății, unde nu există decât simplele susțineri ale paratei, susțineri care apar ca nefondate, câtă vreme nu se sprijină pe materialul probator administrat în cauză, ele nefiind de natură a atrage răspunderea disciplinară a salariatului.
Pentru considerentele ce preced, instanța a dispus anularea deciziei de concediere nr.1/4259/01.09.2014, și față de cererea formulată de către reclamanta a dispus reintegrarea reclamantei în funcția și postul deținut anterior concedierii.
Ca efect al anulării măsurii concedierii, în temeiul art.80(1) CM instanța a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective.
A respins cererea reclamantei referitoare la acordarea daunelor morale, aceasta nefăcând dovada prejudiciului, prejudiciu care să o îndreptățească pe aceasta la reparația bănească solicitată. Din probele administrate nu rezultă măsura în care drepturile personal nepatrimoniale ale reclamantei au fost afectate, astfel că nu se pot acorda despăgubiri pentru suferința de ordin moral pretinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta C. C. – SA.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că sentința civilă apelata este nelegala și netemeinica fiind pronunțata fără a lua în considerare dispozițiile art.252 alin.(1) și (2), art.248 (1) lit.a Codul muncii.
Din analiza deciziei de sancționare nr.1/4259/01.09.2014 și din actele care au stat la baza acesteia, prima instanța a constatat în mod greșit că cererea reclamantei este întemeiată, dispoziția de sancționare neîndeplinind condițiile de forma prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
În opinia sa, hotărârea apelată este nelegala fiind pronunțata cu încălcarea dispozițiilor art.252 (1) Codul Muncii.
Decizia nr.1/4257/1.09.2014 privind avertismentul scris, este legală și temeinică și cuprinde suficiente elemente care să dea posibilitatea instanței a verifica existența faptelor săvârșite de intimata reclamantă. Mai mult decât atât, decizia contestată a fost emisă cu respectarea condițiilor de validitate prevăzute de lege sub aspectul formei, în sensul că im brac a forma scrisă și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.252 Codul Muncii fiind emisă de reprezentantul legal al societății, persoană competenta să aplice sancțiunea.
Așa cum a arătat prin întâmpinarea formulată în termenul legal contestatoarea a săvârșit o . abateri disciplinare, acestea fiind cuprinse în Raportul nr.14/8684/13.06.2014 prin care s-a aprobat sancționarea disciplinară a acesteia cu sancțiunea prevăzuta la art.248 (1) lit.a) din Codul muncii, republicata, respectiv cu avertismentul scris.
Prin Decizia 1/4257/1.09.2014, contestatoarea a fost sancționată cu avertisment scris și raportat la prevederile art.251 (1) din Codul muncii, pentru aplicarea sancțiunii disciplinare sus-menționate nu se impune efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
În perioada 24.06.2014 - 1.09.2014, contractul individual de muncă al contestatoarei a fost suspendat pentru incapacitate temporară de muncă, contestatoarea prezentând subscrisei certificate de concediu medical pentru diferite afecțiuni. În această situație, compania s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a emite deciziile de sancționare, acestea fiind emise la data de 1.09.2014, dată la care contestatoarea a revenit la locul de muncă.
Compania a întâmpinat greutăți în comunicarea deciziei. În acest sens a arătat primei instanțe ca la data de 01.09.2014, C."C.” SA a solicitat contestatoarei primirea Deciziei nr.1/4257/1.09.2014 de sancționare disciplinară cu avertismentul scris această refuzând categoric să o primească. Ca urmare a refuzului de primire a deciziei s-a întocmit procesul-verbal înregistrat la Direcția Asistenta Juridică sub nr.14/_/1.09.2014, depus la dosarul primei instanțe, anexa 5 la întâmpinare.
Decizia comunicată prin corespondența a fost returnată după ce la data de 13.09.2014 s-a aprobat înapoierea conform mențiunilor făcute pe plic, deși anterior confirmările de primire au fost semnate, iar ulterior semnătura a fost ștearsă.
Ca și în cazul celeilalte decizii, comunicarea către contestatoare s-a realizat prin intermediul B. P. C. Ș.. Precizează că în actul nr.14/4d/l 1164/04.09.2014 comunicat petentei prin intermediul B. P. C. Ș. este menționata și această decizie.
Din Raportul nr.14/8684/13.06.2014 în temeiul căruia s-a emis Decizia 1/4257/1.09.2015 de sancționare disciplinară a contestatoarei cu avertisment scris, contestatoarea a fost sancționată atât pentru nerespectarea dispozițiilor conducătorilor ierarhici, cât și pentru părăsirea în repetate rânduri a locului permanent de muncă, nerespectând astfel programul de lucru la care s-a obligat prin semnarea contractului individual de muncă și actelor subsecvente acestuia.
Solicită să se rețină că la data de 11 iunie 2014 s-a solicitat șefilor de servicii mutarea personalului din subordine în alte spații, procedându-se astfel la distribuirea angajaților celor două servicii.
În dimineața zilei de 12 iunie 2014, salariații celor două servicii s-au conformat dispoziției serului de serviciu și au procedat la mutarea în noile spații alocate serviciilor, cu excepția d-nei contestatoarei L. M. G. și a d-nei Buholt M., ambele salariate fiind încadrate la Serviciul Analize Contracte și Proiecte Europene în funcția de consilier juridic, care nu au interes să dea curs solicitării.
Mai mult decât atât, contestatoarea nu s-a aflat la birou în intervalul orar, 9,00 - 10,00 al zilei de 12.06.2014, interval în care directorul DAJ a verificat îndeplinirea deciziei de mutare de către consilierii juridici din subordine.
La revenirea în birou, în jurul orelor 10,00 s-a solicitat în scris contestatoarei (act înregistrat sub nr.14/8681/12.06.2015) să procedeze, până la orele 12,00 la mutarea PC-ului și a documentelor la camera 93, . va exercita activitatea.
Cu toate acestea, contestatoarea a persistat în refuzul nejustificat de a se muta, iar după plecarea directorului, a lipsit din nou de la birou. În acest sens s-a încheiat și nota de constatare înregistrată la DAJ sub nr.14/8684/12.06.2014.
Solicită să se constate nelegalitatea sentinței civile apelate având în vedere că prima instanța nu a reținut că intimata-reclamanta a încălcat prin faptele sale:- actul adițional la CIM înregistrat la C. „C." SA cu nr.8/2783/22.05.2014, prin care d-na L. M. G. s-a obligat să realizeze norma de munca prevăzuta la cap. H pct. l lit.H (zilnic - 8 ore/zi) și să respecte disciplina muncii;- art.39 (1) și (2) din Acordul nr.1/2412/25.04.2014 încheiat intre companie și organizațiile sindicale în care se precizează că durata normală a zilei de muncă este de 8 ore, iar regimul de muncă este zilnic;- art.39 (2) lit.a), b) și c) din Codul muncii, din care rezultă că salariatul are obligația de a realiza norma de muncă și de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fisei postului, obligația de a respecta disciplina muncii și obligația de a respecta clauzele CCM, CIM, RI;- art.4.5 lit.d), g), u) și v) din Regulamentul Intern care prevede obligația salariaților să fie disciplinați și respectuoși față de conducătorii ierarhici și să execute întocmai și la timp dispozițiile primite de la aceștia, să respecte programul de lucru și să folosească integral și eficient timpul de muncă pentru îndeplinirea în totalitate și la timp a obligațiilor de serviciu, să aibă un comportament disciplinat și civilizat în timpul orelor de program, față de colegii cu care intra în relațiile de serviciu și să nu știrbească prin comportamentul în timpul serviciului demnitatea funcției sau prestigiul unității.
Pentru considerentele prezentate solicită să se constate că decizia de, sancționare nr.1/4257/1.09.2014 cu avertismentul scris, îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie prevăzute de dispozițiile art.252 Codul Muncii.
Cea de a doua critică vizează soluția primei instanțe privind anularea Deciziei nr.1/4259/1.09.2014 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei
În mod greșit prima instanța a reținut ca în decizia nr.1/4259/1.09.2014 nu se regăsesc mențiunile obligatorii prevăzute de art.252: alin.(2) litera c) din Codul Muncii și ca pârâta s-a mărginit doar la a însera în decizie subpunctul intitulat „motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariata în timpul cercetării disciplinare prealabile".
Din considerentele sentinței civile apelate rezulta că la alineatul penultim pagina 5 instanța a reținut că pârâta a justificat doar de ce a înlăturat ca nedovedite anumite afirmații din Nota de constatare nr.14/8280.1/02.06.2014.
Prima instanța a constatat că neîndeplinirea condițiilor de legalitate a deciziei de concediere conduce la anularea deciziei de sancționare.
Apreciază că, hotărârea primei instanțe este nelegala în ceea ce privește constatarea neîndeplinirii condițiilor de legalitate a deciziei de concedierea pentru următoarele motive:
Decizia nr.1/4259/1.09.2014 privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei este legală și temeinică fiind emisa cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de lege.
Din cuprinsul deciziei ce face obiectul contestației rezulta în mod evident motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariata în timpul cercetării disciplinare prealabile, astfel: "Comisia de cercetare disciplinară prealabilă a înlăturat ca nedovedite afirmațiile din Nota de constatare nr.14/8280.1/02.06.2014 referitoare la săvârșirea unor" acte de intimidare ale colegilor de serviciu în încercarea de a dovedi prezenta la serviciu în perioada în care în condica de prezență s-a făcut mențiunea "condica nesemnată", însă a menținut ca fiind fondate afirmațiile potrivit cărora s-a procedat la " utilizarea unor mijloace nepermise de lege pentru a-și motiva absentele în intervalul 26-30 mai 2014 " potrivit actelor din dosarul de cercetare disciplinară prealabilă".
Menționează că desfacerea contractului de muncă al contestatoarei a fost motivată și conforma cu dispozițiile legale așa cum rezultă din înscrisurile depuse de C. "C."-SA la dosarul primei instanțe, înscrisuri care au stat la baza emiterii deciziei a care anulare se solicită.
În acest sens solicită să se rețină ca dna L. M. G. a încălcat grav și nemotivat disciplina muncii, nerespectând programul de lucru prin prezentarea la locul de muncă cu întârziere, după ora 8,00 și părăsirea în mod repetat și nejustificat a locului de munca înainte de terminarea programului de muncă, ora 16,30, în perioada 21-23 mai 2014 și 02 iunie 2014; absentarea nemotivată de la serviciu pe o perioadă mai mare de trei zile în intervalul 26-30 mai 2014.
Prin Decizia nr.1/4259/1.09.2014 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul art.58 și art.61 lit.a) Codul Muncii, coroborat cu art.248 (1) lit.e) din Codul Muncii.
Decizia nr.1/4259/1.09.2014 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei este legală și temeinică, fiind emisa cu respectarea condițiilor de validitate prevăzute de lege sub aspectul formei. Decizia a cărei anulare se solicita îmbracă forma scrisă, cuprinde mențiunile obligatorii și a fost emisă de reprezentantul legal al societății, persoană competenta să aplice sancțiunea.
Așa cum a arătat prin întâmpinare în perioada 24.06.2014 - 1.09.2014, contractul individual de muncă al contestatoarei a fost suspendat pentru incapacitate temporară de muncă, contestatoarea prezentând societății noastre certificate de concediu medical pentru diferite afecțiuni.
Datorită acestei împrejurări C. "C." SA s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a emite deciziile de sancționare, acestea fiind emise la data de 1.09.2014, dată la care contestatoarea a revenit la locul de munca
La data de 01.09.2014, compania a solicitat contestatoarei primirea Deciziei nr.1/4259/1.09.2014 de desfacere disciplinară a CIM, aceasta refuzând categoric să o primească. Ca urmare a refuzului de primire, s-a întocmit procesul-verbal înregistrat la Direcția Asistenta Juridică sub nr.14/_/1.09.2014.
La aceeași dată, decizia a fost comunicata prin Corespondență, însă aceasta a fost returnată după. Ce la data de 13.09.2014 s-a aprobat înapoierea conform mențiunilor făcute pe plic, deși anterior confirmările de primire au fost semnate, iar ulterior semnătura a fost ștearsă.
Precizează că C. „C.", cu actul nr.14/4d/l 1164/04.09.2014, a comunicat contestatoarei decizia de desfacere disciplinară a CIM sus-menționata, prin intermediul B. P. C. Ș..
Prima instanța nu a analizat actele depuse de companie în susținerea apărărilor și nici nu a reținut situația de fapt care a generat litigiul dedus judecații, așa cum a fost prezentată de către societate.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, în urma unei verificări efectuate de către directorul Direcției Asistenta Juridică asupra modului în care consilierii juridici din cadrul direcției respecta regulile cu privire la programul de lucru și folosirea integrală și eficientă a timpului de muncă, precum și obligația de a semna condica la . din program și a modului în care se solicita de către angajați acordarea concediului de odihnă, s-a reținut în sarcina contestatoarei unele abateri disciplinare printre care nerespectarea integrală și eficientă a timpului de lucru, nesemnarea condicii de prezența și înregistrarea de absente nemotivate în perioada 21 mai-2 iunie 2014.
În acest sens s-a întocmit Nota nr.14/8280.1/02.06.2014 privind săvârșirea unor abateri disciplinare prin care directorul general al subscrisei a aprobat cercetarea disciplinară prealabilă a contestatoarei.
Prin Raportul nr.15/444/19.06.2014 cu privire la cercetarea disciplinară prealabilă a salariatei L. M. G. efectuată în urma sesizării directorului general al C. „C." SA prin Nota nr.14/82$Q? 1/02.06.2014 a directorului Direcției Asistenta Juridică a C. „C." SĂ” referitoare la săvârșirea unor fapte considerate abateri disciplinare, directorul general a aprobat propunerea comisiei de cercetare disciplinară prealabila privind sancționarea disciplinară a contestatoarei cu sancțiunea prevăzuta la art.248 (1) lit.e) din Codul muncii, respectiv cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Din raportul nr.15/444/19.06.2014 cu privire la cercetarea disciplinară prealabilă a contestatoarei rezulta în mod evident faptele reținute de comisia de cercetare disciplinară prealabila în sarcina contestatoarei fapte care constituie abateri disciplinare grave de la disciplină muncii și care atrag sancțiunea disciplinară cea mai severă, respectiv:- Nerespectarea programului de lucru prin prezentarea la locul de muncă, cu întârziere, după ora 8,00 și părăsirea în mod repetat și nejustificat a locului de munca înainte de terminarea programului de muncă, ora 16,30, în perioada 21-23 mai 2014 și 02 iunie 2014;- Absentarea nemotivată de la serviciu pe o perioadă mai mare de trei zile în intervalul 26-30 mai 2014.
Comisia de cercetare disciplinară prealabilă a luat în considerare apărările contestatoarei.
Pentru abaterile disciplinare reținute în sarcina contestatoarei, comisia de cercetare disciplinară prealabilă a înlăturat apărările acesteia, după cum urmează:
Apărările contestatoarei în sensul că nu a putut semna condica de prezența întrucât a lucrat în comisiile de evaluare a licitațiilor au fost înlăturate de către comisia de cercetare disciplinară prealabila câtă vreme programul de lucru în comisiile din care făcea parte contestatoarea începea la ora 9,00 și se termina la ora 14,00 conform actului_ /6 mai 2014 (anexa 8 la întâmpinare) iar salariata, conform Regulamentului Intern, act adițional la CIM și Acordului încheiat cu organizațiile sindicale are obligația se prezinte la serviciu și să semneze condica de prezența la ora 8,00 și de terminare a lucrului la ora 16, 30. Solicită să se rețină că dna L. M. recunoaște prin răspunsul la întrebarea nr.17 ca „în cadrul comisiei de evaluare nu exista condica de prezența, programul de lucru este cel stabilit prin calendarul procedurii". Prin urmare, sub pretextul că ar fi lucrat în comisii, contestatoarea nu a respectat programul de lucru 21-23 mai 2014 și în data de 2.06.2014.
Apărările contestatoarei în sensul că adeverința medicală reprezintă scutire de la locul de munca au fost înlăturate ca fiind neîntemeiate întrucât comisia de cercetare disciplinară a constatat că adeverința medicală eliberată de CMI S. Astrid în data de 26 mai 2014 la care face referire și contestatoarea, privind scutirea de efort și recomandarea de efectuare a unor analize medicale de urgență în perioada 26 - 30 mai 2014 nu reprezintă certificatul medical stabilit de legiuitor care atestă starea de incapacitate temporară de muncă a asiguratului.
Cu privire la abaterea disciplinară reținuta în sarcina contestatoarei privind absentarea nemotivată de la serviciu pe o perioadă mai mare de trei zile în intervalul 26-30 mai 2014, face următoarele precizări: În încercarea de a-și motiva absentele de la locul de munca din intervalul 26-30 mai 2014, contestatoarea a încercat inițial să ascundă lipsa prin intermediul unei colege pe care a rugat-o să-i întocmească doua cereri de 1 concediu de odihnă deși știa că nu este programată în concediu de odihna în această perioadă așa cum rezultă din actul nr.14/2k/361/04.02.2014, programare însușită de către contestatoare prin semnătura. Așa cum a arătat și dovedit cu înscrisuri, cererile de concediu de odihnă au fost întocmite, pentru perioade diferite, de către o colegă a contestatoarei și sunt datate 23 mai 2014 deși aceasta pretinde că a fost Ia serviciu și nu a plecat mai devreme de la program. Mai mult, la data de 23 mai 2014, dată la care au fost datate cele două cereri de concediu de odihnă, contestatoarea nu are condica de prezența semnată, iar semnăturile de pe acestea nu se aseamănă cu semnătura contestatoarei din condica de prezența. Așa cum rezultă din condica de prezența, contestatoarea nu a semnat condica de prezență în perioada 21 mai-23 mai 2014 și în data de 2 iunie 2014, iar în perioada 26-30 mai 2014 este absent nemotivat, deși inițial, pentru data de 26 și 27 mai 2014 a fost trecută în concediu de odihna în condițiile în care nu avea Concediu de odihnă aprobat și nici nu era programată în concediu de odihnă, așa cum am arătat mai sus.
Cum cererile de concediu nu au fost aprobate, contestatoarea a obținut o adeverința medicală pe care a încercat să o folosească pentru motivarea absentelor nemotivate înregistrate în perioada 26-30 mai 2014.
Comisia de cercetare disciplinară a constatat că adeverința medicală eliberată de CMI S. Astrid în data de 26 mai 2014 la care face referire și contestatoarea, privind scutirea de efort și recomandarea de efectuare a unor analize medicale de urgență în perioada 26 - 30 mai 2014 nu reprezintă certificatul medical stabilit de legiuitor care atestă starea de incapacitate temporară de muncă a asiguratului.
Deși intimata-reclamanta nu probează cu înscrisuri efectuarea analizelor medicale de urgență pe care le-ar fi făcut „în perioada 26 - 30 mai 2014, prima instanța a reținut în mod greșit în considerentele sentinței civile apelate ca absentarea reclamantei de la serviciu în intervalul 26-30.05.2014 nu este nemotivata reținând în acest sens ca reclamanta a depus la dosarul cauzei adeverința medicală emisa la data de 26.05.2014 pentru perioada 26-30.05.2014, în care se menționează că a fost emisă pentru a servi ca scutire.
Tot în mod greșit prima instanța nu primește apărările companiei în sensul că absentele nemotivate pot fi justificate doar printr-un certificat medical.
Susține că în mod greșit instanța a reținut ca absentarea reclamantei de la serviciu în intervalul 26-30.05.2014 nu este nemotivata, în condițiile în care la dosarul primei instanțe reclamanta a depus înscrisuri ce vizează o perioadă ulterioară perioadei 26 - 30 mai 2014 în care contestatoarea a înregistrat absente nemotivate și care nu au valoare probatorie. În acest sens solicită să se dispună verificarea înscrisurilor depuse de către contestatoare denumite „certificat de concediu medical nr._", „certificat de concediu medical nr._", „certificat de concediu medical nr._", „decont de cheltuieli emis de IPOMC Alfred Rusescu", „bilet de ieșire din spital", „buletin de analize medicale".
Față de cele sus-menționate, susține că în mod corect comisia de cercetare disciplinară prealabilă a reținut că prin faptele sale contestatoarea a încălcat:- actul adițional la CIM înregistrat la C. „C." SA cu nr.8/2783/22.05.2014, dna L. M. G. prin care s-a obligat să realizeze norma de munca prevăzuta la cap. H pct. l lit.H (zilnic - 8 ore/zi) și să respecte disciplina muncii cap. H pct.2 lit.a) și b);- art.39 (1) și (2) din Acordul nr.1/2412/25.04.2014 încheiat intre" companie și organizațiile sindicale în care se precizează că durata normală a zilei de muncă este de 8 ore, iar regimul de muncă este zilnic, precum și art.43 și 44 privind programarea și concediul de odihnă;- art.39 (2) lit.a), b) și c) din Codul muncii, din care rezultă ea salariatul are obligația de a realiza norma de muncă și de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fisei postului, obligația de a respecta disciplina muncii și obligația de a respecta clauzele CCM, CIM, RI;- art.4.5 lit.g) și art.6.5 și 6.6 din Regulamentul Intern care prevede obligația salariaților să respecte programul de lucru și să folosească integral și eficient timpul de muncă pentru îndeplinirea în totalitate și la timp a obligațiilor de serviciu, să semneze condica de prezența la . din program și obligația respectării programului de lucru stabilit și ale art.6.4 prin care s-a stabilit programul de lucru.
Consideră că în mod greșit prima instanța a înlăturat și declarația d-lui, M. I. consilier Juridic coleg de birou cu reclamanta în condițiile în care din declarația acestuia rezulta în mod clar că în perioada 21 -23.05 2014 contestatoarea a lipsit din birou cu intermitențe însă nu poate preciza intervalul orar și susține că a auzit că pentru perioada 26-27.05.2014, contestatoarea a rugat o colegă să-i întocmească o cerere de concediu întrucât era plecată din țară.
Hotărârea apelată este nelegala și netemeinică fiind pronunțata fără a lua în considerare prevederile art.33 (1) din Acordul nr.1/2412/25.04.2014 încheiat intre companie și organizațiile sindicale (anexa 13, la întâmpinare) potrivit cărora „salariaților care absentează nemotivat de Ia serviciu mai mult de trei zile consecutiv sau cinci zile pe an li se desface disciplinar CIM în baza art.248 (1) lit.e) din Codul muncii, republicat.
Menționează că petenta a lipsit nemotivat de la serviciu mai mult de 3 zile consecutiv, respectiv 5 zile, motiv pentru care sancțiunea disciplinară aplicată este întemeiată.
Hotărârea apelată este nelegala fiind pronunțata fără a lua în considerare dispozițiile art.247 alin.(1) Codul muncii potrivit cărora, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că au săvârșit o abatere disciplinară. Definiția abaterii disciplinare este conținută în art.247 alin.(2) Codul muncii, care statuează că abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca, constând într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Față de cele sus-menționate, solicită să se constate că decizia de sancționare nr.1/4259/1.09.2014 privind desfacerea disciplinară a CIM, este legală și temeinică.
Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamanta L. M. G., a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În mod corect prima instanță a anulat cele două decizii de sancționare disciplinară, criticile apelantei nefiind fondate.
Astfel, referitor la decizia nr.1/4257/01.09.2014, prin care intimata a fost sancționată cu avertisment scris, prima instanță a reținut nelegalitatea acesteia pentru nerespectarea dispozițiilor art.252 alin.2 lit.a Codul muncii, constatând că nu există o descriere suficientă a faptelor care au fost reținute ca abateri disciplinare.
Nu pot reținute susținerile apelantei în sensul că dispozițiile art.252 (1) Codul Muncii nu obliga societatea la o argumentare amănunțita pe fiecare susținere formulată de către salariat în apărarea sa, fiind suficientă arătarea motivelor care în opinia societății conduc Ia o altă situație decât cea invocata de către salariat ca apărare. Curtea constată că, pentru prima decizie de sancționare disciplinară, prima instanță a apreciat neîndeplinirea condițiilor de formă prin prisma dispozițiilor art.252 alin.2 lit.a Codul muncii, or susținerile apelantei se referă la înlăturarea apărărilor salariatului, acestea făcând obiectul mențiunii prevăzute de art.252 alin.2 lit.c Codul muncii.
Reținând dispozițiile prevăzute de art.252 al.2 litera a Codul Muncii, Curtea constata ca descrierea faptei care constituie abatere disciplinară trebuia făcută în mod concret și precis, pentru a permite instanței să verifice temeinicia sancțiunii aplicate prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin contractul individual de muncă, fișa postului și Regulamentul intern. Așa cum constant s-a reținut în doctrină și jurisprudență, în cazul deciziilor prin care se aplică sancțiuni disciplinare, descrierea faptelor imputate se impune a fi cât mai exactă și completă pentru a putea aprecia asupra gravității conduitei culpabile a salariatului și care a dus la sancționarea disciplinară a acestuia.
In ciuda acestui fapt, în decizie angajatorul se limitează la o descriere generică a majorității faptelor imputate ca abateri disciplinare prin decizia nr.1/4257/01.09.2014 (nu a dat curs dispozitieie șefului de serviciu de la Serviciul Analize Contracte și Proiecte Europene de a se muta în noile spații repartizate serviciului; -a refuzat să mute documentele și calculatorul în noul spațiu din dispoziția scrisă a directorului Direcției Asistenta juridică; -a refuzat să primească dispoziția scrisă data de directorul DAJ înregistrată cu nr.14/8681/12.06.2014; -a părăsit în repetate rânduri locul permanent de muncă, nerespectând programul de lucru, la care s-a obligat prin semnarea CIM și a actelor subsecvente acestuia, încălcând în acest fel disciplina muncii).
Corect a reținut prima instanță că nu se menționează în ce act a fost concretizata dispoziția șefului de serviciu, în ce modalitate a fost comunicat acest act reclamantei, termenul până la care trebuia să îndeplinească obligația, la fel și în ceea ce privește cea de-a doua faptă. Este adevărat că pentru primele trei fapte este prevăzută data la care acestea au fost săvârșite, respectiv 12.06.2014, în schimb pentru cea constând în părăsirea în repetate rânduri a locului permanent de muncă, nerespectarea programului de lucru, din descrierea faptei nu poate fi reținută aceeași dată
Prin faptul că nu a fost specificată data săvârșirii acestor abateri disciplinare, Curtea nu poate verifica respectarea dispozițiilor prevăzute la art.252 al.1 Codul muncii, referitoare la prescripția aplicării sancțiunii disciplinare, neputând aprecia dacă angajatorul a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În condițiile în care salariatei i se impută mai multe abateri disciplinare care toate au condus la aplicarea sancțiunii disciplinare este necesar ca toate aceste fapte să fie descrise suficient, nu doar o parte din ele, întrucât, în caz contrar, este imposibil să contureze care este în realitate fapta săvârșită cu vinovăție și care să constituie în același timp o neîndeplinire sau o îndeplinire defectuoasă atribuțiilor de serviciu și care a atras aplicarea sancțiunii disciplinare. Condiția descrierii faptei in mod concret si detaliat este prevăzută de lege imperativ si trebuie sa rezulte din decizia de sancționare si nu din alte înscrisuri, unele din acestea depuse la dosar după aplicarea sancțiunii disciplinare, pe parcursul soluționării contestației.
În lipsa descrierii faptelor sau în condițiile unei motivări de o maniera defectuoasă, instanța nu poate verifica dacă acestea, în conținutul lor concret și prin modul de săvârșire reprezintă sau nu abateri disciplinare, respectiv încălcări ale atribuțiilor de serviciu ale salariatei sau ale normelor legale, fiind în imposibilitate de a aprecia asupra conduitei culpabile atribuite acesteia, asupra gravității acestor fapte, asupra întrunirii de către aceste fapte a tuturor elementelor prevăzute de lege pentru a fi considerate abateri disciplinare, asupra împrejurării că aceste fapte constituie în mod concret și prin modul de săvârșire încălcări ale prevederilor legale, ale contractului individual de muncă, regulamentului intern sau a altor asemenea prevederi pe care salariata era ținută să le respecte.
În ceea ce privește decizia nr.1/4259/01.09.2014, corect a reținut Tribunalul neîndeplinirea condiției de formă prevăzută de art.252 lit.c Codul muncii. Potrivit acestor prevederi, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.251 alin.(3), nu a fost efectuată cercetarea
Decizia contestată nu cuprinde în mod complet motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată în timpul cercetării disciplinare prealabile. Analizând raportul de cercetare disciplinară și nota de relații înregistrată sub nr.15/438/18.06.2014 prin care s-au consemnat răspunsurile salariatei la întrebările comisiei disciplinare, Curtea constată că aceasta a avut multiple apărări cu privire la imputarea faptelor menționate și nu se poate reține că angajatorul le-ar îndepărtat în mod justificat. Astfel, referitor la absențele nemotivate din datele de 21, 22, 23.05.2014, salariata a invocat participarea la comisiile de evaluare, care au avut un program prelungit peste orele de lucru, a menționat și alte aspecte legate de aceste participări prin răspunsurile la întrebările suplimentare. A arătat că a întocmit în cadrul acestor comisii documente care pot fi verificate. A mai arătat că programările pentru concediile de odihnă nu au fost respectate, a motivat de ce nu s-a putut prezenta la birou pentru a formula personal cererea de concediu, precum și aspecte legate de această cerere, de ce a absentat în perioada 26-30 mai 2014, de ce nu a putut semna condica de prezență în ziua de 2 iunie, a depus nenumărate înscrisuri în apărare.
Cu toate acestea, în decizia de concediere angajatorul a menționat doar: "comisia de cercetare disciplinară prealabilă a înlăturat ca nedovedite afirmațiile din Nota de constatare nr.14/8280.1/02.06.2014 referitoare la săvârșirea unor" acte de intimidare ale colegilor de serviciu în încercarea de a dovedi prezenta la serviciu în perioada în care în condica de prezență s-a făcut mențiunea "condica nesemnată", însă a menținut ca fiind fondate afirmațiile potrivit cărora s-a procedat la " utilizarea unor mijloace nepermise de lege pentru a-și motiva absentele în intervalul 26-30 mai 2014 " potrivit actelor din dosarul de cercetare disciplinară prealabilă".
Or, în condițiile în care salariata a formulat multiple apărări față de faptele pentru care a fost cercetată, mențiunile anagajatorului, așa cum au fost redate, nu respectă dispozițiile art.252 lit.c Codul muncii.
În acest context, neconsemnarea în concret a apărărilor contestatoarei în legătură cu faptele pentru care a fost cercetată și nearătarea motivelor pentru care nu au fost reținute reprezintă o încălcare a dreptului la apărare al salariatei înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare, ceea ce conferă caracter nelegal cercetării prealabile astfel efectuate și imprimă același caracter deciziei de sancționare disciplinară, în lumina prevederilor art. 251 alin 1 și alin. 4 și art. 252 lit. c din Codul Muncii.
Deși s-a procedat la convocarea intimatei în vederea realizării cercetării disciplinare prealabile, iar acesta s-a prezentat în fața comisiei disciplinare și a formulat apărări complexe, comisia disciplinară nu le-a analizat, mulțumindu-se doar să afirme că sunt nedovedite.
În aceste condiții, neținându-se cont în nici un fel de apărările și punctele de vedere formulate de intimată, nu se poate reține că salariatei i s-a respectat efectiv dreptul la apărare, în condițiile în care tocmai acesta este scopul cercetării prealabile.
Potrivit art.251 alin.4 Codul muncii, în cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Având în vedere toate aceste aspecte cu privire la nelegalitatea deciziei pentru neefectuarea în condițiile legii a cercetării prealabile și pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității, nefiind respectate dispozițiile prevăzute de art. 251 și art. 252 alin. 2 din Codul muncii, Curtea constată că nu se mai impunea analizarea temeiniciei deciziei, dat fiind ca analiza condițiilor de legalitate prevalează asupra temeiniciei deciziei, față de efectele pe care le atrage asupra acesteia, întrucât nu există posibilitatea legală a menținerii deciziei de concediere nelegale chiar și în condițiile în care s-ar putea dovedi temeinicia măsurii referitor la aceste abateri.
În aceste condiții, Curtea nu va mai analiza susținerile apelantei pe aspectul temeiniciei sancțiunilor, deciziile fiind lovite de nulitate absolută pentru nerespectarea procedurii prevăzute de lege, potrivit art.78 Codul muncii.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, in temeiul dispozițiilor art.480 Cod procedura civila, va respinge apelul, ca nefondat.
În temeiul art.453 Cod procedura civila, constatând culpa procesuală a apelantei, aceasta va fi obligată la plata sumei de 2500 lei, cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu factura aflată la fila 53 dosar apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate „C.” SA, cu sediul în Municipiul București, ..38,. Sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, având CUI_, împotriva sentinței civile nr.5217/20.05.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. M. G., identificat cu CNP:_, cu domiciliul situat în Municipiul București, ..56, sector 5.
Obligă apelanta la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2015.
Președinte Judecător Grefier
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red: M.C.
Tehnored.:M.C./A.C./6 ex.
07.12.2015
Jud. fond: Ș. B.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3217/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 4668/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
